Vâlcea: Brânza de Horezu, produs lactat cu 11 medalii internaționale, inclus în oferta turistică a județului (GALERIE FOTO)
După ceramică, bun de patrimoniu universal, Oltenia de sub Munte are și în brânza maturată de Horezu un ambasador de încredere pentru consolidarea zonei ca o destinație turistică din România cu puternică identitate locală.

Foto: (c) RAMONA DINCĂ / AGERPRES
Fabrica din orașul vâlcean unde se produce această brânză a fost inclusă de curând ca punct gastronomic în programul ''Oltenic Muse'', lansat în primăvara acestui an cu scopul de a promova Vâlcea autentică, astfel că poate fi vizitată în cadrul unor tururi ghidate care oferă acces atât la degustare, cât și la procesul de producție.

Foto: (c) RAMONA DINCĂ / AGERPRES
''Anul trecut am fost eu în postura de turist în fabrica aceasta și am experimentat ce înseamnă să vizitez o astfel de fabrică. Mi-am dat seama că impactul este altul și pentru consumator, dar și pentru turiștii care ajung în zonă. Și așa, practic, mi-a venit ideea de a le arăta oamenilor și cum se face brânza, nu doar care este gustul brânzei produse la Horezu. E un alt fel de turism. Nu mai e turismul clasic - vin, vizitez, văd un peisaj, mănânc ceva - ci îmi doresc și să descopăr ceva specific locului prin prisma producătorilor, a meșteșugarilor zonei. Iar brânza de Horezu este, îi spunem noi, brânza ambasador nu doar a regiunii Olteniei, ci o brânză ambasadoare a României, pentru că este cea mai medaliată brânza românească la nivel internațional și, prin prisma ei, brânza românească a ajuns pe mesele evaluatorilor internaționali'', spune inițiatoarea programului ''Oltenic Muse'', Raluca Dumitrana.

Foto: (c) RAMONA DINCĂ / AGERPRES
Deși inspirată din tradiția brânzeturilor spaniole, brânza maturată de Horezu este un produs cât de poate de românesc, fabricat cu respect pentru specificul local, potrivit producătorilor. Produsul este la ora actuală cel mai premiat din categoria sa la nivel național, acumulând 11 medalii la competiții internaționale. Cea mai recentă distincție a fost obținută anul trecut, când a primit, pentru a doua oară, medalia de aur la World Cheese Awards.

Foto: (c) RAMONA DINCĂ / AGERPRES
Actuala fabrică din Horezu continuă activitatea unei unități de procesare a laptelui înființată în anii '80, fiind modernizată în 2001 cu fonduri europene de investitori spanioli. Aceștia au venit cu o nouă tehnologie și cu rețeta de producție, însă materia primă provine exclusiv din România, ceea ce diferențiază practic produsul pe piața internațională.

Foto: (c) RAMONA DINCĂ / AGERPRES
''Cred că influențează foarte mult în prezentarea localității Horezu ca, pe lângă ceramică și mănăstire, să punem și o fabrică de brânzeturi ca punct gastronomic. Ce este deosebit la această brânză, comparativ cu alte brânzeturi de pe piața internațională? În primul rând contează laptele, materia primă, care influențează decisiv gustul. Vorbim de lapte de la rasa de oi Țurcană, tradițională românească, care are un lapte deosebit de gras și foarte bun. Nu mai producem niciun alt sortiment. Facem doar această brânză din lapte de oaie pasteurizat, iar furnizorii de lapte nu i-am mai schimbat de câțiva ani buni. Luăm din zone din județul Vâlcea, Gorj și Sibiu, de la fermieri locali cu laptele cel mai bun'', a precizat Laura Ion, managerul fabricii din Horezu.

Foto: (c) RAMONA DINCĂ / AGERPRES
Fabrica are o capacitate de procesare de aproximativ 12.000 de litri de lapte pe zi și furnizează brânza de Horezu din lapte de oaie către lanțuri de retail din Europa, în special din Spania, Germania, Franța, Letonia și România. Cu toate acestea, reprezentanții unității spun că nu iau în calcul, în prezent, diversificarea gamei de produse.

Foto: (c) RAMONA DINCĂ / AGERPRES
''Am încercat și cu lapte de vacă, dar acolo e problemă cu fermierii, pentru că nu mențin aceeași calitate la lapte și am renunțat. Am mers numai pe lapte de oaie, pentru că laptele de oaie menține aceeași calitate chiar dacă gustul e diferit de la lot la lot. Gustând o brânză făcută în aprilie, nu are nimic de-a face cu o brânză făcută în august. Deci chiar dacă tu adaugi același lucru, o faci în același fel, gustul e diferit pentru că depinde de ce mănâncă oaia. (...) Și dacă va referiți la extinderea sortimentelor, nu, nu ne gândim la asta, pentru că noi credem că acest produs este consacrat și vrem să facem ceva de calitate și care să dureze în timp'', a mai spus directoarea fabricii.

Foto: (c) RAMONA DINCĂ / AGERPRES

Foto: (c) RAMONA DINCĂ / AGERPRES
Brânza de Horezu este atestată ca ''produs montan'', certificare care confirmă calitatea și proveniența materiei prime din zone slab poluate, însă nu poate fi înscrisă în registrul produselor cu Indicație Geografică Protejată din cauza rețetei de inspirație spaniolă, a mai spus Laura Ion. AGERPRES / (AS - redactor: Ramona Dincă, editor: Marius Frățilă, editori online: Irina Giurgiu, Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Botoșani: O femeie a murit, iar un bărbat și un copil au fost răniți într-un accident cu un triciclu
O persoană a decedat, iar alte două au fost rănite în urma unui accident rutier produs, luni după-amiază, în localitatea Dimitrie Cantemir, comuna Avrămeni, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Potrivit oficialilor ISU, în eveniment a fost implicat un triciclu în care se aflau cele trei pe
Cluj: Șase persoane, dintre care doi minori, rănite în urma coliziunii dintre două autoturisme
Șase persoane, dintre care doi minori, au fost rănite și transportate la spital, în urma unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, în Cluj-Napoca, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj. ''Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au finalizat o intervenție desfăș
VIDEO UPDATE Accident în Ilfov între un autobuz şi o autoutilitară; două persoane - transportate la spital
Un accident între un autobuz și o autoutilitară a avut loc luni în localitatea Ciolpani din județul Ilfov, iar pompierii au intervint pentru descarcerarea a două persoane blocate în autoutilitară. ''Intervenim pe DN1 în localitatea Ciolpani, județul Ilfov, ca urmare a unui accident rutier produs între un a
Olt: Primăria Slatina va pune defibrilatoare externe automate în cinci zone din oraș
Primăria Slatina va achiziționa și amplasa defibrilatoare externe automate în cinci zone cu circulație pietonală intensă din municipiu, a declarat luni, pentru AGERPRES, primarul Mario De Mezzo. Edilul a precizat că defibrilatoarele vor fi montate, de preferat, în farmacii, iar personalul acestora va fi instruit pentru a le folosi.
Harghita: A fost lansată harta gastronomică online a județului, cu restaurante, ferme, trasee și evenimente culinare
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Visit Harghita a lansat harta gastronomică online a județului, care reunește unități de alimentație publică certificate, ferme deschise vizitatorilor, trasee tematice și evenimente culinare, au anunțat, luni, reprezentanții instituției. Potrivit sursei citate, proiectul se înscrie în demersur
PMB: Douăsprezece proiecte mari de investiții au fost deblocate anul acesta
Primăria Capitalei a precizat luni că douăsprezece proiecte mari de investiții au fost deblocate anul acesta. Într-o postare pe Facebook, Municipalitatea se referă la Pasajul Basarab, cartierul
Bistrița-Năsăud: Bugetul județean, diminuat cu peste 100 de milioane de lei, la cea de-a patra rectificare
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a adoptat luni, în ședință extraordinară, un proiect de hotărâre referitor la diminuarea cu peste 100 de milioane de lei a bugetului județean, atât la venituri, cât și la cheltuieli. Cea de-a patra rectificare a bugetului județean a vizat în principal diminuarea cu peste 92 de mi
Maramureș: Doi ucraineni au trecut râul Tisa înotând pentru a ajunge pe teritoriul românesc
Doi cetățeni ucraineni care au trecut înot râul Tisa pentru a ajunge în România au fost recuperați de salvatorii montani, a informat, luni, reprezentantul Serviciului Public Județean (SPJ) Salvamont Maramureș, Alina Prisecaru. Conform sursei citate, cetățenii ucraineni au traversat râul Tisa în apropierea lo
Mureș: Emblema de Onoare a FOS, conferită Batalionului 54 Sprijin ''Horia, Cloșca și Crișan'' la 15 ani de la înființare
Batalionul 54 Sprijin ''Horia, Cloșca și Crișan'' din Târgu Mureș a primit luni Emblema de Onoare a Forțelor pentru Operații Speciale (FOS), în cadrul unei ceremonii militare și religioase organizate cu ocazia împlinirii a 15 ani de la înființarea acestei structuri logistice, care asigură suportul din umbră al trupelor de elită
Salvamont România, sfaturi pentru perioada de tranziție dintre toamnă și iarnă - starea vremii și echipamentul, prioritare
Salvamontiștii vin cu recomandări pentru turiștii care practică activități montane în această perioadă de tranziție dintre toamnă și iarnă, punctând că trebuie acordată o atenție sporită stării vremii și echipamentului. Potrivit președintelui Salvamont România, Sabin Cornoiu, se recomandă un echipament în straturi și o
Majoritatea orașelor din ECE folosesc sau vor să adopte 'smart mobility'; București își actualizează PMUD (raport)
Majoritatea orașelor din Europa Centrală și de Est (ECE), în pondere de 89%, folosesc sau vor să adopte indicatori de 'smart mobility', însă doar 44% au platforme de date urbane operaționale sau avansate, în timp ce capitala României își actualizează Planul de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD), reiese din raportul CEE Smart Cities Mobili
Caraș-Severin: Incendiul din Parcul Național Domogled și zona Topleț, lichidat; peste 2.200 de hectare, afectate
Incendiul de fond forestier și vegetație uscată din Parcul Natural Domogled și din proximitatea localității Topleț a fost lichidat, fiind afectate peste 2.200 de hectare, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin. 'Intervenția pompierilor militari din cadrul ISU Caraș-Severin s-a înch
Giurgiu: Circulația pe Podul Prieteniei, restricționată pentru montarea unor rosturi de dilatație
Circulația pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricționată temporar, în perioada 26-29 octombrie, pentru efectuarea unor lucrări de construcție și montarea rosturilor de dilatație pe partea bulgară a podului. 'Potrivit unei notificări transmise de autoritățile de frontieră bulgare prin intermediul Centrului Comun de Contact Giurgiu, circulația p
Cercetători specializați în Ebola vor investiga originea cazului din Nigeria (CDC Africa)
O echipă formată din specialiști de renume în domeniul Ebola se va deplasa în Nigeria pentru a contribui la investigarea modului în care s-a produs infectarea primului pacient din această țară confirmat cu acest virus după mai bine de un deceniu, a declarat Jean Kaseya, directorul general al CDC Africa, citat luni de Reuters. Misiunea echipei
Sărbătoarea Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir: Episcopul Varlaam Ploieșteanul îndeamnă la urmarea credinței marelui mucenic
Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a îndemnat, luni, la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, la urmarea credinței acestuia și la mărturisirea sa în familie și societate. 'În poporul nostru, evlavia pentru pentru Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir este mare.











