Mureș: Înflorirea bujorilor de stepă de la Zau de Câmpie, celebrată prin ediția a III-a a Festivalului Bujorului la Castel
Înflorirea bujorilor de stepă (Paeonia tenuifolia) în rezervația de la Zau de Câmpie, unică din Europa, va fi celebrată, în perioada 25-26 aprilie, prin organizarea celei de-a III-a ediții a Festivalului Bujorului la Castel.
Rezervația de Bujori de Stepă de la Zau de Câmpie este cel mai înalt loc din lume în care această floare s-a adaptat, este situată la cinci kilometri de centrul comunei, iar custodele acesteia, Ciprian Cenan, estimează că bujorii vor înflori începând din a doua jumătate a acestei luni.

Foto: (c) DORINA MATIS / AGERPRES FOTO
'În 25 și 26 aprilie ne reîntâlnim la Castel pentru ediția a III-a a Festivalului Bujorului, o ediție în care familia este în centrul atenției. Programul de anul acesta a fost gândit ca o invitație de a petrece timp împreună într-un cadru natural deosebit, două zile de descoperire, creativitate, joc și relaxare. În programul activităților figurează expoziții, precum 'Satul meu', cu lucrări realizate de micii artiști ai Clubului de pictură 'Wilhelm Demeter', coordonați de Rozalia Farkas, cu participarea elevilor Școlii Gimnaziale Zau de Câmpie. Standuri cu meșteșugari, artizani și producători locali, obiecte inspirate de bujor și castel, produse tradiționale și creații autentice, ateliere și experiențe pentru copii', au anunțat, marți, organizatorii ediției a III-a a Festivalului Bujorului la Castel pe Facebook.
În cadrul festivalului de la Zau de Câmpie mai figurează spectacole de teatru pentru copii, cu două reprezentații interactive susținute de trupa Artya, activități în aer liber, precum treasure-hunt 'Bujorul, Florile și Castelul de la Zau', o aventură educativă în care sunt invitate familiile.
De asemenea, vor fi organizate tururi ghidate pentru descoperirea castelului, precum și tururi ghidate cu bicicleta pentru descoperirea Rezervației de Bujori de Stepă și a patrimoniului natural, dar și proiecții de film.
La Festivalul Bujorului la Castel vor fi prezentate documentare dedicate unor personalități remarcabile ale istoriei, Iuliu Maniu și Ecaterina Caradja, 'două repere de demnitate, curaj și verticalitate, repere de care societatea românească are atât de mare nevoie acum, mai mult ca oricând', susțin organizatorii.
În program sunt cuprinse degustări și gastronomie locală, produse tradiționale și întâlniri cu producătorii locali, concerte și spectacole muzicale susținute de Fără Zahăr, Hanu' cu Bragă și Ansamblul Artistic Profesionist 'Mureșul'.
Între activitățile anunțate se regăsesc numeroase ateliere demonstrative, de prelucrare a produselor din piele și fier, de creație păpuși, pictură pe față, de flori din hârtie creponată etc.
Locul de desfășurare a festivalului este Castelul Ugron, construit diplomatul István Ugro, în jurul căruia există mai multe legende care încearcă să explice motivul ridicării acestui castel, cu o frumusețe romantică.
Una dintre legende spune că István Ugron era îndrăgostit de o domnișoară franceză și spera că acest castel o va convinge să se mute în Transilvania, iar cealaltă variantă se referă la fiica țarului Nicolae al II-lea al Rusiei.
Diplomatul István Ugron, un recunoscut poliglot - vorbea șapte limbi, pe lângă maghiară și germană - a activat în Turcia, Egipt, Italia, America și Rusia.
Despre Castelul din Zau de Câmpie se spune că ar fi fost construit timp de trei ani, după principiile unui calendar - ar avea 365 de ferestre, câte zile sunt într-un an, patru turnuri, pentru a marca cele patru anotimpuri, 52 de camere, câte sunt săptămânile dintr-un an, șapte terase, câte zile sunt într-o săptămână, și 12 holuri, câte sunt lunile anului.
Pe lângă bujorii de stepă, comuna Zau de Câmpie este renumită și pentru numeroasele lacuri cu pește, care însumează 171 hectare, care atrag pescari din toată Europa.
În apropiere de Zau de Câmpie se află și lacurile piscicole din Miheșu de Câmpie și Șăulia, cele trei comune având în total peste 500 de hectare de luciu de apă, de unde se pot pescui, primăvara și toamna, crap, caras și șalău. AGERPRES/(AS - autor: Dorina Matiș, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANPIS: România a înregistrat mai multe reveniri decât plecări ale familiilor cu copii în UE, în perioada 2020-2025
Numărul persoanelor care au revenit în România, în perioada 2020 - 2025, și au solicitat deschiderea drepturilor la beneficii familiale a fost mai mare, în fiecare an, decât al celor care și-au suspendat drepturile ca urmare a plecării în alte state membre, arată datele Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
Epidemie pe un vas de croazieră/Insulele Canare sunt 'luate în considerare' pentru debarcarea navei cu 149 de pasageri la bord
Insulele Las Palmas și Tenerife, din arhipelagul spaniol al Insulelor Canare, sunt 'luate în considerare ca punct de intrare pentru debarcarea' navei de croazieră MV Hondius, un presupus focar de hantavirus, care se află în prezent în largul coastelor Capului Verde și la bordul căreia se află 149 de persoane de 23 de naționalități, a anunțat luni op
Proiect pentru reorganizarea Poliției Locale: Numărul total de posturi, redus la 384
Numărul total de posturi din Poliția a Locală a Capitalei urmează să fie redus de la 514 la 384, conform unui proiect de hotărâre care va fi dezbătut în ședința de marți a Consiliului General. În prezent, numărul total de posturi din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală și Control a Municipiului București este de 514, dintre care 47 fu
Prahova: Pericol major de avalanșă pe văile de abrupt din Masivul Bucegi
Salvamontiștii din Prahova atrag atenția asupra pericolului major de avalanșă existent în această perioadă pe văile de abrupt din Masivul Bucegi și recomandă evitarea traseelor turistice de mare altitudine și a văilor de abrupt. Conform datelor postate, luni, pe pagina de Facebook a Salvamont Prahova, creșterea accentuată a temperaturilor duce la instabi
Peste 250 de persoane vulnerabile au participat la Târgul de Joburi pentru un Viitor Incluziv
Peste 250 de persoane din medii vulnerabile au participat la cea de-a treia ediție a Târgului de Joburi pentru un Viitor Incluziv, organizat de Ateliere Fără Frontiere, cu trei zile înainte de Ziua Internațională a Muncii. 'România nu duce lipsă nici de companii cu locuri de muncă vacante, nici de persoane care ar putea intra sau reintra
Galați: Doi polițiști, medaliați cu aur și argint la Campionatul Național de Karate Tradițional
Doi polițiști gălățeni au obținut mai multe medalii de aur și de argint la finala Campionatului Național de Karate Tradițional, desfășurată în acest weekend la București, unde au urcat de mai multe ori pe podium. Potrivit IPJ Galați, comisarul de poliție Mihai Cristian Tâmpeanu a obținut trei medalii de aur, la probele enbu mixt, enbu masculin și k
Camera Deputaților/ Fațada principală a Parlamentului - iluminată pe 7 mai în culorile Clubului 'Steaua'
Biroul permanent al Camerei Deputaților a aprobat, luni, solicitarea Clubului Sportiv al Armatei 'Steaua' privind iluminarea fațadei clădirii Palatului Parlamentului în data de 7 mai în culorile roșu și albastru, marcând astfel performanța excepțională obținută de echipa de fotbal Steaua București în urmă cu 40 de ani. '&Ici
Harghita: Proiect educativ despre barza albă, lansat în Bazinul Ciucului de Jos de Asociația Project Bag
Asociația Project Bag a început derularea proiectului 'Cuibul Zburător: Centru mobil de vizitare despre barza albă', o inițiativă dedicată creșterii accesului la educație ecologică în rândul copiilor din Bazinul Ciucului de Jos. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, proiectul urmărește să îmbunătățească înțelegerea ro
Vrancea: Reuniunea Comitetului de Monitorizare al Programului Regional Sud-Est, la Focșani; accent pe accelerarea implementării proiectelor
Consiliul Județean Vrancea găzduiește, în perioada 4-5 mai, reuniunea Comitetului de Monitorizare (CM) a Programului Regional Sud-Est 2021-2027, eveniment în cadrul căruia sunt analizate stadiul implementării proiectelor europene și prioritățile de investiții pentru următorii ani. La reuniune participă reprezentanți ai administrațiilor locale din c
ANM: Vreme mai caldă și averse aproape în fiecare zi, pe parcursul următoarelor două săptămâni
Vremea se încălzește în întreaga țară, cu valori diurne ce vor ajunge în unele regiuni chiar și la 28 de grade, iar minimele vor atinge în unele nopți, în medie, 12-13 grade, în timp ce, la capitolul precipitații, acestea vor fi mai ales sub formă de averse în toate zonele, aproape zilnic, după data de 6 mai, arată prognoza Adm
Mureș: Primul concurs de frumusețe pentru câini fără pedigree, la 'MetișExpo', la Platoul Cornești
Grădina Zoologică din Târgu Mureș organizează, în premieră, 'MetișExpo', primul concurs de frumusețe pentru câini fără pedigree, ca o recunoaștere a faptului că aceștia sunt considerați campionii adaptabilității și ai afecțiunii. 'Grădina Zoologică din Târgu Mureș invită publicul la un eveniment inedit dedicat câinilor
Sondaj Salvați Copiii: Un copil din trei își dorește mai mult timp cu familia
Un copil din trei își dorește mai mult timp cu familia și mai multe ore petrecute în aer liber, iar aproape jumătate vor mai mult timp pentru somn, oboseala fiind explicată prin durata zilnică mare acordată școlii, pregătirii temelor și meditațiilor, relevă un sondaj al Salvați Copiii, remis luni AGERPRES. Cercetarea a fost realizată pe un eșantion
#AnulNadia Hunedoara: Festival 'Nadia 10 - Perfecțiunea inspiră', demonstrații sportive în aer liber la Deva
Sute de copii de la școli și licee din municipiul Deva sunt așteptați să ia parte la evenimentul 'Nadia 10 - Perfecțiunea inspiră', care se va desfășura pe 6 mai, în aer liber, pe un tronson al Bulevardului 1 Decembrie 1918, ca parte a manifestărilor dedicate împlinirii a 50 de la ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii, obținută de Nad
Ialomița: Jocurile de noroc, interzise pe teritoriul municipiului Slobozia
Consiliul Local Slobozia a adoptat o hotărâre privind interzicerea desfășurării pe teritoriul municipiului a jocurilor de noroc, cu excepția activităților organizate și exploatate de Compania Națională 'Loteria Română'. Potrivit primarului municipiului Slobozia, Alexandru Potor, hotărârea a fost aprobată în unan
Salvamont România lansează un concurs de grafică pentru realizarea unei noi sigle
Salvamont România lansează, luni, un concurs de grafică pentru realizarea unei noi sigle, în condițiile în care conducerea Societății Naționale de Cruce Roșie a început un demers de anulare în instanță a mărcii oficiale Salvamont. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Salvamont România, noua pro









