Covasna: Sistemul de termoficare din Întorsura Buzăului, eficientizat cu sprijinul Ministerului Dezvoltării
Primăria Întorsura Buzăului a depus spre finanțare la Ministerul Dezvoltării un proiect în valoare de aproximativ 3 milioane de euro pentru înlocuirea centralei termice pe rumeguș cu trei centrale de capacități diferite, adaptate necesarului de consum al orașului, a declarat pentru AGERPRES primarul Raul Urdă.
Potrivit edilului, actuala centrală, care asigură apă caldă și căldură blocurilor din centrul orașului și instituțiilor publice, a fost pusă în funcțiune în urmă cu peste două decenii și reprezintă o 'gaură neagră' pentru bugetul local, fiind supradimensionată față de necesarul de consum.
'Centrala noastră este supradimensionată. Este o centrală de 7 MW, iar noi consumăm în lunile maxime de iarnă 3 MW. Acum, de exemplu, vara, când dăm apă caldă, consumăm 0,3 MW, adică noi trebuie să pornim centrala de 7 MW pentru 0,3 MW (...) Vor fi trei centrale, una mai mică, care va produce doar apă caldă pe timp de vară, ca să nu consumăm atât de mult, și una care să ducă tot orașul iarna. Și încă una de rezervă, pentru că legea ne obligă să avem una de rezervă, în cazul în care pică una, să ai o variantă, să nu rămâi iarna fără căldură', a explicat Raul Urdă.
Acesta a precizat că proiectul, aflat în faza de clarificări la Ministerul Dezvoltării, are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro, iar administrația locală are deja aproximativ 500.000 de euro pentru cofinanțarea investiției.
'Sperăm ca în curând să ne aprobe proiectul (...). Dacă ni se aprobă, semnăm contractul, facem licitația și trecem la execuție. Producătorii acestor centrale au nevoie de cam șase-șapte luni să le producă, pentru că nu sunt pe stoc. (...) Dar, într-un an, maximum doi, eu sper să fie gata și să avem trei centrale noi la Întorsura Buzăului', a menționat Raul Urdă.
Actuala centrală termică pe rumeguș a fost pusă în funcțiune în anul 2004 printr-un program cofinanțat de guvernele României și Danemarcei. Prin același program guvernamental au fost instalate centrale similare pe biomasă și în localitățile Gheorgheni, Huedin, Vatra Dornei și Vlăhița. AGERPRES/(A - autor: Oana Mălina Negrea, editor: George Onea, editor online: Simona Aruştei)
Sursa foto: Primăria Orașului Întorsura Buzăului / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tulcea: Ambarcațiuni și pontoane avariate de o navă maritimă, în Portul Tulcea
O navă sub pavilion Panama a avariat, luni, mai multe ambarcațiuni și pontoane aflate pe faleza Ivan Patzaichin din municipiul Tulcea, iar Căpitănia Zonală a Portului Tulcea a început cercetările pentru stabilirea cauzei evenimentului. Potrivit Autorității Navale Române, în urma accidentului nu s-au înregistrat victime,
Vâlcea: Singura familie care mai produce mătase naturală în gospodărie va deschide un muzeu al borangicului
Un muzeu al borangicului va fi realizat în comuna Stoenești, chiar în curtea atelierului singurei familii din țară care se mai ocupă în prezent de producerea mătăsii naturale în gospodărie, păstrând astfel viu acest meșteșug vechi de câteva secole în zona Olteniei de sub Munte.
Tulcea: Caravana Ivan Patzaichin a ajuns la final; începe caravana 'Delta sălbatică'
Caravana Ivan Patzaichin, eveniment care a înlocuit anul acesta festivalul omonim, se va încheia luni seara, în satul Mila 23, dar grija pentru natură și comunitățile locale din Deltă promovate de cunoscutul campion olimpic sunt promovate în continuare în cadrul caravanei 'Delta sălbatică', inițiativă care promovează filmul omoni
Iași: Un milion de ambalaje SGR, colectate lunar prin sistemul de returnare cu sacul
Sistemul de returnare cu sacul a ajuns, în Iași, la un volum de peste un milion de ambalaje SGR colectate într-o singură lună, potrivit datelor furnizate de operator, ceea ce reprezintă o creștere semnificativă comparativ cu primele șase luni de la implementare. Potrivit reprezentanților operatorului, aproximativ 24.000 de persoane
Cluj: Emil Boc a inaugurat liceul și o sală de sport în valoare de 93 de milioane de euro, în cartierul Borhanci
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a inaugurat luni liceul și o sală de sport, care fac parte din HUB-ul educațional Borhanci, investiția fiind de 93 de milioane de euro. 'Astăzi finalizăm proiecte în valoare de 93 de milioane de euro. Nimeni nu poate face un proiect singur, ai nevoie de un ecosistem. Fără implicarea tuturo
Volker Reiter: Festivalul Intercultural ProEtnica trăiește și prin cei care îi duc mesajul mai departe
Festivalul Intercultural ProEtnica a ajuns la maturitate, va continua și va fi dezvoltat, fiind o poveste care merge mai departe prin mesajul transmis de cei care îl apreciază, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Centrului Educațional Interetnic pentru Tineret (ibz) Sighișoara, Volker Reiter, organizator. 'Anul acesta am sărbător
IGSU: Un nou contingent de pompieri români a ajuns în Grecia pentru continuarea misiunilor de sprijin
Un nou contingent format din 40 de pompieri români a ajuns, luni, în Grecia, pentru a înlocui echipele care, în ultimele două săptămâni, au sprijinit autoritățile elene în misiunile de stingere a incendiilor și monitorizare a zonelor cu risc. Potrivit unui comunicat al IGSU transmis, luni, AGERPRES, noul con
Neamț: Consiliul Județean vrea să înființeze la SJU un Centru de Sănătate Mintală și Prevenire a Adicțiilor pentru minori
Consiliul Județean (CJ) Neamț vrea să înființeze la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț, printr-un proiect cu fonduri parțial nerambursabile, un Centru de Sănătate Mintală și Prevenire a Adicțiilor, destinat minorilor. Purtătorul de cuvânt al CJ Neamț, Greta Condorache, a declarat luni, într-un briefing de presă,
ANM: Vreme plăcută, cu șanse reduse de ploaie în intervalul 31 august - 13 septembrie
Regimul termic va deveni unul normal pentru perioada din calendar la nivelul întregii țări, în următoarele două săptămâni (31 august - 13 septembrie), iar din punct de vedere pluviometric, șansele de ploaie sunt în general reduse, dar cu probabilitate mai mare de apariție în cursul săptămânii viitoare, arată prognoza publicată, lun
VIDEO Buzău: O autospecială utilizată pentru desfundarea canalizărilor a căzut într-o groapă apărută brusc în asfalt
O autospecială utilizată pentru desfundarea canalizărilor a căzut într-o groapă apărută brusc în asfalt, pe o stradă din municipiul Buzău, incidentul fiind pus pe seama intervențiilor repetate de curățare a rețelei efectuate la solicitarea unor locatari. Potrivit Companiei de Apă Buzău, operatorul de apă local și regional de apă și canalizare, inci
Brașov: Angajații de la Carfil continuă protestele; directorul le transmite să aibă răbdare două luni
Directorul general al Carfil SA Brașov, Mircea Tanțău, le-a cerut luni, din concediu, angajaților companiei să 'aibă răbdare încă două luni' până când va reuși să obțină noi comenzi cu care societatea ar putea 'supraviețui' până la sfârșitul anului, după ce salariații au ieșit din nou în curtea fabricii să protesteze.
Gorj: Direcția Silvică a cesionat dreptul de recoltare pentru 11 tone de hribi și gălbiori
Direcția Silvică Gorj a cesionat dreptul de recoltare pentru ciupercile comestibile pentru o cantitate de 11 tone de hribi și gălbiori, în ciuda faptului că 2026 an fost un an secetos, a declarat luni, pentru AGERPRES, șeful instituției, Ovidiu Cârstoc. Potrivit acestuia, din cele 11 tone de ciuperci sălbatice, șapte tone au fost de hribi și patru
Informare de vreme instabilă, cu averse moderate și vânt în majoritatea regiunilor, marți (meteorologi)
Meteorologii au emis, luni, o informare de instabilitate atmosferică și averse torențiale moderate cantitativ, valabilă pe data de 1 septembrie, la nivelul întregii țări. Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), între orele 1:00 - 23:00, vor fi perioade cu vreme instabilă în Banat, Crișana, Maramureș, în vestul Transilvan
ANM: Maxime de 37 de grade, caniculă și disconfort termic în 13 județe, în cursul zilei de luni
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate, caniculă și disconfort termic accentuat, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 județe. Potrivit meteorologilor, până la ora 21:00, în Banat, Crișana, Maramureș, în vestul Transilvaniei, în vestul și în











