logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Maramureș: Căpșunile și cireșele, printre cele mai căutate produse în piețele din județ

Image

Fructele de sezon precum cireșele, căpșunile și frăguțele sunt printre cele mai căutate produse pentru consum sau pentru conservare în piețele din județul Maramureș, acestea provenind din micile ferme individuale, ferme asociate și doar o mică parte din culturile intensive.

Directorul Centrului de consultanță Agrocentrum Baia Mare, Andreea Mic, a declarat joi, pentru AGERPRES, că fructele sunt aduse la vânzare imediat după recoltare.

'Cireșele sunt printre cele mai căutate produse, urmate de căpșuni și frăguțe. Majoritatea produselor sunt cumpărate pentru consum, dar există și gospodine care preferă aceste fructe pentru dulceață, compot sau sucuri naturale. Produsele aduse pe piața liberă provin din micile ferme individuale, ferme asociate și mai puțin din culturile intensive. Probabil așa se explică faptul că populația preferă aprovizionarea din piața liberă. Aici, prețurile se pot și negocia atunci când se cumpără cantități mari, iar un mare avantaj îl reprezintă starea proaspătă a produselor. Toate aceste produse nu trec prin depozite frigorifice, ci imediat după recoltare în ziua următoare sunt aduse pe piață', a spus Andreea Mic.

Conform acesteia, producătorii din județul Maramureș preferă să își valorifice recolta pe piața liberă.

'Producătorii, fermierii individuali în marea lor majoritate, preferă piața liberă pentru că prețurile se mișcă de la o zi la alta, adică scad. Pe când a vinde aceste produse pe piața organizată, înseamnă prețuri fixate de magazin și cantități limitate de produse livrate. Fiind vorba de produse perisabile, comerțul organizat solicită fermierilor livrarea în anumite condiții - caserolă, gramaj, aspect comercial -, iar aceste condiții sunt dificil de îndeplinit de micii producători. Da, fermele medii sau mari își permit genul acesta de livrare pentru că dețin lucrători, însă micul fermier trebuie să se miște rapid pentru a profita de timpul scurt de rezistență al acestor fructe delicioase', a mai precizat Andreea Mic.

Căpșunile care ajung pe piețele din județul Maramureș provin din culturile unor ferme individuale, majoritatea situate pe teritoriul județului Satu Mare.

'Satu Mare este patria căpșunului pentru nord-vestul țării, iar toate produsele care ajung la noi în județ vin din zona vecină. Sunt ferme pe zeci de hectare, ferme și producători care de peste 50 de ani doar cu așa ceva se ocupă. Adevărul e că solul e un mare avantaj și căpșunile au un gust deosebit. Fiind un produs extrem de perisabil, acesta trebuie vândut imediat. Așa se explică prezența în piață a unor familii de producători care trebuie să valorifice această fereastră scurtă de timp. (...) Dacă în urmă cu o săptămână kilogramul de căpșuni era 20-25 de lei, acum e 10-12 lei. Kilogramul de cireșe, în funcție de soi, e între 10 și 15 lei, doar că toate aceste prețuri se ajustează zilnic în funcție de cantitățile existente în piață și calitatea produselor' a precizat, joi, pentru AGERPRES, vicepreședintele Asociației Pomicultorilor Maramureș, Mihai Pop.

Alături de fructele de sezon, cumpărătorii preferă și trufandale de sezon cum ar fi salata, ridichiile, ceapa, pătrunjelul, mărarul, morcovii.

De asemenea, toate produsele de sezon sunt achiziționate în cantități apreciabile de proprietarii unor restaurante, săli de evenimente, hoteluri și pensiuni urbane.

În municipiul Baia Mare funcționează cinci piețe agroalimentare, iar Piața Izvoare, principala piață a orașului, a fost cuprinsă de Primărie într-un proiect amplu de modernizare evaluat la peste 22 de milioane de lei, investiție care ar urma să demareze în acest an.

La nivelul județului Maramureș mai funcționează piețe agroalimentare în localitățile Sighetu Marmației, Vișeu, Borșa, Târgu Lăpuș, Seini, Tăuții Măgherăuș și Cavnic, dar și în comunele cu peste 5.000 de locuitori. AGERPRES/(A - redactor: Leontin Cupar, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 3684

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 24-09-2026 06:00

Primarul Salonicului, Stelios Angeloudis, vizitează Bucureștiul joi și vineri

Primarul Salonicului, Stelios Angeloudis, vizitează Bucureștiul joi și vineri, pentru o serie de întâlniri cu oficiali români. Potrivit informațiilor transmise de Ambasada Greciei în România, oficialul se va întâlni joi cu Patriarhul Daniel. În aceeași zi, Stelios Angeloudis are pe

Administratie 23-09-2026 21:07

Sector 3: Complexul Acvatic din Parcul Pantelimon se deschide în octombrie

Lucrările la zona interioară a Complexului Acvatic din Parcul Pantelimon sunt aproape finalizate, iar deschiderea va avea loc în luna octombrie, a anunțat Primăria Sectorului 3. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis miercuri, clădirea va avea șase piscine mari, facilități SPA, saune, salină și spații de relaxare, disponibile pe t

Administratie 23-09-2026 19:57

Maramureș: Râul Săsar, amenajat pentru agrement - un proiect lansat de Primăria Baia Mare

O porțiune a râului Săsar care traversează municipiul Baia Mare urmează a fi amenajată ca și cale navigabilă pe o porțiune apreciabilă destinată agrementului și relaxării cetățenilor și turiștilor, a informat, miercuri seara, primarul Doru Dăncuș. 'Începem pregătirile pentru cel mai ambițios proiect de regenerare urbană din istoria recentă a mu

Social 23-09-2026 19:46

UPDATE Iași: Dosar penal în cazul accidentului soldat cu trei persoane decedate și patru rănite

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, ca urmare a producerii unui accident rutier pe DJ 208L, între Pașcani și Brătești, în care trei persoane și-au pierdut viața, iar alte patru au fost duse la spital. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași, poliția a fost sesizată, m

Administratie 23-09-2026 17:58

Sector 5: Vlad Popescu Piedone a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou Bragadiru - Voluntari

Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou M7 Bragadiru - Voluntari. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 5 transmis miercuri AGERPRES, autoritatea locală, în calitate de lider al parteneriatului pentru pregătirea magistralei M7, a semnat miercuri contractul de servi

Social 23-09-2026 16:38

IGSU: Numărul victimelor în cazul incendiilor la locuințe, în creștere în primele opt luni ale anului

Peste 4.700 de incendii la locuințe s-au înregistrat în primele opt luni ale anului, cu 22 mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut, iar numărul persoanelor decedate în urma acestora a crescut cu aproximativ 4% și al răniților cu 11%, a anunțat, miercuri, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. ''În primele o

Social 23-09-2026 14:08

Tulcea: Campania 'Moș Canotcă din Sulina', deschisă de un maraton de înot pe lacul Razelm

Asociația 'Cu drag, din Sulina' a început campania 'Moș Canotcă', dedicată copiilor din zonele defavorizate din Rezervația Biosferei Delta Dunării (RBDD), cu un maraton de înot pe cel mai mare lac din România, lacul Razelm, realizat de Cameliu Costache, un sportiv cunoscut la nivel național în rândul înotătorilor în a

Administratie 23-09-2026 13:38

Neamț: Apa reprezintă prioritatea zero pentru județ, consideră președintele CJ, Daniel-Vasilică Harpa

Apa reprezintă prioritatea zero pentru județul Neamț, a declarat miercuri, președintele Consiliului Județean (CJ), Daniel-Vasilică Harpa, făcând referire în special la criza din zona Târgu-Neamț. ''Pentru zona Târgu-Neamț, soluția principală este noua aducțiune Preutești - Târgu-Neamț. Procedura de achiziț

Social 23-09-2026 12:30

Arad: Producția de porumb în județ - printre cele mai mici din ultimele decenii, pe fondul secetei

Producția de porumb în județul Arad va fi una dintre cele mai mici din ultimele trei decenii, la finalul campaniei de recoltare, pe fondul secetei pronunțate din acest an, în timp ce aproximativ 3.000 de fermieri solicită despăgubiri pentru culturile de primăvară calamitate. Directorul Direcției pentru Agricultură Arad, Adr

Social 23-09-2026 12:29

Buzău: Turiști recuperați din zona Poarta Vânturilor - Lacul Vulturilor; s-au dezorientat din cauza ceții

Două persoane au fost recuperate de jandarmii montani din zona Poarta Vânturilor - Lacul Vulturilor din munții Buzăului, după ce au întâmpinat dificultăți de orientare din cauza ceții dense, iar lipsa echipamentului adecvat le-a îngreunat deplasarea. Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Buzău, miercuri, &

Social 23-09-2026 11:34

Bacău: Traficul greu prin localitatea Ciobănuș, deviat pe ruta Onești - DN 11, după avarierea podului

Traficul greu pe DN 12A, în localitatea Ciobănuș din comuna Asău, a fost deviat pe ruta Onești - DN 11 - Târgu Secuiesc, după ce podul de fier din localitate a fost avariat miercu

Social 23-09-2026 10:38

Sondaj CURS: 47% dintre români susțin varianta alegerilor anticipate; tot 47% sunt împotrivă

Aproximativ 47% dintre români ar agrea varianta alegerilor anticipate, iar alți 47% se declară împotrivă, conform rezultatelor unui sondaj CURS. ''Posibilitatea organizării unor alegeri parlamentare anticipate împarte opinia publică în două tabere egale. 36% dintre respondenți consideră că actuala criză politică

Social 23-09-2026 10:12

Salvați Copiii implementează un proiect prin care îi sprijină pe părinți să înțeleagă mai bine provocările adolescenței

Salvați Copiii România implementează proiectul ''Conectat cu adolescentul meu'', prin care îi sprijină pe părinți să înțeleagă mai bine provocările adolescenței și să își susțină copiii în adoptarea unor comportamente sănătoase și responsabile. Prin acest proiect, părinții au acces la informații va

Social 23-09-2026 09:53

Mureș: Peste 40 de persoane, evacuate dintr-un bloc de locuințe din Luduș, din cauza unui incendiu

Peste 40 de persoane au fost evacuate dintr-un bloc de locuințe din orașul Luduș, în noaptea de marți spre miercuri, după ce un incendiu a izbucnit într-un apartament situat la etajul patru al unui imobil de pe strada Bradului. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș, la fața locului au fost mobilizate forțe

Social 23-09-2026 09:22

Buzău: Șapte persoane transportate la spital, după ce un autoturism s-a răsturnat pe câmp

Șapte persoane au fost transportate, miercuri dimineața, la Spitalul Județean de Urgență (SJU) Buzău cu multiple traumatisme, în urma unui accident de circulație petrecut pe DJ 203C, între localitățile Ulmeni și Movila Banului. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, șoferul unui autoturism a pierdut controlul vol