Vrancea: Consiliul Județean și Federația de Natație au semnat un protocol; bazinul din Focșani va găzdui competiții oficiale
Consiliul Județean (CJ) Vrancea și Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM) au semnat un protocol de colaborare prin care bazinul de înot din Focșani va intra în circuitul competițional oficial, urmând să găzduiască competiții de natație la nivel național.
Semnarea protocolului marchează începutul unei colaborări pe termen lung între autoritățile județene și federația de specialitate, în vederea dezvoltării natației și susținerii sportului de performanță la nivel local.
'Este extraordinar și v-am spus de fiecare dată că pentru mine înotul este în primul rând pasiune, și mă bucur să văd că în echipa noastră, a natației românești, se alătură oameni competenți, oameni care își doresc să aducă plus valoare lumii sportului și lumii noastre, a natației din România, fără de care noi nu am reuși să progresăm și nu am reuși să facem performanță la cel mai înalt nivel. Iată că astăzi începem o colaborare pe care eu o văd de lungă durată, pentru că ne dorim ca în următorii cinci-zece ani să ne vedem cel puțin o dată pe an aici, alături de sute de copii. (...) Deja în programul nostru competițional apar competiții organizate aici și asta ne arată că acest parteneriat produce efecte concrete', a declarat, marți, cu ocazia semnării protocolului de colaborare, președinta FRNPM, Camelia Potec.

La rândul său, președintele CJ Vrancea, Nicușor Halici, a arătat că omologarea bazinului și includerea sa în circuitul competițional reprezintă un moment important pentru sportul vrâncean.
'Este un pas uriaș și un început diferit (...) În urmă cu un an ne-am întâlnit pentru prima oară aici (cu Camelia Potec - n.r.) și de atunci ne-a tot sprijinit, ne-a tot ghidat, ca să ajungem în acest moment în care bazinul a fost omologat pentru competiții de înot, în special. (...) Din punct de vedere strategic, acest lucru este foarte important pentru copiii din Vrancea care vor să performeze (...) pentru că vor putea fi integrați într-un circuit oficial și vor avea acces la oportunități reale de dezvoltare. (...) Ne dorim să sprijinim acești copii inclusiv din punct de vedere financiar, pentru a reduce presiunea asupra familiilor și pentru a le facilita participarea la competiții', a afirmat Nicușor Halici.

Potrivit reprezentanților federației, primele competiții sunt deja incluse în calendarul sportiv din acest an, între acestea numărându-se campionatele naționale de înot pentru copii de 12 ani.
'Anul acesta vom organiza aici campionatele naționale de înot în bazin scurt pentru copii de 12 ani, o competiție foarte importantă pentru noi, pentru că de la această vârstă începem deja să facem selecția sportivilor. (...) Este esențial ca acești copii să aibă acces la baze sportive și la susținere de orice fel, pentru a putea progresa și a face performanță. (...) În același timp, ne dorim să dezvoltăm și zona sportului de masă, să atragem un număr cât mai mare de copiii, pentru că de aici se face selecția', a spus Camelia Potec.
Autoritățile județene au precizat că obiectivul este ca bazinul să fie utilizat la capacitate maximă, atât pentru competiții, cât și pentru activități de masă, în vederea promovării unui stil de viață activ și a performanței sportive. AGERPRES / (A - redactor: Dana Lepădatu, editor: Marius Frățilă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Primăria Oradea pregătește investiții de peste 59 de milioane de lei în energie verde
Municipiul Oradea pregătește noi investiții în producerea și stocarea energiei regenerabile, cu o valoare totală de aproape 60 de milioane de lei, fără TVA, cele două proiecte vizând instalarea de panouri fotovoltaice și sisteme de stocare la cinci obiective publice, respectiv o capacitate de stocare de 40,13 MWh în Episcopia Bihor, a informat joi Biroul de
Maramureș: Investiție de peste 53 milioane lei în primul Parc de Dezvoltare Inteligentă din județ
Primul Parc de Dezvoltare Inteligentă din județul Maramureș a fost recepționat, joi, în prezența autorităților locale și județene din fostul oraș minier Baia Sprie pe teritoriul căruia funcționează. Valoarea investiției derulată prin ADR Nord-Vest a fost evaluată la peste 53 milioane lei și va asigura startul unor afaceri inovative &icir
Brașov: Asociația Comitetelor Olimpice Europene se declară mulțumită de stadiul și nivelul pregătirilor pentru FOTE
Șefii Comitetelor Olimpice din țările participante la Festivalul Olimpic al Tineretului European 2027 sunt mulțumiți de ritmul în care avansează pregătirile la Brașov și orașele care vor găzdui evenimentul, a declarat, joi, Damir Stajner, șeful Comisiei de Coordonare pentru organizarea evenimenului din partea Asociației Comitetelor Olimpice Europene (EOC), care a subli
Covasna: Diplomația română la Viena - de la contacte economice și AI, la diaspora și bujori
Andrea Amza-Andras, care asigură interimar conducerea Ambasadei României în Austria și care a fost invitată la Festivalul MindFormers de la Sfântu Gheorghe, a declarat, pentru AGERPRES, că diplomația contemporană nu înseamnă doar reprezentare și transmiterea unor mesaje între state, ci și crearea unor contexte și platforme de conexiuni &
Tulcea: Focare de variolă ovină, în exploatații din Murighiol
Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) din Tulcea a primit, joi, din partea Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală din București confirmarea variolei ovine în două gospodării din comuna Murighiol. Directorul executiv al DSVSA, Dragoș Seucan, a declarat pentru AGERPRES că cele două exploatații în care s-a
VIDEO REPORTAJ Timiș: Expoziția 'Cinci hectare' - de la povestea pâinii până la riscurile asumate de micii producători agricoli
La Centrul cultural FABER din Timișoara se pot descoperi în această perioadă, în cadrul expoziției 'Cinci hectare', povești din viața micilor producători agricoli timișeni, care prezintă drumul seminței așezate în solurile bogate de cernoziom până la pâinea așezată pe masă sau cel al animalelor care devin, prin procesare, produse
Buzoianu: Am solicitat Prefecturilor Ilfov și București instituirea stării de alertă pentru arderile ilegale de deșeuri
Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a solicitat convocarea de urgență a unei ședințe comune a prefecturilor Ilfov și București pentru instituirea situației de alertă în privința arderilor ilegale de deșeuri. 'Am trimis, astăzi, o solicitare expresă către Prefectura Ilfov și către Prefectura București să fie instituită o stare de a
ANPIS: Alocația de plasament se acordă și după 18 ani dacă tânărul își continuă studiile sau la cerere
Alocația de plasament se va acorda și după vârsta de 18 ani dacă tânărul își continuă studiile sau la cerere, pe o perioadă de tranziție de până la doi ani. Potrivit Agenției Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), noile reglementări incluse în Procedura de stabilire și plată a alocației de plasament, a indemnizației
Bihor: Oradea găzduiește, în premieră, finala națională 'Școala de Gust 2026'; 15 echipe din 7 județe
Județul Bihor va găzdui, în premieră, pe 3 octombrie, finala națională a Campionatului Școlilor de Bucătari 'Școala de Gust 2026', cu 30 de elevi din șapte județe. Competiția, desfășurată sub egida Worldchefs - World Association of Chefs' Societies va avea loc la Colegiul Tehnic 'Traian Vuia' din Oradea. 'Oradea dev
Iași: Pelerinajul de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, în perioada 8-15 octombrie
Pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva se va desfășura în perioada 8 -15 octombrie, la Catedrala Mitropolitană din Iași, a declarat joi, pentru AGERPRES, preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. Potrivit sursei citate, debutul oficial al pelerinajului prilejuit de Hramul Ocrotitoarei Moldove
Neamț: A fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al Variantei Ocolitoare a municipiului reședință
Președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț și reprezentantul unei firme de proiectare au semnat, joi, contractul privind elaborarea studiului de fezabilitate al Variantei Ocolitoare a municipiului Piatra-Neamț. Contractul are o valoare de 3,9 milioane de lei fără TVA, iar finanțarea este asigurată de Guvernul României. &
Gorj: Salariat al Uzinei Mecanice Sadu, rănit în urma unei explozii
Un salariat al Uzinei Mecanice Sadu a fost transportat la spital, joi, după ce a fost rănit la locul de muncă, în urma unei explozii, au informat reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj. 'În data de 24 septembrie, (...) în cadrul unei societăți de fabricare a armamentului și muniției din localitatea
Olt: Demisia primarului Caracalului, Ion Doldurea, înregistrată oficial; atribuțiile, preluate de viceprimarul Pătran
Demisia din funcție a primarului municipiului Caracal, Ion Doldurea, a fost înregistrată atât la Primăria Caracal, cât și la Prefectura Olt, iar atribuțiile primarului sunt îndeplinite de viceprimarul Laurențiu Pătran, a precizat, joi, subprefectul Adrian Mihai. 'Instituția Prefectului Olt a fost înștiințată p
Vaslui: A fost lansată platforma digitală descoperavaslui.ro; prezintă informații despre județ și atracții turistice
Platforma digitală descoperavaslui.ro, realizată de reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Vaslui, a fost lansată cu ocazia celei de-a XI-a ediții a evenimentului 'Descoperă Nord-Est'. Site-ul prezintă informații despre județul Vaslui și obiective care ar putea reprezenta o atra
Bihor: Aproximativ 2.000 de plăți necuvenite, depistate de AJPIS în 2025
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Bihor a identificat, anul trecut, 1.950 de debite, reprezentând beneficii sociale plătite necuvenit, a declarat joi, în ședința Colegiului prefectural, consilierul juridic Livia Popuș, din cadrul instituției. Cele mai multe situații au fost des











