Grefierii amenință că blochează instanțele și Parchetele de la 1 septembrie, nemulțumiți de scăderea valorii de referință în proiectul legii salarizării
Sindicatul grefierilor Dicasterial amenință că, de la 1 septembrie, va bloca activitatea în instanțele de judecată și Parchetele din toată țara, ca o formă de protest față de ultimele modificări aduse proiectului legii salarizării, prin care valoarea de referință scade la 4.000 de lei.
'Pe la spate, pe ascuns și în deplină secretomanie, draftul noii legi a salarizării a fost livrat ieri la Cotroceni. Cui? Doar partidelor politice. Sindicatele? Ignorate complet. Motivul acestei lașități este acum strigător la cer: documentul ascunde un masacru financiar de o violență nemaiîntâlnită la adresa personalului auxiliar de specialitate din instanțe și parchete', a transmis sindicatul Dicasterial într-un comunicat de presă transmis vineri.
Sindicaliștii îi acuză pe premierul interimar Ilie Bolojan și ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, că au orchestrat 'o execuție' bugetară.
'Pentru grefieri, verdictul acestor gropari ai sistemului public este clar: zero sporuri, coeficienți mizerabili și prăbușire financiară. Răbdarea noastră a ajuns la final. Dacă asta este reforma pe care o doriți, o veți primi din plin. De la 1 septembrie 2026, porțile instanțelor și parchetelor se închid! Blocăm total sistemul judiciar din România! (...) Într-o mișcare de o ticăloșie incredibilă, valoarea de referință a fost prăbușită la 4.000 de lei. Coeficienții noștri, oricum ridicoli, se vor înmulți acum cu o sumă și mai mică. Față de simulările deja revoltătoare din iulie, noua variantă adusă de 'expertul' din casa RA-APPS vine cu scăderi și mai dramatice. Pa, pa, sporuri pentru Justiție!', a explicat sindicatul grefierilor.
Conform acestuia, niciun ordonator de credite nu va mai putea acorda nici măcar plafonul global de 20%, pentru că Justiția nu mai are sporuri prevăzute în anexă.
'Capcana clauzei tranzitorii. Ne mint în față că 'nu scad veniturile în plată', dar au modificat parșiv formula. Compensația tranzitorie se va calcula strict raportat la salariu, nu la venitul brut real. Rezultatul? Puterea de cumpărare a grefierilor revine la nivelul anilor 2015 și este prăbușită instantaneu prin pixul acestor birocrați rupți de realitate. Corpul legii, un dezastru tehnic imun la amendamente. Toate observațiile, soluțiile tehnice și argumentele de bun-simț aduse de noi în ultimele luni au fost complet ignorate. Acest proiect nu este o reformă de modernizare, ci o vendetă personală și o frustrare grosolană a lui Ilie Bolojan împotriva oamenilor care duc în spate greul Justiției. Din 1 septembrie 2026, România rămâne fără Justiție! Să fie extrem de clar pentru Guvern, pentru partidele politice și pentru artizanii acestui dezastru economic: grefierii nu vor finanța din propriile buzunare incompetența voastră și nici privilegiile tehnocraților care trăiesc în puf din sinecuri de stat! Nu vom accepta să muncim 12 ore pe zi, să asigurăm ședințe maraton și să fim tratați ca sclavi pe plantația unui expert de carton și a unui obsedat de tăieri bugetare dictatorială, asumați-vă consecințele! De la 1 septembrie 2026, activitatea în toate instanțele și parchetele din țară va fi blocată‚ pe termen nelimitat', a completat sindicatul Dicasterial. AGERPRES/(AS - redactor: Eusebi Manolache, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Teleorman: Explozie urmată de incendiu într-o locuință din Roșiorii de Vede; două persoane au suferit arsuri
O explozie urmată de incendiu a avut loc, sâmbătă, într-o locuință din Roșiorii de Vede, iar două persoane au suferit arsuri, cauza probabilă a evenimentului fiind o acumulare de gaze de la o butelie care alimenta un aparat de gătit defect, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Teleorman. ''Două persoane
ISUBIF: Structura de rezistență a blocului din Drumul Taberei nu a fost afectată; locatarii au revenit în imobil
Structura de rezistență a blocului din Drumul Taberei, unde a fost semnalată o fisură între scările imobilului, nu a fost afectată, au constatat specialiștii Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC). În urma evaluării, s-a permis accesul locatarilor în imobil, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bucu
PMB: Crăpătura la blocul OD3 există de nouă ani; cauza nu e calitatea proastă a construcției, ci problemele la canalizare
Crăpătura la blocul OD3 din Sectorul 6 există de nouă ani, cauza fiind problemele la canalizarea imobilului, nu calitatea proastă a construcției, precizează Primăria Municipiului București (PMB). Potrivit sursei citate, există scurgeri, iar acestea trebuie remediate pe cheltuiala proprietarilor, fiind vorba de o proprietate privată.
Imobil cu fisuri/ Irinel Precup (ISUBIF): S-au constatat mișcări la fațada blocului; 65 de persoane au fost evacuate
Șeful ISUBIF, Irinel Precup, a declarat, sâmbătă, că au fost evacuate toate cele 65 de persoane găsite în blocul din București unde a fost semnalată o crăpătură între două scări ale imobilului, iar alte măsuri vor fi stabilite în urma unui Comitet pentru Situații de Urgență. ''S-au constatat niște rosturi de dil
INHGA: Debitul Dunării la intrarea în țară, în creștere ușoară până la 1.400 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi staționar la 1.300 mc/s în următoarele cinci zile, apoi în creștere până la valoarea de 1.400 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii octombrie (3.900 mc/s), potrivit prognozei publicate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioad
ISUBIF: Locatari evacuați dintr-un bloc din Sectorul 6 unde a apărut o crăpătură între două scări (GALERIE FOTO)
Locatarii unui bloc cu opt etaje și 36 de apartamente din București au fost evacuați, sâmbătă, după ce a fost semnalată o crăpătură între două scări ale imobilului. ''Intervenim pe Drumul Taberei nr. 30, ca urmare a unui apel realizat prin numărul unic de Urgență 112, prin care un locatar a sesizat o crăpătură între d
Alba: Sportivi din 10 țări, la primul Campionat European de Airsoft
Zeci de sportivi din 10 țări participă, sâmbătă și duminică, la Alba Iulia, la primul Campionat European de Airsoft, organizat de Federația Europeană de Airsoft (European Airsoft Federation - EAF), în parteneriat cu Federația Română de Airsoft (FRA). Potrivit organizatorilor, concurează aproape 60 de sportivi din țări ca Germ
Seceta pedologică persistă în mai multe regiuni agricole, în perioada 24-30 octombrie (agrometeo)
Seceta pedologică moderată, puternică și extremă se va menține în Banat, pe suprafețe agricole extinse din Dobrogea și Crișana, precum și în unele zone din Oltenia, Transilvania, Moldova și Muntenia, potrivit prognozei agrometeorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), pentru perioada 24-30 octombrie. '
Argeș: Patru persoane rănite după ce un container a căzut peste un autoturism
Patru persoane au fost rănite, sâmbătă, după ce un container a căzut peste un autoturism, pe o stradă din municipiul Curtea de Argeș. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, accidentul s-a produs în zona intrării spre autostrada A1, după ce containerul încărcat cu deșeuri din plastic ar fi căzut d
Retroparada Toamnei 2026 - în Parcul Lumea Copiilor; peste 200 de autovehicule istorice expuse
Publicul este așteptat sâmbătă la Retroparada Toamnei 2026, în Parcul Lumea Copiilor din Capitală, unde vor fi expuse peste 200 de autovehicule istorice. Evenimentul are loc între orele 10:00 și 13:30, la rotonda din Parcul Lumea Copiilor. ''La Retroparada din București, de departe cea mai mare reuniune
Tulcea: Prefectura sesizează DNA în cazul adăpostului de animale din Dăeni
Prefectul județului Tulcea, Eugen Terente, a sesizat, vineri, Direcția Națională Anticorupție (DNA), în urma suspiciunilor privind activitatea adăpostului de animale din comuna Dăeni și modul în care autoritățile și-au exercitat atribuțiile, a anunțat instituția pe pagina sa de Facebook. Sesizarea survine controlului desfășurat marți, 20 octombrie,
Ministrul Apărării - videoconferință cu militarii români aflați în misiuni internaționale: Ne faceți mândri
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan-Radu Oprea, șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, și comandantul Comandamentului Forțelor Întrunite, generalul-maior Valerică Vrăjescu, au participat vineri la o videoconferință cu militarii români aflați în misiuni internaționale, organizată cu prilejul Zilei Armatei României.
Lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4 - aproape 170 de blocuri, fără apă caldă săptămâna viitoare
Aproape 170 de blocuri vor rămâne fără apă caldă din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4, care se vor efectua în intervalul 26 - 30 octombrie. Potrivit unui comunicat al Companiei Municipale Termoenergetica București SA transmis vineri, începând de luni, la solicitarea constructorului, vor fi executate lucrări d
Iași: A fost reluată furnizarea agentului termic, la aproape o săptămână de la incendiul de la CET I
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat, vineri, că la mai puțin de o săptămână de la incendiul produs la CET I, reparațiile au fost finalizate, astfel încât spitalele, școlile, firmele și cele peste 22.000 de apartamente branșate la sistemul centralizat de termoficare au din nou apă caldă și căldură. Potrivit primarului Iașiului
Bihor: Al șaptelea dintre cele opt pasaje rutiere construite de Consiliul Județean va fi deschis traficului de luni
Cel de-al șaptelea pasaj rutier construit de Consiliul Județean Bihor, din cele opt destinate fluidizării traficului în intersecțiile aglomerate, va fi deschis circulației luni, odată cu strada Lăpușului din Oradea, care a fost modernizată printr-o investiție de peste 31 milioane de lei, cu fonduri europene. Potrivit unui comunicat al instituției, au fos













