Vrancea: Aproximativ 250 de tone de cartofi, distribuite persoanelor vulnerabile din 14 comunități
Aproximativ 250 de tone de cartofi au fost distribuite, în aceste zile, către persoane vulnerabile din 14 comunități din județul Vrancea, printr-o acțiune derulată de Crucea Roșie Vrancea, în parteneriat cu Asociația Voluntari Fără Frontiere.
O parte a ajutorului a ajuns și în orașul Mărășești, unde autoritățile locale au distribuit peste 20 de tone de cartofi către populație.
'La Mărășești am primit peste 20 de tone de cartofi. I-am depozitat într-un loc acoperit și i-am împărțit tuturor celor care au avut nevoie, în special categoriilor sociale vulnerabile. Mai sunt câțiva saci zilele astea, sper să reușesc să-i dăm și pe aceștia. A fost o donație binevenită pentru comunitate, era necesară. Avem o comunitate importantă de romi, persoane vulnerabile mai ales în satele arondate, iar cartofii au ajuns la toată lumea. Toți s-au bucurat, nu am auzit pe nimeni care să spună că nu a primit', a declarat, pentru AGERPRES, primarul orașului Mărășești, Adrian Toderasc.
Potrivit unui comunicat al Crucii Roșii Vrancea, sprijinul alimentar, estimat la circa 247 de tone, a ajuns în localitățile Soveja, Vintileasca, Mărășești, Cotești, Urechești, Dumitrești, Poiana Cristei, Garoafa, Movilița, Vizantea-Livezi, Tulnici, Panciu, Măicănești și Mera.
Acțiunea a vizat sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, în contextul creșterii costurilor și al presiunii asupra bugetelor familiale, în special în zonele rurale și în comunitățile marginalizate.
Reprezentanții Crucii Roșii Vrancea au precizat că organizația a facilitat donația și a coordonat distribuirea produselor către autoritățile locale, astfel încât acestea să ajungă rapid la beneficiari.
'Ne bucurăm că am reușit să facilităm acest ajutor și că produsele au ajuns la persoanele care au cea mai mare nevoie. Astfel de acțiuni sunt posibile datorită solidarității donatorilor și colaborării cu autoritățile locale. Au un rol esențial în sprijinirea persoanelor vulnerabile și în valorificarea surplusului agricol, evitând risipa și transformând resursele disponibile în ajutor concret pentru comunitate. Este important ca fiecare contribuție să fie parte dintr-un efort comun, recunoscut și susținut, pentru a putea continua să ajutăm comunitățile vulnerabile', a susținut directorul Crucii Roșii Vrancea, Rodica Davidean. AGERPRES/(A, AS - redactor: Dana Lepădatu, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
REPORTAJ Tulcea: Plimbările cu caiacul au deschis sezonul turistic în Deltă
Operatorii economici din Rezervația Biosferei Delta Dunării au deschis sezonul turistic cu plimbări cu caiacul în complexul lagunar Razim-Sinoe și îi așteaptă pe oaspeți în minivacanța prilejuită de sărbătorile pascale cu preparate specifice perioadei, dar și cu cele din pește. Primele curse cu caiacul în complexul lagunar Razim-Sinoe a
Dumitru-Dorin Prunariu: Explorarea spațiului trebuie să rămână un domeniu al cooperării umane, al lucidității și al demnității
Explorarea spațiului trebuie să rămână un domeniu al cooperării umane, al lucidității și al demnității civilizației, a declarat, joi, cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu, în contextul Zilei internaționale a zborului spațial cu echipaj uman, instituită pe 12 aprilie de Organizația Națiunilor Unite. 'Ziua de 12 aprilie amintește d
Primarul general al Capitalei - omagiu la catafalcul antrenorului Mircea Lucescu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, i-a adus joi un ultim omagiu antrenorului Mircea Lucescu. Ciprian Ciucu a trecut pe la catafalcul de la Arena Națională, a ținut un moment de reculegere și a depus un buchet de flori albe. El și-a prezentat, ulterior, condoleanțele fiului marelui antrenor, Răzvan Lucescu, prezent la
Emil Boc: Realizăm cel mai mare parc din istoria Clujului
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunțat, joi, că a fost lansată licitația pentru realizarea celui mare mare parc din oraș, pe o suprafață de 54 de hectare. 'Realizăm cel mai mare parc din istoria Clujului, Parcul Est din Gheorgheni. Parcul va avea o întindere de aproximativ 54 de hectare, iar prima etapă în reali
Ambasadorul Ucrainei - la catafalcul lui Mircea Lucescu: Memorie luminoasă marelui antrenor și om
Ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk, i-a adus joi un omagiu antrenorului de fotbal Mircea Lucescu. 'Domnul Lucescu a lăsat o amprentă deosebită în istoria fotbalului ucrainean și mondial. După începutul invaziei militare pe scară largă a Rusiei, el a rămas alături de fotbalul ucrainean și de poporul ucr
UPDATE/Ministrul de Interne - omagiu la catafalcul lui Mircea Lucescu: Stadionul Dinamo va purta și numele marelui antrenor
Vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne, i-a adus joi un ultim omagiu antrenorului Mircea Lucescu. Cătălin Predoiu a trecut pe la catafalcul de la Arena Națională și a ținut un moment de reculegere. Ulterior, și-a prezentat condoleanțele fiului marelui antrenor, Răzvan Lucescu, și nepoatei lui Mircea Lucescu, amândo
IGPF: 3.500 de polițiști de frontieră vor acționa zilnic în perioada sărbătorilor pascale
Un număr de 3.500 de polițiști de frontieră vor acționa zilnic în perioada sărbătorilor pascale, a informat, joi, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. 'Pentru perioada sărbătorilor pascale din acest an, Poliția de Frontieră Română a pregătit un dispozitiv adaptat dinamicii traficului, astfel încât tranzit
Conducerea MApN - discuție cu structurile militare aflate în misiuni internaționale, înainte de Paște
Ministrul Apărării, Radu Miruță, și șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, au discutat prin videoconferință cu echipele de comandă ale structurilor militare ale Armatei României aflate în misiuni internaționale, înainte de sărbătorile pascale. 'România este mai puternică și mai relevantă î
Arad: Sezonul balneo la Moneasa, amânat două luni din cauza întârzierii adoptării bugetului național
Deschiderea sezonului balneo în stațiunea Moneasa, supranumită 'Perla Apusenilor', este amânată două luni, până la finalul lui aprilie, din cauză că bugetul național a fost adoptat târziu, iar biletele de tratament nu au fost eliberate, gradul de ocupare a locurilor de cazare de Paști fiind la jumătate față de anii trecuți.
Harghita: Starea de alertă, menținută la Praid până pe 8 mai; acces interzis în Canionul de sare
Comitetul Local pentru Situații de Urgență al comunei Praid a prelungit starea de alertă pentru 30 de zile, până pe 8 mai, ceea ce înseamnă și interzicerea accesului în zona afectată și în Canionul de sare, potrivit unei informări transmise joi de Prefectura Harghita. Decizia a fost luată prin Hotărârea nr. 4 din
VIDEO Dajbog (MAI): Peste 24.000 de angajați vor fi mobilizați zilnic în minivacanța de Paște
Peste 24.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne vor fi mobilizați zilnic în minivacanța de Paște, a anunțat joi purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog. 'Peste 24.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne vor fi mobilizați, începând de astăzi (joi - n.r.), în fiecare zi, pentru asigurar
Vreme deosebit de rece, cu cer noros și precipitații mixte în Capitală, până sâmbătă dimineața
Vremea va fi deosebit de rece, cu valori termice mai mici decât cele specifice perioadei din calendar în zona Municipiului București, în următoarele zile, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială, publicată joi. Astfel, în intervalul 9 aprilie, ora 10:00 - 10 aprilie, ora 9:00
ASPA a preluat în primele 3 luni aproape 630 de câini de pe domeniul public
Aproape 630 de câini, unii abandonați, alții născuți pe stradă, au fost preluați de pe domeniul public, în primele trei luni ale anului, de angajați ai Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) București, iar cei mai mulți dintre aceștia au fost găsiți în Sectorul 1 (175), urmat de Sectoarele 5, 6, 4, 2 și 3.
Prahova: Cinci răniți după ce șoferul unui microbuz a pierdut controlul volanului, în afara localității Pleașa
Cinci persoane aflate într-un microbuz au fost rănite și transportate la spital în urma unui accident produs joi dimineața pe drumul comunal 159, în afara localității Pleașa, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Prahova. Potrivit sursei citate, polițiștii din Ploiești au fost sesizați în jurul orei 07:00,












