Pompierii români merg în Franța, pregătiți pentru intervenții la incendii de vegetație și pădure
Pompierii români vor merge în Franța, în luna iulie, cu echipamente de stingere a incendiilor de vegetație și pădure, la solicitarea autorităților franceze, în cadrul programului pilot de pre-poziționare al Direcției Generale Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO), a anunțat, duminică, Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).
Potrivit paginii de Facebook a DSU, programul urmărește reducerea timpului de reacție în cazul producerii unor astfel de evenimente, creșterea nivelului de pregătire a modulelor de intervenție din statele membre participante și îmbunătățirea interoperabilității dintre acestea.
Inițiativa are ca obiectiv consolidarea capacității de răspuns a autorităților franceze în gestionarea incendiilor de vegetație și pădure.
Modulul românesc va desfășura misiuni de monitorizare și stingere a incendiilor de pădure pe teritoriul Franței, în zonele stabilite de autoritățile partenere, în funcție de evoluția situației operative.
Primul contingent, format din 40 de pompieri, a început deplasarea sâmbătă. Tehnica de intervenție include trei autospeciale pentru stingerea incendiilor de pădure (3.000 l), o cisternă de 30.000 l, o autospecială de mare capacitate (10.000 l), o autospecială de primă intervenție și comandă, o aeronavă fără pilot (dronă), o autospecială radio pe unde scurte, un microbuz și un container de suport logistic pentru intervențiile la incendii de pădure.
În funcție de evoluția situațiilor operative din teren și la solicitarea autorităților franceze, prin intermediul Mecanismului European de Protecție Civilă, contingentul poate fi suplimentat cu personal și tehnică de intervenție.
Rotirea efectivelor este planificată pentru data de 16 iulie, urmând ca alți 40 de pompieri să înlocuiască personalul.
* * *
Programul de asistență este finanțat de UE și a fost prevăzut ca măsură de sprijin pentru comunitățile franceze, după incendiile înregistrate în cursul anilor trecuți.
Pe baza programului pilot de pre-poziționare, organizat de Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar (DG ECHO) în 2022, și disponibilității declarate de DG ECHO de a sprijini și în 2026 pre-poziționarea de module specializate de stins incendii de pădure în țările afectate în trecut de incendii în perioada de vară, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), în calitatea sa de punct național de contact, a primit solicitarea autorităților franceze de a pre-poziționa module specializate în stingerea incendiilor de pădure în luna iulie a acestui an. Această solicitare a fost transmisă către IGSU prin Centrul de Coordonare a Răspunsului la Urgență al Comisiei Europene (ERCC), prin intermediul CECIS, precizează sursa citată. AGERPRES/(AS - redactor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Sursa foto: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tulcea: Media de înnoptare a turiștilor în unitățile de cazare din municipiu, în creștere
Organizația de Management al Destinației (OMD) municipiul Tulcea semnalează o creștere a mediei de înnoptare a vizitatorilor în unitățile de cazare din oraș, iar OMD județul Tulcea - Eco Delta amintește că rezervația rămâne o destinație accesibilă și în timpul sezonului rece. Managerul OMD Tulcea, Alexandru Fili
Bistrița-Năsăud/Zimbrul găsit decapitat ar fi putut avea rabie; braconierii, avertizați că ar putea avea nevoie de tratament medical
Cazul zimbrului braconat în județul Bistrița-Năsăud la începutul lunii octombrie, care a fost găsit decapitat, ar putea avea consecințe medicale pentru cei care au comis fapta, deoarece nu poate fi exclusă posibilitatea ca animalul să fi avut rabie. Șeful Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bistriț
Tulcea: Turismul specializat din Deltă revine la nivelul celui anterior pandemiei de COVID-19
Turismul specializat în Delta Dunării a înregistrat, anul acesta, un nivel record, comparabil cu anii anteriori pandemiei de COVID-19, iar proprietarul unei agenții de turism de birdwatching previzionează un 2027 încărcat, în timp ce managerii unităților de cazare din municipiul Tulcea constată o stagnare cel puțin a numărului oaspeților.
Arad: Conducerea CJ deplânge starea cetății din municipiu și spune că militarii trebuie să o elibereze
Conducerea Consiliului Județean (CJ) Arad deplânge starea de degradare în care se află Cetatea Aradului, care a intrat în proprietatea municipiului în 2022, dar încă este ocupată de o unitate militară, în timp ce finanțări europene pentru reabilitare nu au fost accesate. Vicepreședintele CJ Sergiu Bîlc
Harghita: Schimbările climatice, resimțite în Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș: izvoare secate, arbori care se usucă
Schimbările climatice au efecte tot mai vizibile în Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș, unde unele izvoare au secat definitiv, stratul de zăpadă este prezent în perioade mult mai scurte, iar pădurile de molid se retrag spre altitudini mai mari, arată informațiile transmise AGERPRES de directorul parcului, Hegyi Barna. '&Ic
Paramedicii acționează pentru salvarea unui tânăr de 20 de ani accidentat de metrou la stația Constantin Brâncoveanu
Un tânăr de 20 de ani a fost lovit de metrou la stația Constantin Brâncoveanu din Capitală, iar paramedicii acționează pentru salvarea acestuia. 'Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (DGPMB) - Brigada de Poliție pentru Transportul Public a fost sesizată, în jurul orei 10:35, cu privire la faptul că, &icir
Poliția Locală: Cinci echipaje asigură fluența traficului în zona Petricani - Dimitrie Pompeiu - Fabrica de Glucoză
Cinci echipaje asigură fluența traficului în zona Petricani - Dimitrie Pompeiu - Fabrica de Glucoză, zonă unde au loc lucrări subterane și de suprafață, informează, marți, Poliția Locală a Municipiului București. Echipajele Poliției Locale a Capitalei, ale Brigăzii Rutiere, dar și de la Poliția Locală a Sectorului 2 sunt prezente la orel
Sibiu: Mediaș, Brașov și Suceava, finaliste pentru a deveni Capitala Tineretului din România în 2028
Municipiile Mediaș, Brașov și Suceava s-au calificat în finala competiției pentru titlul de 'Capitala Tineretului din România 2028', iar echipa de proiect a municipiului sibian își va susține candidatura pe 23 octombrie, la Alba Iulia, în cadrul Summitului Tinerilor 11, potrivit unui comunicat al Primăriei Mediaș.
Bihor: Au început înscrierile pentru comercianții care vor participa la Târgul de Crăciun Oradea 2026
Producătorii, artizanii și operatorii economici interesați să participe la Târgul de Crăciun Oradea 2026 se pot înscrie până pe 8 noiembrie pentru acest eveniment ce se va desfășura între 27 noiembrie și 26 decembrie, în Piața Unirii, Piața Ferdinand și Piața Independenței. Potrivit unui comunicat de presă al Visi
VIDEO UPDATE Accident între un microbuz şi o basculantă, la Buftea; 2 persoane au decedat
Două persoane au decedat, marți, după ce microbuzul în care se aflau a intrat în coliziune cu o autobasculantă pe DN 7 - Buftea.
ANM: Județele Caraș-Severin și Timiș, sub Cod galben de vânt puternic, miercuri și joi
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului valabilă în județele Caraș-Severin și Timiș, miercuri și joi. Potrivit meteorologilor, în intervalul 21 octombrie, ora 8 - 22 octombrie, ora 8:00, în județele atenționate, local și tempora
Accident pe Șos. Colentina din Sectorul 2; o femeie a fost lovită mortal de un autocar
O femeie în vârstă de 43 de ani a murit luni seară, după ce a fost lovită de un autocar, condus de un cetățean străin, pe Șos. Colentina din Sectorul 2 al Capitalei. ''Astăzi, în jurul orei 19:45, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație pe Șos. Colentina din S
Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de
Prahova: RO-ALERT de urs la Câmpina după o sesizare la 112 făcută pe baza unei fotografii generată cu AI
Locuitorii municipiului Câmpina au fost avertizați prin sistemul RO-ALERT cu privire la prezența unui urs pe o stradă din oraș, mesajul fiind generat în urma unei sesizări la 112 făcută pe baza unei fotografii realizate cu ajutorul inteligenței artificiale. 'În data de 18.10.2026, în jurul orelor 16:20, urmare a unu
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.












