Giurgiu: Tur ciclist - aproximativ 300 de bicicliști vor traversa Podul Prieteniei; circulație restricționată
Circulația pe Podul Prieteniei va fi restricționată vineri, având în vedere desfășurarea unui tur ciclist cu participarea a aproximativ 300 de bicicliști.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu informează că vineri se desfășoară un tur ciclist pe teritoriul orașului Ruse, Republica Bulgaria, și al orașului Giurgiu.
Potrivit datelor comunicate de autoritățile bulgare, aproximativ 300 de bicicliști, însoțiți de autovehicule de suport, vor pleca din municipiul Ruse în jurul orei 11:00.
Traversarea Podului Prieteniei către România este estimată în intervalul orar 11:30 - 12:00. Aceasta va fi organizată pe o durată de aproximativ 20 de minute, în funcție de gestionarea temporară a traficului, în contextul lucrărilor de reparații aflate în desfășurare. Având în vedere aceste lucrări, circulația rutieră pe pod se desfășoară în regim alternativ, existând posibilitatea instituirii unor restricții temporare până la degajarea completă a coloanei de participanți, se arată într-un comunicat de presă, emis de ITPF Giurgiu.
Ulterior, participanții vor reveni în Bulgaria, în condiții similare de trafic controlat și vor exista din nou restricții de circulație pe Podul Prieteniei.
Pentru a evita întârzierile, autoritățile de frontieră recomandă conducătorilor auto și firmelor de transport să își planifice traseele în mod eficient și să ia în considerare utilizarea rutelor alternative: din județul Dolj, pe la Punctele de Trecere a Frontierei de la Calafat și Bechet, în județul Teleorman, pe la Zimnicea și Turnu Măgurele, Punctul de Trecere a Frontierei Călărași, sau prin județul Constanța pe la Vama Veche, Ostrov, Negru Vodă, Lipnița, Dobromir. AGERPRES/(AS - redactor: Camelia Bigan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Tulcea: A fost semnat contractul de finanțare pentru reabilitarea stațiilor de apă din Sulina, Crișan și Mila 23
Operatorul regional de servicii de apă și canalizare din Tulcea a semnat contractul cu o asociere de firme pentru extinderea și reabilitarea captărilor de apă, stațiilor de tratare și a rezervoarelor de înmagazinare a apei uzate din orașul Sulina și satele Crișan și Mila 23, toate localități în Delta Dunării. Potrivit anunțului făc
Vreme caniculară, cu maxime de 37 de grade și minime de 22 de grade, până duminică seara (meteorologi)
Meteorologii au emis, vineri, o atenționare Cod galben de caniculă, valabilă până duminică dimineața în 13 județe și în București, precum și o informare de vreme deosebit de caldă, ce vizează întreaga țară. Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în intervalul 17 iulie, ora 10:00 - 19 iulie, ora 10
Maramureș: Centru de zi pentru persoanele cu dizabilități în comuna Poienile de sub Munte
Comuna Poienile de sub Munte are primul Centru de Zi destinat persoanelor adulte cu dizabilități, a informat, vineri, serviciul de comunicare al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Maramureș. ''Noul centru reprezintă un răspuns concret la nevoile persoanelor adulte cu dizabilități din comuna Poienile
ANM: Cod galben de vreme instabilă, cu averse și vijelii, în zone din 11 județe, vineri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ, ce vizează zone din unsprezece județe. Potrivit meteorologilor, pe parcursul acestei zile, în intervalul orar 12:00 - 21:00, în nordul Olteniei, nord-vestul și nordul Munteniei, s
Maramureș: Au demarat lucrările la Parcul de Specializare Inteligentă Șomcuta Mare; alte patru parcuri, în stadii avansate
Lucrările la Parcul de Specializare Inteligentă situat la marginea orașului Șomcuta Mare au fost demarate de către constructor, urmând ca domeniul să fie funcțional din toamnă, a declarat vineri, pentru AGERPRES, președintele Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Gabriel Zetea. ''Acesta va fi cel de-al doilea parc industrial aflat
Tulcea: Demersuri pentru punerea în funcțiune a stației de reproducere a peștilor migratori
Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) dorește să mute în orașul Isaccea stația mobilă de monitorizare a peștilor migratori, staționată în ultimii doi ani la Tulcea, dar nepusă în funcțiune din cauza lipsei de personal. Stația mobilă de monitorizare a peștilor migratori a fost achiziționată în cadrul
Cluj: Intervenție de peste opt ore pentru stingerea unui incendiu la școala din Iara (FOTO/VIDEO)
Pompierii clujeni au desfășurat, pe parcursul nopții, o intervenție de amploare pentru stingerea unui incendiu izbucnit la acoperișul școlii din comuna Iara.
Tramvaiele liniei 41 vor circula cu program prelungit vineri seara, după meciul FCSB - FC Argeș
Linia 41 va avea un program de circulație prelungit vineri seara, pentru a asigura transportul spectatorilor care vor asista la meciul de fotbal FCSB - FC Argeș, programat de la ora 21:30, pe Stadionul 'Steaua', a anunțat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Potrivit dispozițiilor TP
Eveniment dedicat bursierilor Programului 'Eugen Ionescu', la Universitatea de Științe Agronomice
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) și Agenția Universitară a Francofoniei (AUF) organizează, vineri, întâlnirea anuală a beneficiarilor Programului de burse doctorale și postdoctorale 'Eugen Ionescu'. Evenimentul are loc la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București (USAMV). Pro
AnulNadia/ 'Cupa Europei', medalii, fotografii și documente - într-o expoziție dedicată Nadiei Comăneci, deschisă la Arhivele Naționale
'Cupa Europei', care i s-a atribuit Nadiei Comăneci, în 1979, după ce a câștigat de trei ori Campionatele Europene, în 1975, în 1977 și în 1979, medalii, precum celebra distincție comunistă 'Secera și Ciocanul', acordată după obținerea titlului de 'Erou al Muncii Socialiste', fotografii și documente, unele din arhiva CNSA
VIDEO AnulNadia/ Nadia Comăneci, la Slatina: Nu trebuie să te naști într-un loc anume ca să fii cel mai bun
Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci, prima sportivă din istorie care a obținut nota 10 la Jocurile Olimpice, le-a transmis joi copiilor prezenți la un eveniment organizat pe stadionul Alro Slatina că performanța nu depinde de locul în care te naști, ci de muncă, perseverență și curaj, subliniind că 'nu trebuie să te naști într-un loc anume ca să fii cel mai bu
Sector 1: Peste 400 de vehicule staționate neregulamentar - ridicate de la începutul anului 2026
Un număr de 443 de vehicule staționate voluntar neregulamentar pe trecerile de pietoni, spațiile verzi, locurile rezervate pentru persoane cu handicap sau destinate încărcării autovehiculelor electrice ori cele care blocau accesul în parcările de reședință sau în instituții publice, spitale, școli și sedii administrative au fost ridicate, de la începu
Constanța: Verificări în derulare pentru stabilirea cauzei deraierii vagoanelor trenului de marfă în zona CF Palas
Reprezentanții Sucursalei Regionale de Căi Ferate Constanța au informat, în cazul accidentului feroviar cu un tren de marfă în zona CF Palas, că specialiști ai instituției fac verificări la fața locului pentru a stabili cauza producerii deraierii vagoanelor trenului care este încărcat cu sulf. Potrivit unui comunicat transmis de sursa citată,
Dunărea, la cel mai mic debit din ultimii 30 de ani
Dunărea a atins, joi, cel mai mic debit istoric din ultimii 30 de ani, respectiv de 1750 mc/s, având o tendință de scădere pentru următoarele 4-5 zile, ajungând până la nivelul de 1700 mc/s, conform prognozei INHGA. Potrivit Administrației Naționale Apele Române, debitul actual al Dunării la Baziaș este comparabil cu valoarea minimă &ic
Constanța: Accident feroviar cu un tren de marfă în zona CF Palas; un vagon s-a răsturnat și alte patru au deraiat
Un vagon s-a răsturnat și alte patru au deraiat, joi după-amiază, în zona de manevră a CF Palas, în municipiul Constanța, fiind vorba de un tren de marfă, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) 'Dobrogea'. Conform sursei citate, accidentul feroviar nu s-a soldat cu victime 'Intervenim cu o autospecială









