Dronă căzută la Galați/ MApN: Două aeronave F-16 au decolat de la Fetești, fiind sprijinite de un elicopter militar
Ministerul Apărării Naționale informează că, în cursul nopții de joi spre vineri, Federația Rusă a reluat atacurile cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România, unul dintre aceste aparate de zbor fiind urmărit de radare până în zona de sud a municipiului Galați, unde s-a prăbușit pe acoperișul unui bloc de locuințe, impactul fiind urmat de un incendiu.
La fața locului acționează echipe specializate din IGSU și alte structuri din MAI, din Serviciul Român de Informații și din Poliție Română.
Potrivit Ministerului Apărării, radarele MApN au detectat drone care evoluau în apropierea spațiului aerian al României.
Două aeronave F-16 aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană au decolat, la ora 01:19, din Baza 86 Aeriană de la Fetești, fiind sprijinite de un elicopter IAR 330 SOCAT al Forțelor Aeriene Române. Piloții aeronavelor au avut autorizare de angajare a țintelor pe toată durata alertei.
Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a informat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la necesitatea instituirii măsurilor de alertare a populației.
În acest context, au fost transmise mesaje RO-ALERT pentru județele Tulcea, Galați și Brăila. AGERPRES/(AS - editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Preda)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ISUBIF: O tânără - lovită de metrou, la stația Ștefan cel Mare
O femeie de 25 de ani a fost lovită de metrou, joi dimineața, la stația Ștefan cel Mare. Inspectoratul pentru Situații de Urgență București - Ilfov a anunțat că a intervenit la stația de metrou Ștefan cel Mare, unde o persoană a fost lovită de metrou. 'După deconectarea rețelei de la sursa de electricitate, echipajele de int
Olt: Turnul medieval de la Hotărani, vechi de cinci secole, a fost restaurat prin PNRR (GALERIE FOTO)
Turnul medieval de la Hotărani, din comuna Fărcașele, construit în urmă cu aproximativ 500 de ani pentru a fi punct de veghe și de observație, a fost consolidat și restaurat printr-un proiect finanțat prin PNRR în valoare de un milion de euro și va intra în circuitul turistic, potrivit primarului Leon - Viorel Vladu.
Posibilă tentativă de suicid la stația de metrou Ștefan cel Mare; circulația trenurilor, reorganizată
O posibilă tentativă de suicid a avut loc joi dimineața, în jurul orei 8:15, în stația de metrou Ștefan Cel Mare, firul 2, în urma acestui eveniment circulația trenurilor de metrou fiind reorganizată în conformitate cu procedurile interne pentru astfel de situații, informează Metrorex printr-un comunicat. Potrivit surse
Mureș: Un tânăr de 20 de ani a ajuns la spital cu arsuri, după ce acoperișul locuinței sale a fost mistuit de flăcări
Un incendiu puternic a izbucnit la o casă de pe strada Băncii din localitatea Deda, soldându-se cu rănirea unui tânăr de aproximativ 20 de ani și distrugerea acoperișului pe o suprafață de 100 de metri pătrați, a informat, joi, Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Horea' al județului Mureș. 'Victima, un tânăr
Prima trecere de pietoni inteligentă din București, amenajată pe Șos. Chitilei
Prima trecere de pietoni inteligentă din București a fost amenajată pe Șos. Chitilei, la intersecția cu Str. Prahovei, informează Primăria Capitalei. Este vorba despre un proiect-pilot care folosește tehnologia pentru a proteja pietonii la traversare. 'Sistemul rezolvă o problemă mare, frecventă în orașe: șoferii se obișnuiesc cu lumin
Principele Radu a participat la ceremonia aniversară '165 de ani de învățământ medical veterinar la București'
Principele Radu a luat parte la ceremonia aniversară '165 de ani de învățământ medical veterinar la București', organizată în aula Prof. dr. Aurel Popoviciu a Facultății de Medicină Veterinară din cadrul USAMV București. Cu acest prilej au avut loc lansarea albumului '165 de ani de învățământ medical veterinar la Bucur
Covasna: Element de muniție găsit în centrul municipiului Sfântu Gheorghe
Un element de muniție, provenind cel mai probabil din cel de-al Doilea Război Mondial, a fost descoperit, miercuri, în zona rezidențială aflată în spatele sediului Consiliului Județean Covasna din municipiul Sfântu Gheorghe. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Covasna, pompierii militari au fost solicitați printr-un apel
Hunedoara: Baza de tratament a SJU din Deva, modernizată cu fonduri europene
Consiliul Județean (CJ) Hunedoara a finalizat proiectul de creștere a eficienței energetice și reabilitare a Laboratorului de recuperare, medicină fizică și balneologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Deva, valoarea investiției ridicându-se la peste 4,4 milioane lei. Proiectul a fost realizat prin Planul Național de Redre
Olguța Vasilescu: Primarii municipiilor din România cer buget la timp și fonduri europene gestionate regional
Președintele Asociației Municipiilor din România (AMR), Lia Olguța Vasilescu, primar al municipiului Craiovaa declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Iași, că primarii vor ca bugetul de stat pentru anul viitor să fie adoptat până la sfârșitul acestui an și solicită să fie consultați în privința următorului ciclu de finan
Hunedoara: Turistă străină evacuată cu elicopterul din masivul Retezat
O tânără în vârstă de 26 de ani, care se afla în masivul Retezat împreună cu un grup de turiști olandezi, a fost evacuată din zona lacului Zănoaga, miercuri, cu ajutorul unui elicopter, după ce a căzut și a suferit un traumatism sever la un picior. 'Se pare că turista s-a dus după apă și a alunecat, rănindu-se
Şeful SMAp - întâlnire cu oficiali americani; cooperarea dintre Armata României şi Garda Naţională a SUA - pe agendă
Dezvoltarea cooperării dintre Armata României și Garda Națională a SUA a fost unul dintre subiectele discutate la întâlnirea dintre șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, cu oficiali americani. Marți, la sediul Ministerului Apărării Naționale, generalul Gheorghiță Vlad s-a întâlnit cu generalul Thomas M. Card
Primarul Târgu Jiului: Lucrările la primul pasaj subteran de pe Unirii încep după jumătatea lunii septembrie
Primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că lucrările la primul pasaj subteran de pe bulevardul Unirii vor începe după jumătatea lunii septembrie. El a menționat că au fost finalizate licitațiile pentru două dintre cele trei pasaje, urmând ca în scurt timp să fie finalizat
Alba: Turistă rănită după ce a căzut în 'micul canion al României', la Râpa Roșie
O turistă a fost rănită după ce a căzut, miercuri, în zona rezervației Râpa Roșie, lângă Sebeș, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba. Detașamentul de pompieri Sebeș a intervenit, miercuri, pentru căutarea-salvarea și acordarea primului ajutor medical unei persoane căzute în zona Râpa Roșie, a informat purt
Cluj: Incendiu la mai multe apartamente ale unui bloc din Florești
Un incendiu a izbucnit, miercuri, într-un bloc de locuințe din localitatea Florești, focul cuprinzând mai multe apartamente, precum și acoperișul imobilului, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj 'Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu izbuc
Brigada Rutieră: Polițist pe motocicletă - implicat într-un accident produs pe șoseaua Viilor din Capitală
Un polițist care se deplasa cu o autospecială moto pe șoseaua Viilor din Capitală a fost rănit ușor, după ce a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 68 de ani, a informat, miercuri, Brigada Rutieră a Capitalei. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, miercuri, în jurul orei 13:10, Brigada Rutie








