Bihor: Razii în sistem integrat - 2.700 de persoane verificate, sute de amenzi în valoare de peste 332.000 de lei
Polițiștii din Bihor au desfășurat, la finalul săptămânii, ample acțiuni în sistem integrat pentru menținerea ordinii publice și creșterea siguranței rutiere, în urma cărora aproape 2.700 de persoane au fost legitimate și au fost aplicate amenzi în valoare de peste 332.000 de lei.
Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bihor, în perioada 26 - 28 iunie, polițiștii au continuat acțiunile de tip 'razie' în județ, vizând prevenirea faptelor violente, a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive, precum și combaterea vitezei excesive și a altor abateri rutiere, fiind organizate zeci de filtre și controale în trafic.
Astfel, au fost organizate 27 de acțiuni și 70 de filtre, la care au participat peste 550 de polițiști, alături de jandarmi, polițiști de frontieră și reprezentanți ai altor structuri. În cadrul acțiunilor au fost legitimate 2.680 de persoane și au fost efectuate 2.554 de testări pentru alcool și droguri.
În urma controalelor, au fost aplicate 480 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 332.000 de lei, și au fost constatate 65 de infracțiuni, dintre care 17 la regimul rutier, arată sursa citată.
Cele mai multe amenzi au vizat abateri de circulație, inclusiv viteză, consum de alcool, depășiri neregulamentare și lipsa centurii de siguranță. Printre cei sancționați au fost și 14 bicicliști sau utilizatori de trotinete electrice.
De asemenea, polițiștii au scos din trafic 55 de șoferi periculoși, cărora le-a fost suspendat dreptul de a conduce, și au retras 47 de certificate de înmatriculare pentru vehicule care nu prezentau siguranță în circulație. AGERPRES/(AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: Anamaria Constantin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Noul operator de salubritate din Sectorul 1 este pregătit să înceapă activitatea de la 1 iulie
Noul operator de salubrizare care va începe activitatea de la 1 iulie în Sectorul 1 anunță că pentru colectarea deșeurilor menajere, fracția umedă, va folosi 23 de autogunoiere, cu capacități adaptate traseelor, iar pentru fracția uscată sunt pregătite 14 autospeciale.
Vreme caniculară în București, în următoarele zile; de miercuri după-amiaza, apar aversele și descărcările electrice
Vremea va rămâne deosebit de caldă în zona Municipiului București, luni, marți și în prima parte a zilei de miercuri, însă treptat vor apărea perioade cu înnorări, averse și descărcări electrice, mai ales în după-amiaza de 1 iulie, arată prognoza de specialitate, publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Alerte Cod galben de vreme instabilă în majoritatea regiunilor, marți și miercuri
Meteorologii au emis, luni, două atenționări Cod galben de instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului și averse însemnate cantitativ, valabile marți și miercuri, în mai multe județe din țară. Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), marți, 30 iunie, între orele 12:00 - 23:00, la început &
REPORTAJ/Tulcea: Prima lună plină a verii, la Gura Portiței (GALERIE FOTO)
Stațiunea Gura Portiței s-a redeschis publicului, iar plajele sălbatice și cea amenajată pe malul Mării Negre oferă frecvent turiștilor spectacole artistice și naturale, unul dintre ele fiind așteptat să aibă loc în următoarele două seri - Luna căpșună sau prima lună plină a verii. Anul acesta, cea mai veche plajă amenajată de pe litoral
Brașov: Au fost reluate căutările cu o dronă subacvatică în cazul persoanei care s-ar fi înecat la barajul Viștea
Persoana dispărută în apele barajului Viștea din localitatea Olteț, cel mai probabil înecată, este căutată în continuare de echipajele ISU Brașov și Sibiu, cu sprijinul salvamontiștilor brașoveni care utilizează o dronă subacvatică. 'În această dimineață (luni - n.r.) au fost reluate operațiunile de căutare a persoa
Sibiu: O adolescentă de 16 ani a căzut de la aproximativ patru metri în timpul spectacolului cu drone din cadrul FITS
O adolescentă în vârstă de 16 ani a fost transportată la spital, duminică seara, după ce a căzut de la aproximativ patru metri, din zona parcării aflate în fața Teatrului Național 'Radu Stanca', în timpul spectacolului multimedia cu drone care a încheiat Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), au precizat, pentru A
Neamț: Un camion care s-a răsturnat pe DN 15B a lovit stâlpi, un gard și o țeavă de gaze; doi răniți
Două persoane au fost rănite, luni dimineață, după ce s-au răsturnat cu un autocamion pe DN 15B, în localitatea Leghin, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. La fața locului au intervenit pompierii cu modulul pentru descarcerare și cadre medicale de la Serviciul de Ambulanță Județean. 'Un aut
Cod roșu de caniculă în trei sferturi din țară, inclusiv în București; temperaturile urcă până la 41 de grade
Trei sferturi din țară, inclusiv Capitala, se vor afla până miercuri dimineață sub Cod roșu de caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat, temperaturile maxime urmând să ajungă până la 41 de grade Celsius. Conform prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), în intervalul 29 iunie, ora 10:0
Maramureș: 1.500 de lampioane au fost lansate la evenimentul 'Noaptea dorințelor'; au participat peste 7.000 de persoane
Peste 7.000 de locuitori ai municipiului Baia Mare au participat, duminică seara, la evenimentul 'Noaptea dorințelor', lansând 1.500 de lampioane spre cer cu gândul împlinirii unei dorințe personale. 'Sincer, ne-am pregătit pentru 1.500 de lampioane și nu am știut că acest eveniment o să aibă așa mare succes. Sunt
Alba: Doi urși, alungați dintr-o gospodărie din Șugag, unde urcaseră în copac
Doi urși au fost alungați de jandarmi dintr-o gospodărie din Șugag, unde se urcaseră într-un copac, a informat, luni dimineața, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Alba, Raul Crișan. Potrivit reprezentantului IJJ Alba, în cursul serii de duminică a fost semnalată prezența unui urs în comun
Lucrări la Pasajul Basarab - mașinile vor circula pe o singură bretea
Lucrările de remediere la Pasajul Basarab continuă luni, etapă în care mașinile vor circula pe o singură bretea. 'În perioada 29 iunie - 31 iulie, mașinile vor circula pe o singură bretea, în ambele sensuri, dinspre Calea Grozăvești înspre Șos. Nicolae Titulescu și invers', potrivit Primăriei Capitalei.
Suceava: Motociclistă de 17 ani, rănită grav în urma unui accident rutier produs la Mălini
O adolescentă de 17 ani a fost rănită grav, duminică seară, în urma unui accident rutier produs pe raza localității Mălini din județul Suceava, au anunțat reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ). Potrivit acestora, adolescenta se afla pe o motocicletă care a intrat în coliziune cu un autoturism. 'E
Iași: Bărbat decedat la spital, după ce a fost găsit inconștient pe câmp; temperatura corporală - circa 40 de grade
Un paznic la o turmă de oi a murit în cursul zilei de duminică, la scurt timp după ce a fost adus în stare critică la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului 'Sf. Spiridon' din Iași. Coordonatorul UPU-SMURD Iași, prof. univ. dr. Diana Cimpoeșu, a declarat, pentru AGERPRES, că bărbatul în vârstă de 56 de a
Infotrafic: Șase transporturi agabaritice se vor deplasa, duminică seară, pe mai multe drumuri din România
Șase transporturi agabaritice se vor deplasa, duminică seară, pe mai multe drumuri din România, anunță Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR). Potrivit sursei citate, patru dintre transporturile agabaritice, respectiv patru camioane cu lungimea de 48 metri și masa de 115,47 tone și 119,07 tone, se vo












