Prahova: Patru turiști epuizați au fost extrași prin troliere de pe muntele Moraru, în masivul Bucegi
Patru turiști epuizați au fost salvați, duminică dimineață, din zona muntelui Moraru, din masivul Bucegi, în urma unei operațiuni contracronometru la care a participat un elicopter SMURD, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova.
Potrivit sursei citate, cele patru persoane erau conștiente, însă se aflau în imposibilitatea de a mai înainta din cauza extenuării fizice, pe un teren dificil. Misiunea a fost una complexă, fiind necesară extragerea victimelor prin troliere cu ajutorul unui elicopter SMURD din Brașov.
'Cele patru persoane aflate în dificultate în zona muntelui Moraru au fost extrase în siguranță de către salvatori, cu sprijinul elicopterului SMURD Brașov. Pentru gestionarea situației de urgență și asigurarea asistenței medicale la sol, ISU Prahova a mobilizat forțe importante: un echipaj SMURD de la Detașamentul Sinaia, o ambulanță pentru transport personal și victime multiple (ATPVM) de la Câmpina, o unitate de terapie intensivă mobilă de la Detașamentul 2 Ploiești și un echipaj de prim ajutor al Serviciului de Ambulanță Județean', precizează ISU Prahova.
La finalul intervenției de sprijin realizate alături de Salvamont, toate cele patru persoane au fost evaluate medical de către echipajele specializate.
Turiștii erau conștienți, cooperanți și într-o stare generală bună, operațiunea de salvare încheindu-se cu succes fără a mai fi necesară transportarea acestora la spital. AGERPRES/(AS - redactor: Dorina Matiș, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Suceava/Timpii de așteptare pentru camioanele care ies din România spre Ucraina, prin Siret, în creștere
Timpii de așteptare pentru camioanele care ies din România spre Ucraina, prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret, înregistrează o creștere, ca urmare a 'numărului mare de camioane care s-au prezentat la efectuarea formalităților de control într-un timp foarte scurt', a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Suc
VIDEO Argeș: Jandarmi și militari din patru țări au participat la antrenamente în cadrul exercițiului 'Scutul Albastru al Carpaților'
Jandarmi și militari din patru țări au participat la o activitate tactică în cadrul exercițiului internațional 'Scutul Albastru al Carpaților - 2026', a anunțat, joi, Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Argeș. Activitatea, desfășurată în cursul zilei de miercuri, a fost găzduită de Centrul de Instruire pentru Operații
Principele Radu, la primirea Ștafetei Veteranilor: În toți acești ani ați devenit un simbol în societatea românească
Custodele Coroanei, Majestatea Sa Margareta, și Principele Radu i-au primit, joi, la Palatul Elisabeta pe militarii participanți la Ștafeta Veteranilor. 'Dragi membri ai familiei Invictus, a mai trecut un an și începem toamna
Argeș: Incendiu de pădure pe muntele Drăghina, în zona localității Nucșoara
Un incendiu de pădure a izbucnit pe muntele Drăghina, în zona localității Nucșoara, a informat, joi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș. 'Pompierii argeșeni intervin pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la fondul forestier din comuna Nucșoara, pe muntele Drăghina. La o primă evaluare, este afectat
Maramureș: Persoană dispărută în zona rurală montană, căutată de Salvamont și Poliție
O persoană dată dispărută între localitățile Ruscova-Poienile de sub Munte, localități așezate la poalele Munților Maramureșului, este căutată de salvatorii montani și polițiști, a informat, joi, reprezentantul Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș, Alina Prisecaru. 'Salvamont Maramureș a fost solicitat să sprijine Poliția
PMB: Primăria Sectorului 2 va reface parcul din jurul Arenei Naționale
Primăria Capitalei și Primăria Sectorului 2 urmează să încheie un protocol de colaborare pentru refacerea parcului din jurul Arenei Naționale. PMB va pune la dispoziție toate actele și studiile necesare pentru amenajarea peisagistică, iar Primăria Sectorului 2 se va ocupa de lucrările efective, informează Primăria Capitalei, joi, pe pagi
Fundația Renașterea: Universitatea de Arhitectură - iluminată în roz de Ziua Națională de Luptă împotriva Cancerului de Sân
Fundația Renașterea marchează joi 25 de ani de activitate dedicată sănătății femeilor din România și continuă, ca în fiecare an, pe 1 octombrie, tradiția Iluminării în Roz, eveniment simbol al luptei împotriva cancerului de sân. Anul acesta, la București, cu prilejul Zilei Naționale de Luptă împotriva Cancerului de S
Tulcea: Transportul regulat de călători în Deltă își schimbă programul
Societatea Navrom Delta SA, singura societate care asigură transportul subvenționat de persoane între municipiul Tulcea și localitățile înconjurate de ape din Rezervația Biosferei Delta Dunării, reduce, începând de joi, numărul curselor, schimbarea fiind considerată una obișnuită de populație. Datele furnizate AGERPRES
MApN: Ștafeta Veteranilor Invictus pornește la drum în cea de-a XIII-a ediție
Ministerul Apărării Naționale a anunțat, miercuri, startul celei de-a XIII-a ediții a Ștafetei Veteranilor Invictus, care se va desfășura între între 1 și 25 octombrie. 'Joi, Ștafeta Veteranilor Invictus pornește la drum pentru cea de-a XIII-a ediție. Inițiat în anul 2014 de voluntarii Invictus România, proiectul a
Termoenergetica: De la 1 octombrie va începe, etapizat, încărcarea cu apă a instalațiilor de alimentare cu energie termică
Termoenergetica informează că joi va începe etapizat încărcarea cu apă a instalațiilor de alimentare cu energie termică și efectuarea probelor de presiune. 'Este o etapă importantă pentru pregătirea sistemului de termoficare înainte de venirea sezonului rece. Ce trebuie să știți? Fiecare asociație de proprietari va fi anu
Cea de-a XI-a ediție a RePatriot Summit începe joi, la Palatul Cotroceni; peste 300 de participanți
Peste 300 de antreprenori, manageri și profesioniști români din țară și din diaspora vor participa la cea de-a XI-a ediție a RePatriot Summit, care începe joi la Palatul Cotroceni, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, și continuă până pe 4 octombrie la Mamaia și în Dobrogea. ''Evenimentul
Documentații tehnico-economice pentru consolidarea a 13 imobile, aprobate de Consiliul General al Capitalei
Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, în ședința de miercuri, documentațiile tehnice în vederea consolidării a treisprezece imobile. Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat documentația de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) pentru imobilele din: - str. Sapienței nr. 2A - valoare t
Brigada Rutieră: Trafic restricționat joi pe strada Edgar Quinet
Traficul rutier va fi restricționat joi, între orele 12:00 și 21:00, pe strada Edgar Quinet, segmentul de drum cuprins între strada Academiei și strada Biserica Enei, și pe strada Biserica Enei, unde are loc un eveniment de conștientizare civică cu privire la cancerul de sân, organizat de Fundația Renașterea. 'Brigada Rutieră solicită con
Arad: Zeci de transportatori protestează față de introducerea platformei TollRo
Zeci de transportatori protestează spontan, miercuri seară, pe centura rutieră a municipiului Arad, unde circulă cu automarfarele la viteză mică și claxonează, cerând amânarea introducerii platformei TollRo, despre care spun că nu funcționează corect. Transportatorii au pornit în marș cu camioane, îngreunând circu
Familia Regală deplânge moartea academicianului Ionel Haiduc: Eminentă personalitate științifică
Familia Regală a României deplânge trecerea la cele veșnice a fostului președinte al Academiei Ionel Haiduc, eminent om de știință care 'a demonstrat o profundă loialitate față de principiile și valorile Statului român modern'. 'Familia Regală a României a aflat cu mare tristețe vestea trecerii la cele veșni













