Hunedoara: O nouă creșă construită prin Programul 'Sfânta Ana', inaugurată de ministrul Cseke Attila în Uricani
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a inaugurat luni, în orașul Uricani, din Valea Jiului, o nouă creșă construită prin Programul guvernamental 'Sfânta Ana', investiția, în valoare de peste 12 milioane de lei beneficiind de finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Creșa din orașul Uricani este cea de-a 98-a unitate de acest fel realizată la nivel național în cadrul Programului 'Sfânta Ana', urmând ca în cursul zilei de luni să mai fie inaugurate ale două construcții similare în Arad și Cluj-Napoca, a arătat ministrul Dezvoltării.
În context, Cseke Attila a menționat că, până la sfâșitul lunii august, în România vor fi finalizate lucrările de construire a 110 creșe, prin acest program, astfel că obiectivul asumat prin PNRR va fi îndeplinit.
'Este un program important care vine în sprijinul familiilor și care arată că și statul român este capabil să construiască astfel de infrastructuri, să facem asemenea programe guvernamentale, unde construim peste tot în țară, în toate județele țării. Unde a fost interes pentru acest program, se construiește', a declarat, la inaugurare, ministrul, subliniind că implicarea locală este importantă în derularea unor asemenea investiții.
Noua creșă din Uricani poate găzdui 40 de copii, organizați în patru grupe, și oferă condiții moderne pentru educația și îngrijirea celor mici.
Clădirea dispune de dormitoare, camere de joacă, spații pentru servirea mesei, cabinet medical, zone administrative și tehnico-gospodărești, precum și de un spațiu generos de joacă în aer liber.
Totodată, investiția integrează soluții eficiente din punct de vedere energetic, fiind dotată cu panouri fotovoltaice și panouri solare, asigurând accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități.
Valoarea totală a investiției depășește 12 milioane de lei, iar lucrările au fost demarate în luna iulie 2025.

La inaugurarea creșei din Uricani au participat prefectul județului Hunedoara, Szell Lorincz, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor (PSD), vicepreședintele Camerei Deputaților, Natalia Intotero (PSD), senatorul Cristian Resmeriță (PSD), primarul orașului Uricani, Dănuț Buhăescu (PSD), precum și reprezentanți ai administrației publice locale.
În județul Hunedoara, prin Programul guvernamental 'Sfânta Ana'există nouă proiecte de construire a unor creșe moderne. Dintre acestea, șase au fost deja finalizate, inclusiv cea inaugurată luni la Uricani. Celelalte trei creșe se află în diferite stadii de execuție. AGERPRES/(A, AS - redactor: Sorin Blada, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mureș: Un fermier din Sighișoara luptă ca singura rasă de găini 100% românească să nu devină o amintire
La marginea Sighișoarei, în cătunul Angofa, fermierul Mircea Țânț depune eforturi susținute pentru păstrarea biodiversității și a patrimoniului genetic al României prin salvarea singurei rase de găini autohtone recunoscute și omologate la nivel internațional, Gât Golaș de Transilvania. 'Sunt fermier în zona Angofa și totodată
Dolj: Primăria Craiova anunță că nu se vor majora impozitele și taxele locale pentru persoanele fizice în 2027
Impozitele și taxele locale pentru persoanele fizice din municipiul Craiova nu vor fi majorate în anul 2027, nici măcar cu rata inflației, comparativ cu nivelul din 2026, potrivit unui proiect de hotărâre lansat în consultare publică de administrația locală, a informat, marți, Primăria Craiova. În cazul persoanelor juridice, imp
Sector 1: Amenzi de peste 1,3 milioane de lei - aplicate pentru terenuri neîngrijite
Polițiștii locali au verificat, în ultimele două săptămâni, terenurile de pe raza Sectorului 1 și au aplicat 303 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 1.322.600 de lei proprietarilor și deținătorilor de terenuri care nu și-au respectat obligațiile de întreținere, salubrizare și igienizare. Primăria Sectorului 1 a transmis, mar
Sindicaliștii din INS protestează miercuri față de refuzul autorităților de a plăti salariaților drepturile câștigate în instanță
Sindicatul din Institutul Național de Statistică București (SINSB) își exprimă ''profunda indignare'' față de refuzul autorităților de a pune în plată drepturile salariale câștigate de angajații INS prin hotărâri judecătorești definitive și anunță proteste în fața Ministerului Finanțelor. Acțiunea
Harghita: Urs împușcat la Miercurea-Ciuc, după ce a distrus mai mulți stupi și a refuzat să plece dintr-o gospodărie
Un urs mascul, în vârstă de aproximativ cinci ani, a fost împușcat luni seara în cartierul Șumuleu din Miercurea-Ciuc, după ce a intrat într-o gospodărie, a distrus mai mulți stupi și a refuzat să plece, conform informațiilor transmise AGERPRES de viceprimarul municipiului, Bors Béla. 'Ursul s-a băgat p
Cod portocaliu de viituri pe râuri din județul Constanța, până miercuri la prânz; Cod galben pe cursuri din 14 județe
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marți, noi avertizări Cod portocaliu și Cod galben de inundații, valabile, pe ansamblu, până miercuri seară, pe râuri din Muntenia, Oltenia, Banat și Dobrogea. Astfel, în intervalul 3 noiembrie,ora 12:00 - 4 noiembrie, ora 12:00, va fi Cod portocaliu de
Bihor: Sănătatea mintală a deținuților și a personalului din penitenciare - afectată de stres, supraaglomerare și nevoia de compasiune
Supraaglomerarea, zgomotul permanent, spațiile restrânse și stresul cotidian afectează atât persoanele private de libertate, cât și personalul penitenciar, evidențiază o cercetare realizată în cadrul unui proiect european dedicat sănătății mintale la care participă și Penitenciarul Oradea, singura unitate de detenție din România implicat
Arad: Complexul hotelier Moneasa, simbol al stațiunii montane, scos la licitație la prețul de 232.460 de euro
Complexul hotelier Moneasa, un simbol al stațiunii montane cu același nume, este scos la licitație la un preț de pornire de 232.460 de euro, după ce societatea care îl deține a intrat în faliment și a fost declanșată procedura de lichidare. De vânzarea complexului se ocupă un lichidator judiciar, iar platforma online care org
Harghita: Doi tineri, salvați de pe traseul de via ferrata Wild Ferenc; nu aveau echipament tehnic și experiență
Doi tineri au fost salvați de salvamontiști, luni seara, după ce au rămas blocați pe traseul de via ferrata Wild Ferenc, de pe Suhardul Mic, în zona Lacului Roșu, aceștia pornind în ascensiune fără echipament tehnic și fără să aibă experiență în parcurgerea unor astfel de trasee. Șeful Serviciului Salvamont-Salvaspeo din cadr
MAE/ Atenționare de călătorie: Chile - cod galben de activitate la Complexul Vulcanic Nevados de Chillan
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Chile asupra faptului că Serviciul Național de Geologie și Minerit a instituit cod galben de activitate la Complexul Vulcanic Nevados de Chillan, afectând localitățile Pinto și Coihueco. Potrivit
Cod portocaliu de ploi abundente în județul Constanța, marți; Coduri galbene de precipitații și vânt în Muntenia și în Dobrogea, până miercuri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o nouă avertizare Cod portocaliu de ploi abundente, valabilă pe parcursul acestei zile pe raza județului Constanța, precum și alte Coduri galbene de precipitații, respectiv de intensificări ale vântului, ce vizează până miercuri dimineața zone din Dobrogea și din cea mai mare parte a Munteniei,
Cod roșu de viituri și depășiri ale Cotelor de pericol pe râuri din județul Constanța, în orele următoare
Institutul Național de hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marți, o avertizare Cod roșu de inundații, valabilă pe parcursul următoarelor ore pe râuri din județul Constanța. Potrivit hidrologilor, până la ora 12:00, se vor semnala scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide cu posibile efe
Tulcea: Aplicații militare cu muniție de război, în poligoanele din Babadag și Cataloi
Populația este sfătuită să ocolească drumurile din imediata apropiere a poligoanelor militare din apropierea orașelor Tulcea și Babadag care găzduiesc, începând din această săptămână, noi aplicații cu muniție de război. Aplicația militară din poligonul Babadag a început marți, se va desfășura în fiecare zi lucrăto
VIDEO Constanța: Trafic feroviar închis între Eforie Nord și Eforie Sud; s-a surpat terasamentul căii ferate
Traficul feroviar a fost închis temporar între Eforie Nord și Eforie Sud, ca urmare a surpării terasamentului căii ferate în respectiva zonă, a informat, marți, CFR Infrastructură Constanța.
Constanța: Copaci căzuți, străzi inundate în localități din județ, în urma ploilor
Copaci căzuți și străzi inundate în mai multe localități sunt printre efectele negative ale ploilor căzute în ultimele 24 de ore în județul Constanța, marți dimineață fiind transmis mesaj RO-ALERT de Cod Roșu de precipitații pentru trei localități, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) 'Dobrogea'.












