Bistrița-Năsăud: Primii practicanți de speoturism au pătruns în Peștera Tăușoare; se fac demersuri pentru turismul de masă
Peștera Tăușoare din Munții Rodnei, cea mai lungă peșteră din Carpații Orientali, a primit recent primul grup de practicanți de speoturism, într-un exercițiu de deschidere a acestei rezervații științifice, greu accesibile, către public.
Custodele peșterii, Crin-Triandafil Theodorescu, care în același timp este și preot ortodox în cartierul Lușca al orașului Năsăud, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, că acești primi turiști, echipați corespunzător, au pătruns în peșteră în baza unei autorizații emise de Comisia Patrimoniului Speologic și au vizitat, printre altele, Sala Bilelor, Sala Meselor și Sala Muntelui.
'Sunt turiști obișnuiți, până într-un punct, dar care au o condiție fizică mai bună. Sunt evaluați în mod aparte de către cel care aplică acest act de turism, speoturismul. Sunt echipați cu echipament primar de speologie și dirijați foarte atent de către un ghid. Grupul a fost din Cluj. (...) Echipa aceasta care a venit de la Cluj, firma aceasta, mai are autorizație cu o intrare. I-am dus în Sala Muntelui, Sala de Mese - parțial, Sala Bilelor, florile de gips, Galeria 700, galeria de înaintare', a explicat Theodorescu.
Acesta a adăugat că a început să lucreze la documentația necesară pentru a deschide Peștera Tăușoare către turismul de masă, prin amenajarea unei intrări în Sala Muntelui.
'Planul meu este să trec Sala Muntelui din clasa de protecție B în clasa de protecție C. La clasa de protecție B, legea permite speoturismul; la clasa C, permite turismul de masă. Sala este acum total inaccesibilă, ca să ajungi la ea trebuie să mergi mulți kilometri prin măruntaiele pământului. Dar ea, fiind aproape de suprafață și având o intrare preistorică, care acum este colmatată de prăbușiri, acolo se poate face o deschidere nouă, pe unde să poată intra turiștii', a spus custodele.
Pentru ca visul preotului-speolog să devină realitate, au fost demarate discuții cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest și Primăria comunei Rebrișoara, pe raza căreia se află peștera, în vederea solicitării de fonduri europene pentru amenajarea accesului către Sala Muntelui, pe exercițiul bugetar 2028-2034.
Peștera a fost descoperită de un învățător, Leon Bîrte, în anul 1955, iar în 2007 a primit statut de arie protejată, fiind inclusă în rețeaua Natura 2000, datorită valorii științifice ridicate în domeniile geologie, paleontologie, microbiologie și chiropterologie (studiul liliecilor).
Din anul 2010, aria protejată Peștera Tăușoare, cu componentele sale subterane și supraterane, este custodiată de Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud. AGERPRES/(A - redactor: Tina Dumitrescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Olt: Saci cu oase, găsiți într-o groapă la cimitirul Strehareți; primarul Slatinei acuză administratorul privat
Mai mulți saci plini cu oseminte au fost descoperiți miercuri, în cimitirul Strehareți din Slatina, de angajații care făceau săpături specifice activităților funerare, primarul municipiului, Mario De Mezzo, acuzând fostul administrator privat al cimitirului, evacuat cu executor în urmă cu două săptămâni, că ar fi scos rămășițele umane pentru a
Ialomița: Starea de alertă în Slobozia și 4 localități pe fondul suspendării autorizației de mediu a operatorului de apă-canal, prelungită cu 30 de zile
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Ialomița a decis, miercuri, prelungirea cu 30 de zile, în perioada 18 septembrie-17 octombrie, a stării de alertă în municipiul Slobozia și comunele Scânteia, Ciulnița, Cosâmbești și Mărculești, cu satele aferente, pe fondul suspendării autorizației de mediu a operatorului de apă-canal SC Ur
#AnulNadia/Bihor: Expoziția 'Nadia Comăneci - Drumul către perfecțiune', la Muzeul Țării Crișurilor, dar și la Londra
Expoziția 'Nadia Comăneci - Drumul către perfecțiune', reconfigurată în jurul numărului de concurs '73', poate fi vizitată, începând de miercuri, la Muzeul Țării Crișurilor (MTC) din Oradea, până în decembrie 2026. O versiune mai comprimată a expoziției va ajunge și la Londra, unde va fi prezentată
Alba: A murit, la 111 ani, cea mai în vârstă persoană din România - o femeie din Cugir
Cea mai în vârstă persoană din România, o femeie supercentenară din orașul Cugir, a decedat la 111 ani, potrivit unui anunț făcut, miercuri, de administrația locală. 'Doamna Noja Paladia, recunoscută oficial drept cea mai în vârstă persoană din România și prima femeie supercentenară din istoria documenta
Tulcea: Trei centre sociale noi, inaugurate oficial de Primăria municipiului reședință
Primăria municipiului Tulcea a inaugurat, miercuri, trei centre sociale, două dintre ele destinate persoanelor cu dizabilități și unul celor în vârstă, construite prin fonduri europene alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), acestea dispunând în momentul de față de personalul minim necesar. Cele
Harghita: Continuă pregătirile pentru titlul de Regiune Gastromomică a Europei; 59 de unități au primit certificarea Myrmidone
Un număr de 55 de unități de alimentați publică din Harghita și patru din Covasna au primit miercuri certificarea Myrmidone, o inițiativă menită să promoveze gastronomia locală și care face parte din pregătirile pe care autoritățile județene le fac pentru anul 2027, când Harghita va deține titlul de Regiune Gastronomică a Europei. Certif
Buzău: Bărbat decedat în timpul unor lucrări de întreținere tehnică la linia de contact, pe calea ferată
Un bărbat a decedat, miercuri, după ce s-ar fi electrocutat în timpul unor lucrări de întreținere tehnică la linia de contact, pe calea ferată, în localitatea Zoița din județul Buzău. Potrivit Sucursalei Regionale a Căilor Ferate (SRCF) Galați, pe parcursul zilei de miercuri circulația feroviară a fost suspendată temporar pe
Iașiul se află pe locul 486 în topul celor mai bune o mie de orașe ale lumii
Iașiul ocupă locul 486 în topul celor mai bune o mie de orașe ale lumii, în ediția din 2026 a Indicelui Global al Orașelor pentru 2026 realizat și publicat de Oxford Economics, a anunțat, miercuri, primarul Mihai Chirica. Potrivit sursei citate, Bucureștiul se află pe locul 214 în acest top, Iașiul fiind al doilea oraș din ța
Zilele Bucureștiului: Concerte, proiecții de video mapping și tururi ghidate, sâmbătă și duminică
Zilele Bucureștiului vor fi sărbătorite sâmbătă și duminică prin concerte, spectacole, proiecții de video mapping, tururi ghidate și dezbateri. Evenimentul marchează 567 de ani de la prima atestare documentară a orașului, a informat Primăria Capitalei, miercuri, pe pagina sa de
MAI anunță încheierea protestului din Piața Victoriei; șase manifestanți violenți au fost reținuți
Ministerul Afacerilor Interne anunță încheierea protestului din Piața Victoriei, în urma căruia 47 de manifestanți violenți au fost conduși la secțiile de poliție, iar șase au fost reținuți pentru 24 de ore. De asemenea, polițiștii au întocmit trei dosare penale, inclusiv pentru folosirea de obiecte periculoase.
Bihor: Ozonul, protector sus în atmosferă, poluant la nivelul solului; recomandări ale medicilor
De Ziua Internațională pentru Protecția Stratului de Ozon, specialiștii atrag atenția asupra unei diferențe esențiale: dacă ozonul din stratosferă protejează Pământul de radiațiile ultraviolete solare, cel format la nivelul solului este un poluant atmosferic și iritant respirator, afectând, la concentrații ridicate, sănătatea, mai ales în zilele foa
REPORTAJ Tulcea: Periprava, satul de la marginea războiului declanșat de Rusia în Ucraina
Numărul turiștilor care au vizitat anul acesta satul Periprava, localitate aflată pe malul Dunării, la granița româno-ucraineană, a scăzut cu aproape 75% din cauza războiului declanșat de Rusia în țara vecină, localitatea care are toate atuurile istorice și naturale să-și păstreze autenticitatea depopulându-se continuu, chiar dacă pescari împă
Buzău: Lucrări de 8.8 milioane lei pentru creșterea siguranței în trafic pe DN10, între Siriu și Covasna
Suma de 8.8 milioane lei a fost cheltuită pentru lucrări de asfaltare și tratare a zonelor cu tasări, pe o lungime de peste 20 de km din DN10, între Gura Siriului și limita cu județul Covasna, pentru creșterea siguranței participanților la trafic, în completarea intervențiilor desfășurate pentru punerea în siguranță a versanților unde au avut frecve
IGSU: Misiunea din Grecia se încheie; 120 de pompieri, în trei schimburi, au fost prezenți în apropierea Atenei
Pompierii români și-au încheiat misiunea în Grecia, unde au sprijinit autoritățile elene în lupta cu incendiile de vegetație. ''Astăzi, ultimul schimb își încheie misiunea și pornește spre casă, după ce a dus mai departe, în Grecia, experiența și spiritul de solidaritate ale pompierilor rom&aci
Buzău: La Berca va avea loc a XIII-a ediție a Festivalului Cârnaților de Pleșcoi, produs cu Indicație Geografică Protejată
Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului Cârnaților de Pleșcoi, produs tradițional înscris în registrul celor care beneficiază de Indicație Geografică Protejată, recunoscuți prin gustul picant rezultat al unei combinații de usturoi, ardei iute roșu și cimbru, va avea loc în perioada 18-20 septembrie, în comuna Berca.












