Argeș: Trei intervenții ale salvamontiștilor în zona Vârfului Moldoveanu; opt turiști coborâți în siguranță
Salvamontiștii din Argeș au avut, în noaptea de luni spre marți, trei intervenții în zona Vârfului Moldoveanu, opt turiști fiind coborâți în siguranță de pe munte.
Potrivit unei informări transmise de Serviciul Public Județean Salvamont Argeș, toate forțele disponibile au fost mobilizate în cele trei intervenții consecutive.
'În decurs de doar trei ore, în cursul nopții de luni spre marți, Salvamont Argeș (...) a fost solicitat să intervină în trei situații de urgență majore, toate localizate în zona Vârfului Moldoveanu. Pentru gestionarea acestei nopți de foc, au fost mobilizați toți salvatorii montani din formațiile Nucșoara, Pitești și Curtea de Argeș. Din fericire, datorită profesionalismului și efortului susținut, toate cazurile s-au încheiat cu bine, iar turiștii au fost aduși în siguranță la mașini', a precizat Salvamont Argeș.
În primul caz, doi bărbați de aproximativ 50 de ani, plecați încă de duminică pe munte, au solicitat ajutor deoarece unul dintre ei avea o afecțiune gravă la un genunchi și se mai putea deplasa cu mare dificultate. Ulterior, un grup de trei persoane s-a rătăcit după ce a coborât prin zona Lacului Galbena fără lanternă sau altă sursă de lumină.
'Al treilea apel: O familie cu un copil de doar 11 ani a coborât de pe Moldoveanu prin Podul Giurgiului. Din cauza epuizării sau a orientării dificile, aceștia nu au mai reușit să ajungă la punctul de întâlnire de pe Valea Buda, unde erau așteptați', a indicat Salvamont Argeș.
Operațiunile de recuperare a turiștilor s-au încheiat marți dimineață, în jurul orei 04:45.
Salvamontiștii avertizează că zona Vârfului Moldoveanu este un teren tehnic și solicitant. Planificarea defectuoasă a timpului, ignorarea oboselii și lipsa echipamentului vital pun viața turiștilor în pericol și blochează resurse umane uriașe. AGERPRES/(AS - redactor: George Onea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Sursa foto: Salvamont Argeș/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Buzău: Centrala Hidroelectrică Nehoiașu II ar putea fi pusă în funcțiune în 2029; amenajarea Surduc-Siriu, realizată în proporție de 78%
Centrala Hidroelectrică (CHE) Nehoiașu II ar putea fi pusă în funcțiune în anul 2029, după ce Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor (MMAP) a emis acordul de mediu pentru creșterea ponderii producției de energie electrică din surse regenerabile prin finalizarea lucrărilor și asigurarea monitorizării permanente a impactului asupra mediului la amenajarea hidroener
Sibiu: Șase persoane rănite într-un accident cu un microbuz, la Nocrich
Șase persoane, între care un copil în vârstă de 14 ani, au fost rănite, luni seara, într-un accident produs pe DJ 106, la ieșirea din localitatea Nocrich spre Sibiu, după ce un microbuz de transport persoane a intrat în coliziune cu o căruță, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu. Potrivit polițiștilor, microbuzul era
Suceava: Un copil de cinci ani a murit după ce a fost lovit de o motocicletă
Un copil de cinci ani a murit, luni seară, după ce a fost lovit de o motocicletă, a anunțat purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Suceava, Dan Teodorovici. Potrivit acestuia, accidentul rutier a avut loc în localitatea Vadu Moldovei. 'Echipajul SAJ tip C trimis la fața locului a găsit un
CGMB ar putea aproba participarea Municipalității la un proiect de construire de sisteme de sănătate europene reziliente la schimbările climatice
Un proiect de hotărâre ce aprobă participarea Municipalității, în calitate de partener, la proiectul 'Construirea unor sisteme de sănătate europene sustenabile și reziliente la schimbările climatice prin guvernanță bazată pe dovezi' și cheltuielile legate de acesta, pentru finanțarea în cadrul apelului HORIZON-HLTH-2026-01 este pe ordinea de
Prahova: Incendiul izbucnit la o hală cu deșeuri și mase plastice din Băicoi a fost lichidat
Incendiul care a izbucnit, luni după-amiază, la o hală de depozitare și prelucrare a deșeurilor și maselor plastice din orașul Băicoi a fost lichidat, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova. În continuare, pompierii lucrează pentru înlăturarea efectelor negative ale acestuia și pentru stabilirea cauzei pro
Sălaj: Bază sportivă cu terenuri de fotbal, inaugurată pe terenul unei foste unități militare din Zalău
O nouă bază sportivă, cu două terenuri de fotbal, a fost inaugurată luni, la Zalău, pe un teren de aproximativ cinci hectare ce a aparținut unei foste unități militare, investiția fiind realizată de Consiliul Județean Sălaj, în parteneriat cu Federația Română de Fotbal (FRF). La festivitatea de inaugurare au participat președintele
Avram Iancu, după reușita pe Canalul Mânecii: Cel mai greu și dificil înot din carieră
Bibliotecarul Avram Iancu, care a reușit, luni, să străbată înot Canalul Mânecii în stilul bras, a apreciat, la finalul cursei, că a avut parte de o provocare ''absolut extenuantă'', apreciind că a trăit cea mai grea experiență de înot din întreaga sa carieră. ''Am reușit! Și deși am reușit
Giurgiu: Trei case cuprinse de un incendiu la Drăgănescu, de la un scurtcircuit, au intervenit pompieri din două județe (GALERIE FOTO)
Pompierii giurgiuveni și cei de la ISU București-Ilfov au intervenit luni seară cu patru autospeciale de stingere după ce o casă din localitatea Drăgănescu a ars pe o suprafață de 280 de metri pătrați, au ars și șase tone de baloți de paie, iar focul s-a extins și la alte două case din vecinătate, cel mai probabil de la un scurtcircuit. '&
Mureș: Reinterpretarea unui însemn de comunicare al sașilor din anul 1891, medalia TBT Race 2026
Reinterpretarea unui însemn de comunicare al sașilor din anul 1891 va reprezenta medalia ediției din acest an a Transilvania Bike Trails Race (TBT Race 2026), un concurs de ciclism off-road cu startul și finișul la Saschiz, care urmărește promovarea satelor săsești și a rețelei de trasee de bicicletă ce leagă comunitățile din zona Târnava Mare cu Sighișoa
Mureș: Festivalul ''ProEtnica 2026'' a anunțat programul jubiliar, peste 880 de participanți sunt așteptați la Sighișoara
Centrul Educațional Interetnic pentru Tineret (ibz) Sighișoara a publicat, luni, programul orientativ al celei de-a XXII-a ediții a Festivalului Intercultural ''ProEtnica'', eveniment care se va desfășura în Cetatea Medievală Sighișoara în perioada 26-30 august, la care sunt așteptați peste 880 de participanți. '
Ciprian Ciucu: Am semnat raportul de evaluare pentru studiile de fezabilitate privind încă trei linii de tramvai
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că a semnat raportul de evaluare pentru proiectarea și studiile de fezabilitate privind încă trei linii de tramvai care sunt ''într-o stare foarte proastă''. Ciprian Ciucu a anunțat, luni, într-o
REPORTAJ Sălaj: Scoicile ca mărturie - acumularea Vârșolț, la cel mai scăzut nivel din ultimii zece ani (GALERIE FOTO)
Lacul de acumulare Vârșolț, una dintre sursele de apă potabilă pentru mai multe localități din județul Sălaj, inclusiv municipiul Zalău și orașul Șimleu Silvaniei, a ajuns la cel mai scăzut volum de apă din ultimii zece ani, pe fondul secetei hidrologice prelungite și al temperaturilor ridicate din această vară. Peisajul de la Vârș
Bihor: Barajul Leșu, reabilitat cu fonduri PNRR, beneficiază de noi soluții pentru siguranță și biodiversitate (GALERIE FOTO)
Lucrările de reabilitare a barajului Leșu au fost realizate, finalizate și recepționate, printr-o investiție de 113,18 milioane de lei din PNRR, proiect realizat de Administrația Bazinală de Apă (ABA) Crișuri. Este singurul baraj din România reabilitat prin acest mecanism de finanțare și primul care include componente dedicate biodiversi
Diana Buzoianu: Bugetul pentru baraje, majorat de cinci ori; trei proiecte PNRR, finanțate național (GALERIE FOTO)
Bugetul alocat în acest an pentru lucrările la baraje a fost majorat de cinci ori, la 250 de milioane de lei, iar trei proiecte de consolidare care au pierdut finanțarea prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) vor fi susținute din fonduri naționale, a declarat, luni, ministrul Mediului, Diana Buzoianu, la finalizarea lucrărilor de reabilitare a B












