Vaslui: Măsurile IPJ pentru noul an școlar, centrate pe prevenirea bullying-ului și a consumului de droguri
Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui a prezentat, vineri, într-o conferință de presă, o serie de măsuri de prevenire a violenței școlare pentru anul de învățământ 2026-2027, principalele direcții de acțiune vizând combaterea bullying-ului și a consumului de droguri în rândul elevilor.
''Un aspect urmărit îndeaproape îl reprezintă fenomenul de bullying. În acest sens, în cursul anului școlar trecut, Inspectoratul Școlar Județean Vaslui a comunicat către Biroul de Siguranță Școlară din cadrul IPJ Vaslui 27 de cazuri de bullying, produse în unitățile de învățământ preuniversitar din județ. În toate aceste situații, polițiștii au efectuat verificări, urmărind inclusiv modul în care cazurile au fost identificate și gestionate la nivelul unității de învățământ, precum și dacă situațiile care puteau întruni elementele constitutive ale unei infracțiuni au fost sesizate organelor de poliție. De asemenea, un element important în activitatea noastră îl reprezintă situația referitoare la droguri și remarcăm faptul că, în anul școlar 2025-2026, nu au fost înregistrate cazuri de consum sau trafic de droguri în incinta ori în zona decentă a unității de învățământ din județul Vaslui. Chiar și în acest context, prevenirea consumului de droguri și a traficului de droguri în rândul elevilor și minorilor în general rămâne o prioritate pentru polițiștii vasluieni'', a declarat inspectorul-șef al IPJ Vaslui, Ionel Nane.
Acesta a precizat că, la nivel județean, au fost identificate anumite zone de risc privind consumul de droguri, amintind în acest context Liceul ''Petru Rareș'' Bârlad și liceele ''Ștefan Procopiu'' și ''Ion Mincu'' din municipiul Vaslui.
Ionel Nane a menționat că, pentru prevenirea violenței școlare, este necesară implicarea mai multor factori și nu doar intervenția polițiștilor sau a jandarmilor.
''Siguranța în școli nu poate fi asigurată doar prin prezența polițiștilor sau a jandarmilor. Este nevoie de implicarea tuturor factorilor, elevi, părinți, cadre didactice și autorități locale sau alte instituții cu atribuții în domeniul siguranței. Recomandăm elevilor să nu treacă indiferenți pe lângă situații de violență și să solicite sprijinul unui adult de încredere sau al unei autorități atunci când se confruntă cu o situație de risc. Părinții trebuie să păstreze un dialog permanent cu propriii copii și să fie atenți la schimbările de comportament, la problemele cu care ei se confruntă și la influențele din mediul online sau din grupul de prieteni. De asemenea, încurajăm cadrele didactice să sesizeze prompt situațiile care pot afecta siguranța elevilor și să colaboreze cu polițiștii și jandarmii pentru gestionarea acestora'', a mai spus Ionel Nane.
Șeful Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Vaslui, Marian Panfil, a evidențiat, la rândul său, necesitatea colaborării interinstituționale pentru păstrarea unui climat de siguranță în școli și în zonele adiacente acestor unități.
''Și Jandarmeria are ca obiective descurajarea și prevenirea fenomenelor de bullying și a violenței în școli, conștientizarea pericolelor prin consumul de alcool și substanțe interzise, cu accent pe riscurile medicale, sociale și consecințele juridice, educarea cu privire la utilizarea responsabilă a rețelelor de socializare și prevenirea delincvenței juvenile, explicarea noțiunilor de răspundere penală și contravențională pe înțelesul minorilor, promovarea și respectarea drepturilor omului, precum și respectarea și prezentarea ofertei educaționale a Jandarmeriei Române pentru elevii din anii terminali. Nicio instituție nu acționează singură când vine vorba de copiii noștri. De aceea, măsurile Jandarmeriei vin în completarea celor prezentate de colegii noștri, rămânem parteneri de încredere ai Inspectoratului Școlar Județean Vaslui și ai autorităților publice locale, într-un efort comun și zilnic pentru protejarea elevilor'', a spus Marian Panfil.
Referitor la situația neraportării reale a cazurilor de bullying în școli, semnalată cu alte ocazii de reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, conducerea IPJ a subliniat că este necesară anunțarea tuturor incidentelor de către reprezentanții unităților de învățământ, pentru a exista o imagine reală a fenomenului violenței școlare.
''Cu ocazia prezenței noastre la toate ședințele care se fac și la toate activitățile preventive, cadrele didactice sunt încurajate să ne aducă la cunoștință permanent, pe orice cale, toate problemele, toate cazurile de bullying. Nu ține de noi să-i obligăm, ține de dumnealor, noi îi încurajăm și de fiecare dată noi ne-am oferit sprijinul în orice problemă pentru a aborda aceste cazuri și sperăm ca, în curând, să fie situația reală și să nu avem probleme'', a declarat adjunctul IPJ Vaslui, Adrian Antohe.
La nivelul județului Vaslui, în anul școlar 2026-2027 sunt în evidență 541 de unități de învățământ preuniversitar, dintre care 114 de unități de învățământ în mediu urban și 427 în mediu rural. Dintre acestea, 537 sunt unități de învățământ de stat, iar patru sunt private. În funcție de nivelul de învățământ, în județul Vaslui sunt 271 de creșe și grădinițe, 237 de școli primare și gimnaziale, 24 de licee și colegii, precum și nouă cluburi sportive, cluburi ale copiilor și școli postliceale.
În anul școlar 2025-2026, în unitățile de învățământ din județul Vaslui și în zona adiacentă acestora, au fost sesizate 66 de infracțiuni. Dintre acestea, 56 de fapte au fost sesizate în incinta unităților de învățământ, reprezentând cea mai mare parte a cazurilor, iar 10 cazuri au fost sesizate în zona adiacentă. Cele mai multe infracțiuni sesizate au fost cele de lovire sau alte violențe, 25 la număr, urmate de furturi, 10 cazuri și purtări abuzive, nouă cazuri.
De asemenea, au mai fost înregistrate și alte genuri de infracțiuni, cum ar fi vătămări corporale din culpă, agresiune sexuală asupra unui minor, viol săvârșit asupra unui minor, amenințare, distrugere, precum și fapte privind portul sau folosirea, fără drept, de obiecte periculoase. AGERPRES/(A, AS - redactor: Loredana Ciobanu, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tulcea: Cinci marinari de pe nava 'Wine Trader' au fost recuperați; șapte persoane sunt date dispărute
Cinci dintre marinarii de pe nava 'Wine Trader' au fost recuperați, iar alte șapte persoane sunt încă date dispărute, anunță, joi, Autoritatea Navală Română. Centrul Maritim de Coordonare din cadrul Autorității Navale Române a declanșat o
Sector 1: Licitație pentru achiziția a nouă autovehicule hibride, în valoare estimată de 1 milion de lei
Primăria Sectorului 1 a anunțat, joi, pe SEAP licitație pentru achiziția a nouă autovehicule hibride, în valoare totală estimată de 1.064.380 lei. 'Achiziția publică are ca obiect furnizarea, transportul și livrarea a nouă autovehicule hibrid, noi și neînmatriculate anterior, dintre care șapte autovehicule vor fi destinate Sectorului 1 al Munic
Galați: CJ extinde parteneriatul cu regiunea franceză Nouvelle-Aquitaine în domeniile sănătății, cercetării și dezvoltării economice
Consiliul Județean (CJ) Galați va extinde colaborarea cu regiunea franceză Nouvelle-Aquitaine în domeniile sănătății, cercetării, industriei navale, viticulturii, educației și culturii, în urma unei misiuni oficiale desfășurate la Bordeaux, în perioada 5-9 octombrie, informează, joi, instituția. Potrivit unui comunicat de presă al CJ Galați,
VIDEO Emisiunea de mărci poștale 'Produs în România (I)' - de vineri în magazinele Romfilatelia
Romfilatelia și Poșta Română introduc în circulație, vineri, emisiunea de mărci poștale 'Produs în România (I)', o incursiune filatelică în universul savorilor tradiționale românești, recunoscute, apreciate și protejate la nivel european.
Arad: Porumbul și principalele culturi de primăvară, calamitate pe 78.000 de hectare
Porumbul și principalele culturi de primăvară au fost calamitate pe o suprafață de aproximativ 78.000 de hectare, în județul Arad, pe fondul secetei pronunțate, suprafața afectată fiind cu 20% mai mare față de anul trecut. Directorul Direcției pentru Agricultură Arad, Adrian Alda, a declarat joi, pentru AGERPRES, că 3.586 de fermieri au dep
Buzău: Reclamații la Avocatul Poporului cu privire la calculul pensiilor; întârzieri mari în emiterea deciziilor de recalculare
Avocatul Poporului a înregistrat zeci de petiții venite din partea pensionarilor care au reclamat întârzieri de până la un an în emiterea deciziilor de recalculare a pensiilor, în situația în care pentru obținerea unor documente care să le ateste vechimea în muncă au suportat cheltuieli suplimentare. Potrivit Bir
VIDEO Salvatorii acționează în largul Mării Negre unde o navă comercială a fost avariată
Forțe și mijloace de intervenție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) acționează, joi, pentru salvarea membrilor echipajului unei nave comerciale avariate, aflată în largul Mării Negre. <
Licitație pentru organizarea Târgului de Crăciun din Piața Constituției
Direcția Generală Arte și Evenimente Urbane București anunță pe SEAP licitație pentru servicii de organizare a Târgului de Crăciun din Piața Constituției. Cea de-a XIX-a ediție a Bucharest Christmas Market se va desfășura în perioada 27 noiembrie - 27 decembrie. Valoarea totală estimată a contractului este de 2.855.270 lei. Prestator
Harghita: Rabie confirmată la o vulpe găsită moartă în Miercurea-Ciuc; Primăria recomandă locuitorilor precauție sporită
Primăria Miercurea-Ciuc recomandă locuitorilor orașului precauție sporită după ce un caz de rabie a fost confirmat la o vulpe găsită moartă pe teritoriul municipiului. Într-un comunicat transmis de Primărie, se precizează că, întrucât animalul a decedat, acesta nu mai reprezintă o sursă de infecție. Cu toate acestea, autoritățile atrag atenți
Iași: Incendiu la acoperișul unei pizzerii din campusul studențesc Tudor Vladimirescu
Pompierii au fost solicitați să intervină, joi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei pizzerii din campusul studențesc Tudor Vladimirescu, din municipiul Iași, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Iași.
MApN: Dronă detectată în apropierea Insulei Șerpilor; două aeronave F-16 au fost trimise să monitorizeze situația
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, în dimineața zilei de joi, o țintă aeriană ce evolua în apropierea Insulei Șerpilor, două aeronave F-16 ale F
Bihor: Festivalul 'D'ale porcului' se extinde la trei zile, cu propunerea a două recorduri mondiale
Ediția a XIII-a a festivalului-concurs 'D'ale porcului' se va desfășura între 6 și 8 noiembrie, în parcarea de la intrarea în stațiunea Băile Felix, sub titulatura 'Toroș & Maioș Fest', în premieră, programul fiind extins la trei zile și cu pregătirea a două recorduri mondiale: cea mai mare jumară și cel mai lung maioș.
Sondaj lansat de PMB: 'Lăsăm frunzele în parcuri sau le strângem?'
Primăria Capitalei a lansat un sondaj pe tema modului de întreținere a spațiilor verzi și îi invită pe bucureșteni să precizeze dacă frunzele căzute ar trebui sau nu strânse toamna. 'E una dintre dezbaterile care revine în fiecare toamnă. Frunzele căzute au un rol important în natură, dar în parcurile Bucureștiului, folo
Tulcea: Incendiu la bordul unei nave în Marea Neagră; opt persoane dispărute
Centrul Maritim de Coordonare din cadrul Autorității Navale Române a declanșat o operațiune de urgență de căutare și salvare (SAR) în urma unui incident grav raportat joi dimineață în apele Mării Negre, la aproximativ 13 mile marine sud-est de Sulina, în urma căruia opt persoane sunt dispărute, a anunțat Autoritatea Navală Română (ANR).
Suceava: Un tânăr a fost rănit grav după ce autoturismul pe care îl conducea a lovit un copac și a luat foc
Un tânăr a fost rănit grav după ce autoturismul pe care îl conducea a lovit un copac și gardul unei case, apoi a luat foc, au anunțat, joi, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgentă (ISU) Suceava. Potrivit acestora, accidentul s-a produs, în noaptea de miercuri spre joi, în zona localității Ruși-Mănăstioara din comuna Ud










