Sondaj CURS: Climat general de neîncredere și pesimism; inflația și costul vieții, principalele preocupări ale populației
Inflația și costul vieții sunt principalele preocupări ale populației, societatea fiind dominată de un climat de neîncredere și pesimism față de direcția în care merge România, iar instabilitatea politică a devenit una dintre temele centrale în percepția publică, arată un sondaj CURS realizat în perioada 1-14 mai și publicat duminică.
Respondenții au indicat în proporție de 81% că principalele probleme sunt inflația și costul vieții. Alte probleme indicate de sunt: instabilitatea politică (59%), corupția (38%), securitatea națională (36%), prețul combustibilului (31%), lipsa locurilor de muncă de (21%).
Climatul de pesimism și nemulțumire este arătat atât de faptul că 82% dintre respondenți au spus că țara se îndreaptă într-o direcție greșită, în timp ce doar 15% au apreciat ca bună direcția actuală, cât și din percepția asupra viitorului, 44% dintre români declarându-se mai degrabă pesimiști în legătură cu următorii cinci ani, 26% - 'foarte pesimiști' și doar 28% - optimiști.
'Percepția negativă asupra evoluției României este aproape generalizată: peste opt din zece respondenți consideră că țara merge într-o direcție greșită, iar majoritatea populației privește cu pesimism următorii ani. În paralel, instituțiile centrale ale statului și liderii politici continuă să înregistreze niveluri ridicate de neîncredere, fără ca vreun actor politic să reușească să coaguleze un sprijin majoritar', indică rezultatele cercetării sociologice.
În ceea ce privește încrederea în personalitățile politice, niciuna dintre personalitățile cuprinse în sondaj nu depășește pragul de 35% în zona de încredere ridicată, clasamentul fiind condus de Călin Georgescu (cu 32% încredere multă și foarte multă), urmat de Nicușor Dan, (31%), Ilie Bolojan (25%), George Simion (23%).
'Traian Băsescu, Cristian Popescu Piedone și Sorin Grindeanu sunt grupați în jurul pragului de 21%, în timp ce Hunor Kelemen, Diana Șoșoacă și Dominic Fritz înregistrează cele mai ridicate niveluri de neîncredere', menționează sursa citată.
Încrederea în partidele politice rămâne la un nivel redus, indică sondajul, având în vedere că 35% dintre respondenți au declarat că au puțină încredere în partidele politice existente, iar 33% au spus că nu au deloc încredere și doar 30% au afirmat că au multă sau foarte multă încredere în actualele partide.
Biserica și Armata rămân instituțiile cu cea mai mare cotă de încredere, cu 79%, respectiv 76%.
'Poliția și autoritățile locale depășesc la rândul lor pragul majorității, cu 55% și 53% încredere. În schimb, instituțiile centrale ale statului înregistrează niveluri ridicate de neîncredere: Parlamentul este creditat cu doar 24% încredere, Guvernul cu 26%, iar Justiția cu 20%. Președinția înregistrează la rândul ei un nivel de încredere, de 31%', arată rezultatele cercetării.
Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1.664 de respondenți, populație adultă rezidentă din România, prin interviuri față-în-față, la domiciliul respondenților, marja de eroare maximă fiind de +/-2,4% la un nivel de încredere de 95%. AGERPRES/(AS - redactor: Cristina Matei, editor: Irina Poenaru ,editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Accident pe Șos. Colentina din Sectorul 2; o femeie a fost lovită mortal de un autocar
O femeie în vârstă de 43 de ani a murit luni seară, după ce a fost lovită de un autocar, condus de un cetățean străin, pe Șos. Colentina din Sectorul 2 al Capitalei. ''Astăzi, în jurul orei 19:45, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație pe Șos. Colentina din S
Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de
Prahova: RO-ALERT de urs la Câmpina după o sesizare la 112 făcută pe baza unei fotografii generată cu AI
Locuitorii municipiului Câmpina au fost avertizați prin sistemul RO-ALERT cu privire la prezența unui urs pe o stradă din oraș, mesajul fiind generat în urma unei sesizări la 112 făcută pe baza unei fotografii realizate cu ajutorul inteligenței artificiale. 'În data de 18.10.2026, în jurul orelor 16:20, urmare a unu
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.
Mureș: Hrănire publică de lilieci și spectacole cu foc, la evenimentul nocturn de Halloween de la Zoo
Grădina Zoologică din Târgu Mureș, cea mai mare instituție de acest fel din România, își va redeschide porțile după lăsarea întunericului, în 24 octombrie, pentru un eveniment special de Halloween, ocazie cu care participanții vor urmări cum sunt hrăniți liliecii și vor asista la spectacole cu foc. 'Grădina Zo
Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in
Cluj: Firme de top își așteaptă vizitatorii la 'Noaptea Companiilor'
Firme de top din Cluj își așteaptă vizitatorii să le viziteze, în cadrul evenimentului 'Noaptea Companiilor', care se va desfășura în perioada 21-22 octombrie. 'Companii de top își așteaptă vizitatorii miercuri și joi, 21 și 22 octombrie, la Noaptea Companiilor (NCO) Cluj 2026, un eveniment în care par
Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document
Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene
Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an
Vrancea: Cutremur 'în direct' pentru mai mulți elevi gălățeni, la Observatorul Seismologic Vrâncioaia
Un grup de 30 de elevi de la Liceul Teoretic 'Emil Racoviță' din Galați, aflați luni în vizită la Observatorul Seismologic 'Dr. Cornelius Radu' de la Vrâncioaia în cadrul programului 'Școala altfel', a avut ocazia să urmărească în timp real înregistrarea unui cutremur cu magnitudinea ML 4,8, produs în zona seismică
Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en
Florin-Daniel Șandru a demisionat din funcția de președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului
Florin-Daniel Șandru și-a anunțat demisia din funcția de președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), subliniind că această decizie este una 'firească și necesară' (...) în contextul noii configurații politice'. 'În contextul noii configurații politice, dete
MAE/Atenționare de călătorie: Insulele Baleare - cod roșu de precipitații intense
Ministerul Afacerilor Externe informează luni cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Spaniei - Insulele Baleare asupra faptului că Agenția Națională de Meteorologie din Spania a emis pentru ziua de 19 octombrie o avertizare de cod roșu de precipitații intense în Insulele Baleare, în special Mallorca, Ib
Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor
Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes






