Bihor: Cetatea Oradea a prins din nou viață: cavaleri, meșteșugari și pâine coaptă ca în Evul Mediu (GALERIE FOTO)
Cetatea medievală din Oradea a prins din nou viață în acest weekend, în cadrul festivalului care a început vineri și va ține până duminică.

Foto: (c) EUGENIA PASCA / AGERPRES FOTO
Prezentul a fost lăsat la porți și a făcut loc unei lumi în care armurile răsună pe pietriș, steagurile flutură în bătaia vântului, iar mirosul pâinii coapte se amestecă cu fumul focurilor din taberele medievale.

Foto: (c) EUGENIA PASCA / AGERPRES FOTO
Ediția din acest an a Festivalului Medieval Oradea a adunat aproape 600 de participanți din întreaga lume, transformând cetatea într-un adevărat oraș medieval populat de cavaleri, meșteșugari, arcași, muzicanți și luptători veniți din Europa, America, Australia și Asia.

Foto: (c) EUGENIA PASCA / AGERPRES FOTO
Dincolo de spectaculoasele confruntări din arena de luptă și de Campionatul Internațional de Buhurt, una dintre cele mai apreciate opriri ale vizitatorilor a fost tabăra gastronomică medievală amenajată de Asociația 'Castelul din Carpați' din Deva.

Foto: (c) EUGENIA PASCA / AGERPRES FOTO
Aici, publicul a putut urmări întregul proces de preparare a pâinii, exact așa cum se făcea în urmă cu sute de ani: de la măcinarea grâului cu ajutorul unei mori de piatră până la frământarea aluatului cu maia și coacerea în cuptorul mobil instalat chiar în cetate.

Foto: (c) EUGENIA PASCA / AGERPRES FOTO
'Suntem prezenți aici cu tot ce înseamnă partea de gastronomie medievală și reproducem cât mai fidel modul în care se prepara pâinea odinioară, folosind o moară de piatră pentru măcinarea grâului. Făina este apoi frământată cu maia și coaptă într-un cuptor mobil, astfel încât întregul proces are loc chiar aici, în Cetatea Oradea', a explicat, pentru AGERPRES, Cristian Stan, reprezentant al asociației.

Foto: (c) EUGENIA PASCA / AGERPRES FOTO
În jurul taberelor istorice, copiii și-au încercat îndemânarea cu sabia și scutul, în timp ce meșteșugarii îi invitau să descopere tainele pielăriei, ale armurilor și ale obiectelor lucrate manual. Șoimii și păsările de pradă au atras privirile curioșilor, iar printre corturile albe și mesele din lemn, reconstituitorii istorici au oferit publicului imaginea unei vieți cotidiene de acum câteva secole.

Foto: (c) EUGENIA PASCA / AGERPRES FOTO
În apropiere, cavalerii își pregăteau armurile pentru confruntările din arena Buhurt, una dintre marile noutăți ale ediției din acest an, competiție care a adus la Oradea sportivi din întreaga lume și care, în premieră, a include și meciuri disputate de echipe feminine.

Foto: (c) EUGENIA PASCA / AGERPRES FOTO
Festivalul Medieval Oradea rămâne însă mai mult decât o succesiune de demonstrații și spectacole. Este o călătorie într-o epocă în care pâinea se făcea cu răbdare, iar meșteșugurile se învățau din generație în generație. Pentru câteva zile, Cetatea Oradea nu este doar gazda unui festival, ci decorul viu al unei lumi readuse la viață în care istoria poate fi atinsă, ascultată și chiar gustată. AGERPRES/(A - redactor: Eugenia Pașca, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Prahova: Gospodării inundate și copaci doborâți de vijelie în mai multe localități
Mai multe gospodării din județul Prahova au fost inundate, sâmbătă, în urma ploii torențiale, iar trei copaci au fost doborâți de vântul puternic. 'Ca urmare a fenomenelor meteorologice prognozate și manifestate în județul Prahova, pompierii militari au intervenit pentru gestionarea mai multor situații de urge
Neamț: Un bărbat a decedat după ce ar fi fost lovit de un copac într-o pădure din Crăcăoani
Un bărbat a decedat după ce, sâmbătă, ar fi fost lovit de un copac într-o pădure din Crăcăoani, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. La fața locului au intervenit pompieri militari, pompieri voluntari, cadre medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean și polițiști. 'Ajunși la locul
REPORTAJ/Harghita: Ziua celor o mie de fete secuience - tradiția transmisă din generație în generație (GALERIE FOTO/VIDEO)
În fiecare vară, în prima sâmbătă a lunii iulie, mii de oameni din județul Harghita, cei mai mulți îmbrăcați în costume populare, pornesc spre Șumuleu-Ciuc pentru a participa la 'Ziua celor o mie de fete secuience', una dintre cele mai importante manifestări dedicate păstrării tradițiilor secuiești.
Vaslui: Eveniment de solidaritate organizat de Filiala Crucea Roșie la 150 de ani de la înființarea organizației umanitare
Reprezentanți ai Filialei Crucea Roșie Vaslui au organizat, sâmbătă, un eveniment de solidaritate pentru a marca împlinirea a 150 de ani de la înființarea Crucii Roșii Române. Voluntari ai organizație umanitare au purtat discuții cu cetățenii prezenți în Piața Centrului Civic, vorbindu-le acestora despre activitat
Perioade cu instabilitate atmosferică și temperaturi sub normele perioadei, în a doua parte a săptămânii viitoare
Meteorologii anunță o instabilitate atmosferică crescută în a doua parte a săptămânii viitoare în majoritatea regiunilor, cu temperaturi care se vor situa ușor sub mediile multianuale specifice perioadei. Potrivit prognozei pentru următoarele zile, publicate de Administrația Națională de Meteorologie, duminică valorile termic
Cod galben de ploi torențiale în București și şapte județe din sudul țării, sâmbătă; atenționare de vânt în mai multe regiuni
Administrația Națională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o atenționare Cod galben de ploi și vijelii, valabilă pe parcursul întregii zile în județele Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Giurgiu, vestul județelor Ialomița și Călărași, Ilfov și în municipiul București. Până la ora 20:00, în aceste regiuni vor
Maramureș/Șomii României, parașutiștii și planoriștii vor încânta publicul la Ziua Porților Deschise a Aeroclubului 'Alexandru Papană'
Zboruri cu planorul, acrobație aviatică susținută de Șomii României și salturi cu parașuta sunt elementele de surpriză pregătite de aviatorii sportivi sâmbătă la Ziua Porților Deschise a Aeroclubului Teritorial 'Alexandru Papană'. ' Va fi o zi memorabilă pentru publicul iubitor de aviației, îndeosebi pentru copii
Sibiu: Un horn deteriorat de ploi s-a prăbușit și a avariat trei mașini
Trei autoturisme au fost avariate, vineri seara, în zona istorică a municipiului Sibiu, după ce un horn vechi, deteriorat în urma ploilor, a căzut pe trotuar și pe partea carosabilă, fără a se înregistra victime, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). Potrivit sursei citate, pompierii au intervenit de urge
Sibiu: O fetiță de doi ani a ajuns la spital după ce a căzut de la balconul unui imobil din Mediaș
O fetiță în vârstă de 2 ani și 4 luni a fost transportată la spital, vineri seara, după ce a căzut de la balconul unui apartament situat la etajul întâi al unui imobil din municipiul Mediaș, au informat reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și ai Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ). Potrivit SAJ Sibiu, un echipaj
PMB: Lucrările de punere în siguranță a Palatului Voievodal, realizate de Trustul de Clădiri Metropolitane
Primăria Capitalei anunță că în curând vor începe lucrările de punere în siguranță a Palatului Voievodal - Curtea Veche. Acestea vor fi executate de Trustul de Clădiri Metropolitane București. Lucrările vor dura trei luni și costă 2 milioane de lei, informează PMB pe pagina sa de Facebook.
Brașov: Circulație alternativă pe drumul spre Poiană, după prăbușirea unei părți a zidului de susținere
Pe o porțiune de câțiva zeci de metri a șoselei care face legătura între municipiul Brașov și stațiunea Poiana Brașov se va circula alternativ, pe o singură bandă, după ce în zona respectivă s-a surpat zidul de sprijin al drumului din cauza ploilor abundente de joi seara. Primarul Brașovului, George Scripcaru, a convocat Comitetul Local pentr
Cluj: Șapte pompieri clujeni au participat la stingerea mai multor incendii în Franța
Șapte pompieri clujeni sunt într-o misiune internațională în Franța, alături de 33 de pompieri români, și au participat până acum la stingerea mai multor incendii, inclusiv a unuia care amenința un camping cu numeroase butelii de GPL. 'Ne mândrim cu faptul că 7 pompieri clujeni se află în misiune internațională în
Legea care stabilește crearea Platformei Naționale a Infrastructurii Digitale Publice - promulgată
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, Legea privind evidența și administrarea infrastructurii digitale publice, precum și crearea Platformei Naționale a Infrastructurii Digitale Publice (PNIDP). Potrivit formei trimise spre promulgare, legea instituie cadrul juridic pentru evidența, administrarea, utilizarea și securitatea infrastructurii digitale publ
Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Capitalei, supusă dezbaterii publice
Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) a Municipiului București a fost supusă dezbaterii publice pe site-ul Primăriei Capitalei. Conform documentului, zona centrală a Capitalei, delimitată de inelul central, reprezintă o arie strategică de regenerare urbană, cu rol esențial în restructurarea și reactivarea funcțională a orașului. Aceasta necesit











