MAE: Expoziția despre Mineriada din 1990 se poate vizita gratuit duminică până la ora 19:30
Expoziția despre Mineriada din 1990, cu documente diplomatice declasificate după 36 de ani din Arhiva Diplomatică a Ministerului de Externe, este deschisă gratuit duminică până la ora 19:30, a informat MAE.
Expoziția poate fi vizitată la sediul Biroului de Informare al MAE din Calea Victoriei nr. 88.
Evenimentul a fost deschis inițial victimelor mineriadelor, înaintea accesului publicului larg, ca semn de respect față de cei afectați de violențele din iunie 1990. Membrii Asociației 13-15 iunie au rememorat experiențele trăite atunci, marcate de violențe, arestări și tortură și au dialogat cu vizitatorii, se arată într-un comunicat de presă al MAE transmis AGERPRES.
Potrivit organizatorilor, interesul publicului a fost ridicat încă din prima zi, cu un flux constant de vizitatori, inclusiv români reveniți în țară ca turiști.
Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a subliniat importanța adevărului istoric, afirmând că 'România nu își permite uitarea, iar dreptatea este întemeiată pe adevăr'.
Ea a precizat că documentele declasificate conțin informații relevante despre modul în care autoritățile de la acea vreme au comunicat diplomatic evenimentele din 1990.
'Telegramele pe care le-am declasificat, pentru a ne reda dreptul la o cunoaștere corectă a propriei istorii a tranziției, conțin minciuni grave ale Guvernului de la acea vreme. Despre tinerii care aveau doar chitara ca 'armă' și dorința de libertate ca sursă a energiei cu care veneau zi de zi la proteste pașnice, li se spunea ambasadorilor să declare că erau consumatori de droguri și că aduseseră ilicit arme și muniții. Despre un București plin de speranță se spunea că a primit ca pe o veste bună restabilirea liniștii prin forță. Speranța și dorința de libertate au fost mereu ale românilor; încrederea lumii largi însă am recâștigat-o cu greu după acest episod negru al istoriei', a declarat Țoiu.
Potrivit acestuia, nu trebuie uitați nici cei curajoși, nici cei responsabili, acesta fiind motivul pentru care a propus această expoziție a MAE.
'Le mulțumesc celor din echipa Arhivelor Diplomatice. Contribuim astfel la o cultură a sincerității față de generațiile care vin. Dintre vizitatori, 70% s-au născut după mineriade', a mai transmis ministrul de Externe.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 404 din 21 mai 2026 au fost declasificate documente emise de MAE în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 1990. AGERPRES/(AS - redactor: Eugenia Pașca, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 3: Complexul Acvatic din Parcul Pantelimon se deschide în octombrie
Lucrările la zona interioară a Complexului Acvatic din Parcul Pantelimon sunt aproape finalizate, iar deschiderea va avea loc în luna octombrie, a anunțat Primăria Sectorului 3. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis miercuri, clădirea va avea șase piscine mari, facilități SPA, saune, salină și spații de relaxare, disponibile pe t
Maramureș: Râul Săsar, amenajat pentru agrement - un proiect lansat de Primăria Baia Mare
O porțiune a râului Săsar care traversează municipiul Baia Mare urmează a fi amenajată ca și cale navigabilă pe o porțiune apreciabilă destinată agrementului și relaxării cetățenilor și turiștilor, a informat, miercuri seara, primarul Doru Dăncuș. 'Începem pregătirile pentru cel mai ambițios proiect de regenerare urbană din istoria recentă a mu
UPDATE Iași: Dosar penal în cazul accidentului soldat cu trei persoane decedate și patru rănite
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, ca urmare a producerii unui accident rutier pe DJ 208L, între Pașcani și Brătești, în care trei persoane și-au pierdut viața, iar alte patru au fost duse la spital. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași, poliția a fost sesizată, m
Sector 5: Vlad Popescu Piedone a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou Bragadiru - Voluntari
Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou M7 Bragadiru - Voluntari. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 5 transmis miercuri AGERPRES, autoritatea locală, în calitate de lider al parteneriatului pentru pregătirea magistralei M7, a semnat miercuri contractul de servi
IGSU: Numărul victimelor în cazul incendiilor la locuințe, în creștere în primele opt luni ale anului
Peste 4.700 de incendii la locuințe s-au înregistrat în primele opt luni ale anului, cu 22 mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut, iar numărul persoanelor decedate în urma acestora a crescut cu aproximativ 4% și al răniților cu 11%, a anunțat, miercuri, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. ''În primele o
Tulcea: Campania 'Moș Canotcă din Sulina', deschisă de un maraton de înot pe lacul Razelm
Asociația 'Cu drag, din Sulina' a început campania 'Moș Canotcă', dedicată copiilor din zonele defavorizate din Rezervația Biosferei Delta Dunării (RBDD), cu un maraton de înot pe cel mai mare lac din România, lacul Razelm, realizat de Cameliu Costache, un sportiv cunoscut la nivel național în rândul înotătorilor în a
Neamț: Apa reprezintă prioritatea zero pentru județ, consideră președintele CJ, Daniel-Vasilică Harpa
Apa reprezintă prioritatea zero pentru județul Neamț, a declarat miercuri, președintele Consiliului Județean (CJ), Daniel-Vasilică Harpa, făcând referire în special la criza din zona Târgu-Neamț. ''Pentru zona Târgu-Neamț, soluția principală este noua aducțiune Preutești - Târgu-Neamț. Procedura de achiziț
Arad: Producția de porumb în județ - printre cele mai mici din ultimele decenii, pe fondul secetei
Producția de porumb în județul Arad va fi una dintre cele mai mici din ultimele trei decenii, la finalul campaniei de recoltare, pe fondul secetei pronunțate din acest an, în timp ce aproximativ 3.000 de fermieri solicită despăgubiri pentru culturile de primăvară calamitate. Directorul Direcției pentru Agricultură Arad, Adr
Buzău: Turiști recuperați din zona Poarta Vânturilor - Lacul Vulturilor; s-au dezorientat din cauza ceții
Două persoane au fost recuperate de jandarmii montani din zona Poarta Vânturilor - Lacul Vulturilor din munții Buzăului, după ce au întâmpinat dificultăți de orientare din cauza ceții dense, iar lipsa echipamentului adecvat le-a îngreunat deplasarea. Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Buzău, miercuri, &
Bacău: Traficul greu prin localitatea Ciobănuș, deviat pe ruta Onești - DN 11, după avarierea podului
Traficul greu pe DN 12A, în localitatea Ciobănuș din comuna Asău, a fost deviat pe ruta Onești - DN 11 - Târgu Secuiesc, după ce podul de fier din localitate a fost avariat miercu
Sondaj CURS: 47% dintre români susțin varianta alegerilor anticipate; tot 47% sunt împotrivă
Aproximativ 47% dintre români ar agrea varianta alegerilor anticipate, iar alți 47% se declară împotrivă, conform rezultatelor unui sondaj CURS. ''Posibilitatea organizării unor alegeri parlamentare anticipate împarte opinia publică în două tabere egale. 36% dintre respondenți consideră că actuala criză politică
Salvați Copiii implementează un proiect prin care îi sprijină pe părinți să înțeleagă mai bine provocările adolescenței
Salvați Copiii România implementează proiectul ''Conectat cu adolescentul meu'', prin care îi sprijină pe părinți să înțeleagă mai bine provocările adolescenței și să își susțină copiii în adoptarea unor comportamente sănătoase și responsabile. Prin acest proiect, părinții au acces la informații va
Mureș: Peste 40 de persoane, evacuate dintr-un bloc de locuințe din Luduș, din cauza unui incendiu
Peste 40 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc de locuințe din orașul Luduș, în noaptea de marți spre miercuri, după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament situat la etajul patru al unui imobil de pe strada Bradului. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș, la fața locului au fost mobilizate forțe
Buzău: Șapte persoane transportate la spital, după ce un autoturism s-a răsturnat pe câmp
Șapte persoane au fost transportate, miercuri dimineața, la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Buzău cu multiple traumatisme, în urma unui accident de circulație petrecut pe DJ 203C, între localitățile Ulmeni și Movila Banului. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, șoferul unui autoturism a pierdut controlul vol
VIDEO Ninsoare abundentă pe Transfăgărășan; drumarii au intervenit cu utilajele de deszăpezire
Drumarii de Direcția Regională de Drumuri și Poduri Brașov au intervenit cu utilaje de deszăpezire pe Transfăgărășan, unde, în cursul nopții de marți spre miercuri, a nins abundent. Conform reprezentanților DRDP Brașov, miercuri dimineața pe acest drum se circulă în condiții de iarnă.












