Argeș: Doi răniți în urma coliziunii între un autoturism și o autoutilitară pe DEX 12; circulația a fost deviată
Două persoane au fost rănite, luni dimineață, în urma coliziunii între un autoturism și o autoutilitară pe DEX 12 Pitești - Craiova, circulația în zonă fiind deviată.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș, accidentul s-a produs la kilometrul 102, în zona comunei Albota, pe sensul spre Slatina.
Sensul de mers a fost blocat, traficul fiind deviat spre DN 65.
''Polițiștii Serviciului Rutier Argeș au sprijinit intervenția echipajelor de acordare a primului ajutor și efectuează cercetarea locului faptei, în vederea eliberării cât mai rapide a părții carosabile'', se precizează într-o informare transmisă de IPJ Argeș.
La locul accidentului au intervenit pompierii de la Detașamentul Bradu cu o autospecială de stingere, precum și două ambulanțe SMURD de prim ajutor calificat.
''Au fost identificate două victime de sex masculin, conștiente și cooperante. În urma evaluării medicale, ambele persoane au fost transportate la spital'', a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Argeș.
Conform Centrului Infotrafic din cadrul Poliției Române, se estimează reluarea normală a circulației pe DEX 12 după ora 10:00. AGERPRES/(AS - redactor: George Onea, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ciucu: 45 de persoane s-au înscris pentru CA al STB; numărul aproape s-a triplat în trei zile
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că 45 de persoane s-au înscris în procedura de selecție a Consiliului de Administrație al STB. El a atras atenția că, după ce a popularizat informația cu privire la concurs, numărul candidaților aproape s-a triplat, în decurs de trei zile. ''După anunțul meu
Fundația Regală Margareta: Peste 4.400 de apeluri la Telefonul Vârstnicului în primele șase luni ale anului
Linia socială gratuită Telefonul Vârstnicului - 0800 460 001, operată din 2015 de Fundația Regală Margareta a României, a înregistrat în prima jumătate a acestui an 4.425 de apeluri din întreaga țară. Dintre acestea, 830 de persoane - seniori și aparținători - au sunat pentru prima dată și aproximativ 520 de apela
Bistrița-Năsăud: Cel mai vârstnic pensionar din județ are 101 ani; cel mai tânăr, 48
Cel mai vârstnic dintre cei peste 64.000 de pensionari din județul Bistrița-Năsăud are 101 ani, în timp ce cel mai tânăr pensionar a împlinit 48 de ani, potrivit datelor comunicate, luni, de Casa Județeană de Pensii (CJP). Decanul de vârstă este o femeie, iar cel mai tânăr pensionar, un bărbat, ambii benefic
Clădirea PMB nu are autorizație ISU la incendiu; serviciile de expertiză, scoase la licitație
Clădirea Primăriei Capitalei, reabilitată în urmă cu aproximativ zece ani, are nevoie de o expertiză tehnică, urmată de demersuri pentru obținerea autorizației ISU la incendiu, informează administrația locală. Primăria Municipiului București (PMB) a lansat licitația pentru achiziția serviciilor de expertiză tehnică a lucrărilor efectuate
INHGA: Cod galben de inundații pe râuri din șase județe, până marți dimineața
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până marți dimineața pe râuri din șase județe. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 13 iulie, ora 13:00 - 14 iulie, ora 9:00, ca urmare a precipitațiilor prognozate și a propagării, se po
Vaslui: Amenzi de aproximativ 1.000.000 de lei, date de inspectorii de muncă în luna iunie
Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Vaslui au dat în cursul lunii iunie amenzi în valoare de aproximativ 1.000.000 de lei în urma verificărilor efectuate la agenți economici din județ. Potrivit datelor furnizate de ITM Vaslui, în perioada menționată au avut loc un număr de 88 controale care au avut
Hunedoara: Trei turiști din Ungaria, salvați după ce s-au rătăcit în Retezat
Trei turiști din Ungaria, care s-au rătăcit în Masivul Retezat și ajunseseră într-o stare de epuizare, au fost salvați, în cursul nopții de duminică spre luni, de o echipă de salvamontiști de la Serviciul Public Județean Salvamont Hunedoara, la capătul unei acțiuni care s-a încheiat după mai multe ore. Cei trei au fost
ANM: Cod galben de vreme instabilă în zone din 12 județe și în București, luni
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o nouă atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile în zone din 12 județe și pe raza Municipiului București. Potrivit meteorologilor, între orele 13:00 - 20:00, vor fi perioade cu instabilitate
Buzău: Un ultim miner de chihlimbar la Colți; astăzi, ambra nu mai este considerată mineral util (FOTO/VIDEO)
Chihlimbarul de la Colți nu este înregistrat ca substanță minerală utilă, în schimb, pepitele de ambră scoase odinioară din măruntaiele pământului au determinat autorii să dedice cărți despre ''lacrimile zeilor'' și autoritățile să înființeze un muzeu special, ultimul miner din localitate amintindu-și de ciocanele grele cu care
Salvamont România: 16 persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore
Dispeceratul Național Salvamont a informat luni dimineața că, în ultimele 24 de ore, un număr de 16 persoane au fost salvate de pe munte. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook
Argeș: Cioban rănit de un urs în Masivul Iezer-Păpușa; bărbatul a fost transportat conștient la spital
Un cioban a fost atacat de un urs, în noaptea de duminică spre luni, în zona montană din nord-estul județului Argeș. Potrivit reprezentanților Salvamont Argeș, incidentul a avut loc în zona masivului Iezer-Păpușa, pe muntele Jupâneasa. Salvamontiștii și jandarmii montani au transportat bărbatul rănit până la Baraj
Cod galben de averse torențiale și grindină în localități din județele Caraș-Severin și Mureș, duminică seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică seara, două avertizări nowcasting Cod galben de averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și grindină, valabile în ora următoare, în localități din județele Caraș-Severin și Mureș. Astfel, până la ora 20:15, pe raza localităților Re
REPORTAJ Iași: 'Cufărul de Haine', povestea unei comunități care dă o nouă șansă vestimentației (GALERIE FOTO)
Într-o lume în care moda se schimbă mai repede decât anotimpurile, iar dulapurile devin tot mai neîncăpătoare, în Piața Unirii din Iași există un loc unde hainele nu sunt aruncate, ci primesc o nouă șansă. Aici, la cea de-a 27-a ediție a evenimentului 'IaȘi Cufărul de Haine', sute de oameni au venit duminică nu doar să cumpere sau să v&a
Infotrafic: Aglomerație pe Valea Prahovei și de la Constanța spre București
Valorile de trafic sunt ridicate, duminică după-amiază, dinspre Constanța și Valea Prahovei către Capitală, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române. Se circulă în coloană pe DN 1 Brașov - Ploiești, între stațiunile Predeal și Sinaia, pe sensul către Ploiești, iar în celălalt sens între Poiana Țap











