logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Botoșani: Ambasadorul Indiei în România s-a întâlnit cu reprezentanții autorităților județene

Image

Ambasadorul Indiei în România, Manoj Kumar Mohapatra, a efectuat, vineri, o vizită în județul Botoșani, unde a avut întrevederi cu reprezentanții autorităților județene.

Diplomatul indian s-a întâlnit cu prefectul Raluca Curelariu și vicepreședintele Consiliului Județean, Constantin Bursuc.

Potrivit reprezentanților Instituției Prefectului, 'întâlnirea a avut ca obiectiv consolidarea relațiilor de colaborare dintre județul Botoșani și Republica India, cu accent pe oportunitățile economice și pe promovarea potențialului investițional al județului'.

În cadrul discuțiilor, 'prefectul Raluca Curelariu a evidențiat poziționarea strategică a județului Botoșani la frontiera estică a Uniunii Europene, prin granița comună atât cu Republica Moldova, cât și cu Ucraina, precum și avantajele pe care această poziție le oferă pentru dezvoltarea schimburilor comerciale și atragerea investițiilor. Au fost prezentate principalele atuuri economice ale județului, resursele disponibile, potențialul în domenii precum agricultura, industria alimentară, industria textilă și producția, precum și oportunitățile de colaborare cu mediul de afaceri indian', au precizat oficialii Prefecturii Botoșani.

Discuția vine într-un moment favorabil în care interesul investitorilor indieni pentru România este în creștere, comerțul bilateral urcând cu 27% în primele nouă luni din 2025, iar acordul de liber schimb UE-India, finalizat în ianuarie 2026, deschide o piață de 2 miliarde de oameni. AGERPRES/ (AS- redactor: Cristian Lupașcu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 196

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 03-07-2026 17:45

Cluj: Șapte pompieri clujeni au participat la stingerea mai multor incendii în Franța

Șapte pompieri clujeni sunt într-o misiune internațională în Franța, alături de 33 de pompieri români, și au participat până acum la stingerea mai multor incendii, inclusiv a unuia care amenința un camping cu numeroase butelii de GPL. 'Ne mândrim cu faptul că 7 pompieri clujeni se află în misiune internațională în

Social 03-07-2026 17:36

Legea care stabilește crearea Platformei Naționale a Infrastructurii Digitale Publice - promulgată

Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, Legea privind evidența și administrarea infrastructurii digitale publice, precum și crearea Platformei Naționale a Infrastructurii Digitale Publice (PNIDP). Potrivit formei trimise spre promulgare, legea instituie cadrul juridic pentru evidența, administrarea, utilizarea și securitatea infrastructurii digitale publ

Social 03-07-2026 16:53

Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Capitalei, supusă dezbaterii publice

Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) a Municipiului București a fost supusă dezbaterii publice pe site-ul Primăriei Capitalei. Conform documentului, zona centrală a Capitalei, delimitată de inelul central, reprezintă o arie strategică de regenerare urbană, cu rol esențial în restructurarea și reactivarea funcțională a orașului. Aceasta necesit

Social 03-07-2026 16:38

Mureș/VIBE Festival își propune să devină cel mai civilizat eveniment pentru tineri din România

Primarul comunei Sângeorgiu de Mureș, Sófalvi Szabolcs, a declarat, vineri, în cadrul conferinței de presă care a deschis oficial ediția a VIII-a a VIBE Festival, că această manifestare, pe lângă puternicul impact economic pe care îl are asupra întregii zone, își propune să devină cel mai civilizat și curat eveniment pentru tineri d

Social 03-07-2026 16:10

Maramureș: Patru localități - afectate de vremea severă; au fost distruse podețe, străzi și case

Precipitațiile abundente, aversele torențiale și vijeliile din ultimele zile au provocat pagube în localitățile Bogdan Vodă, Copalnic-Mănăștur, Cupșeni și Borșa, a informat, vineri, prefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder, președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU). 'Scurgerile de pe versanți au determinat creșterea de

Social 03-07-2026 16:04

Mehedinți: Copil de 11 ani, mort într-un accident pe DN 56A, în afara localității Izimșa

Un copil în vârstă de 11 ani a murit, vineri, iar un bărbat de 53 de ani a fost rănit, după ce autoturismul în care se aflau a părăsit partea carosabilă și s-a izbit frontal de un cap de pod, pe DN 56A, în afara localității Izimșa din județul Mehedinți. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți, din primele cercetări

Social 03-07-2026 15:21

Maramureș: Fetiță de șase ani, accidentată mortal; șoferul speriat de revolta oamenilor a mers la Poliție

O fetiță de șase ani aflată pe bicicletă a fost accidentată mortal, vineri, în localitatea Vișeu de Jos din județul Maramureș, iar șoferul vinovat, speriat de revolta oamenilor, a mers direct la sediul Poliției pentru a anunța evenimentul. Potrivit datelor comunicate de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Maramureș, Mi

Social 03-07-2026 15:00

VIDEO Harghita: Instituții și companii au sărbătorit Ziua Portului Popular Secuiesc; angajații au purtat costumul tradițional la serviciu

Angajați din instituții publice și companii private din Miercurea-Ciuc sau alte localități din județ au venit vineri la serviciu îmbrăcați în port popular secuiesc sau purtând cel puțin un element al costumului tradițional, pentru a marca Ziua Portului Popular Secuiesc.

Social 03-07-2026 14:48

Directorul ADR Sud Muntenia: Am semnat 6 contracte în valoare de circa 128 milioane de lei pentru Giurgiu

Șase contracte de finanțare aferente unor proiecte care se vor derula în județul Giurgiu în perioada iulie 2026 - decembrie 2029 au fost semnate de ADR Sud Muntenia, valoarea totală a acestora fiind de circa 128 milioane de lei.

Social 03-07-2026 14:26

Timiș: Bărbat decedat după ce un zid a căzut peste el în curtea unei ferme, în Sânnicolau Mare

Un bărbat a murit, vineri, după ce un zid a căzut peste el, pe strada Teodor Bucurescu din Sânnicolau Mare, în curtea unei ferme de cereale, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș. 'Am fost solicitați să intervenim pentru degajarea unei persoane (sex masculin) surprinsă de un zid căzut pe strada Teodor Bucurescu, S&acir

Social 03-07-2026 14:22

Vaslui: Club de lectură pentru copii, organizat în fiecare zi de miercuri în curtea unei familii din Lipovăț

Vaslui, 3 iul /Agerpres/ - Un club de lectură pentru copii și adolescenți va fi organizat pe parcursul vacanței de vară, în fiecare zi de miercuri, în curtea unei familii din comuna vasluiană Lipovăț. Inițiativa clubului de lectură îi aparține Nicoletei Cumpănă, care afirmă că, prin acest proiect, dorește să le transmită copiilor și părințilo

Administratie 03-07-2026 13:44

Iași: Consiliul Județean a încheiat livrarea de microbuze școlare electrice achiziționate prin PNRR

Consiliul Județean (CJ) Iași a predat, vineri, primăriilor comunelor Belcești, Mironeasa, Popești, Scânteia și Tătăruși cinci microbuze școlare electrice achiziționate cu bani europeni prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Președintele CJ Iași, Costel Alexe, a declarat presei că odată cu livrarea noului lot de vehicule

Administratie 03-07-2026 13:36

Ambasadoarea Greciei în România susține extinderea investițiilor elene în Bihor

Grecia este interesată să extindă investițiile în județul Bihor, în domenii precum infrastructura, construcțiile și energia, a transmis vineri ambasadorul Republicii Elene în România, Lili Evangelia Grammatika, în cadrul unei întâlniri desfășurate la sediul Instituției Prefectului din Bihor. Potrivit u

Administratie 03-07-2026 13:28

Ciucu îi îndeamnă pe cei cu expertiză în transporturi să participe la procedura de selecție a CA al STB; dosarele se depun până luni

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că procedura de selecție a Consiliului de Administrație al STB a fost reluată de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (ADI TPBI). Dosarele se depun până luni, 6 iulie. Este important ca oamenii competenți 'cu expertiză în domeniul transportului