Bistrița-Năsăud: Rata șomajului, în creștere, ca efect al concedierilor colective din primăvară
Rata șomajului la nivelul județului Bistrița-Năsăud a început să crească, ajungând, la sfârșitul lunii iulie, la 3,42%, fiind resimțite, astfel, efectele concedierilor colective anunțate în primăvară, care vizau peste 900 de persoane.
Directoarea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), Angela Koos, a declarat, joi, pentru AGERPRES, că, pe fondul scăderii ofertei de locuri de muncă, nu au putut fi găsite soluții pentru toți cei care au fost disponibilizați, mai ales în zona industrială.
'Încet, încet, încep să se vadă efectele concedierilor colective anunțate la începutul anului. Noi le-am oferit servicii de informare, mediere, consiliere, am încercat să îi mai plasăm la locuri de muncă. Din păcate, și locurile de muncă sunt în scădere, și atunci i-am înregistrat ca șomeri', a spus Koos.
Șefa AJOFM Bistrița-Năsăud a adăugat că, în pofida faptului că nu s-au anunțat alte concedieri colective, angajatorii din domenii precum prestări de servicii sau HoReCa au continuat să facă ajustări în privința personalului.
'Pe concediere colectivă nu au mai venit, dar disponibilizări de la societăți mici, da. Șomerii ne spun, tot mai mulți, că vin după ani de muncă în diferite domenii, unde li s-a pus în vedere că urmează disponibilizări, deci este o constricție clară pe piața angajărilor', a menționat Angela Koos.
Potrivit datelor comunicate, joi, de AJOFM Bistrița-Năsăud, la sfârșitul lunii iulie, erau înregistrați 3.814 șomeri (din care 1.999 femei), rata șomajului fiind de 3,42%, în creștere cu 0,12 puncte procentuale față de luna anterioară.
Din totalul de 3.814 persoane înregistrate în evidențele AJOFM, 1.631 erau beneficiari de indemnizație de șomaj, iar 2.183 erau șomeri neindemnizați.
În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.752 dintre șomeri provin din mediul rural, iar 1.062, din mediul urban.
Categoria de vârstă cu cei mai mulți șomeri este cea de peste 55 de ani, cu 1.153 de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, reprezentând peste 30% din total.
Întrebată care sunt șansele persoanelor trecute de 55 de ani de a se angaja, șefa AJOFM Bistrița-Năsăud le-a apreciat ca fiind 'relativ reduse', dar consideră că subvențiile oferite de stat pot constitui o motivație pentru angajatori.
'În măsura în care locurile de muncă vacante sunt mult diminuate, șansele, la ora actuală, sunt relativ reduse. O ușoară creștere o să aibă loc datorită faptului că se implementează acum măsurile de subvenționare a locurilor de muncă, mai ales pentru persoanele peste 50 de ani, și deja avem multe solicitări', a afirmat Angela Koos.
Statul subvenționează cu 2.250 de lei pe lună, timp de un an, locurile de muncă oferite persoanelor peste 50 de ani, celor care mai au doi ani până la pensie, unicilor întreținători de familie, femeilor care au născut cel puțin trei copii, victimelor violenței sau ale traficului de persoane, șomerilor de lungă durată sau tinerilor din categoria NEET.
Pentru programele de ucenicie, subvenția poate fi acordată timp de până la 36 de luni. AGERPRES/(A, AS - redactor: Tina Dumitrescu, editor: Dana Lepădatu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Licitație pentru refacerea Podului Calicilor și amenajarea Cheiului Dâmboviței
Primăria Capitalei anunță licitație pe SEAP pentru lucrări de amenajare urbană care să vizeze Podul Calicilor și Cheiul Dâmboviței, între Piața Unirii și Pod Izvor. Valoarea totală estimată a proiectelor, prevăzute în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, este de 63.964.631 lei. La evaluarea ofertelor vor fi av
Licitație pentru consolidarea Pasajului Victoriei
Administrația Străzilor anunță licitație pe SEAP pentru consolidarea și reabilitarea Pasajului Victoriei. Valoarea totală estimată a contractului este de 138.101.175 lei. Conform anunțului de pe SEAP, expertiza realizată în anul 2023 relevă lucrările necesare pentru aducerea pasajului într-o stare tehnică bună, confo
MApN: Grup de drone depistate în proximitatea frontierei cu România
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, joi, la ora 10:08, un grup de ținte aeriene în spațiul aerian ucrainean, în proximitatea frontierei cu România. Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații
Meteo: Vreme plăcută, cu maxime de 28 de grade în București, joi și vineri
Meteorologii prognozează o vreme plăcută în București, pentru joi și vineri, cu maxime termice de 27-28 de grade, apropiate de mediile multianuale ale lunii august. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în perioada 27 august, ora 10:00 - 28 august, ora 9:00, la nivelul Capitalei, cerul va avea în
Tulcea: Un nou mesaj Ro-Alert, pe fondul războiului din Ucraina
Populația care locuiește în zona de nord a județului Tulcea a primit, joi, în jurul orei 10:18, un nou mesaj Ro-Alert pentru a fi avertizată cu privire la posibilitatea căderii unor drone sau a unor fragmente din acestea, pe fondul războiului din Ucraina. În mesaj, autoritățile îndeamnă populația să-și păstreze calmul ș
Tulcea: Ministerul Apărării Naționale cercetează cauza incendiului din apropiere de satul Plauru
O echipă de specialiști ai Ministerului Apărării Naționale se deplasează, joi, în apropiere de satul Plauru pentru a cerceta cauzele incendiului izbucnit, miercuri după-amiază, în urma unui atac cu drone al Rusiei împotriva infrastructurii portuare ucrainene. Incendiul a fost făcut public pe rețelele sociale, miercuri după-am
Zone din Transilvania, Muntenia, Moldova și Dobrogea, sub Cod galben de vreme instabilă, până vineri seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, atenționări Cod galben de instabilitate atmosferică, averse torențiale însemnate cantitativ și intensificări ale vântului, valabile în zone din Transilvania, Muntenia, Moldova și Dobrogea. Potrivit meteorologilor, în intervalul 27 august, ora 10:00 - 28 august,
Noua emisiune de mărci poștale 'Animale preistorice' - de joi, în magazinele Romfilatelia
Romfilatelia și Poșta Română anunță introducerea în circulație, joi, a unei noi emisiuni de mărci poștale, 'Animale preistorice', în care știința paleontologiei întâlnește arta miniaturii poștale. 'De la impunătorul Deinotherium proavum, unul dintre cei mai mari proboscidieni care au existat vreodată,
Suceava: O remorcă cu 700 de europaleți a ars la Drăgușeni
O remorcă cu 700 de europaleți a ars, joi dimineață, în localitatea Drăgușeni din județul Suceava, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava. Potrivit acestora, incendiul a avut loc pe drumul
MApN: Dronă detectată la aproximativ trei kilometri nord de Vâlcove; nu au fost detectate pătrunderi în spațiul național
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, în dimineața zilei de joi, o țintă aeriană la aproximativ trei kilometri nord de Vâlcove, Ucraina, în proximitatea frontierei cu România. Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, sistemele de apărare aeriană cu baza la sol au fost trecute în st
Buzău: Zeci de reclamații și amenzi de 364.000 lei pentru nerespectarea timpului de muncă și a timpului de odihnă
Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de 364.000 lei, de la începutul anului 2026 până în prezent, după ce au descoperit în cazul unor angajatori deficiențe în respectarea timpului de muncă și a timpului de odihnă, a informat, miercuri Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Buzău. Potrivit sursei citate, î
Trafic restricționat pe A1 București - Pitești din cauza unui accident
Centrul Infotrafic al Poliției Române a informat că pe autostrada A1 București - Pitești, la kilometrul 70, în zona localității Petrești din județul Dâmbovița, pe sensul de mers către Pitești, s-a produs joi dimineața un accident rutier în care au fost implicate un ansamblu rutier și un autoturism. Potrivit unui comunicat de presă, &ici
Arad: Un copil și doi bărbați, răniți într-un accident în care a fost implicată o mașină de poliție
Un copil și doi bărbați au fost răniți și transportați la spital, după ce mașina în care se aflau s-a ciocnit cu o autospecială de poliție, miercuri seară, în zona centrală a municipiului Arad. La volanul autospecialei de poliție se afla un agent de 24 de ani, care circula pe strada Corneliu Coposu. Potrivit unui com
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT pe fondul războiului din Ucraina
Populația din zonele de nord și est ale județului Tulcea a primit, joi dimineața, un nou mesaj RO-ALERT de avertizare cu privire la posibilitatea căderii unor drone sau a unor fragmente din acestea, pe fondul războiului din Ucraina. În mesaj, autoritățile îndeamnă populația să își păstreze calmul și să se adăpostească î












