Tulcea: Proiect al copiilor pentru marcarea centenarului primelor rezervații naturale declarate oficial din România
Asociația GeoD pentru promovarea geodiversității a început activitățile din cadrul proiectului 'Consulatul muntelui Consul - un proiect al copiilor din Horia și Izvoarele, județul Tulcea, dedicat centenarului primei rezervații naturale din România (1927-2027)', prima întâlnire organizată în județ marcând inclusiv 100 de ani de la vizita reginei Maria în județ.
La evenimentul găzduit de satul Izvoarele au participat 20 de elevi din școlile gimnaziale din comunele Horia și Izvoarele care au fost selectați de profesori în baza unor lucrări care au avut ca temă muntele Consul, una dintre cele mai reprezentative forme de relief din comuna Izvoarele.
'Pentru noi a fost o oportunitate să luăm parte la acest proiect. Considerăm că, astfel, copiii vor descoperi mai multe lucruri despre zona în care trăiesc, despre tradițiile și obiceiurile din zonă, care este istoria dealului Consul. Mi se pare o ocazie foarte bună pentru a promova localitatea, comunitatea și puținul potențial turistic pe care-l are', a declarat, pentru AGERPRES, directoarea Școlii generale Izvoarele, Laura Nechifor.
În timpul întâlnirii, cei 20 de elevi selectați de profesori au primit ca temă realizarea unei prezentări a activităților de pe dealul Consul pe baza mărturiilor localnicilor, iar tema le-a fost dată de președintele Forumului geoparcurilor din România, Alexandru Andrășanu, care este și coordonatorul proiectului.
'Se pare că acum 100 de ani, în timpul vizitei făcute în zonă, regina Maria a fost însoțită de doctorul ei, un foarte bun botanist, care a descoperit că aici existau și bănuim că există și acum numeroase specii de plante, unele endemice, altele destul de rare sau foarte importante. Plecând de la aceste constatări, s-a luat decizia protejării lui și declarării drept rezervație naturală', a explicat ideea proiectului inițiat, Alexandru Andrășanu.
Abia în anul următor, în 1927, în baza unui decret regal, Muntele Consul, de lângă satul Izvoarele, și poiana Regele Ferdinand, din Niculițel, aveau să devină primele rezervații naturale declarate oficial în România.

Foto: (c) LUISIANA BIGEA/AGERPRES
'Noi ne-am dori ca celebrarea primei rezervații naturale să fie cel mai important eveniment de anul viitor privind conservarea naturii și să arătăm că această protejare este o ocupație pentru toată lumea, dar și un foarte bun prilej să ne redescoperim rădăcinile', a mai spus Alexandru Andrășanu.
În cadrul proiectului, județul Tulcea va găzdui și o tabără pentru copii la care vor participa și voluntari din Țara Hațegului, geoparc UNESCO.
'În Țara Hațegului avem 12 ani de experiență în a forma voluntari și ambasadori, iar o tânără ambasadoare din Țara Hațegului va veni pentru a anima tabăra de la începutul lunii iulie de aici, adică va transmite ștafeta de la Țara Hațegului la Dobrogea Chimerică', a afirmat Alexandru Andrășanu.
De altfel, ideea înființării unui geoparc UNESCO în județul Tulcea, Dobrogea Chimerică, este una veche, însă, până acum, inițiativa cercetătorilor, în pofida argumentelor confirmate la nivel internațional, a lăsat indiferente autoritățile locale, așa că inițiatorii încă mai caută sprijin.
'Nu avem încă fonduri. Ca să depui dosarul, trebuie să demonstrezi că ai fonduri care să susțină o echipă de cel puțin cinci persoane, o echipă de management, timp de patru ani. Nu avem încă un teritoriu delimitat. Știm care este acela, dar nu am reușit să vorbim cu toate primăriile. Trebuie să încheiem cu toate un acord de parteneriat, iar asta sperăm să rezolvăm anul acesta. Altfel, avem geologie excepțională, arheologie, la fel, patrimoniu cultural - la fel', a amintit cercetătoarea din cadrul Institutului GeoEcoMar din București, Antoneta Seghedi.
În România, există două geoparcuri UNESCO, Țara Hațegului și Ținutul Buzăului, iar alte patru, printre care și cel din Tulcea, încearcă să obțină recunoaștere internațională.
În cele șase luni de implementare, în cadrul proiectului vor fi amenajate două spații pentru consulate, o potecă tematică, vor fi create o rețea de promovare turistică și o platforma digitală, va avea loc o tabără pentru 20 de copii și vor fi organizate patru evenimente - Săptămâna europeană a geoparcurilor, Ceremonia de certificare a Consulilor, programată pentru luna viitoare, Ziua internațională a vulcanilor, care va avea loc în luna august, și Noaptea cercetătorilor europeni, în luna septembrie, acestea precedând aniversarea de anul viitor.
Astfel, copiii din cele două comune tulcene sunt pregătiți să devină ambasadorii valorilor naturale, geologice și culturale ale zonei, transformând muntele într-un spațiu al întâlnirii dintre școală, natură și turism responsabil.
'Dealul Consul este reprezentativ pentru comuna noastră, deoarece îl putem vedea din orice loc. Când eram mai mică, mama îmi spunea că, acum foarte mult timp, Arca lui Noe a fost ancorată pe dealul Consul', a declarat Ioana Viorica Dima, în vârstă de 14 ani, din satul Izvoarele, unul din potențialii ambasadori ai zonei.
Proiectul 'Consulatul muntelui Consul - Un proiect al copiilor din Horia și Izvoarele, județul Tulcea, dedicat centenarului primei rezervații naturale din România (1927-2027)' este finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România și se derulează în perioada 29 aprilie - 28 septembrie.
Un geoparc UNESCO este un teritoriu unitar geografic, în cadrul căruia situri și peisaje cu valoare geologică internațională sunt manageriate printr-un concept holistic de protecție, educație și dezvoltare durabilă. Geoparcul UNESCO, un concept de abordare de jos în sus, care combină conservarea cu dezvoltarea durabilă prin implicarea comunităților locale, este din ce în ce mai popular în lume, în prezent existând 213 geoparcuri internaționale UNESCO în 48 de țări, dintre care două în România.
Situat în apropiere de localitatea Izvoarele, Dealul Consul are o altitudine de 333 de metri și a fost declarat rezervație naturală odată cu Poiana Regelui Ferdinand I, din Niculițel, în anul 1927. Actul a fost emis pe data de 27 mai, după o vizită regală efectuată pe Dunăre în perioada 21 mai-2 iunie 1926.
În acea perioadă, Dealul Consul se numea Muntele Cinel. Niculițel și Izvoarele sunt două din cele 19 comune și orașe aflate în perimetrul Parcului Național Munții Măcinului (PNMM).
Cu cele peste 3.450 de specii de floră și faună, dar și cu suprafețe importante de vegetație stepică, PNMM, declarat Rezervație a Biosferei în anul 1998, este singura zonă din Uniunea Europeană unde ecosistemele specifice zonei de stepă se întâlnesc alături de păduri submediteraneene și balcanice. AGERPRES/(A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sibiu: Mediaș, Brașov și Suceava, finaliste pentru a deveni Capitala Tineretului din România în 2028
Municipiile Mediaș, Brașov și Suceava s-au calificat în finala competiției pentru titlul de 'Capitala Tineretului din România 2028', iar echipa de proiect a municipiului sibian își va susține candidatura pe 23 octombrie, la Alba Iulia, în cadrul Summitului Tinerilor 11, potrivit unui comunicat al Primăriei Mediaș.
Bihor: Au început înscrierile pentru comercianții care vor participa la Târgul de Crăciun Oradea 2026
Producătorii, artizanii și operatorii economici interesați să participe la Târgul de Crăciun Oradea 2026 se pot înscrie până pe 8 noiembrie pentru acest eveniment ce se va desfășura între 27 noiembrie și 26 decembrie, în Piața Unirii, Piața Ferdinand și Piața Independenței. Potrivit unui comunicat de presă al Visi
VIDEO UPDATE Accident între un microbuz şi o basculantă, la Buftea; 2 persoane au decedat
Două persoane au decedat, marți, după ce microbuzul în care se aflau a intrat în coliziune cu o autobasculantă pe DN 7 - Buftea.
ANM: Județele Caraș-Severin și Timiș, sub Cod galben de vânt puternic, miercuri și joi
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului valabilă în județele Caraș-Severin și Timiș, miercuri și joi. Potrivit meteorologilor, în intervalul 21 octombrie, ora 8 - 22 octombrie, ora 8:00, în județele atenționate, local și tempora
Accident pe Șos. Colentina din Sectorul 2; o femeie a fost lovită mortal de un autocar
O femeie în vârstă de 43 de ani a murit luni seară, după ce a fost lovită de un autocar, condus de un cetățean străin, pe Șos. Colentina din Sectorul 2 al Capitalei. ''Astăzi, în jurul orei 19:45, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație pe Șos. Colentina din S
Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de
Prahova: RO-ALERT de urs la Câmpina după o sesizare la 112 făcută pe baza unei fotografii generată cu AI
Locuitorii municipiului Câmpina au fost avertizați prin sistemul RO-ALERT cu privire la prezența unui urs pe o stradă din oraș, mesajul fiind generat în urma unei sesizări la 112 făcută pe baza unei fotografii realizate cu ajutorul inteligenței artificiale. 'În data de 18.10.2026, în jurul orelor 16:20, urmare a unu
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.
Mureș: Hrănire publică de lilieci și spectacole cu foc, la evenimentul nocturn de Halloween de la Zoo
Grădina Zoologică din Târgu Mureș, cea mai mare instituție de acest fel din România, își va redeschide porțile după lăsarea întunericului, în 24 octombrie, pentru un eveniment special de Halloween, ocazie cu care participanții vor urmări cum sunt hrăniți liliecii și vor asista la spectacole cu foc. 'Grădina Zo
Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in
Cluj: Firme de top își așteaptă vizitatorii la 'Noaptea Companiilor'
Firme de top din Cluj își așteaptă vizitatorii să le viziteze, în cadrul evenimentului 'Noaptea Companiilor', care se va desfășura în perioada 21-22 octombrie. 'Companii de top își așteaptă vizitatorii miercuri și joi, 21 și 22 octombrie, la Noaptea Companiilor (NCO) Cluj 2026, un eveniment în care par
Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document
Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene
Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an
Vrancea: Cutremur 'în direct' pentru mai mulți elevi gălățeni, la Observatorul Seismologic Vrâncioaia
Un grup de 30 de elevi de la Liceul Teoretic 'Emil Racoviță' din Galați, aflați luni în vizită la Observatorul Seismologic 'Dr. Cornelius Radu' de la Vrâncioaia în cadrul programului 'Școala altfel', a avut ocazia să urmărească în timp real înregistrarea unui cutremur cu magnitudinea ML 4,8, produs în zona seismică









