logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

George Tuță: Piețele volante nu sunt un moft administrativ, sunt definiția întâlnirii dintre sat și oraș

Imagine din galeria Agerpres

Piețele volante nu sunt un moft administrativ, ci definiția întâlnirii dintre sat și oraș, locul în care bucureștenii pot intra în contact direct cu producătorii locali, a declarat vineri primarul Sectorului 1, George-Cristian Tuță, la deschiderea târgului 'Sigur și Gustos', organizat la Casa Presei Libere.

'Am trei lucruri să vă spun astăzi. Primul este legat de aceste piețe volante. Ele nu sunt un moft administrativ, sunt definiția întâlnirii dintre sat și oraș. Acea zonă în care bucureștenii se pot întâlni direct cu producătorii. Al doilea lucru, îmi place să-l repet: când cumperi de la piața volantă, nu faci o tranzacție simplă, ci cumperi munca unui om care se trezește dimineața la patru să mulgă oile sau apreciezi entuziasmul cu care a luat-o de la capăt un agricultor a cărui vie a fost răpusă de grindina trecută. Lucrurile acestea nu le întâlnești oriunde, asta face un oraș să fie oraș. Al treilea lucru este legat de parteneriatul pe care îl avem cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), pentru că sărbătorim astăzi și ziua în care cumperi în siguranță 'Safe2Eat', cumperi produse agroalimentare și ești sigur pe ce pui pe masă', a precizat primarul Sectorului 1.

 

BUCURESTI - TARGUL GASTRONOMIC 'SIGUR SI GUSTOS'

 

Edilul a legat evenimentul și de celebrarea Zilei Europei, pe 9 mai, afirmând că tot ce se găsește la târgul 'Sigur și Gustos' contrazice 'orice vorbă de cafenea', care spune că 'Europa nu are o direcție bună'.

'Tot ce vedem noi aici sunt beneficiari ai Europei, care nu este un steag, nu este un dosar, ci sunt fonduri europene cu care mulți producători locali s-au dezvoltat. Sunt această garanție că ceea ce cumperi a fost testat de către inspectorii ANSVSA, a fost evaluat și poți să îl iei în siguranță', a adăugat Tuță.

Acesta consideră că un oraș se cunoaște pe sine într-o piață, acolo unde se vede 'ce mănâncă o țară, cum își duce viața românul'.

'Un oraș se cunoaște pe sine însuși într-o piață. Acolo știi foarte bine ce mănâncă o țară, ce muncește o comunitate, cum își duce viața românul. Cineva ca mine, un bucureștean de 40 de ani, care are un telefon, cunoaște cel puțin trei aplicații de curierat rapid care să-i aducă produsele acasă, dar nu cred că cunoaște un producător local din areal', a mai transmis primarul Sectorului 1.

 

BUCURESTI - TARGUL GASTRONOMIC 'SIGUR SI GUSTOS'

 

La final, George Tuță i-a invitat pe bucureșteni să participe în weekend la târg, alături de familie și prieteni, îndemnându-i să vină 'cu stomacul gol', deoarece vor pleca 'cu o sacoșă plină de lucruri gustoase'.

'Transmit o invitație către toți cei care poate nu sunt astăzi aici, sunt în alte părți, și îi invit în weekendul acesta să sărbătorim Ziua Europei de mâine prin a aprecia munca acestor oameni. Să veniți cu prietenii, cu familia, cu stomacul gol, pentru că vă garantez un lucru: de aici veți pleca cu o sacoșă plină de lucruri gustoase. Sper ca această tradiție să rămână în București, o tradiție care să promoveze din întreaga țară produse sănătoase, gustoase și sigure', a adăugat edilul Sectorului 1.

Potrivit președintelui ANSVSA, Alexandru Bociu, târgul 'Sigur și Gustos', primul eveniment organizat de instituție pentru promovarea produselor autohtone, marchează o schimbare de paradigmă a instituției, care nu mai vine doar să controleze, ci să fie partener al producătorilor români.


 

'Schimbăm puțin paradigma. Știți foarte bine că ANSVSA este instituția care controlează, de data aceasta venim în sprijin și suntem parteneri. Este un eveniment de promovare a produselor autohtone, produse românești. Mulțumesc domnului primar George Tuță pentru faptul că am mers ca parteneri în tot acest drum. N-o să ne oprim aici. Tot împreună cu Primăria Sectorului 1 vă asigurăm că o nouă ediție va avea loc în toamnă, cu produse sigure și gustoase', a precizat Bociu.

Prezent la deschidere, președintele Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), Daniel Constantin, a menționat că evenimentul are potențial de a deveni o tradiție în promovarea produselor și producătorilor români.

'Îmi amintesc ca am avut o inițiativă asemănătoare ca ministru al agriculturii, în perioada 2012-2015, și de atunci târgul din curtea Ministerului Agriculturii este o tradiție. Sunt convins că și aici vom avea același succes. Mă bucur să văd și reprezentanții marilor magazine, sunt convins că din această interacțiune vom putea să vedem mai multe prezențe. Această dezbatere cred că nu se va termina niciodată. Ne dorim cu toții să avem cât mai multe produse românești pe rafturile marilor magazine și încurajez pe toți să profite de această prezență, să interacționeze și să găsească mijloace voluntare pe o piață liberă, astfel încât să colaboreze cu aceștia', a subliniat Constantin.

El a transmis că Agenția Română pentru Investiții și Comerț Exterior, dincolo de atragerea investițiilor străine, încearcă să promoveze cât mai multe produse românești pentru a echilibra balanța comercială.

'Din păcate, avem o mare problemă și cred că acesta trebuie să fie un proiect de țară: echilibrarea balanței comerciale. Dacă acum 11 ani aveam excedent de produse, nu foarte mare, aproximativ 300 de milioane de euro, anul trecut am înregistrat un deficit de peste 3 miliarde de euro', a adăugat șeful ARICE.

 

 

Acesta consideră că România are potențial să producă 'mai mult, mai de calitate, mai bine'.

'Mă bucur că ați pus în titlu și 'sigur'. Și cred că acesta este mesajul pe care trebuie să-l transmitem astăzi și în permanență. Produsele românești, dincolo de faptul că sunt gustoase, sunt sigure. Anul acesta avem 95 de târguri și expoziții, destul de multe și în zona de produse agroalimentare, la care participăm la nivel internațional, cu o finanțare cum nu au alte țări, 100% de la bugetul de stat, să promovăm produsele românești peste tot, fie că vorbim de companii mici, mijlocii sau mari', a mai precizat Daniel Constantin.

ANSVSA, în parteneriat cu Primăria Sectorului 1, organizează în perioada 8-10 mai, la Casa Presei Libere, cel mai mare târg al producătorilor autohtoni, intitulat 'Sigur și Gustos'.


BUCURESTI - TARGUL GASTRONOMIC 'SIGUR SI GUSTOS'

 

Timp de trei zile, peste 70 de artizani ai gustului vor expune o diversitate de produse românești, de la mărci recunoscute la nivel european până la delicii bio și artizanale.

Evenimentul are loc în cadrul campaniei europene Safe2Eat 2026, derulată de instituție în parteneriat cu Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA).

Desfășurat în contextul Zilei Europei (9 mai), târgul evidențiază succesul colaborării dintre România și Uniunea Europeană în domeniul sănătății publice.


BUCURESTI - TARGUL GASTRONOMIC 'SIGUR SI GUSTOS'

 

Prin acest parteneriat cu EFSA, ANSVSA arată că România deține unul dintre cele mai performante sisteme de siguranță alimentară din UE, oferind consumatorilor garanția că produsele tradiționale respectă standardele europene.

Târgul poate fi vizitat, vineri, până la ora 18:00, iar sâmbătă și duminică, în intervalul orar 08:00-18:00.AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)

 

Foto: (C) RADU TUTA / AGERPRES FOTO

 

Mai multe fotografii pe AGERPRES FOTO

Afisari: 860

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 09-10-2026 18:34

Harghita: Miere, produse locale și meșteșuguri tradiționale, la Târgul de Toamnă și Festivalul Mierii din Miercurea-Ciuc

Zeci de sortimente de miere, produse alimentare locale și articole artizanale sunt prezentate, vineri și sâmbătă, la Târgul de Toamnă și Festivalul Mierii din Miercurea-Ciuc, eveniment devenit tradițonal. Târgul de Toamnă este organizat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Dezvoltare Rurală a Consiliului Județean Harghita în Pi

Social 09-10-2026 18:04

Olt: Doar 75 selectați pentru angajare dintre cei aproape 600 de participanți la bursa locurilor de muncă

Societățile prezente vineri la bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Olt, la Slatina și Caracal, au selectat pentru interviuri sau probe de lucru în vederea angajării 75 de persoane, șeful instituției organizatoare, Constantin Cîtu, apreciind că interesul participanților a fost crescut,

Administratie 09-10-2026 17:28

Vâlcea: Parcul Mircea cel Bătrân din Râmnic, redeschis după o modernizare de circa 20 de milioane de lei

Parcul Mircea cel Bătrân din Râmnicu Vâlcea a fost redeschis vizitatorilor, vineri, după ce a trecut printr-un amplu proces de modernizare în cadrul unui proiect de aproape 20 de milioane de lei, fonduri în mare parte nerambursabile obținute prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027. Lucrările au durat un an și au vizat a

Administratie 09-10-2026 17:17

George Tuță: Primăria Sectorului 1 își propune să extindă rețeaua școlară

Primăria Sectorului 1 își propune să extindă rețeaua de învățământ pentru a rezolva problema insuficienței locurilor în școli și grădinițe, a anunțat, vineri, edilul George Tuță. 'La grădinițe, am discutat cu Inspectoratul, sunt peste câteva sute de cereri pe care le refuză, deci rețeaua publică este sufocată, trebuie să o ext

Social 09-10-2026 16:15

Harghita: Elevi și profesori au participat la un eveniment de comemorare a victimelor Holocaustului, la cimitirul evreiesc din Miercurea-Ciuc

Elevi și profesori de la Liceul Tehnologic 'Joannes Kajoni' și de la Liceul de Artă 'Nagy István' din Miercurea-Ciuc au participat, vineri, la un eveniment de comemorare a victimelor Holocaustului, organizat la cimitirul evreiesc din municipiu. În cadrul manifestării, a fost evocată istoria comunității evreiești din zonă și a fost

Social 09-10-2026 16:04

Caraș-Severin: Accident rutier între două trotinete electrice, la Reșița; unul dintre conducători era băut

Două trotinete electrice au fost implicate într-un accident pe un bulevard din municipiul Reșița, după ce unul dintre bărbații care conduceau aceste vehicule a intrat pe trotuar fără să se asigure și nu a fost observat la timp de un altul, care circula în zonă, a transmis, vineri, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Caraș-Severin. Eveni

Social 09-10-2026 16:03

Vrancea: Specialiști în seismologie și construcții, reuniți la Focșani; prevenția și siguranța clădirilor, în centrul dezbaterilor

Dezvoltarea sistemelor de avertizare timpurie, îmbunătățirea normativelor de construcție și, mai ales, reducerea vulnerabilității fondului construit existent sunt câteva dintre direcțiile necesare pentru diminuarea riscului seismic în România, au arătat, vineri, specialiștii reuniți la Focșani, la cea de-a IV-a ediție a Conferinței de Seismologie '

Social 09-10-2026 14:57

Acordul dintre România și Republica Moldova privind controlul coordonat al PTF Albița-Leușeni, prelungit cu șase luni

Acordul dintre România și Republica Moldova privind controlul coordonat în Punctul de Trecere a Frontierei Albița-Leușeni, pe sensul de intrare în România, va fi prelungit cu șase luni. În baza unui memorandum aprobat în ședința de vineri a Guvernului, prelungirea se va aplica pentru perioada 15 octombrie 2026 - 15 aprilie 2

Social 09-10-2026 13:54

Tulcea: Acțiune de prevenire a evenimentelor rutiere în care sunt implicate vehicule electrice, organizată la Sarichioi (GALERIE FOTO)

Peste 100 de persoane au participat, vineri, în satul Sarichioi, județul Tulcea, la un eveniment organizat de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ), în colaborare cu o firmă distribuitoare de vehicule electrice, pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care sunt implicate aceste mijloace de deplasare. Reprezentanta IPJ Tu

Social 09-10-2026 13:32

REPORTAJ Mureș: Sovata, sold-out la cazări pentru Festivalul Dovleacului, 2.000 de bostani cumpărați pentru școli (GALERIE FOTO)

Ediția a XI-a a Festivalului Dovleacului de la Sovata a debutat vineri cu o paradă la care au participat husari și elevii urbei, în ritmuri de fanfară, evenimentul din extrasezon fiind estimat să atragă zeci de mii de turiști și să transforme stațiunea mureșeană într-un adevărat pol al distracției și tradiției de toamnă.

Social 09-10-2026 13:27

Oameni politici, diplomați și elevi - la ceremonia de comemorare a victimelor Holocaustului din România (GALERIE FOTO)

Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România ''Elie Wiesel'' a organizat vineri, la Memorialul Victimelor Holocaustului din București, ceremonia anuală de comemorare. Cu acest prilej,

Social 09-10-2026 13:22

Galați: Firmele care modernizează Faleza Dunării, amendate cu 100.000 de lei de Garda de Mediu

Garda de Mediu Galați a amendat cu 100.000 de lei firmele care execută lucrările de modernizare a Falezei Dunării, în urma unui control în care au fost constatate nereguli privind organizarea șantierului, depozitarea materialelor și respectarea condițiilor prevăzute în acordul de mediu, informează, vineri, instituția. Control

Social 09-10-2026 13:13

Bihor: Intervenții ale pompierilor la 760 de incendii de vegetație în acest an, cu 36% mai multe față de 2025

Pompierii bihoreni au intervenit în acest an la 767 de incendii de vegetație uscată până la 8 octombrie, cu peste 36% mai multe decât în aceeași perioadă a anului precedent, cele mai multe fiind provocate de neglijența umană, autorii fiind însă dificil de identificat, iar amenzile, aproape inutile, a declarat vineri, în conferință

Administratie 09-10-2026 13:02

Primăria Brașov promite avanpremieră la Târgul de Crăciun; căsuțele - deschise cu trei zile înainte de 30 noiembrie

Tradiționalul Târg de Crăciun din Piața Sfatului se va deschide oficial, ca și anul trecut, pe 30 noiembrie, odată cu aprinderea iluminatului festiv, însă, anul acesta, Primăria Brașov promite o ''avanpremieră'', căsuțele urmând fie deschise încă din 27 noiembrie. ''În Piața Sfatului o să a

Social 09-10-2026 12:51

Continuă operațiunile de stingere a incendiului din Parcul Național Domogled - Valea Cernei

Aproximativ 160 de pompieri, salvamontiști, piloți, jandarmi, silvicultori și reprezentanți ai altor structuri implicate în gestionarea situațiilor de urgență au intervenit joi pentru localizarea și lichidarea focarelor active de incendiu care au cuprins vegetația uscată și fondul forestier din Parcul Național Domogled - Valea Cernei. &#