Vrancea: Un mort și trei răniți, între care o gravidă și un copil, într-un accident pe DN2-E85, la Sascut
Un bărbat de 52 de ani și-a pierdut viața, iar alte trei persoane, între care o femeie însărcinată și un copil de trei ani, au fost rănite în urma unui accident rutier produs miercuri dimineață pe DN2-E85, la limita dintre județele Vrancea și Bacău, în apropierea localității Sascut, a informat Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea.
Potrivit sursei citate, accidentul s-a produs în jurul orei 05:23, în urma coliziunii frontale între două autoturisme.
Având în vedere gravitatea evenimentului, la fața locului au fost mobilizate echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea și Serviciului de Ambulanță Județean Bacău.
'În cel de-al doilea autoturism a fost identificat un bărbat în vârstă de 52 de ani, încarcerat și inconștient, aflat în stop cardio-respirator. Imediat după extragerea sa din fiarele contorsionate ale mașinii de către echipajul de descarcerare, echipele medicale au aplicat protocoalele de urgență. Manevrele avansate de resuscitare cardio-respiratorie au fost efectuate la fața locului timp de aproximativ 45 de minute. Din păcate, organismul victimei nu a răspuns la eforturile depuse, fiind declarat decesul de către medicul aflat la locul accidentului', se arată în comunicatul SAJ Vrancea.
În celălalt autoturism se afla o familie formată din trei persoane: o femeie însărcinată, în vârstă de 21 de ani, care a suferit traumatisme la nivelul membrelor inferioare și un traumatism lombar, o fetiță de trei ani, cu traumatism cranio-cerebral deschis, și un bărbat de 28 de ani, cu traumatism cranio-cerebral și traumatism lombar.
Cele trei victime au fost stabilizate la fața locului și transportate inițial la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Adjud, fiind ulterior transferate la Spitalul Județean de Urgență Bacău pentru investigații și tratament de specialitate.
Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier. AGERPRES/(A - redactor: Dana Lepădatu, editor: Dana Lepădatu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vâlcea: Stațiunea viticolă din Drăgășani a sărbătorit 90 de ani de activitate; în prezent a rămas doar cu trei cercetători (GALERIE FOTO)
Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație (SCDVV) Drăgășani, una din primele unități de profil înființate în țară, a sărbătorit, joi, nouă decenii de activitate, timp în care cercetătorii au creat soiuri recunoscute internațional și au salvat o parte importantă a patrimoniului genetic autohton. Eveni
Primarul De Mezzo: Ordonanța ''trenuleț'' din octombrie a fost mult mai aspră cu investițiile decât în 2025
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, afirmă că mai multe investiții finanțate de la bugetul local, printre care amenajarea unei grădinițe și reabilitarea unor străzi, pentru care documentația tehnică urma să fie contractată și realizată în următoarele două luni, au fost blocate de ordonanța ''trenuleț'' adoptată de Guvern la finalul lu
Ciprian Ciucu a anunțat că va cere o întrevedere cu ministrul Energiei pe tema preluării ELCEN
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că va solicita o întrevedere cu ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, pe tema preluării ELCEN, susținând că responsabilitatea trebuie să fie unică, respectiv la Primăria Capitalei, și că mereu sunt conflicte între Termoenergetica și ELCEN. ''O să-i cer domnului
Maramureș: Târgul brazilor de Crăciun de la Baia Mare se va muta în Piața Obor, în perioada 8-23 decembrie
Târgul brazilor de Crăciun din acest an va fi găzduit de Piața agricolă en gros Obor, situată la intrarea în municipiul Baia Mare, a declarat, joi, pentru AGERPRES, primarul Doru Dăncuș. ''Piața Obor este spațiul cel mai potrivit loc pentru comercializarea brazilor de Crăciun, locul fiind așezat la intrarea în oraș. E
Vrancea: Centru de zi pentru 75 de vârstnici, inaugurat la Focșani în urma unei investiții de peste 7,25 milioane de lei (GALERIE FOTO/VIDEO)
Un centru de zi de asistență și recuperare pentru persoane vârstnice, care va oferi servicii pentru 75 de beneficiari, inclusiv la domiciliu, a fost inaugurat, joi, în municipiul Focșani, în urma unei investiții de peste 7,25 milioane de lei, finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Noul centru, construit
Ciprian Ciucu declară că nu a primit din partea AUR o cerere de autorizație pentru protestul de sâmbătă
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că nu a primit din partea AUR o cerere de autorizație pentru protestul de sâmbătă și că autorizarea manifestării nu ține de primar, ci de specialiști care evaluează riscuri. ''Eu nu știu să fi primit din partea partidului AUR vreo cerere de autorizație. Nu am văzut. Î
Municipiul Botoșani va introduce, de anul viitor, o taxă de promovare turistică
Municipiul Botoșani va introduce, de la 1 ianuarie 2027, o taxă pentru turiști, a declarat, joi, pentru AGERPRES, primarul Cosmin Andrei. Potrivit acestuia, taxa va avea o valoare de 5 lei pe noapte pentru fiecare turist și va fi încasată de unitățile de cazare, respectiv hoteluri, moteluri sau pensiuni. ''Consider
Primarul din Băile Tușnad despre posibilitatea ca stațiunea să fie comasată cu o comună: Este inacceptabil
Primarul orașului Băile Tușnad, Butyka Zsolt, critică proiectul privind reforma administrativă și posibilitatea comasării localității cu o comună învecinată, susținând că o astfel de măsură ar afecta specificul unei stațiuni turistice și balneare. Edilul consideră că Băile Tușnad, la fel ca celelalte stațiuni care încearcă de
VIDEO Cărbunaru: Numiri noi de prefecți în județele Brașov, Galați și Vrancea
Guvernul a decis joi numirea unor noi prefecți în județele Brașov, Galați și Vrancea, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. ''Numiri noi sunt la Brașov, unde domnul Mija Lucian-Victor a fost numit în funcția de prefect, la Galați, acolo unde domnul Gavril Claudiu-Sorin a fost numit în ac
Alexandru Stoica: Impozite reduse cu până la 50% pentru administrațiile care optează pentru comasarea voluntară
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Alexandru Stoica, a declarat joi, la Buzău, că pentru administrațiile locale care vor opta pentru comasarea voluntară este pregătit un pachet de măsuri care ar putea include reducerea impozitelor pentru cetățeni cu până la 50%. La Consiliul Județean Buzău a avut loc, joi, confe
Festivalul dedicat ciocolatei artizanale, Chocolate Saga, la Biblioteca Națională a României, în perioada 20 - 22 noiembrie
Ediția de Crăciun a festivalului dedicat ciocolatei artizanale, Chocolate Saga, se va desfășura în perioada 20-22 noiembrie, la Biblioteca Națională a României, și va aduce în atenția publicului atât creațiile producătorilor locali, cât și performanțele ciocolatierilor români la competiții internaționale. Po
Ialomița: Două persoane au decedat într-un accident între un autoturism și un TIR
Două persoane au decedat și o a treia a fost rănită, joi, în urma unui accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un TIR, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Ialomița. Potrivit sursei citate, accidentul s-a produs în jurul orei 12:30, între localitățile Slobozia Nouă și Iazu, iar la fața locului au
Emisiunea de mărci poștale Bucuriile iernii (II) - de vineri, în magazinele Romfilatelia
Emisiunea de mărci poștale 'Bucuriile iernii (II)' va fi introdusă în circulație, vineri, de Romfilatelia și Poșta Română. Componentele emisiunii - două mărci poștale (cu valorile nominale de 6,50 lei și 11 lei) și un plic 'prima zi' - sunt realizate, în manieră grafică inedită, de ilustratoarea de origine română Andreea
Prim-ministrul Luca Niculescu - vineri, la Palatul Elisabeta
Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, îl va primi, vineri, la ora 13:00, la Palatul Elisabeta, pe premierul Luca Niculescu. Potrivit unui comunicat al Casei Regale transmis joi AGERPRES, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu vor întâmpina înaltul oaspete în grădina Palatului Elisabeta, iar apoi îl vor invita la d
MApN: Dronă detectată de radare la aproximativ 28 km nord-est de Sulina; două aeronave F-18 au decolat de la Baza Kogălniceanu
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat joi o țintă aeriană la aproximativ 28 de kilometri nord-est de Sulina, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene Spaniole fiind ridicate de la sol pentru a monitoriza situația. Potrivit MApN, Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații












