Avram Iancu, după reușita pe Canalul Mânecii: Cel mai greu și dificil înot din carieră
Bibliotecarul Avram Iancu, care a reușit, luni, să străbată înot Canalul Mânecii în stilul bras, a apreciat, la finalul cursei, că a avut parte de o provocare ''absolut extenuantă'', apreciind că a trăit cea mai grea experiență de înot din întreaga sa carieră.
''Am reușit! Și deși am reușit, forța mea nu este un merit al meu, ci este un dar al lui Dumnezeu, pentru care Îi mulțumesc! A fost, de departe, cel mai greu și mai dificil înot din întreaga mea carieră. Pur și simplu sunt prăbușit (de oboseală, n.r.). (...) A fost un înot de 24 de ore și 46 de minute, absolut extenuant. Am trecut prin absolut toate stările: dureri fizice aproape insuportabile și chinuri psihologice pe care nici nu mai vreau să le povestesc. Este foarte, foarte dificil acest stil bras'', a declarat, pentru AGERPRES, Avram Iancu.
Polisportivul din Petroșani a subliniat că prin traversarea Canalului Mânecii în stilul bras își poate trece în palmares mai multe performanțe: de la aceea de a fi primul român care reușește acest lucru, până la faptul că se numără între primii zece bărbați, din lume, care au terminat victorioși această provocare.
''Este o perfomanță istorică - spun lucrul acesta fără să greșesc, este extrem de rară. În urma acestei performanțe am devenit primul român care a traversat înot Canalul Mânecii în stilul bras, o premieră națională absolută. Apoi, vorbim de o perfomanță mondială deosebită pentru am devenit al zecelea bărbat - top zece nivel mondial, care traversează înot Canalul Mânecii în stilul bras, și sunt foarte mândru de acest lucru, punând capăt unei 'secete' în acest domeniu, pentru că acum exact 11 ani, pe 17 august, un bărbat reușea să mai facă această performanță. Deci, iată o 'secetă' de 11 ani, întreruptă de un român, care prinde un loc în topul 10 mondial. Și sunt chiar încântat că am acces într-un asemenea prestigios top'', a completat Iancu.
Nu în ultimul rând, înotătorul din Petroșani a punctat faptul că a reușit ''un hat-trick'' special în Canalul Mânecii, după traversările reușite în anii 2016 și 2024, în stilul crawl, și în 2026 în situl bras.
Înotătorul Avram Iancu a reușit, luni, să traverseze înot, în stilul bras, Canalul Mânecii, el devenind astfel primul român care își trece în palmares o asemenea performanță și cel de-al 13-lea înotător din lume înscris pe lista sportivilor, zece bărbați și trei femei, care au încheiat, cu succes, o astfel de provocare.
Echipa sa de suport a anunțat că traversarea Canalului Mânecii s-a încheiat după 24 de ore și 46 de minute, timpul oficial urmând să fie validat de către cei doi observatori ai cursei.
Prin acest înot, care s-a derulat fără costum de neopren, bibliotecarul Avram Iancu și-a propus să marcheze și împlinirea vârstei de 50 de ani.
El are la activ mai multe performanțe la înotul în ape deschise, sportivul reușind să traverseze Canalul Mânecii, în stilul crawl, fără costum de neopren, în august 2016 și iulie 2024.
În palmaresul sportivului se înscrie, în 2017, parcurgerea înot a cursului Dunării, pe o distanță de 2.860 de kilometri, de la izvoare la vărsarea în Marea Neagră.
În iulie 2022, Iancu a devenit primul român care a reușit să traverseze înot Canalul Bristol, din Marea Britanie, în anul 2023 a străbătut înot fluviul Rin, iar în august 2025, Canalul Main, din Germania, între fluviile Rin și Dunăre. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Blada, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: Avram Iancu / Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ALEG ROMÂNIA/ Vrancea: De la terapia intensivă din Italia la un punct gastronomic cu gust de acasă, la Răcoasa
A plecat din România în 2004, din Valea Jiului despre care spune că 'murea încet și sigur', și a ajuns asistent medical într-o secție de terapie intensivă din Italia. Avea un loc de muncă pe perioadă nedeterminată, și un sistem care îi oferea stabilitate. După mai bine de un deceniu, Marcela Pricop a ales însă drumul invers, spre R
Primarul municipiului Baia Mare cere demisia directoarei adjuncte a unei școli vizitate de fostul edil
Primarul municipiului Baia Mare, Doru Dăncuș, a cerut public demisia directoarei adjuncte a Școlii 'Lucian Blaga', pe care o acuză că a permis accesul fostului edil Cătălin Cherecheș în incinta unității de învățământ și a angrenat un grup de copii într-un exercițiu de imagine pentru acesta. 'Cer demisia Mari
Harghita: Prezența a patru urși, semnalată în Borsec; mai multe mesaje RO-ALERT au fost transmise în weekend
Prezența a patru urși a fost semnalată duminică seara în stațiunea Borsec, populația din zonă fiind avertizată printr-un mesaj RO-ALERT să evite zona și să rămână în locuințe. Potrivit informațiilor transmise AGERPRES de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Harghita, Alina Ciobotariu, anima
Dâmbovița: Accident cu cinci răniți, dintre care doi copii, pe DN 71, în afara localității Bungetu
Cinci persoane, dintre care doi copii, au fost rănite într-n accident rutier produs duminică seara pe DN 71, în afara localității Bungetu, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița. 'Din primele date, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 73 de ani, din comuna Braniștea, în timp ce ar fi
Tulcea: Incendiu la o hală din Isaccea, provocat de o sobă folosită pentru uscarea nucilor (FOTO/VIDEO)
Un incendiu a izbucnit, duminică seara, la o hală din orașul Isaccea, în apropierea căreia erau depozitate și materiale chimice, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Delta' al județului Tulcea. Potri
MApN: O nouă țintă aeriană a fost detectată în proximitatea frontierei cu România
O nouă țintă aeriană a fost detectată în proximitatea frontierei cu România, context în care două avioane F-16 au decolat de la Baza 86 Aeriană Fetești, conform informațiilor postate pe Facebook de Ministerul Apărării Naționale.
Prahova: O turistă a fost grav rănită într-un accident cu ATV-ul
O turistă de 39 de ani din București a fost grav rănită, duminică, într-un accident cu ATV-ul produs în Munții Baiului. Femeia era pasageră pe ATV, precizează Salvamont Prahova într-o postare pe Facebook. Ea a suferit traumatisme grave (suspiciune fractură de bazin, traumatism membru inferior, amputare deget ma
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone
Populația din nordul județului Tulcea a primit, duminică după-amiază, un nou mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Tulcea. Locuitorii sunt îndemnați să își păstreze calmul și să se adăpostească în beciuri sau adăposturi de protecție civilă.
Sibiu: Accident la Nemșa - polițiștii au stabilit că motocicleta a fost acroșată de autobuz; motociclistul, preluat de elicopterul SMURD
Polițiștii au stabilit, în urma primelor verificări, că motocicleta implicată în accidentul produs duminică, în apropierea localității Nemșa, a fost acroșată de autobuz, împrejurările exacte urmând să fie clarificate în cadrul cercetărilor, conform informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu.
VIDEO Incendiu puternic la două case din Chiajna
Un incendiu a izbucnit la două locuințe cu un etaj situate pe strada Grigore Eremia din localitatea Chiajna, județul Ilfov. La sosirea primelor echipaje de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum, existând riscul propagării la imobilele învecinate.
Ministerul Apărării: Ținte aeriene detectate în zona Insulei Șerpilor
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană, duminică după-amiază, la aproximativ 30 de kilometri est de Insula Șerpilor, în spațiul aerian al Ucrainei. Conform Ministerului Apărării Naționale, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene Spaniole, aflate în serviciul de luptă Poliție Aer
Mai multe morminte dintr-un cimitir din Constanța, profanate de persoane necunoscute
Mai multe morminte dintr-un cimitir din municipiul Constanța au fost profanate de persoane necunoscute, au transmis, duminică, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Potrivit acestora, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța au fost sesizați de către trei persoane cu privire la faptul că trei morminte
Caraș Severin: O tânără de 21 de ani a urcat băută la volan și a produs un accident rutier; un copil a fost rănit
O tânără de 21 de ani este cercetată penal, după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică a urcat băută la volan și a produs un accident rutier, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Caraș Severin. Potrivit oficialilor IPJ, tânăra, care avea o concentrație alcoolică de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expi
Harghita: Minus 10,5 grade Celsius la Miercurea-Ciuc, cea mai scăzută temperatură din țară
Stația meteorologică Miercurea-Ciuc a înregistrat duminică dimineață cea mai scăzută temperatură din țară, de minus 10,5 grade Celsius, valoare situată sub media perioadei, dar care nu reprezintă un record pentru această dată, arată datele furnizate AGERPRES de Paul Cioban, meteorolog de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.
Caraș-Severin: 4.000 de anvelope și 800 de jante au ars în incendiul de la Caransebeș
Aproximativ 4.000 de anvelope au ars în incendiul izbucnit la depozitul din municipiul Caransebeș, a transmis, duminică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin. Potrivit oficialilor ISU, în incendiul de la depozitul de anvelope, izbucnit sâmbătă seară, au mai ars 800 jante auto, o construcție metalică de














