Sibiu: DRDP Brașov susține că zona accidentului mortal de pe DN 7 nu prezenta risc de căderi de pietre
Tronsonul de pe DN 7 Valea Oltului din zona localității Lazaret unde o bucată de stâncă a căzut peste un autoturism, provocând moartea unui pasager în vârstă de 71 de ani, nu a prezentat până acum risc de căderi de pietre, au transmis, marți, reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov.
'Acest tronson nu a prezentat până acum risc de căderi de pietre de pe versanți, fiind o zonă dens împădurită, și până azi-dimineață (marți n.r.) nu am mai înregistrat astfel de incidente pe acest sector', precizează DRDP Brașov.
Potrivit sursei citate, situația ar fi fost confirmată și de un audit de siguranță rutieră întocmit, în cursul anului trecut, de specialiști independenți din cadrul Autorității Rutiere Române (ARR), care nu ar fi identificat riscuri de căderi de pietre în această zonă.
Reprezentanții DRDP Brașov menționează că pădurea de la marginea drumului face parte din fondul forestier și nu este administrată de CNAIR, iar o eventuală montare a plaselor de protecție ar necesita defrișarea versantului.
Compania de drumuri a efectuat în ultimii ani lucrări de securizare și curățare a versanților periculoși din zona Lazaret, pe porțiunile de stâncă neacoperite de vegetație, pe o suprafață totală de peste 4.500 de metri pătrați. De asemenea, mai multe sectoare sunt semnalizate cu indicatoare de avertizare privind riscul căderilor de pietre.
DRDP Brașov a anunțat că va colabora cu organele de anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs incidentul și că, după apariția rezultatelor investigației, vor fi luate eventuale măsuri pentru îmbunătățirea siguranței rutiere.
O bucată de stâncă s-a desprins, marți dimineața, de pe versant și a căzut peste un autoturism care circula spre Sibiu, la kilometrul 240+230 de metri al DN 7, în zona localității Lazaret. Mașina era condusă de o femeie în vârstă de 36 de ani, din municipiul Sibiu, care nu a fost rănită.
Pasagerul din autoturism, un bărbat în vârstă de 71 de ani, tot din Sibiu, a fost găsit în stare de inconștiență. În pofida manevrelor de resuscitare efectuate de echipajele medicale, acesta a fost declarat decedat.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul și dispunerea măsurilor legale.
Traficul rutier pe DN 7 a fost reluat alternativ. AGERPRES/(AS - redactor: Isabela Paulescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dâmbovița: Trei persoane rănite după ce o mașină condusă de un șofer de 18 ani a intrat în coliziune cu un autovehicul, pe DN72
Trei persoane au fost rănite duminică seara într-un accident pe DN 72, în localitatea dâmbovițeană Șuța Olteni, după ce mașina condusă de un șofer de 18 ani a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, informează IPJ Dâmbovița. 'Din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 18
UPDATE Iaşi: Planul Roşu de Intervenţie activat la Ţigănaşi după răsturnarea unui microbuz; două victime - inconştiente
Planul Roșu de Intervenție a fost activat, duminică seara, în localitatea Țigănași, județul Iași, după ce un microbuz s-a răsturnat într-o curbă, în accident fiind implicate 20 de persoane, dintre care două sunt inconștiente, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Iași. 'În urma accidentului ru
Timiș: Copil de trei ani, rănit de un monument funerar care s-a desprins, într-un cimitir
Un copil de trei ani a fost rănit, duminică, de un monument funerar dintr-un cimitir din municipiul Timișoara care s-a desprins, minorul fiind transportat la spital. Polițiștii Secției 3 Poliție Urbană Timișoara au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 de un bărbat că în cimitirul de pe Calea Șagului, un monument funerar s-ar fi desprins și l-ar
Maramureș: Trei ucraineni aflați de mai multe zile în munți, recuperați de Salvamont în stare critică
Trei cetățeni ucraineni care au trecut granița în România prin Munții Maramureșului au fost recuperați de salvatori din vecinătatea Vârfului Pop Ivanu (1.700 metri altitudine), într-o stare de epuizare fizică avansată, a informat, duminică, reprezentanta Serviciului Public Județean (SPJ) Salvamont Maramureș, Alina Prisecaru. 'Cele t
Sălaj: Cei trei minori dispăruți joi, găsiți în județul Cluj, după o amplă acțiune de căutare
Cei trei minori, cu vârste de 11, 12 și 13 ani, plecați voluntar în 29 octombrie de pe un teren viran din localitatea Borla, au fost identificați de forțele de ordine, ultimul dintre aceștia fiind găs
Noi taloane de pensie pentru beneficiarii care primesc banii pe card, în patru județe (ministru)
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) va distribui, începând cu plata drepturilor din luna noiembrie, noi taloane mov pentru pensionarii care primesc pensia în cont bancar sau pe card, în județele Bistrița-Năsăud, Covasna, Harghita și Ialomița, a anunțat ministrul Muncii, Florin Manole, într-o postare pe Facebook. 'Înc
Prognoză INHGA: Debitul maxim al Dunării, sub mediile multianuale în lunile noiembrie, decembrie și ianuarie
Debitul maxim al fluviului Dunărea la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) se va situa sub mediile multianuale în lunile noiembrie, decembrie și ianuarie 2027, iar regimul hidrologic pe râurile interioare va fi la valori cuprinse între 30% și 80% din mediile lunare, însă valorile ar putea coborî și sub 30% în bazinele hidrografice: Cr
Meteo București: Vreme rece, ploi și intensificări ale vântului, până miercuri seara
Vremea va fi închisă și rece în București, în următoarele zile, cu ploi și intensificări ale vântului, care va atinge la rafală viteze de 50 - 60 km/h, potrivit prognozei speciale pentru Capitală, publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). În intervalul 1 noiembrie, ora 10:00 - 2 noiembrie, ora 8:00, cerul va fi &
MAI: Peste 100 de reprezentanți ai profesorilor - instruiți cum să fie atenți și să semnaleze portul de obiecte periculoase
Peste 100 de reprezentanți ai cadrelor didactice au fost instruiți cu privire la necesitatea manifestării unei atenții sporite pentru identificarea și semnalarea situațiilor care implică portul sau folosirea fără drept a obiectelor periculoase, a anunțat, duminică, Ministerul Afacerilor Interne. 'În contextul reluării cursurilor după vacanța școlară,
Cod portocaliu de precipitații abundente în vestul Carpaților Meridionali și în zona submontană a Olteniei, până luni dimineața
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o avertizare Cod portocaliu de precipitații importante cantitativ, valabilă până luni, la ora 10:00, în vestul Carpaților Meridionali și în zona submontană a Olteniei, unde cantitățile de apă vor ajunge la 50 - 70 de litri pe metrul pătrat. Potrivit meteorologilor, în interva
UPDATE Prahova: Trei răniți în accidentul de la Posada, duși la spitalul din Ploiești
Trei dintre persoanele aflate în autoturismele implicate într-un accident produs, duminică, pe DN 1, la Posada, au fost transportate la spitalul din Ploiești. 'Pasagerii celor două autoturisme, de sex feminin, cu diverse traumatisme, însă aflate în stare de conștiență, au început deplasarea către UPU Ploiești cu ambulanțe SMUR
Două cutremure cu magnitudini de 3,6 și 3 s-au produs în noaptea de sâmbătă spre duminică în zona Vrancea
Două cutremure cu magnitudini de 3,6 și, respectiv, 3 s-au produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Primul seism, de magnitudine 3, s-a produs la ora locală 00:46, în jude
CFR S.A: Incident în stația București Nord, sâmbătă seara; o persoană a fost lovită de un tren internațional
Un incident în urma căruia un tren internațional de călători, operat de CFR Călători, a lovit o persoană a avut loc sâmbătă seara în stația București Nord, informează Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' S.A., într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. 'În această seară, în jurul orei 18:30,
MAPN: Una dintre cele două drone a părăsit spațiul aerian național; alerta aeriană a încetat
Una dintre cele două drone a părăsit spațiul aerian național, a anunțat, sâmbătă seară, Ministerul Apărării Naționale. Potrivit sursei citate, alerta aeriană a încetat pentru județele Iași, Neamț, Vaslui, Botoșani, Bacău și Suceava. Inițial, MApN a anunțat că sistemul de supraveghere radar a detectat o țintă aeriană
Radu Oprea, despre dronele intrate în spațiul aerian național: Acțiunile de monitorizare și intervenție sunt în desfășurare
Ministrul Apărării Naționale, Radu Oprea, a transmis, sâmbătă seară, după pătrunderea neautorizată a două drone în spațiul aerian național, că acțiunile de monitorizare și intervenție sunt în desfășurare, prioritare fiind protejarea populației și a spațiului aerian național. 'Sunt la curent cu evoluția situației de securi





