logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Timiș: Norul de fum venit din Serbia va persista și sâmbătă deasupra Timișoarei, potrivit prefectului

Image

Prefectul de Timiș, Paul Finta, a declarat, în urma ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) pe care l-a convocat, vineri, că norul de fum, care de două zile acoperă municipiul Timișoara, făcând aerul aproape irespirabil, provine din incendiile puternice de vegetație din Serbia și va persista și sâmbătă.

Prefectul a arătat că există mecanisme de cooperare internațională pe baza cărora statul sârb poate să ceară ajutorul statului român și al Uniunii Europene.

'Din informațiile pe care le avem până la acest moment, provenite de la autoritatea meteorologică, știm că fumul vine dinspre un incendiu de vegetație din Serbia, având în vedere că la acest moment direcția de deplasare a vântului este dinspre parte sudică înspre nord, deci acest fum este adus înspre județul nostru și spre municipiul Timișoara. Situația va mai persista și mâine, din câte am fost informați, tot de către Agenția Națională de Meteorologie, însă de mâine vântul își va schimba puțin direcția dinspre est spre vest, urmând ca ulterior să sufle spre sud, deci se va disipa acest fum', a afirmat Paul Finta.

Reprezentantul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș a precizat, în ședința CJSU, că au fost înregistrate numeroase apeluri la 112 și pe linia fixă de telefonie, din partea populației alertate de norul de fum.

'Pe parcursul zilei de astăzi, până la ora 10:00, s-au înregistrat 20 de apeluri pe numărul unic de urgență 112, nenumărate apeluri pe linia fixă de telefonie și foarte multe solicitări din partea presei. În prezent, nu avem focare de incendiu pe raionul județului Timiș (...). Ținem legătura și cu vecinii sârbi pe o linie, dar strict pe amplificarea incendiului sau spre atenuare. Alte informații din zona operativă nu solicităm', a transmis Marian Rusu, adjunctul șefului ISU Timiș.

Mesajele de tip RO-Alert către populație nu au fost activate, iar ISU Timiș a explicat că acest tip de mesaje se desfășoară în contextul în care platforma asigură alertarea populației, dar pentru un fenomen care este vizibil și are o perioadă lungă de manifestare.

'Până la urmă, scopul nici nu este să alertăm populația sau să ducem în panică populația, dar e adevărat că lipsa unor știri naționale sau de o acoperire foarte mare a propagat, a dus la propagarea a unor știri de tipul fake news și am văzut tot felul de știri. Vreau să asigurăm populația și să solicităm tuturor să treacă un pic prin filtrul critic ceea ce autoritățile comunică, și anume că astăzi vorbim despre o degajare de fum de la un incendiu de vegetație din Serbia, iar populația trebuie să fie liniștită că lucrurile sunt sub control', a afirmat prefectul Paul Finta.

Șeful Direcției Județene de Mediu, Cosmina Popescu, a declarat, în context, că joi nu s-au înregistrat depășiri ale valorilor limită, respectiv a pragurilor de alertă, pragului de informare, în conformitate cu prevederile Legii privind calitatea aerului înconjurător.

Aceasta a detaliat că, deși valorile orare înregistrate joi au prezentat creșteri la unii dintre poluanții monitorizați, respectiv PM10, particule în suspensie și PM2,5, compuși organici volatili, benzen, toluen, etilbenzen, ortometaparaxilen, oxizi de azot, măsurate în stațiile de monitorizare, nu s-au înregistrat depășiri ale valorilor limită care să necesite informarea autorităților locale și alertarea cetățenilor.

'În cursul zilei de astăzi, trendul datelor înregistrate la stații evidențiază o creștere a valorilor parametrilor monitorizați în intervalul orar 07:00-10:00. Cele mai mari concentrații s-au înregistrat la indicatorul PM10, la toate stațiile amplasate în municipiul Timișoara, având un maxim orar de 378 micrograme pe metru cub. La ora 09:00, la stația TM4, în zona Soarelui, menționăm că, pentru indicatorul PM10, valoarea limită zilnică pentru sănătate era de 50 micrograme pe metru cub, ca și o medie pe 24 de ore. Conform legislației în vigoare, nu putem declara o depășire dacă s-a constatat doar la o anumită oră, și nu ca și medie zilnică. Media pentru ziua de ieri nu a fost depășită, Urmărim constant aceste valori, din oră în oră ele sunt afișate pe site-ul Calitatea Aer, pot fi verificate de orice cetățean', a arătat Cosmina Popescu.

Începând cu ora 11:00, s-a constatat scăderea datelor înregistrate la stațiile automate de monitorizare a calității aerului înconjurător.

Direcție Județeană de Mediu Timiș are șapte stații de monitorizare a calității aerului, amplasate în diferite zone din Timișoara, iar de vineri dimineață a amplasat și autolaboratorul mobil, pentru a verifica dacă se depășesc sau nu aceste valori limite.

Prefectul Paul Finta a concluzionat că valorile poluanților măsurați sunt crescute, dar situația nu este atât de gravă din perspectiva sănătății și a transmis populației câteva reguli anunțate de Direcția de Sănătate Publică Timiș.

'E adevărat că ne alertăm în momentul în care simțim că este fum. Luptăm, dar nu ne putem măsura cu natura care decide câteodată să se pună cruciș în fața oamenilor. Rugăm populația să urmeze recomandările pentru aceste perioade de vârf: să nu iasă în aer liber, să evite practicarea sportului în aer liber, plimbările, iar, dacă este necesară ieșirea, să se poarte mască. De asemenea, să se stea cu ferestrele închise în locuințe și să se folosească clima', a recomandat Paul Finta. AGERPRES/(A - redactor: Otilia Halunga, editor: Tina Dumitrescu, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 1453

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 24-10-2026 16:23

ISUBIF: Structura de rezistență a blocului din Drumul Taberei nu a fost afectată; locatarii au revenit în imobil

Structura de rezistență a blocului din Drumul Taberei, unde a fost semnalată o fisură între scările imobilului, nu a fost afectată, au constatat specialiștii Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC). În urma evaluării, s-a permis accesul locatarilor în imobil, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bucu

Administratie 24-10-2026 15:39

PMB: Crăpătura la blocul OD3 există de nouă ani; cauza nu e calitatea proastă a construcției, ci problemele la canalizare

Crăpătura la blocul OD3 din Sectorul 6 există de nouă ani, cauza fiind problemele la canalizarea imobilului, nu calitatea proastă a construcției, precizează Primăria Municipiului București (PMB). Potrivit sursei citate, există scurgeri, iar acestea trebuie remediate pe cheltuiala proprietarilor, fiind vorba de o proprietate privată.

Social 24-10-2026 14:16

Imobil cu fisuri/ Irinel Precup (ISUBIF): S-au constatat mișcări la fațada blocului; 65 de persoane au fost evacuate

Șeful ISUBIF, Irinel Precup, a declarat, sâmbătă, că au fost evacuate toate cele 65 de persoane găsite în blocul din București unde a fost semnalată o crăpătură între două scări ale imobilului, iar alte măsuri vor fi stabilite în urma unui Comitet pentru Situații de Urgență. ''S-au constatat niște rosturi de dil

Social 24-10-2026 13:25

INHGA: Debitul Dunării la intrarea în țară, în creștere ușoară până la 1.400 mc/s

Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi staționar la 1.300 mc/s în următoarele cinci zile, apoi în creștere până la valoarea de 1.400 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii octombrie (3.900 mc/s), potrivit prognozei publicate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioad

Social 24-10-2026 13:18

ISUBIF: Locatari evacuați dintr-un bloc din Sectorul 6 unde a apărut o crăpătură între două scări (GALERIE FOTO)

Locatarii unui bloc cu opt etaje și 36 de apartamente din București au fost evacuați, sâmbătă, după ce a fost semnalată o crăpătură între două scări ale imobilului. ''Intervenim pe Drumul Taberei nr. 30, ca urmare a unui apel realizat prin numărul unic de Urgență 112, prin care un locatar a sesizat o crăpătură între d

Social 24-10-2026 10:48

Alba: Sportivi din 10 țări, la primul Campionat European de Airsoft

Zeci de sportivi din 10 țări participă, sâmbătă și duminică, la Alba Iulia, la primul Campionat European de Airsoft, organizat de Federația Europeană de Airsoft (European Airsoft Federation - EAF), în parteneriat cu Federația Română de Airsoft (FRA). Potrivit organizatorilor, concurează aproape 60 de sportivi din țări ca Germ

Social 24-10-2026 10:00

Seceta pedologică persistă în mai multe regiuni agricole, în perioada 24-30 octombrie (agrometeo)

Seceta pedologică moderată, puternică și extremă se va menține în Banat, pe suprafețe agricole extinse din Dobrogea și Crișana, precum și în unele zone din Oltenia, Transilvania, Moldova și Muntenia, potrivit prognozei agrometeorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), pentru perioada 24-30 octombrie. '&#

Social 24-10-2026 09:50

Argeș: Patru persoane rănite după ce un container a căzut peste un autoturism

Patru persoane au fost rănite, sâmbătă, după ce un container a căzut peste un autoturism, pe o stradă din municipiul Curtea de Argeș. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, accidentul s-a produs în zona intrării spre autostrada A1, după ce containerul încărcat cu deșeuri din plastic ar fi căzut d

Social 24-10-2026 05:30

Retroparada Toamnei 2026 - în Parcul Lumea Copiilor; peste 200 de autovehicule istorice expuse

Publicul este așteptat sâmbătă la Retroparada Toamnei 2026, în Parcul Lumea Copiilor din Capitală, unde vor fi expuse peste 200 de autovehicule istorice. Evenimentul are loc între orele 10:00 și 13:30, la rotonda din Parcul Lumea Copiilor. ''La Retroparada din București, de departe cea mai mare reuniune

Social 23-10-2026 18:49

Tulcea: Prefectura sesizează DNA în cazul adăpostului de animale din Dăeni

Prefectul județului Tulcea, Eugen Terente, a sesizat, vineri, Direcția Națională Anticorupție (DNA), în urma suspiciunilor privind activitatea adăpostului de animale din comuna Dăeni și modul în care autoritățile și-au exercitat atribuțiile, a anunțat instituția pe pagina sa de Facebook. Sesizarea survine controlului desfășurat marți, 20 octombrie,

Social 23-10-2026 17:57

Ministrul Apărării - videoconferință cu militarii români aflați în misiuni internaționale: Ne faceți mândri

Ministrul Apărării Naționale, Ștefan-Radu Oprea, șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, și comandantul Comandamentului Forțelor Întrunite, generalul-maior Valerică Vrăjescu, au participat vineri la o videoconferință cu militarii români aflați în misiuni internaționale, organizată cu prilejul Zilei Armatei României.

Administratie 23-10-2026 17:09

Lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4 - aproape 170 de blocuri, fără apă caldă săptămâna viitoare

Aproape 170 de blocuri vor rămâne fără apă caldă din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4, care se vor efectua în intervalul 26 - 30 octombrie. Potrivit unui comunicat al Companiei Municipale Termoenergetica București SA transmis vineri, începând de luni, la solicitarea constructorului, vor fi executate lucrări d

Administratie 23-10-2026 17:07

Iași: A fost reluată furnizarea agentului termic, la aproape o săptămână de la incendiul de la CET I

Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat, vineri, că la mai puțin de o săptămână de la incendiul produs la CET I, reparațiile au fost finalizate, astfel încât spitalele, școlile, firmele și cele peste 22.000 de apartamente branșate la sistemul centralizat de termoficare au din nou apă caldă și căldură. Potrivit primarului Iașiului

Administratie 23-10-2026 16:34

Bihor: Al șaptelea dintre cele opt pasaje rutiere construite de Consiliul Județean va fi deschis traficului de luni

Cel de-al șaptelea pasaj rutier construit de Consiliul Județean Bihor, din cele opt destinate fluidizării traficului în intersecțiile aglomerate, va fi deschis circulației luni, odată cu strada Lăpușului din Oradea, care a fost modernizată printr-o investiție de peste 31 milioane de lei, cu fonduri europene. Potrivit unui comunicat al instituției, au fos

Social 23-10-2026 16:34

Dragoș Anastasiu: România nu este în prăpastie, ea duce lipsă de oameni care chiar se implică

Fostul vicepremier Dragoș Anastasiu a spus, vineri, la Sinaia, că România nu este în prăpastie și nici nu duce lipsă de oameni care guvernează, ci duce lipsă de oameni care chiar se implică. 'România nu este în prăpastie! Dacă ne uităm la ultimii 35 de ani, putem să fim mândri de unde a ajuns această țară. Sigur, se putea mult