Gorj: Accident de muncă la Termocentrala Rovinari; un electrician a fost transportat la spital
Un angajat al Complexului Energetic Oltenia (CEO) a fost transportat la spital în urma unui accident de muncă petrecut marți la Termocentrala Rovinari.
'În data de 19 mai, în jurul orei 05:50, la Sucursala Electrocentrale Rovinari din cadrul Societății Complexul Energetic Oltenia, a avut loc un accident de muncă. Un salariat încadrat pe un post de electrician, după efectuarea rondului în instalațiile aferente Atelierului Concasare Nord - acționările benzilor transportoare, în mod nejustificat, s-a urcat pe instalația de desprăfuire (instalație dezafectată) și s-a deplasat pe calea de acces care duce spre acoperișul clădirii Concasare 1, moment în care s-a dezechilibrat și a căzut pe platforma de la nivelul acționărilor benzilor transportoare', au menționat, pentru AGERPRES, reprezentanții CEO.
Salariatului i-a fost acordat primul ajutor de către personalul de specialitate din cadrul SE Rovinari, după care a fost transportat cu ambulanța din cadrul sucursalei la Spitalul Orășenesc Rovinari, fiind ulterior transferat la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, în vederea efectuării de investigații și acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Evenimentul a fost comunicat Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj, conform procedurilor legale în vigoare.
Conducerea CEO a dispus constituirea unei comisii de cercetare a evenimentului, în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor exacte ale producerii accidentului, potrivit sursei citate. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Popescu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sibiu: Sediile IPJ, SRI și Spitalului de Pediatrie, printre zecile de imobile inundate de ploaia torențială
Sediile Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), Serviciului Român de Informații (SRI) și Spitalului Clinic de Pediatrie se numără printre cele 34 de locuri din municipiul Sibiu în care pompierii au intervenit până la ora 20:00 pentru evacuarea apei, în urma ploii torențiale de luni după-amiază, a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuv
Funcționarii din Senat și Camera Deputaților, în grevă japoneză pe parcursul procedurilor de învestire a Guvernului
Funcționarii parlamentari din Senat și Camera Deputaților sunt în grevă japoneză pe toată perioada derulării procedurilor de învestire a noului Guvern, au anunțat, luni, liderii de sindicat din cele două camere. Aceștia protestează față de nivelul scăzut de salarizare, pe care îl consideră unul 'umilitor'.
Sibiu: Zeci de solicitări pentru evacuarea apei în municipiul reședință după o ploaie torențială (GALERIE FOTO)
Pompierii sibieni au primit, luni după-amiază, 59 de solicitări pentru evacuarea apei din subsoluri și gospodării din municipiul Sibiu, în urma precipitațiilor abundente produse pe fondul codului portocaliu de vreme severă emis de Administrația Națională de Meteorologie, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).
Amenzi de peste 15.000 de lei pentru 'parcagii' și pentru lipirea ilegală a afișelor
Poliția Locală a Capitalei anunță că în cursul săptămânii trecute a aplicat amenzi de 11.000 de lei pentru lipirea ilegală a afișelor și de 4.900 de lei pentru 'parcagii'. Astfel, trei sancțiuni au fost aplicate pentru lipirea afișelor în zonele Magheru, Știrbei Vodă și Bd. Carol I. 'Le-am confiscat
Sibiu: Proiecte de peste un miliard de lei în municipiul Mediaș, dublu față de investițiile din ultimul deceniu
Primăria Municipiului Mediaș are în pregătire și în derulare proiecte de peste un miliard de lei, potrivit unui bilanț prezentat luni la împlinirea unui deceniu de mandat al primarului Gheorghe Roman, informează un comunicat de presă. 'Cunoscând faptul că mai este mult de muncă până când Mediașul va arăt
Constanța: A fost recuperat trupul celui de al cincilea membru de echipaj de pe remorcherul scufundat în portul Midia
Trupul celui de-al treilea marinar dat dispărut după scufundarea remorcherului Astana în largul portului Midia a fost găsit luni, corpurile altor doi marinari fiind recuperate săptămâna trecută, în timpul operațiunilor de ridicare la suprafață a epavei aflate la o adâncime de 26 de metri. Midia Marine Terminal (MMT) și
Harghita: Peste 1.100 de consumatori au rămas fără energie electrică; un copac a căzut peste liniile electrice
Peste 1.100 de consumatori din mai multe localități au rămas fără energie electrică, luni, după ce un copac a căzut peste liniile electrice, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență Harghita. Potrivit sursei citate, avaria a lăsat nealimentate 22 de posturi de transformare din localitățile Vărșag, Șicasău, Valea lui Pavel, Fân
Sălaj: Pompierii intervin în mai multe localități pentru evacuarea apei din gospodării
Pompierii militari sălăjeni intervin, luni, în mai multe localități din județ pentru evacuarea apei din gospodării afectate de ploile abundente și pentru înlăturarea efectelor produse de vântul puternic. 'La aceasta oră, pompierii intervin in localitățile Șimleu Silvaniei, Crișeni și Zalău pentru evacuarea apei din mai mu
Giurgiu: Operatorul de apă va depista pierderile din rețea cu ajutorul unor debitmetre electromagnetice
Operatorul de apă va instala 20 de debitmetre electromagnetice, achiziționate în cadrul unui proiect cu finanțare europeană, pe rețelele de alimentare cu apă din municipiul Giurgiu și din localitățile limitrofe, pentru a depista pierderile din rețea și avariile. 'În cadrul Proiectului regional de dezvoltare a sistemelor de apă
ISUBIF: Locatarii unui bloc din București au fost evacuați după ce s-au semnalat scurgeri de gaze
Pompierii au evacuat toți locatarii unui bloc cu șase scări de pe strada Postăvarul din București după ce au fost semnalate scurgeri de gaz de la o țeavă care face legătura cu un bloc. 'Până în acest moment au fost evacuate 90 de persoane și a fost întreruptă alimentarea cu gaz de către reprezentanții companiei de gaze. D
Sector 5: Programul 'Grădinița de Vacanță' a fost deblocat
Programul 'Grădinița de Vacanță' a fost deblocat în Sectorul 5, au fost identificate sursele de finanțare pentru plata salariilor personalului și asigurarea mâncării gratuite pentru copii, a hotărât Consiliul Local în ședința de luni. 'Am deblocat programul 'Grădinița de Vacanță'. Am reparat greșelil
Galați: Pompierii care căutau un dispărut în Dunăre au găsit trupul altui bărbat înecat
Pompierii care desfășurau o misiune de căutare cu bărci și scafandri a unui bărbat de aproximativ 40 de ani, dat dispărut în apele Dunării duminică, după ce s-a răsturnat cu un skijet, au descoperit trupul altui bărbat înecat, a cărui identitate urmează să fie stabilită de polițiști. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urge
Sector 5: Peste 30 de milioane de euro vor fi investiți în reabilitarea blocurilor și a unităților de învățământ
Peste 30 de milioane de euro vor fi investiți în reabilitarea blocurilor și a unităților de învățământ din Sectorul 5, după ce Consiliul Local a adoptat în ședința de luni un proiect de hotărâre în acest sens. Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a atras atenția, pe Facebook, că sunt redirecționate f
REPORTAJ/Tulcea: Delta Dunării și-a deschis porțile turiștilor și îi așteaptă cu evenimente de prestigiu (GALERIE FOTO)
Sulina îi așteaptă pe turiști cu coduri QR prin care le este pus la dispoziție un ghid audio cu istoria unor clădiri de patrimoniu din oraș și informații despre păsările Deltei Dunării, narate de liceeni, iar multe din localitățile județului Tulcea, inclusiv cele situate în perimetrul Parcului Național Munții Măcinului, le pregătesc evenimente și invitați
Covasna: Un urs a fost extras la Sfântu Gheorghe; se menține activă o capcană pe strada Lunca Oltului
Un exemplar de urs a fost extras în weekend din zona străzii Fermei din municipiul Sfântu Gheorghe, iar autoritățile mențin activă o capcană pe strada Lunca Oltului, unde au fost semnalate, de asemenea, indicii ale prezenței urșilor, a informat administrația locală. Potrivit informațiilor postate pe site-ul instituției, intervenția














