Moaștele Sfintei Ana de la Mănăstirea Cutlumuș - aduse în premieră în România la Biserica 'Sfântul Gheorghe'-Nou
Moaștele Sfintei Ana de la Mănăstirea Cutlumuș de pe Muntele Athos vor fi aduse în premieră în România și așezate la Biserica 'Sfântul Gheorghe'-Nou din București, în perioada 5-10 septembrie.
Delegația din Sfântul Munte Athos, alcătuită din cinci monahi, va sosi sâmbătă, în jurul orei 15:00, la Aeroportul Internațional 'Henri Coandă' din Otopeni, racla urmând a fi dusă ulterior la lăcașul de cult din centrul Capitalei, informează Agenția Basilica a Patriarhiei Române.
Anunțul a fost făcut de părintele Emil Nedelea Cărămizaru, parohul Bisericii 'Sf. Gheorghe'-Nou, pe pagina personală de Facebook, el precizând că aducerea moaștelor Sfintei Ana de la Mănăstirea Cutlumuș este dedicată cinstirii Sfinților Martiri Brâncoveni și a Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu, ocrotitorii și ctitorii lăcașului de cult.
'Un eveniment istoric și duhovnicesc de mare importanță, la care suntem chemați să participăm cu toții, ca un dar de suflet', a transmis preotul.
Potrivit paginii de Facebook a Bisericii 'Sf. Gheorghe'-Nou, programul complet al manifestărilor este următorul:
* Sâmbătă, 5 septembrie
18:00 - Întâmpinarea raclei cu moaștele Sfintei Ana și a delegației de la Mănăstirea Cutlumuș din Sfântul Munte Athos, în pridvorul Bisericii Voievodale 'Sfântul Gheorghe-Nou', 'Km. Zero' - București; slujbă de mulțumire
18:30 - Slujba Acatistului Sfinților Părinți Ioachim și Ana
19:00 - Slujba Vecerniei
* Duminică, 6 septembrie
8:30 - Acatistul Sfintei Doamne Maria Brâncoveanu
9:00 - Slujba Utreniei
10:00 - Sfânta Liturghie
22:30 - Slujba de Priveghere (slujbă de noapte) dedicată aducerii cinstitelor moaște ale Sfintei Ana în Biserica 'Sfântul Gheorghe'-Nou din București, urmată, la miezul nopții, de săvârșirea Liturghiei
* Luni, 7 septembrie
10:00 - Slujba Acatistului Sfinților Martiri Brâncoveni
18:00 - Slujba Acatistului Nașterii Maicii Domnului
18:30 - Slujba Vecerniei dedicată Praznicului Nașterii Maicii Domnului
* Marți, 8 septembrie
9:00 - Slujba Utreniei
10:00 - Sfânta Liturghie dedicată Praznicului Împărătesc al Nașterii Maicii Domnului
18:00 - Slujba de Priveghere dedicată Praznicului Sfinților Părinți Ioachim și Ana
* Miercuri, 9 septembrie
8:30 - Acatistul Sfinților Părinți Ioachim și Ana
9:00 - Sfânta Liturghie din ziua prăznuirii Sfinților Părinți Ioachim și Ana
17:00 - Taina Sfântului Maslu, săvârșită în sobor, cu rostirea rugăciunilor de binecuvântare și dezlegare
19:00 - Slujba Vecerniei
* Joi, 10 septembrie
9:00 - Slujba Utreniei
10:00 - Sfânta Liturghie
18:00 - Slujba Acatistului Sfinților Părinți Ioachim și Ana
22:00 - Plecarea delegației de la Mănăstirea Cutlumuș, împreună cu moaștele Sfintei Ana, către Sfântul Munte Athos.
Biserica va fi deschisă pentru cinstirea sfintelor odoare zilnic, în perioada 5 - 10 septembrie, în intervalul orar 7:00 și 22:00.
'Dacă după ora 22:00 vor mai fi credincioși la rând pentru închinare, biserica va rămâne deschisă până când ultimul credincios aflat la rând va ajunge la racla cu moaștele Sfintei Ana', se mai arată în anunțul postat pe pagina de Facebook a Bisericii 'Sfântul Gheorghe'-Nou.
***
Moaștele Sfintei Ana au fost aduse din Țara Sfântă la Constantinopol în anul 710, fiind păstrate o perioadă în capitala Imperiului Bizantin. Tradiția consemnează că împăratul Iustinian cel Mare a ridicat la Constantinopol o biserică închinată Sfintei Ana, iar ulterior împăratul Iustinian al II-lea a restaurat lăcașul și a așezat acolo moaștele și un veșmânt al sfintei.
În Sfântul Munte Athos sunt păstrate mai multe fragmente din moaștele Sfintei Ana. La Mănăstirea Cutlumuș se află întregul picior drept al sfintei, la Schitul 'Sfânta Ana' este păstrată partea de jos a piciorului stâng și la Mănăstirea Stavronikita se regăsește o mână a Sfintei Ana.
Fragmente din moaștele sale se mai află la Patriarhiile Ierusalimului și Antiohiei și la Mănăstirea Kykkos din Cipru, precum și în orașul Bologna din Italia.
Sfânta Ana, mama Maicii Domnului și bunica după trup a Mântuitorului Iisus Hristos, este cinstită în mod deosebit de familiile care se roagă pentru dobândirea de copii și pentru ocrotirea maternității. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Festivalul Internațional al Luminii - Spotlight de vineri până duminică în Capitală; harta instalațiilor și restricțiile de circulație
Festivalul Internațional al Luminii - Spotlight începe vineri, aducând timp de trei zile, în centrul Capitalei, sub tema Playground, 19 proiecte - 13 instalații și șase spectacole de videomapping - realizate de artiști și studiouri din România și din străinătate Potrivit ARCUB, Spotlight marchează și finalul programului
Lucian Judele critică proiectul care permite construirea unui bloc pe un teren folosit ca spațiu de relaxare
Administratorul public al Capitalei, Lucian Judele, critică proiectul care permite construirea unui bloc pe Strada . Lt. Col. Dumitru Papazoglu, într-o zonă folosită de cetățeni ca spațiu de relaxare. Judele a semnalat, joi, într-o postare pe Facebook, faptul că de pe terenul respectiv au dispărut, în cursul nopții, mai multe bănci, dar și ga
Proiectul privind drepturile educaționale ale minorităților naționale, contestat de asociații ale românilor din Ucraina
Trei organizații care apără interesele cetățenilor români din Ucraina au transmis un memoriu autorităților de la București prin care cer să se intervină de urgență pe lângă conducerea de la Kiev pentru modificarea proiectului de lege nr. 16.119 privind drepturile educaționale ale minorităților naționale. Memoriul a fost trimis președintelui Nicușor
Hunedoara: Drumul județean spre stațiunea Râușor, din Retezat, finalizat în noiembrie
Lucrările de modernizare a drumului județean care asigură accesul spre stațiunea de interes local Râușor, din Munții Retezat, se vor încheia la jumătatea lunii noiembrie, astfel că turiștii vor putea ajunge mai ușor în zona pârtiilor de schi de acolo, potrivit unei evaluări efectuate, joi, pe șantierul investiției, de conducerea Consiliului Județean (
Sector 1: Trilogia 'Moromeții' va putea fi urmărită, în weekend, în Piața Matache
Trilogia 'Moromeții' va putea fi urmărită, la sfârșitul săptămânii, în Piața Matache, la Weekendul Cinematografic al Regizorilor României, a anunțat primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță. 'Un sector nu înseamnă doar străzi reparate, parcuri îngrijite sau spații verzi amenajate. Înseamnă, înainte
Primarul Ankarei, în vizită la București; Ciprian Ciucu vrea să reia relațiile cu orașele înfrățite cu Bucureștiul
Primarul Ankarei, Mansur Yavaș, efectuează o vizită oficială la București, la invitația edilului general, Ciprian Ciucu. Yavaș va fi întâmpinat joi seară, la aeroport, de Ciucu, iar de vineri încep o serie de discuții pe teme de interes pentru cetățeni și pentru oraș. Delegația turcă va sta în București până sâmbătă seara, a
Covasna: Centrul istoric al municipiului Târgu Secuiesc va fi reamenajat printr-o investiție de circa 1 milion de euro
Centrul istoric al municipiului Târgu Secuiesc va fi reamenajat printr-un proiect în valoare totală de aproximativ 1 milion de euro, finanțat prin Programul 'Regiunea Centru' 2021-2027, a anunțat, joi, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru. Potrivit sursei citate, investiția urmărește dezvoltarea integrată și sustenabilă a zonei
Sergiu Petrea (OAR București): Profesia de arhitect nu este suficient de bine poziționată în piață, în acord cu potențialul ei
Profesiei de arhitect îi lipsește unitatea și nu este suficient de bine poziționată în piață, în acord cu importanța și potențialul său, iar reprezentanții breslei își propun să ia măsuri pentru a remedia această situație, a declarat președintele filialei teritoriale București a Ordinului Arhitecților din România (OAR), Sergiu Petrea, joi, pentr
Brigada Rutieră: Restricții de circulație cu ocazia Maratonului Internațional București și a unor evenimente sociale
Brigada Rutieră a anunțat joi că va dispune restricții de circulație în Capitală în weekend, cu ocazia desfășurării Maratonului Internațional București, a unei adunări publice și a unei parade a motocicliștilor. Sâmbătă și duminică va avea loc Maratonul Internațional București, care cuprinde mai multe probe și va avea startul și finishul &ici
IGSU: Proiectile de artilerie neexplodate, descoperite pe șoseaua de centură a Bucureștiului, în timpul unor lucrări
Pirotehniștii au efectuat o misiune pe șoseaua de centură a Bucureștiului, unde a fost descoperită muniție rămasă neexplodată, cu ocazia lucrărilor de lărgire a benzilor de circulație, de către lucrătorii aflați în zonă. 'La fața locului au intervenit echipe specializate din cadrul Detașamentului Pirotehnic al USISU, pentru cercetarea, identificarea
VIDEO Maramureș: Podul transfrontalier dintre România și Ucraina, deschis traficului rutier dintre cele două state
Podul transfrontalier dintre România și Ucraina, care traversează râul Tisa în vecinătatea municipiului Sighetu Marmației, a fost deschis traficului rutier, joi, în urma unei ceremonii la care au participat oficialii din județul Maramureș și Ucraina.
Brașov: Șofer decedat în urma unui accident între Perșani și Vlădeni
Un bărbat de 74 de ani a murit, joi, în urma unui accident de circulație pe DN 1, între localitățile Perșani și Vlădeni, în care au fost implicate autoturismul condus de acesta și un ansamblu de vehicule format din cap tractor și remorcă, au informat IPJ și ISU Brașov. La fața locului se află echipaje de poliție rutieră și se efectuează cerce
Timiș: Românii pot sta liniștiți în privința securității energetice în această iarnă, afirmă directorul CNR-CME
Directorul general al Asociației Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR - CME), Ștefan Gheorghe, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că românii pot sta românii liniștiți în acest sezon rece, securitatea energetică fiind asigurată. 'Consumatorii români pot sta liniștiți, securitatea energetică este asigu
Gorj: Mașinile de salubrizare - dotate cu camere video, pe lângă sistemul GPS existent
Mașinile de salubrizare ale operatorului local de salubrizare IRIDEX Grup Salubrizare, cu care a fost încheiat contract pe partea de colectare la nivelul ADIS Gorj, au fost dotate, începând de joi, cu camere video, pe lângă sistemul GPS existent. Potrivit unui comunicat de presă al ADIS Gorj, această măsură are rolul de
Mureș: Primul proiect de renaturare a unui curs de apă urban din România, deteriorat de pescari
Prima inițiativă de renaturare a unui curs de apă urban din România, de pe Canalul Morii din municipiul Reghin, prin care au fost plantate diferite specii lemnoase și vegetație nativă, a fost afectată de acțiunile unor pescari, care au deteriorat o mare parte din arini. Potrivit arhitectului Klaus Birthler, de la Asociația unDAverde, pla










