Ministrul Mediului, despre lărgirea plajelor: Proiectul nu a fost oportun așa cum a fost gândit și implementat
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat vineri, la Constanța, referitor la nemulțumirea turiștilor cu privire la plajele care au fost prea mult lărgite și nisipul nu mai este fin, fiind plin de scoici sparte, că nu crede că proiectul a fost oportun așa cum a fost gândit și implementat, căutându-se soluții pentru îmbunătățirea măcar a unor fâșii de plajă.
Potrivit Dianei Buzoianu, era nevoie de un proiect pentru evitarea diminuării plajelor prin eroziune, dar 'nu la nivelul la care a fost făcut', plaja fiind în prezent ca 'un deșert'.
'Da, avem acest fenomen de eroziune a plajelor și era nevoie de un proiect, dar nu cred că era nevoie la nivelul la care a fost făcut. Noi vedem că avem acum, practic, un deșert până să ajungem la apă. (...) Eu cred că nu trebuia făcut la modul la care a fost făcut, dar proiectul este pe ultimii metri (...), nu mai avem cum să ne întoarcem acum, pentru că este la 95-99% finalizat. Dacă mă întrebați pe mine, nu cred că a fost oportun așa cum a fost gândit și implementat', a răspuns ministrul Mediului, într-o conferință de presă, la o întrebare adresată pe acest subiect.
Ea a fost întrebată cine răspunde pentru acest 'sabotaj' al litoralului românesc.
'Nu am eu un răspuns referitor la cine este omul răspunzător pentru modul în care a fost gândită oportunitatea acestui proiect. Ce vă pot spune este că noi încercăm să creăm condițiile necesare prin creșterea capacității de a face curățenie pe plaje (...) anul acesta zonele cu alge sunt mult mai puține, în fiecare seară încercăm să le curățăm, sunt echipele pe teren și curăță, noi de aceste aspecte ne putem ocupa. De mărunțit nisipul pentru a fi din nou fin la nivelul calității la care era anterior nu vă pot da un răspuns favorabil', a afirmat Buzoianu.
Ministrul Mediului a spus că, împreună cu Ordinul Arhitecților, se încearcă ca fâșii de plajă ai aibă zone de umbră, cu utilități, cu beach-baruri, cu șezlonguri, precum și o zonă liberă.
'E adevărat, este o problemă identificată, dar eu mă pot focusa pe ce putem noi să facem mai departe, să avem aceste discuții cu Ordinul Arhitecților, măcar să avem pe zone, să gândim pe zone plaja. Ceea ce încercăm să facem este să gândim fiecare fâșie de plajă cu niște funcționalități separate, astfel încât oamenii, chiar dacă sunt plajele foarte lărgite, să aibă acces la diverse servicii (...). Asta înseamnă că fiecare fâșie de plajă, în mod normal, după ce apare ghidul aprobat de Ordinul Arhitecților asumat de către minister, fiecare fâșie de plajă va avea ca recomandare să aibă o zonă de umbră, ceea ce acum nu există, o zonă de utilități, o zonă de beach-baruri, o zonă de șezlonguri și o zonă liberă', a declarat aceasta.
Buzoianu a mai afirmat, referitor la lucrările de înnisipare a plajelor, că prestatorul de servicii a respectat condițiile care au fost stabilite de autorități în momentul în care a participat la licitație.
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a avut vineri o întâlnire de lucru la sediul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea - Litoral privind măsurile luate de reprezentanții acestei instituții în sezonul estival, pe litoralul românesc. AGERPRES/(A - redactor: Nona Jalbă, editor: Karina Olteanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Accident pe Podul Pipera: Un șofer a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB
Traficul rutier se desfășoară sub îndrumarea polițiștilor pe Podul Pipera, unde conducătorul unui autovehicul a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB. Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere, în urma accidentului, trei persoane au fost transportate la spital pentru acorda
Reprezentanții forțelor de ordine îndeamnă la comportament civilizat în timpul pelerinajului de Sfântul Dimitrie cel Nou
Reprezentanții forțelor de ordine au îndemnat, joi, la un comportament civilizat cu ocazia pelerinajului de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor (18 - 28 octombrie). Reprezentanții Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului Buc
Franța raportează primul caz de infectare cu virusul Shamonda la om; pacientul a decedat
Autoritățile sanitare franceze au anunțat joi că au detectat, pentru prima dată, virusul Shamonda - care afectează de obicei animalele de fermă - la un pacient care a decedat ulterior. Autoritățile au precizat că, în acest stadiu, 'nu s-a identificat niciun risc sanitar pentru populația generală', transmit agențiile Reuters și AFP. Virusul Shamon
Bihor: Interes crescut al orădenilor pentru programul de bugetare participativă - 39 de proiecte validate de primărie
Primăria Oradea a anunțat joi că aproape 71% din proiectele propuse de orădeni în cadrul bugetării participative din acest an au fost validate, comparativ cu 54% în anul 2025, demonstrând interesul manifestat de orădeni față de acest program, ajuns la a șasea ediție anuală. 'De-a lungul anilor, cetățenii au demonstrat că
Cluj: Proiect de peste 2,5 milioane de lei din fonduri europene pentru victimele violenței domestice
Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat, în ședința de joi, participarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC Cluj), în calitate de partener, în cadrul proiectului 'VENUS II - AEQUILIBRIUM - Măsuri de sprijin integrate pentru victimele violenței domestice', care are o valoare de peste 2,5 milioane lei.
Tulcea: Site-ul Primăriei municipiului, indisponibil temporar
Site-ul oficial al Primăriei municipiului Tulcea este indisponibil, începând de joi, pentru preveni apariția unor probleme de securitate, în contextul identificării unor vulnerabilități critice la nivelul tehnologiei PHP. Primarul Ștefan Ilie a declarat, pentru AGERPRES, că decizia preventivă de suspendare a activităț
Iași: Doi bărbați au murit, altul transportat la spital în stare gravă după un accident în Soci
Două persoane au murit și o alta a fost rănită într-un accident produs în cursul dimineții de joi în localitatea Soci, comuna Miroslovești, a informat ISU Iași. Potrivit sursei citate, Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost sesizat, printr-un apel la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la
Arad: Restricție de circulație pentru TIR-uri, vineri, pe teritoriul Ungariei
Autovehiculele de transport marfă de peste 7,5 tone nu vor putea circula, vineri, pe teritoriul Ungariei, pe timpul zilei, din cauza unei restricții anunțate de autorități cu ocazia unei sărbători naționale, astfel că polițiștii de frontieră avertizează că șoferii vor trebui să oprească în parcările din zona de graniță. Potrivit unui com
Meteo: Vreme închisă, vânt și ploi în București, în următoarele 48 de ore
Vremea intră într-un proces de răcire la nivelul Municipiului București, în următoarele 48 de ore, cu vânt slab până la moderat și ploi, în unele intervale sub formă de aversă, se arată în prognoza de specialitate, publicată, joi, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, &ic
Prahova: Loteria Română - plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale
Loteria Română a transmis o plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale, a informat, joi, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu. 'Loteria Română a trimis Primăriei Ploiești și tuturor primăriilor care au interzis păcănelele o plângere prealabilă privind desființarea păcă
ANM: Ploi și intensificări ale vântului în întreaga țară, până vineri seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă în întreaga țară, până vineri seara. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 22 octombrie, ora 10:00 - 23 octombrie, ora 21:00, va ploua în cea
Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect
Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că
Acord de înfrățire București - Kiev, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General
Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Conform acordului, părțile vor promova r
Hunedoara: Protestul minerilor de la Vulcan s-a încheiat
Protestul minerilor care s-au autoblocat, timp de aproape două zile, în subteranul minei Vulcan, din Valea Jiului, s-a încheiat în cursul nopții de miercuri spre joi, iar activitatea a revenit la normal, după ce protestatarii au primit asigurări că revendicările lor vor fi soluționate. Minerii au discutat cu secretarul de sta
MAE/ Atenționare de călătorie: Franța - numeroase manifestații și acțiuni de blocare a traficului, sâmbătă, în mai multe orașe
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sâmbătă, 24 octombrie, sunt anunțate numeroase manifestații și acțiuni de protest în mai multe orașe de pe teritoriul Franței. Mobilizările ar urma să inclu












