Maramureș: La ieșirea din penitenciar, Cătălin Cherecheș anunță că se va implica activ în viața comunității
Fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a declarat presei vineri, la ieșirea din penitenciar, că se va implica activ în viața comunității locale.
'Voi fi o voce a comunității în zona civilă. Voi fi o voce a comunității și îi voi reprezenta pe băimăreni, pentru că băimărenii trebuie să fie ascultați, trebuie să fie respectați și nu trebuie să fie impozitați. Despre aceste lucruri vom mai discuta', a spus Cătălin Cherecheș.
Acesta a mărturisit că primul drum îl va face la mormântului tatălui său, apoi își va petrece timpul cu familia.
În scurtul dialog purtat cu presa, fostul edil a amintit de realizarea a două proiecte de infrastructură - pasajele rutiere Italsofa și Clubul Văcarilor - demarate în timpul mandatului său.
Tribunalul Maramureș a decis, vineri, că fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, poate fi eliberat condiționat din închisoare, instanța menținând decizia Judecătoriei Baia Mare de a fi pus în libertate.
Cătălin Cherecheș a fost condamnat în anul 2023 la cinci ani de închisoare pentru luare de mită în formă continuată. AGERPRES/(AS - redactor: Leontin Cupar, editor: George Onea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Hunedoara: Impozitul pe locuință ar urma să fie redus cu 33%, la Petroșani
Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, a anunțat, miercuri, că va propune Consiliului Local un proiect de hotărâre prin care impozitul pe locuințe să fie redus cu o treime, începând de anul viitor. 'Proiectul de hotărâre va fi pus în dezbatere publică în următoarele zile, astfel înc&
Harghita: 121 de elemente de muniție neexplodată, distruse controlat într-un poligon din Cârța
Un număr de 121 de elemente de muniție și componente de muniție, descoperite anterior pe teritoriul județului Harghita, au fost distruse controlat miercuri, într-un poligon special amenajat din localitatea Cârța, de către echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) 'Oltul' , se arată într-un comunicat transmis de in
Neamț: Finanțare nerambursabilă pentru construcția unui centru de zi pentru copii și vârstnici, în Piatra-Neamț
Municipiul Piatra-Neamț va beneficia de un centru destinat copiilor și vârstnicilor, ce va fi construit cu finanțare europeană nerambursabilă obținută de Grupul de Acțiune Locală, a anunțat primarul Adrian Niță. Centrul de zi 'Sfântul Stelian' va fi construit în cartierul Dărmănești și va oferi servicii pentru 350 de
Mureș: Sighișoara, inclusă de platforma Worldworthy în topul celor mai frumoase orașe europene
Municipiul Sighișoara se numără printre cele mai frumoase destinații urbane de pe continent, ocupând locul 70 în clasamentul 'Top 100 cele mai frumoase orașe din Europa' pentru anul 2026, realizat de platforma Worldworthy, a anunțat, miercuri, primarul orașului, Ioan-Iulian Sîrbu. Potrivit informațiilor transmise de e
Mureș: Ziua Veteranilor din teatrele de operații, marcată la Cimitirul Eroilor din municipiul reședință
Ziua Veteranilor din teatrele de operații a fost marcată, miercuri, la Târgu Mureș, printr-o ceremonie organizată la Cimitirul Eroilor, unde au fost depuse coroane de flori la mormântul maiorului post-mortem Tiberius-Marcel Petre. Ofițer al trupelor speciale din Armata României, în cadrul Batalionului 1 Operații Special
ActiveWatch: Președintele încalcă Constituția prin interzicerea accesului jurnalistului Ovidiu Vanghele la conferințele de presă
Zeci de asociații, organizații neguvernamentale și publicații media au semnat o scrisoare deschisă în care semnalează că președintele Nicușor Dan încalcă articolele din Constituție care garantează libertatea de exprimare și libertatea de informare, prin decizia de a interzice accesul jurnalistului Ovidiu Vanghele la conferințele de presă de la Palatul Cot
Vrancea/Cooperarea autorităților civile și militare în situațiile de criză, apreciată de un militar american prezent la 'CIMIC Victory'
Cooperarea dintre autoritățile civile, structurile militare și organizațiile umanitare din județul Vrancea reprezintă un punct forte în pregătirea pentru situații de criză, iar comunicarea permanentă între instituții și valorificarea experienței voluntarilor sunt esențiale pentru îmbunătățirea capacității de intervenție, a declarat, miercuri, sergen
Argeș: Exercițiu de gestionare a unei situații de urgență complexe în tunelul Momaia de pe autostrada A1
Un exercițiu de gestionare a unei situații de urgență complexe, generată de producerea unui accident rutier, a fost organizat miercuri în tunelul Momaia, parte a Secțiunii 4 de pe tronsonul Sibiu - Pitești al autostrăzii A1, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș. 'Scenariul exercițiului a presupus coliziunea
Hunedoara: Incendiul care a afectat o cabană din stațiunea Straja a fost lichidat
Incendiul violent care a izbucnit, miercuri, la o cabană cu două etaje din stațiunea montană Straja a fost lichidat în urma intervenției pompierilor militari din Petroșani și Lupeni. 'Incendiul de la Straja este lichidat. Un echipaj de pompieri rămâne în continuare pentru supravegherea zonei', a transmis Inspectoratul
Melanie Joy (psiholog): Oamenii devin tot mai conștienți de beneficiile alimentației bazate pe produse de origine vegetală
Dr. Melanie Joy, psiholog și doctor în științe, care va fi prezentă în România la acest sfârșit de săptămână pentru mai multe ateliere interactive, susține că tot mai mulți oameni devin conștienți de beneficiile unei alimentații bazate pe produse de origine vegetală, fie că este vorba despre motive etice legate de sănătate sau de protecț
INHGA: Cod galben de viituri pe râuri din opt județe, de joi dimineața
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până vineri la prânz pe râuri din opt județe. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 12 noiembrie, ora 6:00 - 13 noiembrie, ora 12:00, având în vedere situația hidro-meteorologică actu
Generalul Gheorghiță Vlad: Riscurile sunt extrem de mari pentru militarii români; peste 1.000 - în teatrele de operații
Șeful Statului Major al Apărării (SMAp) Române, generalul Gheorghiță Vlad, a precizat că, în prezent, în jur de 1.000 de militari români sunt angrenați în teatre de operații externe, punctând că se fac eforturi pentru înzestrarea Armatei și asigurarea celor mai bune condiții de instruire și de pregătire.
Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în București, în următoarele zile (meteorologi)
Meteorologii prognozează pentru zona Municipiului București o vreme, în general, caldă pentru următoarele zile, deși se vor semnala înnorări temporare și ploi slabe cantitativ. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în intervalul 11 noiembrie, ora 22:00 - 12 noiembrie, ora 8:00, în Capitală, cerul va avea înnorăr
Sălaj: Trei copii răniți de un stâlp de electricitate căzut în urma unui accident rutier
Trei minori cu vârste cuprinse între 8 și 11 ani au fost răniți, miercuri dimineața, în localitatea Boghiș, după ce un autoturism a lovit un stâlp de electricitate, care s-a prăbușit peste copiii aflați pe trotuar. 'Un tânăr de 19 ani, din comuna Boghiș, în timp ce conducea un autoturism pe drumul județe
Cod galben de ploi abundente în opt județe, până joi seara; precipitații și vânt în mai multe regiuni, până vineri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de ploi, valabilă până joi seara în opt județe, precum și o informare de precipitații moderate și intensificări ale vântului, ce vizează majoritatea regiunilor, până vineri seara. Potrivit meteorologilor, în intervalul 11 noiembrie, ora 22:00










