logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Mureș: Incendiu într-o clădire de birouri, în Târgu Mureș; două persoane, transportate la spital

Image

Un incendiu a izbucnit, marți, într-o clădire de birouri din municipiul Târgu Mureș, două persoane fiind transportate la UPU SMURD pentru îngrijiri medicale, iar alte două reușind să se autoevacueze în siguranță, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș.

'În interiorul clădirii se aflau patru persoane, dintre care două au fost evaluate și au primit îngrijiri medicale la fața locului, fiind ulterior transportate la Unitatea de Primiri Urgențe Târgu Mureș pentru investigații suplimentare, iar celelalte două s-au autoevacuat în siguranță', a anunțat ISU.

La locul solicitării au fost alocate patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi și două ambulanțe SMURD.

Incendiul a fost lichidat în aproximativ o oră, iar în aceste momente se acționează pentru identificarea și înlăturarea eventualelor focare ascunse.

Cauzele izbucnirii incendiului nu sunt deocamdată cunoscute. AGERPRES/(AS - redactor: Dorina Matiș, editor: Tina Dumitrescu, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 218

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 28-04-2026 15:25

Olt: Președintele CJ și primarul Slatinei se acuză reciproc cu privire la repartizarea cotelor defalcate din impozitul pe venit

Președintele Consiliului Județean (CJ) Olt, Marius Oprescu, a susținut marți, la finalul ședinței în care a fost votat bugetul județean și s-au repartizat pe unități administrativ-teritoriale cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale, că municipiul Slatina nu a primit alocări deoarece a înregistrat excedent și a 'rat

Social 28-04-2026 15:11

Black Sea Defense and Aerospace, la București; accent pe sisteme autonome, drone, contradrone, aplicații cu AI

Black Sea Defense and Aerospace - BSDA, principalul eveniment din regiunea Mării Negre dedicat industriei de apărare și securitate, revine la București, în perioada 13-15 mai, pe platforma ROMAERO Băneasa. Potrivit unui comunicat transmis, marți, AGERPRES, cea de-a X-a ediție, care marchează 20 de ani de la lansare, este și cea mai amplă

Administratie 28-04-2026 15:09

Vrancea: Prefectul Marius Iorga și-a înaintat demisia din funcție

Prefectul județului Vrancea, Marius Iorga, a anunțat, marți, că și-a înaintat demisia din funcție, invocând contextul administrativ și politic actual. 'În contextul actual administrativ și politic, astăzi, 28.04.2026, am luat decizia de a-mi înainta demisia din funcția de prefect al județului Vrancea', a transmi

Administratie 28-04-2026 14:59

Dâmbovița: Prefectul Marian Tănase își anunță demisia din funcție

Prefectul județului Dâmbovița, Marian Tănase, și-a anunțat, marți, demisia din funcție, apreciind mandatul său ca fiind unul al acțiunii. 'Închei un mandat pe care nu l-am tratat ca pe o funcție, ci ca pe o misiune asumată fără rezerve — aceea de a reprezenta statul și de a lucra pentru siguranța și interesul cetățenilor

Social 28-04-2026 14:58

Emisiunea 'Tezaurul din seiful istoriei - aurul Băncii Naționale a României de la Moscova' - de miercuri, în magazinele Romfilatelia

Emisiunea filatelică cu tematică istorică 'Tezaurul din seiful istoriei - aurul Băncii Naționale a României de la Moscova' va fi introdusă în circulație, începând de miercuri, de Romfilatelia și Poșta Română. Elementele filatelice ale emisiunii sunt reprezentate de patru mărci poștale, pe care sunt redate

Social 28-04-2026 14:51

Trafic rutier a fost reluat după trei ore de întrerupere pe autostrada A1, pe sensul Sibiu - Sebeș

Traficul rutier a fost reluat după trei ore, pe autostrada A1, sensul de mers Sibiu - Sebeș, a anunțat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu, Vlad Teodosiu Păducel. Potrivit IPJ, din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că un șofer în vârstă de 40 de ani, din ju

Administratie 28-04-2026 14:11

Arad: Fermierii se plâng că podul reabilitat de la Șicula este prea îngust pentru trecerea utilajelor agricole

Fermierii din zona Șicula se plâng că, după reabilitarea podului peste Criș, care a costat Consiliul Județean (CJ) Arad aproximativ 4,8 milioane de lei, nu mai pot trece cu utilajele agricole spre sutele de hectare de terenuri pe care le au de lucrat, pentru că au fost instalate parapete care îngustează podul la 4,25 de metri. Ferm

Social 28-04-2026 14:07

Bihor: Cei 121 de paramedici SMURD pe motocicletă din țară, instruiți la Oradea înaintea sezonului estival

Toți cei 121 de pompieri paramedici din țară care deservesc motocicletele SMURD au participat, în perioada martie-aprilie, la sesiuni specializate de instruire organizate în județul Bihor, a declarat marți, într-o conferință de presă, colonelul Csilik Alexandru, de la Inspectoratul județean pentru Situații de Urgență (ISU). L

Social 28-04-2026 13:42

Maramureș: Terminalul de pasageri al aerportului local va fi dat în folosință peste o lună

Noul terminal de pasageri al Aeroportului Internațional Maramureș (AIM) ar putea fi dat în exploatare la sfârșitul lunii mai, cel mai târziu în luna iunie, a informat, marți, administratorul public al Consiliului Județean (CJ) Maramureș, Ducu Hotima. 'Suntem tot mai aproape de deschiderea noului terminal al Aeroportului Internaționa

Administratie 28-04-2026 13:38

Buget PMB: Investiții de 198 de milioane de lei în consolidarea clădirilor și 64 de milioane de lei la Administrația Străzilor

Proiectul de buget al Capitalei pentru acest an prevede 198 de milioane de lei pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic și 64,7 milioane de lei pentru investițiile Administrației Străzilor. Potrivit proiectului aflat în dezbatere publică, Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS) are prevăzute investiții de 19

Administratie 28-04-2026 13:33

Mureș: Cel mai mare proiect de dezvoltare a infrastructurii de apă din istoria județului, semnat la MIPE

Consiliul Județean (CJ) Mureș și compania Aquaserv au anunțat, marți, semnarea celui mai mare proiect de dezvoltare a infrastructurii de apă din istoria județului, în valoare de peste 927 milioane de lei, la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. 'A fost semnat cel mai amplu proiect de dezvoltare a infrastructurii de apă din istoria județu

Social 28-04-2026 13:28

Peste 1000 de sindicaliști din Confederația Meridian au cerut, în Piața Victoriei, demisia Guvernului

Peste 1000 de sindicaliști din cadrul Confederației Sindicale Naționale Meridian, la care s-au raliat și membri ai altor structuri sindicale, au protestat, marți, în Piața Victoriei, față de politicile de austeritate ale Guvernului Bolojan, cerând demisia acestuia. La mitingul din fața sediului Executivului au participat sindicaliști aparținâ

Social 28-04-2026 13:25

Bihor: 70 de angajatori la o acțiune dedicată securității și sănătății în muncă, organizată de ITM

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bihor a organizat, marți, 28 aprilie 2026, cu prilejul Zilei Internaționale a Securității și Sănătății în Muncă, o acțiune de informare și conștientizare la sediul instituției, la care au participat aproximativ 70 de angajatori, reprezentanți ai acestora, precum și specialiști ai serviciilor externe de prevenire și protecție.

Administratie 28-04-2026 13:20

Galați: Prefectul județului a demisionat din funcție; a precizat că va rămâne implicat în viața publică

Prefectul județului Galați, Andreea Anamaria Naggar, a demisionat marți din funcție, invocând decizia Partidul Social Democrat privind ieșirea de la guvernare. 'Astăzi închei un capitol important din activitatea mea publică. În contextul deciziei Partidului Social Democrat de a ieși de la guvernare, consider firesc și responsabil să &icir