REPORTAJ/Mureș: Cum a renăscut memoria sculptorului Obeliscului din Costinești în inima copiilor din Zau de Câmpie
Memoria lui Wilhelm Demeter (1936-2016), unul dintre cei mai importanți sculptori și mozaicari români contemporani, recunoscut la nivel național pentru realizarea monumentului-simbol al litoralului românesc, Obeliscul din Costinești, a renăscut în comuna sa natală, Zau de Câmpie, grație unei nepoate, Rozalia Farkas, care și-a descoperit gena artistică la peste 50 de ani și, ulterior, a înființat un club de pictură pentru copiii din localitate.

Rozalia Farkas, o logopedă respectată de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă nr. 2 din Târgu Mureș, cu studii în psihologie și psihopedagogie, ne-a spus că a avut o viziune clară: și-a văzut propriile picturi și s-a văzut pe sine creând artă.

'Eu sunt de loc din Zau de Câmpie, m-am născut aici și m-am întors fiindcă, în urmă cu doi ani, mi-am dat seama că am o misiune. Într-un moment mai special, am avut o viziune în care mi-am văzut picturile și, pentru că de mult timp mă gândeam că aș putea avea o legătură cu domeniul artei - unchiul meu, fratele tatălui meu, fiind renumitul sculptor Wilhelm Demeter -, am simțit că trebuie să acționez. (...) În acel vis m-am văzut făcând ceva în acest domeniu, așa că am căutat un specialist care să mă îndrume și să vadă dacă am talent la pictat. Astfel, am început să pictez în urmă cu nici doi ani', a declarat, pentru AGERPRES, Rozalia Farkas.

Artista, a cărei carieră a început la vârsta de 51 de ani, a vorbit și despre influența pe care unchiul ei, Wilhelm Demeter, a avut-o asupra sa în copilărie.
'Am început să pictez la 51 de ani. Am zis: de ce nu? Unchiul meu a avut o influență enormă asupra mea în copilărie. Îi plăcea să ne adune și să ne arate operele sale, deși era un om modest, care fugea de lumina reflectoarelor. Când am înțeles că este misiunea mea să nu las această moștenire culturală să dispară, am știut că nu mai trebuie să aștept ca altcineva din familie să facă primul pas', ne-a povestit Rozalia.

Ghidată la început de arhitectul Radu Iațcu, Rozalia a deschis pânza către lume, o primă expoziție personală dându-i curaj, iar pașii au purtat-o rapid înapoi spre rădăcini, în satul natal. Nici nu se putea altfel, deoarece Radu Iațcu este un artist plastic complex - grafician satiric, caricaturist, pictor și arhitect -, cunoscut în mediul cultural românesc și internațional pentru polivalența sa.
'Ideea de a face ceva la Zau de Câmpie a venit un pic mai târziu, fiind încurajată de domnul Radu Iațcu, un arhitect cu care am făcut primii pași în pictură. Am avut și o expoziție personală în urmă cu un an și ceva. Dumnealui mi-a spus că nu se poate să nu fac ceva, că nu putem lăsa o asemenea moștenire culturală fără să fie cunoscută. Sculptorul Wilhelm Demeter a copilărit în comuna Zau de Câmpie, dar, după terminarea studiilor, s-a stabilit în Constanța. A absolvit la București, la Institutul de Arte Plastice 'Nicolae Grigorescu', secția Sculptură, iar la Constanța a devenit unul dintre reprezentanții importanți ai sculpturii românești contemporane. De-a lungul carierei, a expus atât în țară, cât și în străinătate, a câștigat premii importante, iar în anul 2002 a fost distins cu Ordinul Național 'Serviciul Credincios' în grad de Cavaler, pentru contribuția activă la dezvoltarea vieții artistice din România', a menționat Rozalia Farkas.

Unchiul ei s-a stins din viață în anul 2016, la 80 de ani, dar distincția primită rămâne dovada recunoașterii aportului adus culturii românești.
'El a fost condus pe ultimul drum cu onoruri militare. Mult timp m-am gândit că ar trebui să facem ceva ca el să fie cunoscut și aici, în Zau de Câmpie, însă, fiind o familie numeroasă, de multe ori aștepți să facă celălalt primul pas. În momentul în care am avut acea viziune, în timpul unei meditații, mi-am dat seama că nu trebuie să mai aștept de la altcineva. Este misiunea mea să încep. Am avut însă ajutor, fiindu-mi alături rudele și surorile, și așa am pornit această asociație', a afirmat Rozalia.
Prin înființarea Asociației Culturale 'Wilhelm Demeter' și cu sprijinul primăriei locale, care i-a oferit un spațiu generos în căminul cultural, ea a deschis un club de pictură gratuit pentru copiii din comună, iar astfel viața culturală din Zau de Câmpie a prins culoare. Copii cu vârste între 5 și 16 ani vin la club nu pentru a fi notați ca la școală, ci pentru a experimenta libertatea pură a exprimării.
'Cred că misiunea mea aici, în Zau de Câmpie, este tocmai să le arăt copiilor că orice om care provine dintr-un sat mic sau de oriunde din lume, indiferent din ce familie face parte și oricât de mare, de frumoasă sau de completă ar fi ea, poate avea șanse egale. Își poate crește aripile prin muncă și prin perseverență și poate să ajungă exact acolo unde își dorește, exact așa cum a făcut unchiul meu în urmă cu 90 de ani. Născut aici, un copil de la țară a ajuns un om deosebit, un sculptor de mare valoare, ale cărui lucrări sunt admirate de mii și mii de oameni din țară și din străinătate', ne-a explicat artista.
De la 'Sărbătoarea Mărțișorului - Dunărea Albastră' de la Târgu Mureș, până la expozițiile locale de Ziua Mamei sau Ziua Copilului, micul club a strâns deja patru expoziții de succes.
Cel mai important test a fost, însă, la 'Festivalul Bujorului la Castel', unde micii artiști și-au pictat propriul univers sub tema 'Satul meu drag'. Ei și-au vândut lucrările cu bujori de stepă și peisaje locale pentru a-și finanța singuri tabăra visurilor lor.

'În tabăra de trei zile de la 'Paulownia - Colț de Rai', copiii au îmbinat tehnicile de șevalet cu exerciții de dezvoltare personală și jocuri de mișcare. Activitățile au fost adaptate din mers, chiar și pentru picii de aproape 5 ani care au vrut neapărat să participe', a subliniat Rozalia Farkas.
Membră a Asociației Artiștilor Plastici din București, proaspăt întoarsă dintr-o tabără de creație la Cheia și cu dosarul depus la Școala Populară de Artă, Rozalia Farkas continuă să picteze flori, peisaje și compoziții abstracte, pentru a le putea dărui mai departe elevilor săi.
Wilhelm Demeter (1936-2016) a fost unul dintre cei mai importanți sculptori și mozaicari români contemporani, recunoscut la nivel național drept 'sculptorul de la Marea Neagră'.
Creația sa, Obeliscul din Costinești, este cel mai important simbol vizual al stațiunii tineretului de pe litoralul românesc, fiind concepută în perioada 1969-1972. Monumentul inițial a fost inaugurat sub denumirea oficială de 'Semnal de Tabără' și avea o înălțime de 12 metri. Era realizat din beton deschis la culoare și a definit rapid identitatea plajei centrale.
În noaptea de 23 septembrie 2005, o viitură puternică a lovit stațiunea Costinești. Inundațiile masive au rupt plaja, iar forța apelor a răsturnat, a spart și a îngropat vechiul obelisc sub mormane de nisip și pământ, monumentul fiind imposibil de salvat.
La insistențele autorităților locale, sculptorul Wilhelm Demeter, aflat atunci la o vârstă înaintată, a reproiectat structura într-o formă îmbunătățită. Noul obelisc a fost inaugurat în 3 iunie 2006.
Noul monument este compus din șase piese masive din beton armat, care sugerează forma dinamică a unui catarg de navă cu pânzele purtate de vânt. Varianta actuală este mult mai robustă pentru a rezista intemperiilor, măsoară 18,5 metri înălțime (cu 6,5 metri mai mult decât originalul) și cântărește aproximativ 200 de tone. AGERPRES/(A, AS - redactor: Dorina Matiș, editor: Tina Dumitrescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: ROZALIA FARKAS
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Giurgiu: Circulația pe Podul Prieteniei restricționată până pe 4 decembrie pentru lucrări de reparații
Circulația pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi restricționată în perioada 28 octombrie - 4 decembrie 2026, ca urmare a unor lucrări de reparații la rosturile de dilatație, traficul urmând să se desfășoare alternativ, pe o singură bandă, cu dirijare prin semafoare, inclusiv pe timpul nopții, a informat, marți, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Fro
Un nou parc fotovoltaic va asigura majoritatea energiei pentru iluminatul public în municipiul Sibiu
Municipiul Sibiu va avea un parc fotovoltaic în Dealul Dăii, care va acoperi cea mai mare parte a consumului de energie pentru iluminatul public și va contribui la reducerea cheltuielilor municipalității cu electricitatea, potrivit unui comunicat de presă al administrației locale. Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor, &ic
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' beneficiază de un sistem de control automat al frontierei
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca beneficiază de un sistem modern de control automat al frontierei (Automated Border Control - ABC Gates), care asigură creșterea capacității de procesare a pasagerilor, fluidizarea fluxurilor de pasageri și îmbunătățirea eficienței operaționale, în condițiile menținerii unor standarde ridicate de Secur
Arad: Două transporturi ilegale de porci proveniți din Ungaria, oprite de autorități
Două transporturi de porci proveniți din Ungaria au fost oprite în trafic în orașul Nădlac, constatându-se că sunt ilegale, fără niciun fel de documente și fără să se cunoască starea de sănătate a animalelor, care urmează să fie ucise preventiv și incinerate. Directorul executiv al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor
Galați: Parc fotovoltaic de 25 de milioane de lei, amenajat pe locul unei foste gropi de gunoi
Un parc fotovoltaic cu o putere instalată de minimum 4 MW este în curs de amenajare pe amplasamentul unei foste gropi de gunoi din zona Tirighina a municipiului Galați, investiția fiind realizată cu fonduri europene în valoare de 25 de milioane de lei, informează, marți, Primăria Galați. Potrivit unui comunicat transmis de Primăria
INHGA: Cod galben de inundații pe râurile din Dobrogea, până miercuri la prânz
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marți, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până miercuri la prânz pe râurile din Dobrogea, din județele Constanța și Tulcea. Potrivit hidrologilor, în intervalul 27 octombrie, ora 16:00 - 28 octombrie, ora 12:00, având în v
Gorj: O nouă avarie la Termocentrala Turceni; grupul 5, retras din exploatare
Două grupuri din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) sunt nefuncționale, marți, unul în vederea refacerii stocurilor de cărbune, iar celălalt din cauza unei avarii, au precizat, pentru AGERPRES, reprezentanții companiei. Potrivit sursei citate, este vorba de grupul numărul de la Rovinari și grupul numărul 5 de la Turceni.
Hallo Fest - la sfârșitul săptămânii, la Lacul Morii; concerte, spectacole și ateliere
Concerte, spectacole și ateliere pentru întreaga familie sunt oferite la o nouă ediție a West Side Hallo Fest, care se va desfășura de vineri până duminică, la baza digului Lacului Morii. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 6 transmis marți AGERPRES, baza digului Lacului Morii devine locul de întâlnire al distracției, muzici
Fundația Regală Margareta: 270.000 de euro investiți în noua generație de artiști, în urma concertului regal caritabil
Suma de 270.000 de euro, obținută din sponsorizări și donații la cea de-a XVII-a ediție a concertului regal caritabil din 25 octombrie, va fi investită în noua generație de artiști. Potrivit unui comunicat transmis marți AGERPRES, aceste fonduri vor susține dezvoltarea Programului național Tinere Talente, prin care Fundația Regală Margareta a Român
Cod galben de ploi însemnate cantitativ în șapte județe și în București, până miercuri la prânz
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o atenționare Cod galben de ploi însemnate cantitativ, ce vizează Capitala și alte șapte județe situate în Dobrogea și Muntenia, până miercuri la ora 12:00. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 27 octombrie, ora 10:00 - 28 octombrie, ora 12.00, va fi în vigoa
Arad: Un atac cibernetic blochează de trei săptămâni plata facturilor pe site-ul operatorului de salubritate Retim
Un atac cibernetic care a avut loc în urmă cu trei săptămâni a determinat compania Retim Ecologic Service SA, operator de salubritate cu capital public local în județe din vestul țării, să dezactiveze secțiunea 'Contul meu' de pe propriul site, prin care se făcea plata facturilor, iar responsabilii nu pot preciza când va avea loc reactivarea.
Caraș-Severin: Incendiu la Spitalul Județean din Reșița; o persoană rănită, 16 pacienți evacuați
Un incendiu a avut loc marți dimineața pe secția de Psihiatrie situată la etajul al doilea al Staționarului 2 din cadrul Spitalului Județean de Urgență Reșița, o pacientă suferind arsuri, iar alte 16 persoane fiind evacuate, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin. Flăcările și fumul gros izbucnite într-un salon au alertat
Maramureș: Opt tone de material antiderapant răspândite în Pasul Prislop, pe DN 18, în urma ninsorilor
Drumarii au intervenit, marți, cu material antiderapant pe DN 18, în Pasul Prislop din Munții Rodnei, la aproximativ 1.400 de metri altitudine, în urma ninsorilor înregistrate în zonă, traficul rutier desfășurându-se fără probleme pe drumul care asigură legătura dintre județele Maramureș și Suceava, a informat purtătorul de cuvânt al Insti
Un cutremur slab, cu magnitudinea 3,1, s-a produs marți dimineața în județul Vrancea
Un cutremur slab, cu magnitudinea de 3,1, s-a produs marți dimineața, la ora locala 05:42, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 79,5 kilometri și s-a produs în aprop
Tulcea: Campania de vaccinare antirabică în mediul sălbatic, reluată după doi ani
Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Tulcea a început campania de vaccinare antirabică cu momeli pentru vulpi, prima după o pauză de doi ani, cauzată de probleme în achiziția momelilor. Directorul executiv al DSVSA, Dragoș Seucan, a declarat pentru AGERPRES, că primele momeli pentru vulpi au fost distribuite f








