Mureș: Ediția din acest an a Sărbătorii Meșteșugurilor Ardelenești - în septembrie, în Cetatea Medievală
A IV-a ediție a Sărbătorii Meșteșugurilor Ardelenești de la Târgu Mureș va avea loc în luna septembrie, în Cetatea Medievală, tema centrală din acest an fiind lutul, ca simbol al legăturii profunde dintre om și natură.
'Cea de-a IV-a ediție a Sărbătorii Meșteșugurilor Ardelenești va avea loc în perioada 19-20 septembrie 2026, în Cetatea Târgu Mureș. Evenimentul aduce în prim-plan valorile autentice ale culturii tradiționale ardelenești, reunind cunoștințele acumulate de-a lungul secolelor, măiestria meșterilor și respectul față de patrimoniul cultural. Organizatorii își propun nu doar conservarea acestor valori, ci și transformarea lor într-o tradiție vie, capabilă să se reinventeze, păstrându-și în același timp autenticitatea. Meșteșugurile reprezintă o moștenire care poate dăinui doar prin practică, iar acest eveniment contribuie la transmiterea ei mai departe. Tema centrală a ediției din acest an este lutul, un material ancestral care creează o legătură profundă între om și natură și care a influențat de-a lungul timpului viața cotidiană', au anunțat organizatorii, într-un comunicat de presă.
Universul olăritului și al ceramicii va fi prezent în toate componentele programului, susțin organizatorii, prin expunerea de vase lucrate la roată, obiecte decorate, precum și creații tradiționale și contemporane.
'Publicul va avea posibilitatea de a participa activ la ateliere și demonstrații, descoperind tehnici specifice precum modelarea la roată, decorarea, tehnica de 'scriere' cu cornul, experimentând direct procesul de lucru cu lutul. Programul evenimentului include demonstrații de meșteșuguri, ateliere interactive, târg de produse meșteșugărești, prezentări de tehnici de olărit și modelaj ceramic, expoziții tematice, prelegeri etnografice, precum și spectacole de muzică popular', se mai arată în comunicat.
Organizatorii evenimentului sunt Federația Asociațiilor Meșteșugărești din Transilvania, Fundația Casa Tradițiilor Ardelenești, Asociația de Etnografie și Artă Populară și Casa Tradițiilor, care promit 'o experiență culturală autentică dedicată tradiției, creativității și meșteșugului'. AGERPRES / (AS - redactor: Dorina Matiș, editor: Marius Frățilă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 1: Sălile de sport se deschid după ore pentru activități gratuite, organizate de cluburi sportive (proiect)
Sălile de sport din unitățile de învățământ din Sectorul 1 se deschid după ore pentru activități gratuite, organizate de cluburi sportive, potrivit unui proiect de hotărâre care va fi supus votului în ședința Consiliului Local de joi. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis luni, prin acest demers, au
Arad: Senzorii care ar trebui să indice șoferilor parcările libere au fost instalați, dar au rămas inactivi
Sute de senzori de parcare instalați de anul trecut în centrul orașului Arad, care ar trebui să-i informeze pe șoferi, prin intermediul unei aplicații, în privința locurilor disponibile unde pot parca mașinile, nu au mai fost activați, deși proiectul a costat aproximativ 2,9 milioane de lei, administrația locală invocând unele lucrări care au loc la
Proiectul 'Străzi Deschise - București' se reia sâmbătă; sunt programate spectacole, ateliere și activități sportive
Cea de-a șasea ediție a proiectului 'Străzi Deschise - București' se deschide, sâmbătă, iar timp de 25 de weekenduri Calea Victoriei și, în premieră anul acesta, Strada Ion Brezoianu devin spații pietonale, animate de spectacole, concerte, activități sportive și surprize pentru toate vârstele. Potrivit unui comunicat
Arad: Exproprierile de pe traseul drumului expres se vor încheia cu proprietarii din Șimand și Chișineu-Criș
Exproprierile de pe traseul traseul viitorului drum expres Arad-Oradea se vor încheia în următoarele luni, ultimele întâlniri ale comisiei speciale urmând să aibă loc cu proprietarii din Șimand și Chișineu-Criș. Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara a anunțat, luni, că activitatea Comisiei de ve
Harghita: Peste 200 de șomeri au urmat cursuri de comunicare în limba română în ultimii cinci ani
Un număr de 229 de șomeri au participat, în ultimii cinci ani, la cursuri de comunicare în limba română organizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Harghita, arată datele furnizate AGERPRES de reprezentanții instituției. Șefa Serviciului 'Analiza Pieței Muncii și Economie Socială' din cadru
Mureș: Sindicaliștii din Azomureș vor protesta, miercuri, în fața Ministerului Energiei
Președintele Sindicatului 'Alternativa 2002' din cadrul Azomureș, Emil Almășan, a anunțat, luni, organizarea unui miting la București, în fața Ministerului Energiei, în semn de protest față de 'inacțiunea autorităților' în perspectiva închiderii definitive a Combinatului Chimic din Târgu Mureș, singurul care mai produce &
Prahova: Patrule mixte pe tot teritoriul municipiului Câmpina în contextul apariției frecvente a urșilor
Patrule mixte vor acționa, în următoarea perioadă, pe tot teritoriul municipiului Câmpina în contextul apariției tot mai frecvente a urșilor în zonele locuite. 'În contextul aparițiilor tot mai frecvente ale urșilor, Primăria Municipiului Câmpina monitorizează permanent situația și intervine, prin echipe
Gorj: Apel pentru 'reînvierea' conacelor din Plaiul Bumbeștilor
Administrația Parcului Național Defileul Jiului lansează un apel deschis pentru reabilitarea conacelor aflate în Plaiul Bumbeștilor, construcțiile având nevoie de 'o direcție, viziune și grijă'. În Plaiul Bumbeștilor sunt inventariate aproximativ 100 de conace, în ultima perioadă constatându-se că doar var
MApN: Aeronavele F-16 aparținând Forțelor Aeriene Române - la un exercițiu de realimentare în aer
Aeronavele F-16 ale Forțelor Aeriene Române au desfășurat, în spațiul aerian al Poloniei, o misiune de instruire în cadrul unui exercițiu de tip Flexible Deterrence Options (FDO) având ca obiectiv principal standardizarea și perfecționarea procedurilor de intervenție împotriva dronelor. Potrivit unei postări pe pa
Sălaj: O centrală fotovoltaică de un megawatt finanțată prin Fondul pentru Modernizare va fi realizată la Zalău
O centrală fotovoltaică de un megawatt, o investiție de peste 3,8 milioane de lei finanțată prin Fondul pentru Modernizare, va fi realizată la Zalău, proiectul vizând creșterea autonomiei energetice a administrației locale și reducerea costurilor cu energia. Primarul municipiului Zalău, Florin Florian, a semnat recent, cu o companie din
Cod galben de ninsori însemnate cantitativ în zona montană, până miercuri
Zona montană din întreaga țară este vizată de o atenționare Cod galben de ninsori însemnate cantitativ și strat de zăpadă de 10-15 centimetri, în perioada 20 aprilie, ora 21:00 - 22 aprilie, ora 21:00. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), începând din seara zilei de luni, în Carpații Orie
Cod galben de vânt puternic în județe din centrul, sudul și estul țării, pe parcursul zilei de luni
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de vânt puternic în mai multe județe din centrul, sudul și estul țării, valabilă pe parcursul zilei de luni, între orele 12:00 și 22:00. Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, în Dobrogea, vestul și sudul Olteniei, vestul și s
Primarul Ciucu anunță o finanțare rambursabilă de aproape 266 de milioane de euro pentru investiții în transportul public
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că a semnat un contract de finanțare rambursabilă cu Banca Europeană de Investiții (BEI) în valoare de 265,6 milioane de euro, cu care Municipalitatea va finanța până în 2029 investiții pentru transportul public din București. 'Am semnat în urmă cu puțin timp un important contr
ANM: Informare de vreme rece, precipitații mixte și vânt puternic, în perioada 20-23 aprilie
Vremea se va răci accentuat în următoarele trei zile, fiind așteptate ploi moderate în cea mai mare parte a țării, precipitații mixte la munte și intensificări ale vântului, cu rafale de până la 80 km/h în zonele înalte, potrivit unei informări emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 20-23 aprilie 202










