VIDEO MApN: Misiune de transport cu ajutoare umanitare pentru Venezuela
O aeronavă C-17 Globemaster III a decolat, joi, de la Baza 90 Transport Aerian 'Comandor aviator Gheorghe Bănciulescu' din Otopeni, într-o misiune de transport aerian strategic, având la bord ajutor umanitar destinat Venezuelei, după cutremurele produse la 24 iunie care au afectat grav populația și infrastructura din regiunea Yaracuy.
'În urma solicitării de asistență formulate de autoritățile venezuelene, Comisia Europeană a activat Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene (UCPM), prin intermediul căruia statele participante mobilizează resurse pentru sprijinirea populației afectate. Participarea României la această misiune umanitară a fost aprobată prin Hotărârea nr. 11 din 29 iunie 2026 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, la propunerea Departamentului pentru Situații de Urgență', informează un comunicat al Ministerului Apărării Naționale (MApN) transmis AGERPRES.
Aeronava este operată în cadrul programului Strategic Airlift Capability (SAC) și transportă materiale de cazarmament și produse medicale destinate sprijinirii populației afectate.
Prin această misiune, MApN valorifică participarea României la programul SAC, contribuind la eforturile statului român de acordare a asistenței umanitare internaționale și își reafirmă angajamentul de a sprijini, alături de partenerii naționali și internaționali, comunitățile afectate de dezastre și alte situații de urgență.
Capacitatea Strategică de Transport Aerian (Strategic Airlift Capability - SAC) este o inițiativă multinațională la care participă și România, alături de alte 11 state, și care oferă națiunilor membre acces garantat la o capabilitate de transport aerian militar, destinată să răspundă nevoilor tot mai mari de transport aerian strategic și tactic.
Înființată în anul 2008, SAC este un program multinațional independent care asigură celor 12 state participante capacitatea de a transporta personal, tehnică și echipamente pe distanțe mari prin deținerea și operarea a trei aeronave de transport strategic de tip Boeing C-17 Globemaster III.
Programul își desfășoară activitatea de la Baza Aeriană Papa a Forțelor de Apărare ale Ungariei, situată în vestul Ungariei.
România deține, asemenea celorlalte state participante, o cotă din numărul total de ore de zbor disponibile ale aeronavelor C-17 din cadrul SAC.
Aceste ore pot fi utilizate pentru executarea de misiuni în sprijinul apărării naționale, al angajamentelor asumate în cadrul NATO, al Uniunii Europene și al Organizației Națiunilor Unite, precum și pentru desfășurarea operațiunilor de asistență umanitară și răspuns la situații de urgență. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sibiu: Aproximativ 45 de persoane evacuate din blocul în care a izbucnit un incendiu; cinci sunt evaluate medical
Aproximativ 45 de persoane s-au autoevacuat sau au fost evacuate de pompieri dintr-un bloc din municipiul Mediaș în care a izbucnit un incendiu, iar cinci sunt evaluate medical, având atacuri de panică, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu. Incendiul, izbucnit într-un apartament situat la etajul &ic
Iași: Proiectile explozive neexplodate de calibru 150 milimetri, ridicate de pirotehniștii ISU de pe șantierul autostrăzii A8
Echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași a fost solicitată să intervină în localitatea Bogonos, comuna Lețcani, după ce pe șantierul autostrăzii A8 a fost descoperită muniție neexplodată. Potrivit ISU Iași, în urma activităților desfășurate, specialiștii pirotehnicieni au identificat și ridicat șase proiectil
Sibiu: 25 de persoane evacuate dintr-un bloc din municipiul Mediaș, din cauza unui incendiu la un apartament
Un număr de 25 de persoane au fost evacuate dintr-un imobil cu cinci etaje din municipiul Mediaș, după izbucnirea unui incendiu la un apartament situat la etajul întâi, a anunțat, vineri seara, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, Andreea Ștefan. Potrivit sursei citate, incendiul se manife
Călărași: Pompierii intervin pentru căutarea și extragerea unui bărbat de 25 de ani prins sub un mal de pământ
Un bărbat, în vârstă de 25 de ani, prins sub un mal de pământ care s-a surpat vineri în cartierul Obor din municipiul Călărași este căutat de pompieri, informează ISU Călărași. Persoana a fost acoperită complet de pământ, iar în acest moment se acționează pentru căutarea și extragerea victimei. Se sapă in co
Bihor/Bilanțul mandatului lui Marcel Dragoș la conducerea Prefecturii: proiecte PNRR, infrastructură și digitalizare
Prefectul județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș, și-a prezentat vineri bilanțul activității desfășurate în perioada august 2024 - octombrie 2026, printre principalele direcții de acțiune fiind monitorizarea a peste 450 de proiecte finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), finalizarea reabilitării Barajului Leșu, modernizarea serviciilor
Tulcea: Antreprenoarele vor direcționarea în sectorul privat a fondurilor europene necheltuite de instituțiile publice
Președinta Patronatului Național al Femeilor de Afaceri din Întreprinderile Mici și Mijlocii (PNFAIMM), Elena Coandă, a solicitat Asociației de dezvoltare intercomunitară pentru instrumentul financiar Investiții Teritorial Integrate (ITI) - Delta Dunării să facă un demers în timp util pentru ca banii neutilizați în exercițiul financiar 2021-2027 de
Mureș: A început a doua ediție a festivalului 'Halloween în Cetate', la Sighișoara
Cetatea Medievală Sighișoara găzduiește începând de vineri, timp de trei zile, a doua ediție a festivalului 'Halloween în Cetate', organizat de Asociația Drag de Sighișoara în parteneriat cu Visit Mureș. 'A început 'Halloween în Cetate'! Ce bine e să fim din nou acasă, în Sighișoara
Galați: Prefectul a cerut intervenția Guvernului pentru a preveni întreruperea alimentării cu energie electrică a combinatului Liberty
Prefectul județului Galați, George Toderașc, a solicitat vineri Guvernului României identificarea unor soluții urgente pentru prevenirea întreruperii alimentării cu energie electrică a combinatului siderurgic Liberty Galați, avertizând că o asemenea măsură ar putea duce la oprirea totală a activității și ar avea consecințe economice și sociale major
Teleorman: Opt proiecte finanțate din fonduri europene, pregătite pentru implementare în județ
Noi contracte de finanțare din fonduri europene, în valoare totală de aproximativ 100 de milioane de lei, au fost semnate pentru dezvoltarea localităților din Teleorman, a anunțat președintele Consiliului Județean, Adrian Ionuț Gâdea. 'Aceste proiecte reprezintă o continuare a procesului de dezvoltare a întregului județ,
Harghita: 583 de persoane au participat la bursa locurilor de muncă organizată de AJOFM; 53 au fost selectate
Un număr de 583 de persoane de muncă au participat, vineri, la Bursa Locurilor de Muncă organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Harghita, în Miercurea-Ciuc și Odorheiu Secuiesc, fiind oferite 141 de locuri de muncă de către 14 angajatori. Potrivit datelor transmise într-un comunicat de presă de AJOFM
Salvați Copiii: Aproape 42% dintre părinții care lucrează în străinătate intenționează să revină în România
41,7% dintre părinții români care lucrează în străinătate intenționează să revină definitiv în România în următorii ani, iar peste o treime dintre aceștia afirmă că relația cu propriul copil a devenit mai distantă, potrivit unei cercetări realizate de Salvați Copiii România, cu finanțarea Departamentului pentru Românii de Pre
Covasna: Peste 1.500 de beneficiari și aproximativ 1.600 de prestatori, înregistrați pe platforma pentru activități casnice
Peste 1.500 de beneficiari și aproximativ 1.600 de prestatori de activități casnice din județ s-au înregistrat pe platforma electronică dedicată acestui sistem, lansată în anul 2024 de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, a declarat, pentru AGERPRES, directorul executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna, Teg
Sector 1: Piață volantă, în weekend, în zona Aviației
O piață volantă este deschisă, de vineri până duminică, în zona Aviației, pe strada Ștefan Burileanu, la intersecția cu strada Nicolae Caramfil. Primăria Sectorului 1 a transmis, vineri, printr-o postare pe Facebook, că producătorii au adus fructe și legume proaspete, brânzeturi, miere, dulcețuri și conserve după rețete tradi
Apa furnizată în Curtea de Argeș și comunele limitrofe, declarată din nou potabilă după aproape un an
Apa furnizată în municipiul Curtea de Argeș și comunele limitrofe a fost declarată din nou potabilă, după aproape un an de când analizele au indicat că nu este recomandată consumului uman. Furnizorul serviciilor de apă-canal, SC Aquaterm, a anunțat vineri că Direcția de Sănătate Publică a monitorizat săptămânal apa, și după c
Utilajele de deszăpezire ale celor două aeroporturi sunt pregătite să intervină la nevoie (CNAB)
Toate cele 58 de utilaje aflate la dispoziția celor două aeroporturi ale Bucureștiului sunt pregătite să intervină imediat atunci când condițiile meteorologice o impun, susține Compania Națională Aeroporturi București (CNAB), într-un comunicat remis AGERPRES. CNAB a organizat, vineri, revista de front a utilajelor speciale de intervenție pe












