Sute de persoane participă la evenimentul din Piața Victoriei, dedicat Zilei Europei
Sute de persoane sunt prezente, sâmbătă seara, în Piața Victoriei la evenimentul 'Un singur drum - Europa'.
Printre cei prezenți se numără și ministrul interimar al Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pâșlaru, dar și Oana Țoiu, ministrul interimar de Externe.

Aceasta a declarat că Ziua Europei trebuie să fie, în primul rând, un moment de bucurie.

'Particip dintotdeauna la Ziua Europei, de 9 mai. E o zi foarte importantă pentru țara noastră. România e o țară profund pro-europeană în primul rând prin cetățenii săi. (...) Este o zi plină de bucurie, a proiectului european, chiar dacă, sigur, există și îngrijorarea momentului politic complicat în care e România', a spus Țoiu.

Marian Rădună, organizator al evenimentului, a declarat că programul include câteva discursuri, dar mai degrabă muzică, astfel încât participanții să se poată bucura de moment.

El a subliniat că evenimentul este dedicat sărbătoririi Europei și nu reprezintă un protest.

'România, de când este în Uniunea Europeană, o duce bine, foarte bine. Doar că noi ne-am învățat cu răul. Ar trebui totuși să spunem 'La mulți ani, Europa! La mulți ani, România!'. Suntem obosiți, suntem frustrați. O grămadă de probleme politice în România, în ultimii ani. Tensiuni între oameni divizați. Însă trebuie să ne mai și bucurăm. Mă întreba cineva pentru ce protestez. Eu nu protestez azi. Eu sărbătoresc Europa. Tocmai de aceea le spun tuturor: 'La mulți ani, România! La mulți ani, Europa!', a precizat el.
Unul dintre participanți a declarat că românii ar trebui să se bucure de beneficiile pe care le aduce apartenența la UE, printre care și libertatea de exprimare.

Potrivit acestuia, statul ar trebui să promoveze mai bine idealurile și valorile Uniunii Europene.
'E un moment în care ar trebui să ne manifestăm vizibil în direcția noastră pro-europeană, pentru că se pare că o parte dintre cetățenii noștri au uitat care sunt beneficiile pe care le avem din această apartenență. Poate trebuie să le aducem aminte că, totuși, e un mare beneficiu să facem parte din Uniunea Europeană. Ne dorim valorile pe care UE la promovează. Dreptul de a ne manifesta în orice direcție este garantat, până la urmă, numai în Uniunea Europeană, iar în alte state pe care unii le consideră modele nu ar avea niciodată dreptul să își spună părerea. Am venit să ne bucurăm de acest eveniment, de Ziua Europei. Să sperăm că oamenii vor reveni la sentimente mai bune și că statul român va reuși să comunice mai bine cu cetățenii și să promoveze mai bine idealurile Uniunii Europene', a spus el.

Participanții au steaguri și baloane albastre, cu stema Uniunii Europene, dar și steaguri tricolore. Programul evenimentului include muzică, dar și discursuri și mesaje pro-europene transmise de personalități din diferite domenii.
Perimetrul în care se desfășoară evenimentul include și porțiunea de asfalt, de mari dimensiuni, pe care Primăria Capitalei a pictat recent steagul Uniunii Europene.

Manifestația a început în cursul după-amiezii în Piața Universității, de unde participanții au pornit în marș către Piața Victoriei.
Apartenența la Europa este cea mai sigură garanție a transparenței și a dreptății, au transmis organizatorii evenimentului.

'Democrația este un efort continuu - adesea obositor și, nu de puține ori, aproape lipsit de speranță -, dar rămâne singura alternativă în fața nedreptății sistemice, a autoritarismului, extremismului, războiului și urii. Acest efort a început cu mulți ani în urmă, la Brașov și Timișoara, în Piața Universității. (...) Apartenența la Europa este cea mai sigură garanție a transparenței și a dreptății. Acum este momentul să susținem vocea comună a Europei - împotriva slăbiciunilor interne și a amenințărilor externe, împotriva injustiției, a minciunii, a corupției și dezbinării!', au transmis organizatorii marșului, pe Facebook. AGERPRES/(AS - redactor: Irinela Vișan, editor: Irina Poenaru ,editor online: Andreea Preda)
Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tulcea: Focare de variolă ovină, în exploatații din Murighiol
Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) din Tulcea a primit, joi, din partea Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală din București confirmarea variolei ovine în două gospodării din comuna Murighiol. Directorul executiv al DSVSA, Dragoș Seucan, a declarat pentru AGERPRES că cele două exploatații în care s-a
VIDEO REPORTAJ Timiș: Expoziția 'Cinci hectare' - de la povestea pâinii până la riscurile asumate de micii producători agricoli
La Centrul cultural FABER din Timișoara se pot descoperi în această perioadă, în cadrul expoziției 'Cinci hectare', povești din viața micilor producători agricoli timișeni, care prezintă drumul seminței așezate în solurile bogate de cernoziom până la pâinea așezată pe masă sau cel al animalelor care devin, prin procesare, produse
Buzoianu: Am solicitat Prefecturilor Ilfov și București instituirea stării de alertă pentru arderile ilegale de deșeuri
Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a solicitat convocarea de urgență a unei ședințe comune a prefecturilor Ilfov și București pentru instituirea situației de alertă în privința arderilor ilegale de deșeuri. 'Am trimis, astăzi, o solicitare expresă către Prefectura Ilfov și către Prefectura București să fie instituită o stare de a
ANPIS: Alocația de plasament se acordă și după 18 ani dacă tânărul își continuă studiile sau la cerere
Alocația de plasament se va acorda și după vârsta de 18 ani dacă tânărul își continuă studiile sau la cerere, pe o perioadă de tranziție de până la doi ani. Potrivit Agenției Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), noile reglementări incluse în Procedura de stabilire și plată a alocației de plasament, a indemnizației
Bihor: Oradea găzduiește, în premieră, finala națională 'Școala de Gust 2026'; 15 echipe din 7 județe
Județul Bihor va găzdui, în premieră, pe 3 octombrie, finala națională a Campionatului Școlilor de Bucătari 'Școala de Gust 2026', cu 30 de elevi din șapte județe. Competiția, desfășurată sub egida Worldchefs - World Association of Chefs' Societies va avea loc la Colegiul Tehnic 'Traian Vuia' din Oradea. 'Oradea dev
Iași: Pelerinajul de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, în perioada 8-15 octombrie
Pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva se va desfășura în perioada 8 -15 octombrie, la Catedrala Mitropolitană din Iași, a declarat joi, pentru AGERPRES, preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. Potrivit sursei citate, debutul oficial al pelerinajului prilejuit de Hramul Ocrotitoarei Moldove
Neamț: A fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al Variantei Ocolitoare a municipiului reședință
Președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț și reprezentantul unei firme de proiectare au semnat, joi, contractul privind elaborarea studiului de fezabilitate al Variantei Ocolitoare a municipiului Piatra-Neamț. Contractul are o valoare de 3,9 milioane de lei fără TVA, iar finanțarea este asigurată de Guvernul României. &
Gorj: Salariat al Uzinei Mecanice Sadu, rănit în urma unei explozii
Un salariat al Uzinei Mecanice Sadu a fost transportat la spital, joi, după ce a fost rănit la locul de muncă, în urma unei explozii, au informat reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj. 'În data de 24 septembrie, (...) în cadrul unei societăți de fabricare a armamentului și muniției din localitatea
Olt: Demisia primarului Caracalului, Ion Doldurea, înregistrată oficial; atribuțiile, preluate de viceprimarul Pătran
Demisia din funcție a primarului municipiului Caracal, Ion Doldurea, a fost înregistrată atât la Primăria Caracal, cât și la Prefectura Olt, iar atribuțiile primarului sunt îndeplinite de viceprimarul Laurențiu Pătran, a precizat, joi, subprefectul Adrian Mihai. 'Instituția Prefectului Olt a fost înștiințată p
Vaslui: A fost lansată platforma digitală descoperavaslui.ro; prezintă informații despre județ și atracții turistice
Platforma digitală descoperavaslui.ro, realizată de reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Vaslui, a fost lansată cu ocazia celei de-a XI-a ediții a evenimentului 'Descoperă Nord-Est'. Site-ul prezintă informații despre județul Vaslui și obiective care ar putea reprezenta o atra
Bihor: Aproximativ 2.000 de plăți necuvenite, depistate de AJPIS în 2025
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Bihor a identificat, anul trecut, 1.950 de debite, reprezentând beneficii sociale plătite necuvenit, a declarat joi, în ședința Colegiului prefectural, consilierul juridic Livia Popuș, din cadrul instituției. Cele mai multe situații au fost des
Directorul Casei de Pensii Bihor: Nu există un 'fenomen' al pensiilor calculate greșit; oamenii să aibă încredere
Directorul Casei Județene de Pensii Bihor, Laurențiu Țenț, a declarat, joi, în ședința Colegiului prefectural, că oamenii trebuie 'să aibă încredere în angajații instituției și să știe că pensiile lor sunt calculate corect' și că nu există un 'fenomen' al pensiilor calculate greșit. Acesta a explicat că acea c
MApN: Pacient cu arsuri - transportat la Bruxelles cu o aeronavă Spartan a Forțelor Aeriene Române
O aeronavă C-27J Spartan a Forțelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a decolat joi, în jurul orei 10:00, din Baza 90 Transport Aerian de la Otopeni, pentru a efectua o misiune de transport umanitar pe ruta Otopeni - Bruxelles - Liege - Otopeni, în vederea transferului unui pacient cu arsuri la Spitalul Militar 'Regina Astrid' din
Bihor: În jur de 1.000 de dosare de pensii sunt încă restante în județ în privința recalculării
Casa Județeană de Pensii Bihor are încă peste 1.000 de dosare restante în privința recalculării, obiectivul fiind încheierea acestora până la finalul acestui an, a declarat, joi, directorul instituției, Laurențiu Țenț. Potrivit acestuia, recalcularea celor aproximativ 135.000 de pensii din județ efectuată în 2004
Arad: Aproape toate panourile de sticlă securizată de la un dig panoramic, avariate după ce au fost lovite cu pietre (FOTO-VIDEO)
Aproape toate cele 300 de panouri din sticla securizată care formează un dig panoramic de-a lungul râului Mureș, în municipiul Arad, au fost avariate, după ce au fost lovite cu pietre sau bolovani, fiind depuse sesizări la poliție. Digul panoramic din sticlă a fost finalizat în urmă cu cinci ani, printr-un proiect cu finanțar











