Dâmbovița: Cinci persoane decedate într-un accident pe DN 61; vinovat - un tânăr de 20 de ani, fără permis
Cinci persoane au decedat în noaptea de marți spre miercuri, într-un accident pe DN 61, în afara localității Corbii Mari, după ce un tânăr de 20 de ani, fără permis, a acroșat cu mașina pe care o conducea trei pietoni, apoi s-a răsturnat cu autoturismul, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița.
În urma accidentului a rezultat decesul șoferului, al unui tânăr pasager în autoturism, în vârstă de 23 de ani, și a celor trei pietoni (o tânără de 24 de ani, un tânăr de 25 de ani și un bărbat de 49 de ani).
La sosirea echipajelor de intervenție, două dintre victime prezentau leziuni incompatibile cu viața, fiind declarate decedate. Celelalte trei victime au fost găsite în stare de inconștiență.
În ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, și celelalte trei victime au fost declarate decedate, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
''În cursul nopții trecute, în jurul orei 23:00, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 61, în afara localității Grozăvești, din comuna Corbii Mari. Din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, de 20 de ani, din comuna Corbii Mari, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 61, ar fi acroșat și accidentat trei pietoni care s-ar fi deplasat pe partea carosabilă'', a transmis IPJ Dâmbovița.
Ulterior, autoturismul s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile.
În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că cel care conducea mașina nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
''În cauză, polițiștii continuă cercetările, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere'', mai arată polițiștii. AGERPRES/(AS - redactor: Cornelia Dumitru, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Buzău: Motociclist rănit după ce a lovit o căprioară pe DN2 E85; traficul este dirijat
Un motociclist în vârstă de 28 de ani a fost rănit, sâmbătă, după ce a pierdut lovit o căprioară pe DN2 E85, în afara localității Mihăilești, județul Buzău, și a pierdut controlul asupra direcției de mers, răsturnându-se pe carosabil. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, accidentul s-a produs
Teleorman: Explozie urmată de incendiu într-o locuință din Roșiorii de Vede; două persoane au suferit arsuri
O explozie urmată de incendiu a avut loc, sâmbătă, într-o locuință din Roșiorii de Vede, iar două persoane au suferit arsuri, cauza probabilă a evenimentului fiind o acumulare de gaze de la o butelie care alimenta un aparat de gătit defect, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Teleorman. ''Două persoane
ISUBIF: Structura de rezistență a blocului din Drumul Taberei nu a fost afectată; locatarii au revenit în imobil
Structura de rezistență a blocului din Drumul Taberei, unde a fost semnalată o fisură între scările imobilului, nu a fost afectată, au constatat specialiștii Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC). În urma evaluării, s-a permis accesul locatarilor în imobil, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bucu
PMB: Crăpătura la blocul OD3 există de nouă ani; cauza nu e calitatea proastă a construcției, ci problemele la canalizare
Crăpătura la blocul OD3 din Sectorul 6 există de nouă ani, cauza fiind problemele la canalizarea imobilului, nu calitatea proastă a construcției, precizează Primăria Municipiului București (PMB). Potrivit sursei citate, există scurgeri, iar acestea trebuie remediate pe cheltuiala proprietarilor, fiind vorba de o proprietate privată.
Imobil cu fisuri/ Irinel Precup (ISUBIF): S-au constatat mișcări la fațada blocului; 65 de persoane au fost evacuate
Șeful ISUBIF, Irinel Precup, a declarat, sâmbătă, că au fost evacuate toate cele 65 de persoane găsite în blocul din București unde a fost semnalată o crăpătură între două scări ale imobilului, iar alte măsuri vor fi stabilite în urma unui Comitet pentru Situații de Urgență. ''S-au constatat niște rosturi de dil
INHGA: Debitul Dunării la intrarea în țară, în creștere ușoară până la 1.400 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi staționar la 1.300 mc/s în următoarele cinci zile, apoi în creștere până la valoarea de 1.400 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii octombrie (3.900 mc/s), potrivit prognozei publicate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioad
ISUBIF: Locatari evacuați dintr-un bloc din Sectorul 6 unde a apărut o crăpătură între două scări (GALERIE FOTO)
Locatarii unui bloc cu opt etaje și 36 de apartamente din București au fost evacuați, sâmbătă, după ce a fost semnalată o crăpătură între două scări ale imobilului. ''Intervenim pe Drumul Taberei nr. 30, ca urmare a unui apel realizat prin numărul unic de Urgență 112, prin care un locatar a sesizat o crăpătură între d
Alba: Sportivi din 10 țări, la primul Campionat European de Airsoft
Zeci de sportivi din 10 țări participă, sâmbătă și duminică, la Alba Iulia, la primul Campionat European de Airsoft, organizat de Federația Europeană de Airsoft (European Airsoft Federation - EAF), în parteneriat cu Federația Română de Airsoft (FRA). Potrivit organizatorilor, concurează aproape 60 de sportivi din țări ca Germ
Seceta pedologică persistă în mai multe regiuni agricole, în perioada 24-30 octombrie (agrometeo)
Seceta pedologică moderată, puternică și extremă se va menține în Banat, pe suprafețe agricole extinse din Dobrogea și Crișana, precum și în unele zone din Oltenia, Transilvania, Moldova și Muntenia, potrivit prognozei agrometeorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), pentru perioada 24-30 octombrie. '
Argeș: Patru persoane rănite după ce un container a căzut peste un autoturism
Patru persoane au fost rănite, sâmbătă, după ce un container a căzut peste un autoturism, pe o stradă din municipiul Curtea de Argeș. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, accidentul s-a produs în zona intrării spre autostrada A1, după ce containerul încărcat cu deșeuri din plastic ar fi căzut d
Retroparada Toamnei 2026 - în Parcul Lumea Copiilor; peste 200 de autovehicule istorice expuse
Publicul este așteptat sâmbătă la Retroparada Toamnei 2026, în Parcul Lumea Copiilor din Capitală, unde vor fi expuse peste 200 de autovehicule istorice. Evenimentul are loc între orele 10:00 și 13:30, la rotonda din Parcul Lumea Copiilor. ''La Retroparada din București, de departe cea mai mare reuniune
Tulcea: Prefectura sesizează DNA în cazul adăpostului de animale din Dăeni
Prefectul județului Tulcea, Eugen Terente, a sesizat, vineri, Direcția Națională Anticorupție (DNA), în urma suspiciunilor privind activitatea adăpostului de animale din comuna Dăeni și modul în care autoritățile și-au exercitat atribuțiile, a anunțat instituția pe pagina sa de Facebook. Sesizarea survine controlului desfășurat marți, 20 octombrie,
Ministrul Apărării - videoconferință cu militarii români aflați în misiuni internaționale: Ne faceți mândri
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan-Radu Oprea, șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, și comandantul Comandamentului Forțelor Întrunite, generalul-maior Valerică Vrăjescu, au participat vineri la o videoconferință cu militarii români aflați în misiuni internaționale, organizată cu prilejul Zilei Armatei României.
Lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4 - aproape 170 de blocuri, fără apă caldă săptămâna viitoare
Aproape 170 de blocuri vor rămâne fără apă caldă din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare din Sectorul 4, care se vor efectua în intervalul 26 - 30 octombrie. Potrivit unui comunicat al Companiei Municipale Termoenergetica București SA transmis vineri, începând de luni, la solicitarea constructorului, vor fi executate lucrări d
Iași: A fost reluată furnizarea agentului termic, la aproape o săptămână de la incendiul de la CET I
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat, vineri, că la mai puțin de o săptămână de la incendiul produs la CET I, reparațiile au fost finalizate, astfel încât spitalele, școlile, firmele și cele peste 22.000 de apartamente branșate la sistemul centralizat de termoficare au din nou apă caldă și căldură. Potrivit primarului Iașiului













