Festivalul Namaste India - în weekend, în Grădina Botanică; spectacole, artiști internaționali și peste 50 de activități
Cea de-a XVII-a ediție a Festivalului Namaste India, un eveniment organizat de Centrul Cultural Rabindranath Tagore, sub auspiciile Ambasadei Indiei la București, care celebrează cultura, arta și spiritualitatea acestei țări, se va desfășura, sâmbătă și duminică, în Grădina Botanică.
Potrivit unui comunicat al organizatorilor, transmis joi AGERPRES, pe parcursul celor două zile, publicul va putea alege dintre peste 50 de activități desfășurate simultan în mai multe spații ale Grădinii Botanice, de la spectacole și concerte până la ateliere, conferințe, demonstrații și experiențe gastronomice.
Ediția din acest an marchează 100 de ani de la vizita în România a lui Rabindranath Tagore, una dintre cele mai influente personalități culturale ale secolului XX și primul laureat asiatic al Premiului Nobel pentru Literatură, pentru a marca acest moment aniversar, festivalul va găzdui la începutul primei zile plantarea simbolică a unui copac, un gest inspirat de viziunea lui Tagore asupra armoniei dintre om și natură, la care vor participa și reprezentanți ai Ambasadei Indiei în România.
Printre evenimentele speciale se numără spectacolul de Kathak susținut de Pali Chandra, una dintre cele mai importante personalități internaționale din sfera dansului clasic indian, cu o carieră academică și artistică extinsă în Europa și Asia.
Artista Kaberi Chatterjee - dansatoare, coregrafă și cercetătoare de prestigiu internațional, specializată în creațiile coregrafice inspirate din viziunea lui Rabindranath Tagore - va prezenta un atelier și un spectacol de dans.
De asemenea, pe parcursul celor două zile, scena va mai găzdui spectacole de Odissi, Bharatanatyam, dar și Bollywood, stiluri tradiționale sau fuziuni contemporane.
Programul artistic de la scenă va fi completat de concerte de kirtan, bhajan și qawwali, precum și de mult așteptata paradă de sari-uri. Publicul va mai putea asista și la o demonstrație de Kalaripayyatu, considerată una dintre cele mai vechi arte marțiale din lume, urmată de un workshop interactiv dedicat celor interesați să descopere această tradiție străveche.
Cu ocazia Zilei Internaționale Yoga, festivalul reunește 16 instructori și facilitatori, care vor susține 19 clase, de la Hatha, Kriya și Kundalini Yoga până la Yoga Nidra și mindfulness. În paralel, evenimentul propune un program consistent de conferințe, lansări de carte și workshopuri pe tema Ayurveda sau Vastu, desfășurate în spațiul natural al Grădinii Botanice.
În zona dedicată artizanatului indian, vor putea fi procurate bijuterii, articole vestimentare și accesorii tradiționale, produse ayurvedice, cărți, mirodenii, ceaiuri, precum și preparate autentice din bucătăria indiană.
Festivalul include și activități concepute pentru toate vârstele, precum ateliere de creație pentru copii și adulți, pictură de mandale, introduceri în limbile Indiei, pictură cu henna și experiențe interactive menite să apropie publicul de patrimoniul cultural indian într-un mod accesibil și participativ.
Programul complet este disponibil pe www.namasteindia.ro.
Festivalul este deschis între orele 9:00 - 20:00, iar accesul se face pe bază de bilet valabil pentru o zi (adulți: 35 lei/ pensionari, elevi și studenți: 20 lei/ copii: intrare gratuită), ce include participarea la toate activitățile din program și intrarea la Grădina Botanică din București.
Agenția Națională de Presă AGERPRES figurează printre partenerii media ai evenimentului. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Buzău: 400 de kg de gunoi strâns dintr-o margine de pădure; Romsilva - Nu lăsați gunoaie 'doar de data asta'
Regia Națională a Pădurilor-Romsilva face apel la toți cei care aleg să își petreacă timpul în natură să nu mai arunce deșeurile în zonele pe care le frecventează, după ce angajații Ocolului Silvic Vintilă Vodă din cadrul Direcției Silvice Buzău au strâns, doar dintr-o margine de pădure, 400 de kilograme de gunoi. Potri
Arad: Fosta zonă pentru copii de pe Ștrandul Neptun a ajuns o ruină; se așteaptă un investitor privat
Fosta zonă de bazine pentru copii de pe Ștrandul Neptun din municipiul Arad, cândva cel mai mare din țară, a ajuns o ruină înghițită de buruieni, după ce a fost abandonată de administrația locală în urmă cu opt ani, însă un investitor privat s-a arătat interesat să preia locul și să-l modernizeze. Modificări legislative
Alba: Angajații Fabricii de Arme Cugir au întrerupt, din nou, activitatea, nemulțumiți că nu și-au primit salariile
Angajații Fabricii de Arme Cugir au întrerupt și joi activitatea, pentru a doua zi consecutiv, după ce nu și-au primit salariile la începutul acestei săptămâni. Nemulțumiți că nu li s-au virat banii în data de 15, salariații au oprit miercuri temporar activitatea, reîntorcându-se în hală după o discuți
Salvamont Brașov: Operațiunile de căutare a tânărului britanic dispărut anul trecut în Bucegi nu au fost abandonate
Salvamont Brașov nu a abandonat misiunea de identificare a tânărului britanic dispărut toamna trecută în Masivul Bucegi, trupul acestuia fiind căutat în ultimele săptămâni de echipele de salvatori locali. 'În urma numeroaselor întrebări primite din partea cetățenilor și a informațiilor apărute în s
REPORTAJ/Româncă în Uganda, mama unui copil găsit la gunoi; nu se moare atât de ebola, cât de foame și sărăcie (FOTO/VIDEO)
Rozalia Ancuța Mureșan, o româncă misionară în Uganda, mama unui copil pe care l-a adoptat după ce l-ar fi găsit la gunoi, spune că oamenii nu mor, în țara africană, atât de ebola, cât de 'foame, sărăcie sau HIV', efortul umanitar pe care îl depune fiind susținut de prietena sa Adriana Popa, croitoreasă pentru copiii ugande
Drumul Tulcea-Chilia Veche, o prioritate inclusiv pentru cercetători
Drumul județean Tulcea-Chilia Veche, una dintre arterele importante pentru comunitățile din nordul Deltei Dunării, impracticabil din cauza gradului avansat de deteriorare, și principala problemă a locuitorilor din zonă, este prioritatea Forumului experților în economie albastră, datorită importanței zonei din punct de vedere al biodiversității, dar și strategic
Buzău: Singurul solar pentru rășinoase al Direcției Silvice ajută la producerea unui număr de 150.000 de puieți
Direcția Silvică Buzău a înființat în premieră un solar pentru rășinoase, într-o zonă împădurită din Gura Teghii, la o altitudine de aproximativ 600 de metri, unde sunt produse în jur de 150.000 de plantule necesare pentru obținerea puieților de molid. Potrivit Direcției Silvice Buzău, solarul a fost înființ
Alba: Turiste din Germania, rătăcite în zona Rimetea
Două turiste din Germania s-au rătăcit, miercuri, în zona Rimetea, după ce ar fi încercat să combine două trasee, fiind găsite după câteva ore de către salvamontiști. 'Salvatorii montani profesioniști de la Punctul de Lucru Rimetea au fost alertați în cursul serii, prin numărul unic de apeluri de urgență 112, de dou
Sibiu: Urs semnalat pe malul Cibinului, în cartierul Lazaret al municipiului; a fost emis mesaj RO-ALERT
Un urs a fost văzut miercuri seara în municipiul Sibiu, în cartierul Lazaret, pe malul râului Cibin, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu, Andreea Ștefan. Potrivit sursei citate, animalul a fost observat în urmă cu puțin timp, iar apelul a fost făcut la numărul unic de urgență 11
UPDATE Tulcea: Traficul navelor maritime pe canalul Sulina a fost reluat
UPDATE ORA 20.59 Traficul navelor maritime pe canalul Sulina a fost reluat, miercuri seara, după ce a fost întrerupt în cursul zilei, din cauza eșuării unui tanc maritim care se îndrepta spre Galați, a anunțat, pentru AGERPRES, Autoritatea Navală Română (ANR). Nava tanc maritimă 'Lilstella', aflată sub pavilion
Constanța: A fost recuperat trupul unuia dintre marinarii dispăruți după scufundarea remorcherului Astana
Trupul unuia dintre cei trei marinari dați dispăruți după scufundarea remorcherului Astana în largul portului Midia a fost recuperat, miercuri, în timpul operațiunilor de ridicare la suprafață a
Sondaj AVANGARDE: 81% dintre români consideră că țara noastră se îndreaptă într-o direcție greșită
Direcția în care se îndreaptă România este una greșită, consideră marea majoritate a românilor, într-un procent de 81%, potrivit unui sondaj Avangarde realizat la nivel național în perioada 9 iunie -16 iunie. Totodată, întrebați dacă din punctul lor de vedere direcția în care se îndreaptă România este
Constanța: Forțele Navale Române participă la MCM BLACK SEA pentru asigurarea securității în Marea Neagră
Vânătorul de mine M 271 'Căpitan Constantin Dumitrescu' participă la a zecea activare a grupării MCM BLACK SEA (Mine Countermeasures Black Sea Task Group), în perioada 13-26 iunie, inițiativă regională dezvoltată de România, Bulgaria și Turcia, pentru combaterea pericolului reprezentat de minele marine și pentru menținerea unui nivel ridicat al secu
Sector 3: Acord-cadru privind modernizarea a trei piețe cu aproape 96 de milioane de lei, atribuit Algorithm Residential S3
Un acord-cadru privind modernizarea piețelor Miniș, Râmnicu Sărat și Iosif Albu cu aproape 96 de milioane de lei a fost atribuit Algorithm Residential S3 S.R.L., conform unei hotărâri adoptate de Consiliul Local Sector 3, reunit miercuri în ședință. Potrivit actului normativ, se aprobă, în condițiile prevăzute de articolul 31, alineat 1










