Tulcea: Începe festivalul Scrumbii de Rusalii
Satul pescăresc de la marginea orașului Tulcea găzduiește, începând de vineri după-amiază, festivalul Scrumbii de Rusalii, acțiunile organizate de Primăria municipiului în minivacanța aceasta variind de la ateliere educaționale, la observarea păsărilor și concerte.
Festivalul Scrumbii de Rusalii începe la ora 19:00, cu un recital al elevilor Liceului de Arte 'George Georgescu', care va fi urmat de cel al trupei rock Nuanțe, iar atelierul de marangozerie din Satul pescăresc va fi cu siguranță un punct de atracție pentru vizitatori.
'Vom avea un stand de minilotci. Kitul de lotci în miniatură a câștigat premiul de Best Educational Gift în Creta și a adus puncte în plus Dobrogei în candidatura sa la Regiunea europeană gastronomică în anul 2029. Va fi expus și pentru vânzare în fața atelierului de marangozerie', a declarat, pentru AGERPRES, artizanul bărcilor din lemn, Alexandru Onofrei.

Foto: (c) Luisiana Bîgea / AGERPRES
El a mai spus că atelierul le va oferi copiilor posibilitatea de a construi lotci în miniatură, iar pe adulți îi va invita la un concurs de tăiat bușteni la joagăr.
'Trebuie să ne reamintim de trecut și cum se lucra pe vremuri. Acum, tehnologia fiind în plină dezvoltare, atelierul este dotat cu echipamente de ultimă generație, dar ne place tot timpul să aducem în discuție amintirea bătrânilor marangozi și felul în care lucrau ei. Câștigătorii concursului de tăiat bușteni la joagăr vor primi pentru cel mai bun timp câte o lotcă în miniatură', a menționat Alexandru Onofrei.
Primăria municipiului Tulcea a pus la punct programul următoarelor trei zile pe teme. Astfel, sâmbătă, oaspeții sunt invitați la 'Descoperim Delta', duminică, tema zilei va fi 'Micii bucătari ai festivalului', iar luni, 'Carnavalul deltei', activitățile dedicate copiilor cu vârste de peste 5 ani urmând să înceapă în jurul orei 14:00 a fiecărei zile.
Seara, pe scena amplasată în fața mini-deltei de la marginea Satului pescăresc vor urca artiști și trupe pop și rock-pop care aduc în prim-plan linii melodice specifice zonei.
'Tradiția contează. Din experiența mea, nu uiți de unde pleci. E frumos să-ți păstrezi identitatea, să rămâi onest cu tine, să-ți amintești că, atunci când erai copil, se întâmplau lucruri. Tradiția ne-a făcut să fim oamenii de astăzi', a afirmat basistul trupei Zagăn, Cătălin Dumitrache.
Potrivit organizatorilor, festivalul Scrumbii de Rusalii celebrează gastronomia locală și va aduce în prim-plan scrumbii la grătar, afumate sau marinate, borșuri de pește, plăcinte dobrogene, baclavale, dulcețuri, produse artizanale, conserve locale, brânzeturi și preparate tradiționale din Delta Dunării.
Evenimentul a debutat în urmă cu câțiva ani cu titlul 'Scrumbii de Florii', dar s-a transformat și dezvoltat cu titlul 'Scrumbii de Rusalii'.
În ultimele săptămâni, societatea Servicii Publice SA a Primăriei municipiului Tulcea a realizat mai multe lucrări de reamenajare care, în mare parte, sunt finalizate și urmăresc îmbunătățirea aspectului general al ansamblului, reducerea prafului și crearea unui spațiu mai coerent și mai plăcut pentru vizitatori.
'În locul vechii parcări a fost amenajată o piațetă realizată cu piatră cubică istorică, recuperată de pe străzile municipiului și reutilizată într-un nou context la Satul pescăresc. În paralel, continuă lucrările de pavare a drumului către viitoarea parcare, care va fi organizată după zona restaurantului, astfel încât zona centrală a ansamblului să rămână mai liniștită, fără praf și liberă de autoturisme. Sub noul pavaj au fost realizate rețele de apă, electricitate și preluare a apelor pluviale, necesare pentru desfășurarea evenimentelor organizate în zonă. În această etapă, infrastructura electrică existentă permite alimentarea unui număr limitat de comercianți, urmând ca, într-o etapă viitoare, să fie realizat și un spor de putere pentru extinderea capacității de deservire', se specifică într-un comunicat de presă al Primăriei Tulcea.
Aflat la marginea orașului, pe malul minideltei cunoscute sub numele Zagăn sau Zaghen, Satul pescăresc, obiectiv inaugurat în anul 2015, este practic un parc tematic sistematizat cu trei alei majore ce încearcă să reconstituie Delta Dunării, pe fiecare fiind amplasate construcții reprezentative localităților din Delta Dunării, precum și un corp administrativ care constituie centru de informare.
Proiectul de amenajare a Satului pescăresc tradițional, cu un buget total de 5,3 milioane de lei, finanțat din fonduri europene prin Grupul local pentru pescărie durabilă în Delta Dunării, a avut ca obiective creșterea atractivității patrimoniului natural al zonei și sensibilizarea populației locale cu privire la importanța cunoașterii și protejării patrimoniului natural și cultural.
Satul pescăresc se află pe malul minideltei Zaghen sau Zagăn, de la marginea orașului Tulcea, și a fost o zonă inundabilă în urmă cu aproape un veac. Zona a fost desecată la finalul anilor 1960-1970 pentru a se realiza un aeroport care a funcționat în regimul comunist.
În perioada 2012-2016, zona a fost renaturată printr-un proiect finanțat de Uniunea Europeană, iar suprafața luciului de apă de la marginea orașului a ajuns la 147 de hectare. Prin proiectul de renaturare, realizat în parteneriat cu organizații neguvernamentale, s-au creat 47 de hectare de zone de refugiu pentru faună, s-au modernizat stațiile de pompare din zonă și a fost reabilitat digul din apropiere pe o lungime de 5,5 kilometri.
În momentul de față, zona adăpostește cuiburi de păsări protejate la nivel internațional, iar păsările pot fi văzute de pe drumul județean Tulcea-Dunavățu. AGERPRES/(A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Irina Poenaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: Scrumbii de Rusalii / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Accident pe Șos. Colentina din Sectorul 2; o femeie a fost lovită mortal de un autocar
O femeie în vârstă de 43 de ani a murit luni seară, după ce a fost lovită de un autocar, condus de un cetățean străin, pe Șos. Colentina din Sectorul 2 al Capitalei. ''Astăzi, în jurul orei 19:45, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație pe Șos. Colentina din S
Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de
Prahova: RO-ALERT de urs la Câmpina după o sesizare la 112 făcută pe baza unei fotografii generată cu AI
Locuitorii municipiului Câmpina au fost avertizați prin sistemul RO-ALERT cu privire la prezența unui urs pe o stradă din oraș, mesajul fiind generat în urma unei sesizări la 112 făcută pe baza unei fotografii realizate cu ajutorul inteligenței artificiale. 'În data de 18.10.2026, în jurul orelor 16:20, urmare a unu
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.
Mureș: Hrănire publică de lilieci și spectacole cu foc, la evenimentul nocturn de Halloween de la Zoo
Grădina Zoologică din Târgu Mureș, cea mai mare instituție de acest fel din România, își va redeschide porțile după lăsarea întunericului, în 24 octombrie, pentru un eveniment special de Halloween, ocazie cu care participanții vor urmări cum sunt hrăniți liliecii și vor asista la spectacole cu foc. 'Grădina Zo
Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in
Cluj: Firme de top își așteaptă vizitatorii la 'Noaptea Companiilor'
Firme de top din Cluj își așteaptă vizitatorii să le viziteze, în cadrul evenimentului 'Noaptea Companiilor', care se va desfășura în perioada 21-22 octombrie. 'Companii de top își așteaptă vizitatorii miercuri și joi, 21 și 22 octombrie, la Noaptea Companiilor (NCO) Cluj 2026, un eveniment în care par
Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document
Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene
Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an
Vrancea: Cutremur 'în direct' pentru mai mulți elevi gălățeni, la Observatorul Seismologic Vrâncioaia
Un grup de 30 de elevi de la Liceul Teoretic 'Emil Racoviță' din Galați, aflați luni în vizită la Observatorul Seismologic 'Dr. Cornelius Radu' de la Vrâncioaia în cadrul programului 'Școala altfel', a avut ocazia să urmărească în timp real înregistrarea unui cutremur cu magnitudinea ML 4,8, produs în zona seismică
Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en
Florin-Daniel Șandru a demisionat din funcția de președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului
Florin-Daniel Șandru și-a anunțat demisia din funcția de președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), subliniind că această decizie este una 'firească și necesară' (...) în contextul noii configurații politice'. 'În contextul noii configurații politice, dete
MAE/Atenționare de călătorie: Insulele Baleare - cod roșu de precipitații intense
Ministerul Afacerilor Externe informează luni cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Spaniei - Insulele Baleare asupra faptului că Agenția Națională de Meteorologie din Spania a emis pentru ziua de 19 octombrie o avertizare de cod roșu de precipitații intense în Insulele Baleare, în special Mallorca, Ib
Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor
Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes






