logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Harghita: 33 de ferme, gospodării și unități de procesare alimentară, integrate în circuitul turistic prin programul ''Open Farm''

Image

Un număr de 33 de ferme, gospodării, unități agricole sau de procesare alimentară din Harghita au fost certificate în cadrul programului ''Open Farm'', o inițiativă lansată în contextul pregătirilor pentru anul 2027, când județul deține titlul de regiune Gastronomică a Europei.

Programul este coordonat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Harghita (Visit Harghita) și își propune să integreze fermele locale și procesatorii de produse alimentare în circuitul turistic și să le ofere vizitatorilor experiențe autentice.

''Ceea ce facem este să integrăm în circuitul turistic acele ferme și locații care sunt menite și capabile să facă față vizitei de turiști. (...) Este un lucru unic la nivel de țară, așa, într-un mod organizat, nu s-a mai făcut după câte știu eu, cel puțin în ultimii 5-10 ani. Și integrarea acestor locații, ferme, ateliere de experiență, locuri de vizitat, cred că o să deschidă și noi orizonturi pentru întreprinzătorii locali'', a declarat marți Szabó Károly, director executiv al Visit Harghita, în cadrul evenimentului organizat cu ocazia acordării certificatelor Open Farm.

La rândul său, Mezey Zsolt, reprezentant Visit Harghita, a explicat că în cadrul programului au fost contactați fermieri, procesatori și producători care, pe lângă activitatea economică, își deschid porțile publicului pentru a prezenta modul în care sunt obținute produsele alimentare.

''În prima etapă ne-am dorit să adresăm invitația unor antreprenori, fermieri, procesatori și producători care pe lângă faptul că realizează produse de foarte bună calitate, își deschid porțile către publicul larg oferind astfel vizitatorilor posibilitatea de a descoperi viața de zi cu zi dintr-o fermă și procesul prin care laptele devine brânză, câmpul devine salată sau grâul devine pâine Pe scurt, cum ia naștere hrana noastră'', a declarat Mezey Zsolt.

În total, 46 de ferme și unități s-au înscris în program, iar 33 au primit certificarea. Printre criteriile de evaluare s-au numărat accesibilitatea, existența locurilor de parcare, organizarea spațiilor pentru vizitatori, informațiile disponibile în mai multe limbi și condițiile de igienă.

Următoarea etapă a programului va fi organizarea evenimentelor ''Open Farm Day'', care vor avea loc la sfârșitul lunii mai și ulterior în luna septembrie, când fermele participante vor putea fi vizitate gratuit.

Printre unitățile incluse în program se numără și Casa VLC- Punct Gastronomic Local din localitatea Bilbor administrat de Gabriela Vâlcan. Aceasta a declarat pentru AGERPRES că punctul gastronomic deține și o fermă, iar turiștii care vin în vizită pot vedea direct de unde provin produsele servite la masă.

Gospodăria din Bilbor include ovine, bovine, porci, păsări și struți, iar Gabriela Vâlcan spune că turiștii vin atât din țară, cât și din străinătate special pentru astfel de experiențe autentice.

În programul Open Farm a fost inclusă și o fermă și o unitate de procesare din comuna Mădăraș, deținute de inginerul horticultor Ferdinánd János. Acesta a precizat pentru AGERPRES că prin activitatea desfășurată de peste 20 de ani, încearcă să valorifice local fructele de pădure și plantele medicinale din Munții Harghitei.

Turiștii care vizitează unitatea pot vedea întregul proces de producție, de la laboratorul in vitro pentru înmulțirea plantelor și pepinierele, până la fabrica de prelucrare a fructelor.

Certificare ''Open Farm'' a primit și o fermă de porci din rasa Mangalița, deținută de Fecső Attila, din localitatea Ocna de Sus, comuna Praid, unde vizitatorii pot participa la degustări de produse tradiționale și pot vedea activitatea unei astfel de ferme.

''Este o experiență de neuitat. Mai ales că avem produse unicate în lume. Cum este jambonul maturat 2-3 ani de zile în salină. Atâta timp cât salina era funcțională (salina Praid-nred). Și când a fost inundată, după aia am făcut o salină artificială de suprafață'', a declarat Fecső Attila, pentru AGERPRES.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Harghita (Visit Harghita) a informat că programul pune un accent deosebit pe calitatea experienței oferite vizitatorilor, precum și pe asigurarea condițiilor adecvate de igienă și siguranță.

''Pe lângă rolul educativ, inițiativa are și o importantă componentă de consolidare a comunității, întărind legătura dintre producătorii locali și consumatori, contribuind, totodată, la promovarea valorilor gastronomice și agroturistice ale regiunii'', a transmis Visit Harghita, într-un comunicat de presă.

Lansarea programului Open Farm este strâns legată de pregătirile județului Harghita pentru titlul de Regiune Gastronomică a Europei 2027.

''Deținând titlul de Regiune Gastronomică a Europei pe anul 2027, am considerat că ar fi foarte important să integrăm fermele în circuitul turistic la nivel de județ, pentru că de acolo vine mâncarea, de fapt. Și dacă nu ne știm istoria, nu ne cunoaștem rădăcinile și nu cunoaștem procesul care ne dă mâncare și cum ajunge hrana pe masa noastră, atunci înseamnă că am făcut treaba numai pe jumătate. Inițiativa am învățat-o de la alții, mai cu experiență și mai renumiți - alte destinații mai renumite din domeniul turismului - și bunele practici noi întotdeauna încercăm să le aplicăm aici, în județul Harghita'', a declarat, pentru AGERPRES, Szabó Károly.

Informații suplimentare despre programul Open Farm, precum și lista fermelor participante, sunt disponibile pe platformele Visit Harghita. AGERPRES/ (A, AS, redactor: Gina Ștefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea) 

* Sursa foto: visitharghita.com 

Afisari: 1848

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 16-10-2026 12:42

Galați: Pelerinaj al Luminii, organizat de Arhiepiscopia Dunării de Jos, la 30 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Andrei

Arhiepiscopia Dunării de Jos organizează, vineri, un Pelerinaj al Luminii pe străzile municipiului Galați, pentru a marca împlinirea a 30 de ani de la aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei în oraș, potrivit unui comunicat transmis de Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Pelerinajul va începe la ora 18:00, urmând

Social 16-10-2026 12:21

Bihor: Proiectul acumulării nepermanente de la Corbești, reluat de ABA Crișuri după 15 ani, cu credit de la BCDE

Lucrările la acumularea nepermanentă Corbești, proiect inițiat în urmă cu 15 ani de Administrația Bazinală de Apă (ABA) Crișuri, au depășit, în prezent, 10% din stadiul de execuție, fiind o investiție, în valoare de 103 milioane de lei, finanțată printr-un credit contractat de ABA Crișuri de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE) și care se der

Social 16-10-2026 12:04

Dolj: Numărul răniților în accidentul de la Craiova a crescut la zece; un tânăr a decedat

Numărul persoanelor rănite în accidentul rutier produs vineri dimineață, pe strada Brestei din municipiul Craiova, între un autobuz de transport persoane și un autoturism, a crescut la zece, toate victimele fiind evaluate și tratate la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Craiova, a informat purtătorul de cuvânt al unității medicale, dr. Crist

Social 16-10-2026 12:02

IGSU: Operațiunile de căutare-salvare în Marea Neagră au fost reluate în această dimineață

Autoritățile române au reluat, vineri dimineață, operațiunile de căutare-salvare a persoanelor date dispărute în urma incidentului produs la bordul unei navei comerciale avariate în largul Mării Negre. 'Forțele și mijloacele de intervenție ale Ministerului Afacerilor Interne continuă misiunea, printr-o acțiune coordonată

Social 16-10-2026 11:59

VIDEO Prahova: Iarna s-a instalat la altitudini mari; în weekend, condițiile meteorologice pot deveni deosebit de dificile

Salvamontiștii anunță că iarna s-a instalat deja la altitudini mari și avertizează că, în acest weekend, condițiile meteorologice din zona montană înaltă pot deveni deosebit de dificile. Potrivit informațiilor postate, vineri, pe pagina de Facebook a Salvamont Prahova, în zona montană înaltă, ninsoarea, vântul puternic și ceața re

Social 16-10-2026 11:50

Arad: Zece răniți au ajuns la spital după accidentul de pe A1, doi au fost internați

Zece răniți au ajuns la spital în urma accidentului de la A1, produs în noaptea de joi spre vineri, în care au fost implicate cinci autovehicule în care se aflau 12 persoane, iar cauza ar fi neatenția în conducere. Reprezentanții Biroului de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Arad au declarat, pentru AGE

Social 16-10-2026 10:54

VIDEO Sibiu: 12 echipe de cadeți din nouă țări, la prima ediție a Mountain Challenge Competition (19-23 octombrie)

Prima ediție a competiției Mountain Challenge Competition 2026 va avea loc în perioada 19-23 octombrie, în zonele Săliște, Crinț, Sibiel, Bâlea Cascadă și Bâlea Lac din județul Sibiu, reunind 12 echipe de cadeți din nouă țări, a anunțat Academia Forțelor Terestre 'Nicolae Bălcescu' (AFT), pe pagina de Facebook. 'Scenariul es

Social 16-10-2026 10:48

Dolj: Tânăr de 20 de ani, decedat în accidentul dintre un autoturism și un autobuz, la Craiova; șase pasageri au ajuns la spital

Un tânăr de 20 de ani a murit și alte șase persoane au fost transportate la spital în urma accidentului rutier produs vineri dimineață, pe strada Brestei din municipiul Craiova, după ce autoturismul condus de acesta ar fi pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un autobuz de transport persoane. Potrivit Inspectoratu

Social 16-10-2026 10:33

Maramureș: Pădurar găsit decedat într-un canton silvic; una dintre ipoteze - atacul unui cerb

Un pădurar din cadrul Direcției Silvice Maramureș a fost găsit decedat, joi seară, în incinta complexului de vânătoare aflat în gestiunea ocolului silvic, una dintre ipotezele luate în calcul fiind aceea a atacului unui cerb, în condițiile în care trupul bărbatului prezenta leziuni grave. Conform datelor pub

Social 16-10-2026 10:22

Ciucu anunță selecții pentru CA-urile companiilor: Vreau ca Bucureștiul să fie un model pentru toată țara

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță selecții pentru consiliile de administrație ale companiilor municipale. Pe site-ul Primăriei au fost publicate anunțurile pentru: Compania Municipală Parking, Compania Energetica Servicii, Trustul de Clădiri Metropolitane, Service Ciclop S.A. și Compania Eco Igienizare. 'Am promis că

Social 16-10-2026 09:38

ANCPI: 108.437 de imobile, vândute în perioada iulie - septembrie; mai puține tranzacții față de 2025

Peste 108.000 de imobile au fost vândute la nivel național în perioada iulie - septembrie, mai puține cu 66.000 față de aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară transmis vineri AGERPRES, în perioada iulie - septembrie, la nivelul întregii țări

Social 16-10-2026 09:38

Dolj: Șapte victime în urma unui accident dintre un autobuz și un autoturism în Craiova; o persoană în stop cardio-respirator

Șapte persoane au fost rănite în urma unui accident rutier produs vineri dimineață, pe strada Brestei din municipiul Craiova, între un autobuz de transport persoane și un autoturism, una dintre victime fiind în stop cardio-respirator, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj. Din

Social 16-10-2026 09:26

VIDEO Argeș: Acțiune de deszăpezire pe DN 7C - Transfăgărășan

Utilajele de la Secția de Drumuri Naționale Pitești intervin, vineri dimineață, pentru deszăpezirea DN 7C - Transfăgărășan. Echipele acționează cu autoutilaje cu lamă și material antiderapant, potrivit unei informări transmise pe pagina de Facebook a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) București.

Social 16-10-2026 08:36

Termoenergetica începe probele la cald pentru consumatorii din Capitală

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) anunță că, în cursul zilei de vineri, vor începe probele la cald pentru consumatorii urbani din Capitală. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, probele se vor desfășura progresiv, având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare și starea conductelor, prec

Social 16-10-2026 07:24

Arad: Șapte persoane au fost rănite într-un accident în lanț cu cinci autovehicule pe autostradă

Șapte persoane au fost rănite într-un accident în lanț petrecut, în noaptea de joi spre vineri, pe autostrada A1, în județul Arad, în care au fost implicate cinci autovehicule, victimele fiind transportate la spital. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad, s-au ciocnit trei autoturisme și d