Alerte Cod galben de vreme instabilă și averse în mai multe zone din țară, până duminică seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, noi atenționări Cod galben de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ, valabile până duminică seara în mai multe zone din țară.
Potrivit meteorologilor, sâmbătă, între orele 12:00 - 17:00, în zonele montane, în Maramureș, vestul și estul Transilvaniei, nordul și nord-estul Olteniei, nordul Munteniei și în nord-vestul Moldovei va fi valabil un Cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (viteze la rafală de 50 - 70 km/h) și grindină de mici și medii dimensiuni (1 - 3 cm). În intervale scurte de timp (între o oră și trei ore), cantitățile de apă vor fi de 20 - 30 l/mp și izolat de peste 40 - 50 l/mp.
Manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului, precizează specialiștii.
Tot pe parcursul acestei zile, în intervalul orar 17:00 - 21:00, un al doilea Cod galben de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și averse însemnate cantitativ va fi în vigoare în zone din Oltenia, vestul, nordul și centrul Munteniei și, local, în Carpații Meridionali și Orientali. Se va mai semnala grindină de mici și medii dimensiuni (1 - 3 cm), în sudul teritoriului în special prin intensificări ale vântului, vijelii (viteze la rafală de 50 - 70 km/h). Cantitățile de apă vor ajunge la 20 - 30 l/mp și pe arii restrânse la peste 40 l/mp.
De asemenea, în perioada 18 iulie, ora 21:00 - 19 iulie, ora 10:00, a atenționare Cod galben vizează zone din Banat, Crișana, Maramureș, vestul Olteniei și nord-vestul Transilvaniei, unde vor fi intensificări ale vântului și vijelii (viteze la rafală de 50 - 70 km/h), averse torențiale, descărcări electrice și grindină de mici și medii dimensiuni (1-3 cm). Prin acumulate, cantitățile de apă vor fi de 15 - 25 l/mp, iar izolat vor depăși 40 l/mp.
Pe parcursul zilei de duminică, între orele 10:00 - 23:00, un alt Cod galben de instabilitate atmosferică se va manifesta în zonele montane, în Maramureș, Transilvania și Moldova, precum și în nordul Crișanei și al Munteniei, prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (viteze la rafală de 50 - 70 km/h și izolat de peste 80 km/h) și grindină de mici și medii dimensiuni (1 - 4 cm).
În același timp, prin acumulare și în intervale scurte de timp (de până la trei ore), cantitățile de apă vor fi de 20 - 30 l/mp, izolat de peste 40 - 60 l/mp. AGERPRES/(AS - editor: Daniel Badea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Giurgiu: Tânăr rănit în timp ce încerca să stingă un incendiu care i-a cuprins locuința
Un bărbat în vârstă de 26 de ani, din localitatea Cartojani, județul Giurgiu, a suferit arsuri la membrele superioare în timp ce încerca să stingă un incendiu care i-a cuprins locuința și care risca să se extindă la gospodăriile învecinate, fiind transportat la spital, a informat, sâmbătă, ISU Giurgiu. '
Vâlcea: Incendiu la o clădire din incinta fostei unități militare din Vlădești
Peste 50 de pompieri militari intervin, sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei clădiri din incinta fostei unități militare din localitatea Vlădești, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. Potrivit sursei citate, incendiul se manifestă la acoperișul unei clădiri cu regim de &ic
Hunedoara: Incendiul din Parcul Național Retezat, activ de peste două săptămâni; aproximativ cinci hectare-afectate (GALERIE FOTO)
Incendiul de vegetație izbucnit în zona Cheile Buții din Parcul Național Retezat, care se manifestă de peste două săptămâni într-o zonă montană extrem de greu accesibilă, a afectat aproximativ cinci hectare, focul fiind localizat, a informat, sâmbătă, Prefectura Hunedoara. Potrivit sursei citate, în perimetrul afe
ANM: Temperaturi de până la 29 de grade duminică în București, urmate de o răcire accentuată și ploi
Vremea va fi deosebit de caldă duminică în București, cu temperaturi maxime de 28 - 29 de grade Celsius, însă de luni se va răci semnificativ, iar ploile vor fi aproape continue, potrivit prognozei speciale pentru Capitală, publicată sâmbătă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Conform meteorologilor, duminică, p
ANM: Ploi în toată țara, lapoviță și ninsoare la munte, de duminică până marți dimineața
Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului și precipitații mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marți dimineața, potrivit unei informări meteorologice emise sâmbătă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Conform prognozei,
Suceava: Incendiu de pădure pe raza localității Marginea
Peste 100 de pompieri militari, lucrători ai Direcției Silvice Suceava și ai serviciilor voluntare pentru situații de urgență din Marginea, Sucevița și Horodnic de Sus au intervenit vineri pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava
Două mesaje RO-ALERT după depistarea unor drone în apropierea graniței cu România, lângă Tulcea
Autoritățile au emis în noaptea de vineri spre sâmbătă două mesaje RO-ALERT, după ce radarele au depistat drone în spațiul aerian ucrainean, în apropierea graniței cu România, lângă Tulcea, a informat Ministerul Apărării Naționale. 'În noaptea de 9 spre 10 octombrie, sistemul de supraveghere radar
Palatul Parlamentului - iluminat în verde sâmbătă, de Ziua Mondială a Sănătății Mintale
Fațada principală a Palatului Parlamentului va fi iluminată în verde sâmbătă, începând cu ora 21:00, pentru marcarea Zilei Mondiale a Sănătății Mintale. Acțiunea are loc la propunerea Comisiei pentru sănătate și familie a Camerei Deputaților, inițiativa aparținând Asociației Române de Psihiatrie și Psihotera
Sector 6: Un plop s-a prăbușit și a avariat patru autoturisme și un scuter; Primăria va acorda asistență proprietarilor
Un plop verde s-a prăbușit cu rădăcini, fără ca trunchiul să se rupă și a avariat patru autoturisme și un scuter, iar o echipă a Primăriei Sectorului 6 va acorda asistență proprietarilor afectați, oferindu-le sprijin și îndrumare pentru parcurgerea procedurilor legale necesare recuperării pagubelor, a anunțat autoritatea locală. 'Ech
REPORTAJ/Olt: Bunătățile tradiționale de la Zilele Recoltei, cumpărate de clienți în cantități mici, 'de poftă', spun producătorii
Preparatele tradiționale din carne și brânzeturile expuse spre vânzare la Zilele Recoltei de la Slatina sunt cumpărate de clienți în cantități mici, cât să fie îndeajuns 'de poftă', susțin producătorii, care menționează că acest comportament al cumpărătorilor este mai evident în cazul persoanelor în vârstă.
MApN atrage atenția asupra unei noi dezinformări: Nu se fac niciun fel de încorporări în Armată
Ministerul Apărării Naționale precizează vineri că o nouă dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie referitoare la emiterea unei presupuse înștiințări de încorporare de urgență adresate unui tânăr. ''NU se fac niciun fel de încorporări în Armata României! O nouă dezinformare circulă prin aplicații de mesagerie
Alba: O posibilă prăbușire a unui elicopter, semnalată în Apuseni; se efectuează verificări deși incidentul nu a fost confirmat
O posibilă prăbușire a unui elicopter în Apuseni a fost sesizată, vineri seara, de către o persoană aflată în comuna Gârda de Sus, după ce ar fi observat 'un fum gros' la câțiva kilometri distanță. 'În seara zilei de 9 octombrie 2026, prin SNUAU 112, o persoană a sesizat faptul că un elicopter s-ar fi prăbușit în
Jandarmeria Capitalei va asigura măsurile de siguranță la manifestația de promovare a luptei de combatere a extremismului
Jandarmeria Capitalei, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri pentru a asigura ordinea publică și protecția participanților la adunarea publică având drept scop 'promovarea luptei de combatere a extremismului', care va avea loc, sâmbătă, în Piața Universității, între orele 18:00-21:30.
Harghita: Miere, produse locale și meșteșuguri tradiționale, la Târgul de Toamnă și Festivalul Mierii din Miercurea-Ciuc
Zeci de sortimente de miere, produse alimentare locale și articole artizanale sunt prezentate, vineri și sâmbătă, la Târgul de Toamnă și Festivalul Mierii din Miercurea-Ciuc, eveniment devenit tradițonal. Târgul de Toamnă este organizat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Dezvoltare Rurală a Consiliului Județean Harghita în Pi
Olt: Doar 75 selectați pentru angajare dintre cei aproape 600 de participanți la bursa locurilor de muncă
Societățile prezente vineri la bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Olt, la Slatina și Caracal, au selectat pentru interviuri sau probe de lucru în vederea angajării 75 de persoane, șeful instituției organizatoare, Constantin Cîtu, apreciind că interesul participanților a fost crescut,











