IGSU: Pompierii români au intervenit la un accident rutier în drumul spre misiunea din Grecia
Pompierii români au intervenit la un accident rutier în Bulgaria în timp ce se deplasau spre Grecia, unde participă la misiunea de pre-poziționare destinată sprijinirii autorităților elene în gestionarea incendiilor de vegetație.
Pompierii români au observat evenimentul rutier în zona localității Gorna Oreahovița și au oprit imediat pentru acordarea primului ajutor persoanelor implicate, asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și securizarea zonei până la sosirea echipajelor de intervenție bulgare, informează Biroul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Militarii au evaluat situația operativă, au acordat primul ajutor victimelor și au luat măsurile necesare pentru eliminarea riscurilor generate de accident, contribuind la protejarea vieții persoanelor implicate și la desfășurarea în siguranță a intervenției.
După finalizarea misiunii și predarea cazului autorităților competente din Bulgaria, aceștia își continuă deplasarea spre Republica Elenă. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Cinci persoane de pe nava avariată în largul Mării Negre, transportate la spital; se caută ceilalți membri ai echipajului
Salvatorii au transportat la spital cinci membri ai echipajului navei avariate în largul Mării Negre, iar operațiunile pentru căutarea persoanelor date dispărute continuă, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). 'Elicopterul Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Intern
Timiș/Cei mai vechi arbori din Timișoara - stejari plantați în 1850 și un Ginkgo Biloba de 120 de ani
Din cei peste 200.000 de arbori plantați în Timișoara, doar 12 au vârste și coronament remarcabil, cei mai vechi fiind stejarii plantați în anul 1850, în prima grădină urbană din Cetate, actualul Parc 'Regina Maria' și un Ginkgo Biloba de 120 de ani, a cărui poveste este legată de familia Muhle, dar și stejari, ulmi, frasini, tei și pl
Vrancea: Investiții de peste 80 de milioane de lei pentru construirea și consolidarea a patru poduri județene
Consiliul Județean (CJ) Vrancea a semnat contracte de execuție pentru construirea și consolidarea a patru poduri din beton armat, situate pe drumuri județene din județ în valoare totală de peste 80 de milioane de lei, lucrările urmând să înceapă în perioada următoare, a informat joi, într-un comunicat de presă, administrația locală.
Vrancea: Bărbat cu arsuri pe 55% din corp, în urma unei explozii la Sihlea; zece gospodării, afectate
Un bărbat a fost rănit, joi dimineață, într-o locuință din comuna Sihlea, și mai multe case din apropiere au fost avariate, în urma unei explozii produse pe fondul acumulării de gaze în interiorul imobilului, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea. 'La data de 15 octombrie, ora 06:00, polițiștii din ca
Tulcea: Cinci marinari de pe nava 'Wine Trader' au fost recuperați; șapte persoane sunt date dispărute
Cinci dintre marinarii de pe nava 'Wine Trader' au fost recuperați, iar alte șapte persoane sunt încă date dispărute, anunță, joi, Autoritatea Navală Română. Centrul Maritim de Coordonare din cadrul Autorității Navale Române a declanșat o
Sector 1: Licitație pentru achiziția a nouă autovehicule hibride, în valoare estimată de 1 milion de lei
Primăria Sectorului 1 a anunțat, joi, pe SEAP licitație pentru achiziția a nouă autovehicule hibride, în valoare totală estimată de 1.064.380 lei. 'Achiziția publică are ca obiect furnizarea, transportul și livrarea a nouă autovehicule hibrid, noi și neînmatriculate anterior, dintre care șapte autovehicule vor fi destinate Sectorului 1 al Munic
Galați: CJ extinde parteneriatul cu regiunea franceză Nouvelle-Aquitaine în domeniile sănătății, cercetării și dezvoltării economice
Consiliul Județean (CJ) Galați va extinde colaborarea cu regiunea franceză Nouvelle-Aquitaine în domeniile sănătății, cercetării, industriei navale, viticulturii, educației și culturii, în urma unei misiuni oficiale desfășurate la Bordeaux, în perioada 5-9 octombrie, informează, joi, instituția. Potrivit unui comunicat de presă al CJ Galați,
VIDEO Emisiunea de mărci poștale 'Produs în România (I)' - de vineri în magazinele Romfilatelia
Romfilatelia și Poșta Română introduc în circulație, vineri, emisiunea de mărci poștale 'Produs în România (I)', o incursiune filatelică în universul savorilor tradiționale românești, recunoscute, apreciate și protejate la nivel european.
Arad: Porumbul și principalele culturi de primăvară, calamitate pe 78.000 de hectare
Porumbul și principalele culturi de primăvară au fost calamitate pe o suprafață de aproximativ 78.000 de hectare, în județul Arad, pe fondul secetei pronunțate, suprafața afectată fiind cu 20% mai mare față de anul trecut. Directorul Direcției pentru Agricultură Arad, Adrian Alda, a declarat joi, pentru AGERPRES, că 3.586 de fermieri au dep
Buzău: Reclamații la Avocatul Poporului cu privire la calculul pensiilor; întârzieri mari în emiterea deciziilor de recalculare
Avocatul Poporului a înregistrat zeci de petiții venite din partea pensionarilor care au reclamat întârzieri de până la un an în emiterea deciziilor de recalculare a pensiilor, în situația în care pentru obținerea unor documente care să le ateste vechimea în muncă au suportat cheltuieli suplimentare. Potrivit Bir
VIDEO Salvatorii acționează în largul Mării Negre unde o navă comercială a fost avariată
Forțe și mijloace de intervenție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) acționează, joi, pentru salvarea membrilor echipajului unei nave comerciale avariate, aflată în largul Mării Negre. <
Licitație pentru organizarea Târgului de Crăciun din Piața Constituției
Direcția Generală Arte și Evenimente Urbane București anunță pe SEAP licitație pentru servicii de organizare a Târgului de Crăciun din Piața Constituției. Cea de-a XIX-a ediție a Bucharest Christmas Market se va desfășura în perioada 27 noiembrie - 27 decembrie. Valoarea totală estimată a contractului este de 2.855.270 lei. Prestator
Harghita: Rabie confirmată la o vulpe găsită moartă în Miercurea-Ciuc; Primăria recomandă locuitorilor precauție sporită
Primăria Miercurea-Ciuc recomandă locuitorilor orașului precauție sporită după ce un caz de rabie a fost confirmat la o vulpe găsită moartă pe teritoriul municipiului. Într-un comunicat transmis de Primărie, se precizează că, întrucât animalul a decedat, acesta nu mai reprezintă o sursă de infecție. Cu toate acestea, autoritățile atrag atenți
Iași: Incendiu la acoperișul unei pizzerii din campusul studențesc Tudor Vladimirescu
Pompierii au fost solicitați să intervină, joi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei pizzerii din campusul studențesc Tudor Vladimirescu, din municipiul Iași, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Iași.
MApN: Dronă detectată în apropierea Insulei Șerpilor; două aeronave F-16 au fost trimise să monitorizeze situația
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, în dimineața zilei de joi, o țintă aeriană ce evolua în apropierea Insulei Șerpilor, două aeronave F-16 ale F











