REPORTAJ Tulcea: Bragă, storceag și rock - atracțiile festivalului Seawolves Delta Fest din Satul pescăresc
Primul festival de rock găzduit de Satul pescăresc de la marginea orașului Tulcea va reveni anul viitor cu o nouă ediție, asociația Seawolves MC dorind să transforme evenimentul într-o tradiție.
Reprezentantul asociației, Claudiu Popescu, a declarat, pentru AGERPRES, că evenimentul din Tulcea a fost organizat în baza unei experiențe de 15 ani căpătate în timpul unui festival similar în județul Constanța și a apreciat locul evenimentului, Muzeul Satul pescăresc, drept unul 'inedit'.

'Este un început de drum, într-un loc inedit. Tocmai pentru că este vorba de muzică, am ales să fim mai retrași, ca să nu-i deranjăm pe localnici. Vrem să devină un festival anual. Noi ne-am străduit să-l organizăm cât de bine putem. Anul viitor ne întoarcem 100%', a menționat Claudiu Popescu.
Seawolves Delta Fest a adus la Tulcea trupe rock din Italia, Moldova, România, și Ucraina, iar oaspeții au avut la dispoziție diverse preparate tradiționale, unele dintre ele, ca de exemplu braga, având puternice amprente internaționale, deși cei care le produc au trăit în Tulcea 15 ani, iar acum locuiesc în Năvodari.
'Noi facem braga din grâu, griș, mălai, mei. Este un amestec de cereale care se fierbe, se trece prin sită, se lasă două sau trei zile la fermentat, iar apoi se îmbuteliază', a declarat tânărul comerciant de bragă, Dogan Erguler.

Tatăl lui își aduce aminte că prima dată a cumpărat bragă din Galați.
'Braga românească se face din tărâțe. Am cumpărat-o din Galați, am pus-o în frigider și a doua zi a pufnit, că are drojdie. Apoi, am fost în Turcia, am cumpărat tot, aparat, produse și am învățat acolo să vin să fac aici. Asta e bragă originală și naturală. Fermentează doar cu zahăr. Are culoare mai deschisă decât cea românească', a povestit Teigun Erguler.
Braga s-a vândut la fel de bine ca storceagul, un preparat de lux al Deltei.
'Am mâncat un storceag de nisetru care a fost foarte bun. A mai rămas un pic în bol, pentru că porția a fost prea mare', a afirmat unul dintre participanții la eveniment, Bogdan R.
În cadrul Seawolves Delta Fest, peste 100 de motocicliști s-au prezentat sâmbătă și pe străzile orașului într-o paradă.

'Paradele sunt modul nostru de a face lumea atentă că și noi suntem în trafic, pentru că facem filtering în trafic. Dacă în momentul acela s-a făcut o greșeală din partea motociclistului, dar și din partea conducătorului auto, apar probleme și nimeni nu dorește așa ceva. La parade, noi vrem să arătăm motoarele, că nu suntem oamenii ăia răi de pe stradă, că nu doar vrem să facem gălăgie, ci că sunt frumoase. Așa ne mai strângem eventual și oameni care înțeleg această pasiune', a afirmat președintele clubului Carpathian Riders România, Emilian Bratosin.

El a venit din București la Tulcea pe o motocicletă Honda Goldwing din anul 1997, un model clasic cu accesorii cromate, și a apreciat evenimentul aflat la început de drum.
'Festivalul acesta e acolo unde trebuie să fie. Anul viitor, clar că va fi mai bun. Vibe-ul pe care ți-l oferă oamenii care râd la o bere, oamenii care stau la un suc este minunat pentru noi motocicliștii și clar voi reveni anul viitor', a mai spus Emilian Bratosin.
Festivalul a avut și o componentă umanitară, așa încât cei care au cumpărat produse cu emblema Seawolves pot spune că au făcut și o faptă bună.
'În fiecare an, avem o acțiune mare de voluntariat. De exemplu, anul acesta, avem în județul Vrancea, în Farcaș, o acțiune de construire a unui pavilion pentru copiii cu autism. Noi, orice proiect am început l-am dus la sfârșit în maximum un an, iar pavilionul va fi făcut exclusiv de asociație. Pe 26 iulie turnăm cele patru fundații pentru pavilioane. Unul dintre ele va fi dus la final de noi', a declarat reprezentantul asociației Bikers fo Huminity, Ionuț Fan.

Aflat la marginea orașului, pe malul minideltei cunoscute sub numele Zagăn sau Zaghen, Satul pescăresc, obiectiv inaugurat în anul 2015, este practic un parc tematic sistematizat cu trei alei majore ce încearcă să reconstituie Delta Dunării, pe fiecare fiind amplasate construcții reprezentative localităților din Delta Dunării, precum și un corp administrativ care constituie centru de informare.
Proiectul de amenajare a Satului pescăresc tradițional, cu un buget total de 5,3 milioane de lei, finanțat din fonduri europene prin Grupul local pentru pescărie durabilă în Delta Dunării, a avut ca obiective creșterea atractivității patrimoniului natural al zonei și sensibilizarea populației locale cu privire la importanța cunoașterii și protejării patrimoniului natural și cultural.
Satul pescăresc se află pe malul minideltei Zaghen sau Zagăn, de la marginea orașului Tulcea, și a fost o zonă inundabilă în urmă cu aproape un veac. Zona a fost desecată la finalul anilor 1960-1970 pentru a se realiza un aeroport care a funcționat în regimul comunist.
După inaugurare, Satul pescăresc a fost în atenția opiniei publice din cauza deficiențelor constatate la unele construcții în urma amenajării. În urmă cu câțiva ani, primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, a făcut apel la minoritățile etnice din județ și la comunitățile din Deltă pentru a prelua în administrare construcțiile din zonă, astfel încât ele să devină o carte de vizită a localităților din Rezervație, însă acest apel a rămas fără ecou.
Satul pescăresc găzduiește acum un restaurant, un atelier de bărci din lemn, iar pentru scurte perioade de timp devine scena unor tabere de artă sau a unor evenimente. AGERPRES/(A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: Luisiana BIGEA / AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Accident pe Șos. Colentina din Sectorul 2; o femeie a fost lovită mortal de un autocar
O femeie în vârstă de 43 de ani a murit luni seară, după ce a fost lovită de un autocar, condus de un cetățean străin, pe Șos. Colentina din Sectorul 2 al Capitalei. ''Astăzi, în jurul orei 19:45, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație pe Șos. Colentina din S
Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de
Prahova: RO-ALERT de urs la Câmpina după o sesizare la 112 făcută pe baza unei fotografii generată cu AI
Locuitorii municipiului Câmpina au fost avertizați prin sistemul RO-ALERT cu privire la prezența unui urs pe o stradă din oraș, mesajul fiind generat în urma unei sesizări la 112 făcută pe baza unei fotografii realizate cu ajutorul inteligenței artificiale. 'În data de 18.10.2026, în jurul orelor 16:20, urmare a unu
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.
Mureș: Hrănire publică de lilieci și spectacole cu foc, la evenimentul nocturn de Halloween de la Zoo
Grădina Zoologică din Târgu Mureș, cea mai mare instituție de acest fel din România, își va redeschide porțile după lăsarea întunericului, în 24 octombrie, pentru un eveniment special de Halloween, ocazie cu care participanții vor urmări cum sunt hrăniți liliecii și vor asista la spectacole cu foc. 'Grădina Zo
Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in
Cluj: Firme de top își așteaptă vizitatorii la 'Noaptea Companiilor'
Firme de top din Cluj își așteaptă vizitatorii să le viziteze, în cadrul evenimentului 'Noaptea Companiilor', care se va desfășura în perioada 21-22 octombrie. 'Companii de top își așteaptă vizitatorii miercuri și joi, 21 și 22 octombrie, la Noaptea Companiilor (NCO) Cluj 2026, un eveniment în care par
Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document
Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene
Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an
Vrancea: Cutremur 'în direct' pentru mai mulți elevi gălățeni, la Observatorul Seismologic Vrâncioaia
Un grup de 30 de elevi de la Liceul Teoretic 'Emil Racoviță' din Galați, aflați luni în vizită la Observatorul Seismologic 'Dr. Cornelius Radu' de la Vrâncioaia în cadrul programului 'Școala altfel', a avut ocazia să urmărească în timp real înregistrarea unui cutremur cu magnitudinea ML 4,8, produs în zona seismică
Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en
Florin-Daniel Șandru a demisionat din funcția de președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului
Florin-Daniel Șandru și-a anunțat demisia din funcția de președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), subliniind că această decizie este una 'firească și necesară' (...) în contextul noii configurații politice'. 'În contextul noii configurații politice, dete
MAE/Atenționare de călătorie: Insulele Baleare - cod roșu de precipitații intense
Ministerul Afacerilor Externe informează luni cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Spaniei - Insulele Baleare asupra faptului că Agenția Națională de Meteorologie din Spania a emis pentru ziua de 19 octombrie o avertizare de cod roșu de precipitații intense în Insulele Baleare, în special Mallorca, Ib
Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor
Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes






