Sălaj: Urs observat în zona împădurită din apropierea orașului Șimleu Silvaniei
Un exemplar de urs brun a fost identificat în fondul cinegetic din zona împădurită din apropierea orașului Șimleu Silvaniei, în urma imaginilor surprinse de camerele de supraveghere amplasate în zonă, a informat, luni, Primăria Șimleu Silvaniei.
Potrivit administrației locale, animalul a fost observat în afara zonei locuite și, până în prezent, nu există informații că acesta ar fi pătruns în intravilanul orașului.
'Recomandăm tuturor cetățenilor să manifeste prudență, în special celor care desfășoară activități în apropierea pădurilor sau în zone izolate', a transmis Primăria Șimleu Silvaniei, într-o informare publicată pe pagina oficială de Facebook.
Autoritățile le recomandă locuitorilor să evite deplasările neesențiale în zonele împădurite, mai ales dimineața și seara, să nu se apropie de animal și să nu îl hrănească. De asemenea, cetățenii sunt sfătuiți să supravegheze copiii și animalele de companie în apropierea zonelor de risc.
În cazul observării unui urs, recomandarea este păstrarea distanței, retragerea în siguranță și apelarea numărului unic de urgență 112.
Primăria Șimleu Silvaniei a precizat că monitorizează situația împreună cu instituțiile competente și va informa populația în cazul apariției unor noi evoluții.
Instituția Prefectului - Județul Sălaj a anunțat recent că Direcția Județeană de Mediu Sălaj a finalizat centralizarea datelor privind evaluarea efectivului de urs brun la nivel județean, în total fiind identificate 39 de exemplare de urs brun, în diferite zone ale județului.
La începutul lunii iunie, Instituția Prefectului - Județul Sălaj a convocat o ședință de lucru cu reprezentanții instituțiilor responsabile, pentru analizarea situației privind prezența urșilor pe teritoriul județului și stabilirea măsurilor necesare pentru gestionarea eventualelor situații de risc.
Autorităților locale li s-a solicitat respectarea prevederilor legale privind constituirea și funcționarea comisiilor locale de intervenție, astfel încât să poată fi asigurată o reacție rapidă în cazul unor incidente. AGERPRES/(AS - redactor: Sebastian Olaru, editor: Dana Lepădatu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
IGSU: Numărul victimelor în cazul incendiilor la locuințe, în creștere în primele opt luni ale anului
Peste 4.700 de incendii la locuințe s-au înregistrat în primele opt luni ale anului, cu 22 mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut, iar numărul persoanelor decedate în urma acestora a crescut cu aproximativ 4% și al răniților cu 11%, a anunțat, miercuri, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. ''În primele o
Tulcea: Campania 'Moș Canotcă din Sulina', deschisă de un maraton de înot pe lacul Razelm
Asociația 'Cu drag, din Sulina' a început campania 'Moș Canotcă', dedicată copiilor din zonele defavorizate din Rezervația Biosferei Delta Dunării (RBDD), cu un maraton de înot pe cel mai mare lac din România, lacul Razelm, realizat de Cameliu Costache, un sportiv cunoscut la nivel național în rândul înotătorilor în a
Neamț: Apa reprezintă prioritatea zero pentru județ, consideră președintele CJ, Daniel-Vasilică Harpa
Apa reprezintă prioritatea zero pentru județul Neamț, a declarat miercuri, președintele Consiliului Județean (CJ), Daniel-Vasilică Harpa, făcând referire în special la criza din zona Târgu-Neamț. ''Pentru zona Târgu-Neamț, soluția principală este noua aducțiune Preutești - Târgu-Neamț. Procedura de achiziț
Arad: Producția de porumb în județ - printre cele mai mici din ultimele decenii, pe fondul secetei
Producția de porumb în județul Arad va fi una dintre cele mai mici din ultimele trei decenii, la finalul campaniei de recoltare, pe fondul secetei pronunțate din acest an, în timp ce aproximativ 3.000 de fermieri solicită despăgubiri pentru culturile de primăvară calamitate. Directorul Direcției pentru Agricultură Arad, Adr
Buzău: Turiști recuperați din zona Poarta Vânturilor - Lacul Vulturilor; s-au dezorientat din cauza ceții
Două persoane au fost recuperate de jandarmii montani din zona Poarta Vânturilor - Lacul Vulturilor din munții Buzăului, după ce au întâmpinat dificultăți de orientare din cauza ceții dense, iar lipsa echipamentului adecvat le-a îngreunat deplasarea. Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Buzău, miercuri, &
Bacău: Traficul greu prin localitatea Ciobănuș, deviat pe ruta Onești - DN 11, după avarierea podului
Traficul greu pe DN 12A, în localitatea Ciobănuș din comuna Asău, a fost deviat pe ruta Onești - DN 11 - Târgu Secuiesc, după ce podul de fier din localitate a fost avariat miercu
Sondaj CURS: 47% dintre români susțin varianta alegerilor anticipate; tot 47% sunt împotrivă
Aproximativ 47% dintre români ar agrea varianta alegerilor anticipate, iar alți 47% se declară împotrivă, conform rezultatelor unui sondaj CURS. ''Posibilitatea organizării unor alegeri parlamentare anticipate împarte opinia publică în două tabere egale. 36% dintre respondenți consideră că actuala criză politică
Salvați Copiii implementează un proiect prin care îi sprijină pe părinți să înțeleagă mai bine provocările adolescenței
Salvați Copiii România implementează proiectul ''Conectat cu adolescentul meu'', prin care îi sprijină pe părinți să înțeleagă mai bine provocările adolescenței și să își susțină copiii în adoptarea unor comportamente sănătoase și responsabile. Prin acest proiect, părinții au acces la informații va
Mureș: Peste 40 de persoane, evacuate dintr-un bloc de locuințe din Luduș, din cauza unui incendiu
Peste 40 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc de locuințe din orașul Luduș, în noaptea de marți spre miercuri, după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament situat la etajul patru al unui imobil de pe strada Bradului. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș, la fața locului au fost mobilizate forțe
Buzău: Șapte persoane transportate la spital, după ce un autoturism s-a răsturnat pe câmp
Șapte persoane au fost transportate, miercuri dimineața, la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Buzău cu multiple traumatisme, în urma unui accident de circulație petrecut pe DJ 203C, între localitățile Ulmeni și Movila Banului. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, șoferul unui autoturism a pierdut controlul vol
VIDEO Ninsoare abundentă pe Transfăgărășan; drumarii au intervenit cu utilajele de deszăpezire
Drumarii de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov au intervenit cu utilaje de deszăpezire pe Transfăgărășan, unde, în cursul nopții de marți spre miercuri, a nins abundent. Conform reprezentanților DRDP Brașov, miercuri dimineața pe acest drum se circulă în condiții de iarnă.
VIDEO Gorj: Revizie pe Transalpina; în zona de creastă se înregistrează vânt puternic și ceață densă pe alocuri
Un utilaj al Secției de Drumuri Naționale (SDN) Târgu Jiu, echipat cu lamă și răspânditor de material antiderapant, efectuează o revizie, miercuri dimineață, pe DN 67C Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului, înainte de deschiderea circulației rutiere. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (
Bacău: Trafic rutier deviat în localitatea Ciobănuș - comuna Asău, după ce un pod de fier s-a deteriorat
Traficul rutier a fost deviat, miercuri dimineață, în satul Ciobănuș din comuna Asău, după ce un pod de fier s-a deteriorat, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău. La fața locului au fost direcționate mai multe echipaje de pompieri cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. ''
MApN: Dronă detectată în apropierea graniței cu România; două aeronave F-16, ridicate de la sol
O țintă aeriană ce evolua în nord-estul localității Vâlkove, pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu România, a fost detectată marți seară de sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române fiind ridicate de la sol pentru monitorizarea situației.
Constanța: Șase persoane transportate la spital după ce un microbuz cu călători s-a răsturnat în apropierea localității Săcele
Șase persoane au fost transportate la spital după ce un microbuz cu călători s-a răsturnat marți, pe DC 82, în zona localității Săcele. Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța, victimele, șase bărbați, au suferit diverse traumatisme - craniofaciale, respectiv la membrele superioare și inferioare, fiind transportate în stare de co













