Harghita: 200 de elevi vor curăța zona Harghita Mădăraș într-o amplă acțiune de ecologizare
O amplă acțiune de ecologizare, la care vor participa aproximativ 200 de elevi din Vlăhița, va avea loc pe 29 mai în zona montană Harghita Mădăraș, în cadrul proiectului 'Pădurea ca ecosistem durabil și resursă naturală', derulat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) 'Munții Harghita'.
Evenimentul, intitulat 'Curățăm Harghita Mădăraș', este organizat printr-un proiect finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), câștigat în anul 2025, și are ca scop ecologizarea uneia dintre cele mai vizitate destinații turistice din județul Harghita.
Potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de directorul ADI 'Munții Harghita', Madár Zsolt, elevii din clasele V-VIII vor fi transportați la centrul turistic și sportiv Harghita Mădăraș, unde vor participa la o acțiune organizată de colectare a deșeurilor rămase eventual după sezonul de iarnă.
'Scopul acțiunii este ca, la finalul zilei, să lăsăm în urmă un Mădăraș mai curat, contribuind astfel la păstrarea curățeniei și a valorilor mediului forestier', a transmis acesta.
Elevii participanți provin de la școlile Gábor Áron și Mártonffi János din Vlăhița, instituții partenere în cadrul proiectului.
ADI Munții Harghita invită și organizațiile civice, asociațiile și ONG-urile să se alăture inițiativei, subliniind că zona montană Harghita Mădăraș 'este una dintre cele mai vizitate destinații turistice din județul Harghita, iar păstrarea curățeniei și a valorilor naturale reprezintă o responsabilitate comună'.
Participarea poate fi confirmată până la data de 20 mai 2026, la adresa de e-mail: madarzsolt@hargitamegye.ro.
Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului câștigat de Asociație și finanțat de AFM, intitulat 'Pădurea ca ecosistem durabil și resursă naturală', care include 17 programe dedicate protecției naturii și mediului forestier.
Implementarea se desfășoară până la sfârșitul anului 2026 și implică aproximativ 1.000 de elevi din Vlăhița, Asociația aflându-se în prezent la jumătatea proiectului, a mai transmis sursa citată. AGERPRES / (AS, redactor: Gina Ștefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gorj: Salariat al Uzinei Mecanice Sadu, rănit în urma unei explozii
Un salariat al Uzinei Mecanice Sadu a fost transportat la spital, joi, după ce a fost rănit la locul de muncă, în urma unei explozii, au informat reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj. 'În data de 24 septembrie, (...) în cadrul unei societăți de fabricare a armamentului și muniției din localitatea
Olt: Demisia primarului Caracalului, Ion Doldurea, înregistrată oficial; atribuțiile, preluate de viceprimarul Pătran
Demisia din funcție a primarului municipiului Caracal, Ion Doldurea, a fost înregistrată atât la Primăria Caracal, cât și la Prefectura Olt, iar atribuțiile primarului sunt îndeplinite de viceprimarul Laurențiu Pătran, a precizat, joi, subprefectul Adrian Mihai. 'Instituția Prefectului Olt a fost înștiințată p
Vaslui: A fost lansată platforma digitală descoperavaslui.ro; prezintă informații despre județ și atracții turistice
Platforma digitală descoperavaslui.ro, realizată de reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Vaslui, a fost lansată cu ocazia celei de-a XI-a ediții a evenimentului 'Descoperă Nord-Est'. Site-ul prezintă informații despre județul Vaslui și obiective care ar putea reprezenta o atra
Bihor: Aproximativ 2.000 de plăți necuvenite, depistate de AJPIS în 2025
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Bihor a identificat, anul trecut, 1.950 de debite, reprezentând beneficii sociale plătite necuvenit, a declarat joi, în ședința Colegiului prefectural, consilierul juridic Livia Popuș, din cadrul instituției. Cele mai multe situații au fost des
Directorul Casei de Pensii Bihor: Nu există un 'fenomen' al pensiilor calculate greșit; oamenii să aibă încredere
Directorul Casei Județene de Pensii Bihor, Laurențiu Țenț, a declarat, joi, în ședința Colegiului prefectural, că oamenii trebuie 'să aibă încredere în angajații instituției și să știe că pensiile lor sunt calculate corect' și că nu există un 'fenomen' al pensiilor calculate greșit. Acesta a explicat că acea c
MApN: Pacient cu arsuri - transportat la Bruxelles cu o aeronavă Spartan a Forțelor Aeriene Române
O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat joi, în jurul orei 10:00, din Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni, pentru a efectua o misiune de transport umanitar pe ruta Otopeni - Bruxelles - Liege - Otopeni, în vederea transferului unui pacient cu arsuri la Spitalul Militar 'Regina Astrid' din
Bihor: În jur de 1.000 de dosare de pensii sunt încă restante în județ în privința recalculării
Casa Județeană de Pensii Bihor are încă peste 1.000 de dosare restante în privința recalculării, obiectivul fiind încheierea acestora până la finalul acestui an, a declarat, joi, directorul instituției, Laurențiu Țenț. Potrivit acestuia, recalcularea celor aproximativ 135.000 de pensii din județ efectuată în 2004
Arad: Aproape toate panourile de sticlă securizată de la un dig panoramic, avariate după ce au fost lovite cu pietre (FOTO-VIDEO)
Aproape toate cele 300 de panouri din sticla securizată care formează un dig panoramic de-a lungul râului Mureș, în municipiul Arad, au fost avariate, după ce au fost lovite cu pietre sau bolovani, fiind depuse sesizări la poliție. Digul panoramic din sticlă a fost finalizat în urmă cu cinci ani, printr-un proiect cu finanțar
Excursie cu bicicleta, duminică, la Pădurea Băneasa
Amatorii de sport și de natură sunt invitați să participe duminică la o excursie cu bicicleta la Pădurea Băneasa, eveniment organizat de Asociația HaicuBicla și Asociația Parcul Natural București (APNB), cu sprijinul Primăriei Sectorului 1. Traseul este flancat de Poliția Locală Sector 1 și Brigada Rutieră, alături de voluntari în veste
Prahova: Târgul de Toamnă de la Ploiești - zeci de producători aduc legume și fructe de sezon, produse apicole și tradiționale
Cea de-a XXIV-a ediție a Târgului de Toamnă organizat la Ploiești de societatea Hale și Piețe se va deschide vineri, zeci de producători fiind prezenți cu legume și fructe de sezon, produse apicole și tradiționale. 'Târgul va reuni producători autohtoni și va oferi vizitatorilor posibilitatea de a descoperi și cumpăra o varieta
Buzău: Bărbat accidentat mortal în timp ce se afla pe marginea drumului, în apropierea autoturismului său
O persoană și-a pierdut viața și o alta a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale, în urma unui accident produs pe DN2 (E85), între un autoturism staționat și o autoutilitară. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, evenimentul rutier a avut loc în afara localității Poșta Câlnău.
Arad: Zona istorică a orașului Sântana, modernizată cu 19,5 milioane de lei
Zona istorică a orașului Sântana, care include trei parcuri, va fi modernizată în următorii doi ani printr-un proiect cu o finanțare totală de 19,5 milioane de lei, cea mai mare parte a sumei provenind de la Uniunea Europeană. Primarul orașului, Daniel Tomuța, a declarat joi, pentru AGERPRES, că șase companii s-au înscris la
Harghita: Peste 450 de apeluri privind prezența urșilor, de două ori mai multe decât în 2025
Numărul apelurilor la 112 prin care este semnalată prezența urșilor în apropierea zonelor locuite din județul Harghita este de peste două ori mai mare decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, arată datele Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Harghita, transmise la solicitarea AGERPRES. Sursa cita
Buzău: DRDP amenajează un pod provizoriu la Nehoiu, etapă înaintea construirii unui pod nou pe DN10
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău a anunțat demararea lucrărilor la podul de pe DN 10, în localitatea Nehoiu, proiect de investiții care va debuta cu amenajarea unui pod provizoriu ce va asigura traficul pe drumul de legătură între județele Buzău și Brașov. 'Ordinul de începere intră în vigoare &i
Gorj: Se acționează cu material antiderapant pe Translapina, între Rânca și Obârșia Lotrului
Drumarii acționează, joi dimineață, cu material antiderapant pe DN 67C - Translapina, între Rânca și Obârșia Lotrului, informează reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova.














