Ziua Imnului Național/Ceremonii militare și religioase în țară; apeluri la unitate și responsabilitate (grupaj)
Ziua Imnului Național a fost marcată miercuri în țară prin ceremonii militare și religioase, alocuțiuni ale autorităților, momente artistice și defilări ale gărzilor de onoare. Cu prilejul manifestărilor, oficialii au evidențiat semnificația simbolului național și au transmis mesaje privind unitatea, responsabilitatea și respectul pentru valorile democratice.
*ARAD
La Arad, Ziua Imnului Național a fost marcată în Piața Catedralei printr-o ceremonie militară și religioasă, urmată de alocuțiuni ale oficialităților și defilarea gărzii de onoare.
Prefectul județului, Mihai Pașca, a afirmat că simbolurile naționale sunt uneori folosite pentru a legitima discursuri lipsite de conținut.
'Din păcate, trăim vremuri în care simbolurile naționale sunt prea des folosite ca decor pentru discursuri goale de conținut sau chiar pentru a legitima oameni care lucrează împotriva acestei țări și acestui neam. Drapelul, imnul, istoria sunt invocate tot mai des, cu solemnitate sau chiar cu agresivitate, însă nu de puține ori în spatele acestor gesturi nu se regăsește onestitate față de cetățeni și binele comun. În realitate, patriotismul nu se măsoară în numărul de steaguri fluturate și nici în frecvența cu care se rostesc cuvinte precum țară sau popor', a spus prefectul.
El consideră că 'cea mai potrivită formă de respect pe care o putem arăta imnului nostru național ar fi să analizăm și să înțelegem mai bine mesajul acestuia'.
Ceremonia s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare.
*BRAȘOV
La Brașov, orașul în care textul Imnului Național a fost pus pe note și interpretat pentru prima dată, Ziua Imnului Național a fost marcată printr-o ceremonie militară în Piața Tricolorului.
Prefectul Mihai Cătălin Văsii a reamintit că, potrivit cercetărilor istorice, versurile lui Andrei Mureșanu au fost puse pe note de Gheorghe Ucenescu și au fost cântate pentru prima dată în grădina parohului Pitiș din Șchei.
'De atunci, din 1848, 'Deșteaptă-te, române!' a răsunat atât în momente de cumpănă, cât și în clipe de bucurie. A fost interzis de regimul comunist, dar l-au cântat și brașovenii care au participat la revolta anticomunistă din 15 Noiembrie 1987. Imnul nostru național este glasul istoriei noastre', a spus prefectul.
Ziua Imnului Național este marcată la Brașov și printr-o expoziție dedicată poetului Andrei Mureșanu, la Casa Mureșenilor, precum și printr-un concert folcloric organizat la Centrul Cultural Reduta.
*BIHOR
La Oradea, Ziua Imnului Național a fost marcată printr-o ceremonie militară organizată în Piața Mihai Viteazul, în cadrul căreia a fost transmis mesajul prefectului județului Bihor, Marcel Dragoș.

Foto: (C) EUGENIA PAŞCA/AGERPRES FOTO
Potrivit prefectului, simbolurile naționale reprezintă repere care unesc societatea dincolo de diferențele de opinii, generații sau regiuni.
'Avem datoria de a transmite generațiilor tinere nu doar cunoașterea simbolurilor naționale, ci și înțelegerea profundă a semnificației lor. Tinerii trebuie să știe că libertatea, democrația și statul de drept nu sunt realități dobândite definitiv, ci valori care trebuie apărate și consolidate în fiecare zi. Fie ca acordurile Imnului Național să ne inspire mereu încredere, responsabilitate și solidaritate', a transmis Marcel Dragoș.
Ceremonia s-a încheiat cu defilarea detașamentului de onoare.
Istoricul Mihai Drecin a declarat, pentru AGERPRES, că 'Deșteaptă-te, române!' trebuie să rămână imnul național al României, iar mesajul său ar trebui explicat generațiilor tinere în contextul istoriei predate 'cât mai aproape de adevăr'.

Foto: (C) EUGENIA PAŞCA/AGERPRES
'Ziua Imnului Național este un moment festiv, important pentru națiunea noastră. E bine că se cultivă dragostea pentru Imnul Național, pentru drapelul național. Și pe fondul europenismului nostru și a globalismului, nu trebuie să scăpăm din vedere și ideea națională. Eu cred că trebuie să rămână acest imn național, trebuie să rămână, dar trebuie explicat generației tinere în contextul istoriei țării cât mai aproape de adevăr. Deoarece istoria scrisă se schimbă și în funcție de regimul politic. Dar, totuși, trebuie să rămână esența istoriei noastre. Ideea asta de luptă pentru suveranitate, independență națională, nu sunt cuvinte gratuite', a declarat Mihai Drecin.
*CLUJ
La Cluj-Napoca, Ziua Imnului Național a fost marcată printr-o ceremonie organizată pe platoul din fața Centrului de Cultură Urbană Casino, în prezența oficialităților locale și a militarilor Diviziei 4 Infanterie 'Gemina'.
Prefectul Maria Forna a afirmat că fiecare vers al imnului amintește că responsabilitatea pentru viitorul țării revine tuturor cetățenilor.
'Fiecare vers al imnului ne reamintește că responsabilitatea pentru viitorul țării ne aparține tuturor. Imnul Național ne cheamă să fim uniți, să ne respectăm trecutul și să privim cu încredere spre viitor', a declarat prefectul.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a apreciat că imnul reprezintă un îndemn la responsabilitate și unitate.
'Dincolo de lucrurile care ne diferențiază, avem în viața noastră simboluri care ne aduc pe toți împreună și trebuie să învățăm din această lecție a imnului național cât mai mult cu putință. (...) 'Deșteaptă-te, române!' nu este neapărat o chemare la război, este un îndemn la trezire națională, la conștiința națională care trebuie să fie vie. Trebuie să fim treji în fața provocărilor prezentului, trebuie să fim responsabili cu libertatea noastră și trebuie să fim uniți în fața viitorului pe care îl avem', a spus Emil Boc.
*COVASNA
La Sfântu Gheorghe, Ziua Imnului Național al României a fost marcată printr-o ceremonie organizată de Prefectura Covasna și Garnizoana Militară în fața Grupului Statuar 'Mihai Viteazul'.
Prefectul Raduly Istvan a subliniat că Imnul Național reprezintă mai mult decât un simbol oficial al statului român, fiind un îndemn la responsabilitate, solidaritate și implicare civică.
'Deșteaptă-te, române! nu este doar un cântec ceremonial. Este un îndemn la responsabilitate, la solidaritate și la implicare. Fiecare generație este chemată să dea un sens nou acestor versuri, prin felul în care își respectă semenii, își îndeplinește datoria și contribuie la binele comunității', a declarat prefectul.
Acesta a evidențiat și caracterul multicultural al județului, arătând că românii, maghiarii și celelalte etnii pot împărtăși aceleași valori fundamentale, precum respectul față de lege, demnitatea umană și instituțiile statului.
Ceremonia s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare.
* DÂMBOVIȚA
La Târgoviște, Ziua Imnului Național a fost marcată printr-o ceremonie la care au participat oficialități, reprezentanți ai instituțiilor publice și localnici.
Prefectul Marius Calomfirescu a afirmat că patriotismul se exprimă prin responsabilitate și implicare în viața comunității.
'Imnul național ne amintește că patriotismul se exprimă nu doar prin cuvinte rostite în zile de sărbătoare, ci și prin respectul față de lege, responsabilitatea cu care ne îndeplinim datoria și implicarea în viața comunității. La mulți ani, imnului național al României! Să îl cinstim întotdeauna cu respect, recunoștință și mândrie', a transmis prefectul.
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a apreciat că imnul este 'glasul istoriei, al curajului și al speranței unui popor care nu a încetat niciodată să creadă în România'.
*HARGHITA
La Miercurea-Ciuc, Ziua Imnului Național a fost marcată printr-un ceremonial militar și religios organizat la Monumentul Ostașului Român Necunoscut.
Subprefectul Burjan Bogdan Sebastian a vorbit despre rolul imnului în consolidarea coeziunii naționale.
'Deșteaptă-te, române! este un catalizator al coeziunii naționale, iar prin spiritul mobilizator și energia transmisă, Imnul reprezintă chintesența eforturilor depuse pentru atingerea obiectivelor majore ale țării noastre, de a construi un stat puternic și prosper în Europa și în lume', a spus acesta.
La rândul său, comandantul Brigăzii 61 Vânători de Munte 'General Virgil Bădulescu', generalul de brigadă Cristian-Tiberiu Cristescu, a evidențiat valorile transmise de imn.
'Imnul Național are 11 strofe, legislativ se interpretează doar patru. (...) Toate aceste mesaje nu fac altceva decât să adune la un loc valorile pe care noi, ca neam și ca popor, trebuie să le avem pentru a fi popor și nu populație', a declarat generalul.
Ceremonia s-a încheiat cu intonarea Imnului Național și defilarea Gărzii de Onoare.
*OLT
La Slatina, Ziua Imnului Național a fost marcată printr-o ceremonie organizată pe platoul din fața Prefecturii Olt, în prezența autorităților locale și a reprezentanților instituțiilor publice.
Prefectul Ștefan Nicolae a afirmat că ''Deșteaptă-te, române!' nu este doar o compoziție muzicală, ci o mărturie vie a conștiinței noastre naționale - un apel la unitate, demnitate și curaj'.
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, a apreciat că versurile imnului reprezintă, în prezent, un îndemn la responsabilitate și la construirea unui viitor mai bun.
'Imnul României, alături de drapel, este un simbol care ar trebui să ne reamintească, pe de o parte, toate sacrificiile care au fost făcute pentru ca România să fie astăzi ce este și, pe de altă parte, să ne responsabilizeze cu privire la ce fel de Românie le lăsăm copiilor noștri. (...) Din fericire, astăzi, 'Deșteaptă-te, române!' nu ne mai cheamă la luptă, dar ne cheamă la a construi, la a transmite mai departe o Românie bună și sănătoasă copiilor noștri', a declarat Mario De Mezzo.
Ceremonia s-a încheiat cu defilarea detașamentului de onoare și a muzicii militare.
*SÃLAJ
La Zalău, Ziua Imnului Național al României a fost marcată printr-o ceremonie militară și religioasă organizată pe Platoul Central, în cadrul căreia prefectul județului Sălaj, Claudiu Bîrsan, și Episcopul Sălajului, Benedict, au vorbit despre valorile de libertate, demnitate și responsabilitate.
Episcopul Benedict a arătat că îndemnul 'Deșteaptă-te, române!' reprezintă nu doar o chemare la trezirea socială, ci și una spirituală.
'Mai este și o istorie a viitorului, paradoxal, pe care putem noi să o determinăm tocmai prin valorile pe care le proclamăm astăzi în mod solemn. Și anume libertate, demnitate, dar mai ales responsabilitate. (...) Apelul nostru vine tocmai în acest sens, de a ne exersa nu doar libertatea noastră, ci mai ales responsabilitatea noastră', a afirmat episcopul.
La rândul său, prefectul Claudiu Bîrsan a apreciat că imnul național rămâne un simbol al identității și al valorilor românești.
'Imnul nostru național devine un psalm al credinței în originile noastre, un psalm al credinței în istoria noastră (...). Este un psalm al încrederii că putem, și pentru viitor, să ne arătăm demni de istoria noastră, de valorile libertății, demnității și responsabilității', a declarat prefectul.
Ceremonia s-a încheiat cu interpretarea Imnului Național și defilarea militarilor.
*VÂLCEA
La Râmnicu Vâlcea, împlinirea a 178 de ani de la prima intonare oficială a Imnului Național 'Deșteaptă-te, române!' a fost marcată printr-o ședință festivă a Consiliului Local, urmată de o paradă spre Parcul Zăvoi și o ceremonie militară și religioasă.
Primarul municipiului, Mircia Gutău, a făcut apel la unitate și la păstrarea valorilor care au stat la baza formării statului român.
'Un moment precum cel pe care îl marcăm astăzi nu e doar un prilej de mândrie pentru istoria făurită în aceste locuri de înaintașii noștri. Ci este și o oglindă care, ținută în fața noastră, ne arată - uneori cu o necesară cruzime - cât de mult ne-am schimbat în rău față de acele vremuri. De aceea, astfel de momente au o valoare de medicament - amar, dar și vindecător: ne aduc aminte cum am fost și ce am reușit să facem, dar ne și învață că putem fi mai buni unii cu alții, mai înțelegători, mai dispuși să acceptăm puncte de vedere diferite și să conlucrăm pentru scopuri aflate deasupra intereselor personale sau de grup', a declarat Mircia Gutău.
Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a evidențiat rolul județului în momente importante ale istoriei naționale.
''Deșteaptă-te, române!' nu este azi doar imn. 'Deșteaptă-te, române!' este astăzi un apel, un apel pus în sufletele românilor de-a lungul timpului de Dumnezeu. (...) Vremea acum în țară trebuie să fie a unității, a oamenilor buni, a inspirației pentru viitor pe care trebuie să o găsească cei din fruntea țării, dar și talpa țării, care însă trebuie să fie ascultată', a afirmat Rădulescu.
Manifestările s-au încheiat în Parcul Zăvoi, locul în care imnul a fost intonat oficial pentru prima dată, printr-o ceremonie militară și religioasă. AGERPRES/(A - redactori: Marian Buga, Diana Dumitru, Eugenia Pașca, Marius Septimiu Avram, Oana Mălina Negrea, Cornelia Dumitru, Gina Ștefan, Cristina Matei, Sebastian Olaru, Ramona Dincă, editor: Dana Lepădatu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Debitul Dunării la intrarea în țară se menține la 1300 m3/s, în următoarele zile
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) se menține la 1300 m3/s în următoarele trei zile, urmând ca, până în 25 august, să ajungă la 1350 m3/s, situându-se sub media multianuală a lunii august (3900 m3/s), arată prognoza publicată de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA). În a
Timiș: Bărbat decedat într-un accident în care au fost implicate trei autovehicule și 11 persoane
Un bărbat de 48 de ani a decedat într-un accident rutier care a avut loc, marți seara, pe drumul județean DJ 592, pe raza localității Chevereșu Mare, în care au fost implicate două autoturisme și un microbuz, în acestea aflându-se în total 11 persoane. În urma accidentului au rezultat trei victime, dintre ca
Tulcea: Primăriile comunelor Murighiol și Crișan cer decolmatarea unor noi canale din Deltă
Primăriile comunelor Murighiol și Crișan din Delta Dunării au solicitat, marți, Prefecturii Tulcea decolmatarea în regim de urgență a unor canale din perimetrul unităților administrativ-teritoriale, pentru ca accesul navelor ambulanță care ajung în rezervație să fie mai ușor, în contextul în care mai multe zone din Deltă sunt impracticabile pe
Giurgiu: Pompierii se deplasează în localități pentru a preveni populația cu privire la pericolul incendierii vegetației uscate, pe caniculă
Mai multe echipaje de pompieri din Giurgiu desfășoară activități în localitățile din județ, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la pericolul pe care îl reprezintă incendierea vegetației uscate în gospodării sau pe terenuri, mai ales când temperaturile sunt ridicate, a transmis, marți, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).
DGPMB: Accident pe Bulevardul Pierre de Coubertin; un autoturism s-a răsturnat pe plafon
Un autoturism condus de un cetățean din Sri Lanka s-a răsturnat pe plafon, marți, după ce s-a ciocnit cu un alt autoturism pe Bulevardul Pierre de Coubertin din Capitală. 'Având în vedere informațiile existente la acest moment, a rezultat faptul că un bărbat de naționalitate străină în vârstă de 29 de ani, care se d
Covasna: Colectarea deșeurilor reciclabile nu va fi oprită după incendiul de la stația de sortare din Leț
Activitatea de colectare și transport a deșeurilor reciclabile la depozitul din Leț va continua, deși stația de sortare a fost distrusă de un incendiu, iar cei aproximativ 40 de angajați care lucrau acolo își vor păstra locurile de muncă, a declarat, marți, pentru AGERPRES, directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Manageme
Timiș: Un bărbat a decedat, după ce a intrat cu autoturismul într-un camion, într-o parcare de pe centura Timișoarei
Un bărbat a decedat în urma unui accident rutier care a avut loc, marți, într-o parcare de pe Centura Timișoarei, în apropiere de localitatea Moșnița Nouă, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș. În accident a fost implicat un autoturism, în care se afla doar șoferul, care a intrat în coliziune cu un
Bihor: 110 ani de la înființarea Diviziei 11 Infanterie, marcați la Oradea printr-o ceremonie militară, în fosta Garnizoană
O pagină din istoria militară a României a fost readusă, marți, în memoria orădenilor, la împlinirea a 110 ani de la înființarea Diviziei 11 Infanterie, una dintre marile unități cu tradiție ale Armatei Române, denumită ulterior Divizia 11 Mecanizată 'Carei', al cărei comandament s-a aflat la Oradea din 1951, timp de cinci decenii.
Mureș: Ceas personalizat pentru Nadia Comăneci cu primul 10 olimpic, creat de un artizan independent de ceasuri mecanice
Un artizan independent de ceasuri mecanice din Târgu Mureș, Alin Constantin Mureșan, a creat un ceas personalizat pentru Nadia Comăneci, în onoarea primei note de 10 din istoria gimnasticii mondiale, obținută pe 18 iulie 1976 la Jocurile Olimpice de Vară de la Montreal.
UPDATE Tulcea: Pompierii au sistat intervenţia în ostrovul Babina; au ars 700 hectare de vegetaţie uscată
Pompierii tulceni au sistat, marți seara, intervenția pentru stingerea incendiului apărut luni în ostrovul Babina, unde au ars circa 700 de hectare de vegetație uscată și 1.000 de metri pătrați de fond forestier, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Delta. Pentru stingerea incendiului a cărui cauză probabilă nu a fost
Argeș: Trei intervenții ale salvamontiștilor în zona Vârfului Moldoveanu; opt turiști coborâți în siguranță
Salvamontiștii din Argeș au avut, în noaptea de luni spre marți, trei intervenții în zona Vârfului Moldoveanu, opt turiști fiind coborâți în siguranță de pe munte. Potrivit unei informări transmise de Serviciul Public Județean Salvamont Argeș, toate forțele disponibile au fost mobilizate în cele trei intervenții consecutive.
Buzău: Centrala Hidroelectrică Nehoiașu II ar putea fi pusă în funcțiune în 2029; amenajarea Surduc-Siriu, realizată în proporție de 78%
Centrala Hidroelectrică (CHE) Nehoiașu II ar putea fi pusă în funcțiune în anul 2029, după ce Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor (MMAP) a emis acordul de mediu pentru creșterea ponderii producției de energie electrică din surse regenerabile prin finalizarea lucrărilor și asigurarea monitorizării permanente a impactului asupra mediului la amenajarea hidroener
Sibiu: Șase persoane rănite într-un accident cu un microbuz, la Nocrich
Șase persoane, între care un copil în vârstă de 14 ani, au fost rănite, luni seara, într-un accident produs pe DJ 106, la ieșirea din localitatea Nocrich spre Sibiu, după ce un microbuz de transport persoane a intrat în coliziune cu o căruță, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu. Potrivit polițiștilor, microbuzul era
Suceava: Un copil de cinci ani a murit după ce a fost lovit de o motocicletă
Un copil de cinci ani a murit, luni seară, după ce a fost lovit de o motocicletă, a anunțat purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Suceava, Dan Teodorovici. Potrivit acestuia, accidentul rutier a avut loc în localitatea Vadu Moldovei. 'Echipajul SAJ tip C trimis la fața locului a găsit un
CGMB ar putea aproba participarea Municipalității la un proiect de construire de sisteme de sănătate europene reziliente la schimbările climatice
Un proiect de hotărâre ce aprobă participarea Municipalității, în calitate de partener, la proiectul 'Construirea unor sisteme de sănătate europene sustenabile și reziliente la schimbările climatice prin guvernanță bazată pe dovezi' și cheltuielile legate de acesta, pentru finanțarea în cadrul apelului HORIZON-HLTH-2026-01 este pe ordinea de










