Giurgiu: Carnea de ied, tot mai solicitată în piețe și de la fermierii din județ pentru masa de Paște
Carnea de ied este mai solicitată pentru Sărbătorile Pascale din acest an față de anii anteriori de către cumpărătorii din Giurgiu, care apreciază că este mai slabă, mai ușor de gătit și ar avea și un gust mai bun decât cea de miel.

'Am căutat pe la toate tarabele, la toți producătorii de carne de miel și de ied, oferta este bogată, prețurile pe măsură, adică între 45 și 50 de lei kilogramul carnea de miel și de ied, anul trecut carnea de ied era mai ieftină față de cea de miel, dar în acest an am ales carnea de ied pentru că este o carne mai slabă și mai ușor de digerat pentru copii și cei mai în vârstă', spune Mirela G., o gospodină de 46 de ani din Giurgiu.

De asemenea, sunt și persoane care aleg și alte tipuri de carne pentru masa de Paște, cum ar fi peștele sau curcanul.

'Am vizionat și eu oferta de carne pentru sărbătorile Pascale, dar noi nu mâncăm miel, așa că am ales peștele pentru masa festivă', afirmă Aura M.

În piețele din municipiul Giurgiu se găsește carne de miel și de ied în bucăți întregi, jumătăți, sau bucăți porționate direct pentru ciorbă, de la crescători de animale din Toporu, Gogoșari, Putineiu, Stănești.

Carnea se vinde direct de la tarabă sau pe comandă, în funcție de ziua și ora solicitată de client.
'Vânzarea este bunicică, abia au început comenzile, vindem zilnic zeci de miei și avem comenzi până la sfârșitul săptămânii. În acest an nu cred că vom rămâne cu marfă nevândută pentru că sunt comenzi și primim în continuare solicitări, unii vor carnea proaspătă, cu o zi sau două înainte de Paște. Dar, într-adevăr, în acest an solicitările pentru carnea de ied sunt în creștere cu aproximativ 20% față de anul trecut', a relatat, pentru AGERPRES, un crescător de animale din satul Toporu.

Sunt și producători care au oferte cu tăvi gata pregătite, cu carnea de miel ori ied deja porționată, putând fi puse direct la cuptor de către gospodinele care nu știu sau nu au timp să prepare carnea.
'Noi avem la raft jumătăți de carcasă de miel sau de ied, dar și organe pentru prepararea drobului. La solicitarea clienților, putem porționa carnea direct pentru a putea fi pusă în oala de ciorbă sau în tavă, dacă gospodinele nu au posibilitatea să facă acest lucru acasă', a declarat, pentru AGERPRES, doamna Maria, crescător de animale din Stănești.

Anul acesta prețurile la carnea de miel și de ied în piețele giurgiuvene sunt cuprinse între 45 și 50 de lei, peștele poate fi găsit la prețuri cuprinse între 20 de lei pentru caras și 50 de lei, pentru șalău sau păstrăv, carnea de vițel este la 48 de lei, pastrama și carnea de oaie la 60 -70 de lei kilogramul, iar carnea de curcan la 35 de lei kilogramul. AGERPRES / ( AS - redactor Camelia Bigan, editor: Marius Frățilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: (c) Camelia BIGAN / AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Teleorman: Exercițiu desfășurat de pompieri la Liceul Teoretic Videle - elevii au învățat despre comportamentul în situații de urgență (GALERIE FOTO)
Pompierii au desfășurat joi un exercițiu de simulare a unui incendiu cu degajări mari de fum la Liceul Teoretic Videle, ocazie cu care elevii au învățat despre comportamentul în situații de urgență, iar cadrele didactice au testat punerea în aplicare a planului de evacuare și au avut grijă ca fiecare copil să fie în siguranță.
Bihor: Primăria Oradea pregătește investiții de peste 59 de milioane de lei în energie verde
Municipiul Oradea pregătește noi investiții în producerea și stocarea energiei regenerabile, cu o valoare totală de aproape 60 de milioane de lei, fără TVA, cele două proiecte vizând instalarea de panouri fotovoltaice și sisteme de stocare la cinci obiective publice, respectiv o capacitate de stocare de 40,13 MWh în Episcopia Bihor, a informat joi Biroul de
Maramureș: Investiție de peste 53 milioane lei în primul Parc de Dezvoltare Inteligentă din județ
Primul Parc de Dezvoltare Inteligentă din județul Maramureș a fost recepționat, joi, în prezența autorităților locale și județene din fostul oraș minier Baia Sprie pe teritoriul căruia funcționează. Valoarea investiției derulată prin ADR Nord-Vest a fost evaluată la peste 53 milioane lei și va asigura startul unor afaceri inovative &icir
Brașov: Asociația Comitetelor Olimpice Europene se declară mulțumită de stadiul și nivelul pregătirilor pentru FOTE
Șefii Comitetelor Olimpice din țările participante la Festivalul Olimpic al Tineretului European 2027 sunt mulțumiți de ritmul în care avansează pregătirile la Brașov și orașele care vor găzdui evenimentul, a declarat, joi, Damir Stajner, șeful Comisiei de Coordonare pentru organizarea evenimenului din partea Asociației Comitetelor Olimpice Europene (EOC), care a subli
Covasna: Diplomația română la Viena - de la contacte economice și AI, la diaspora și bujori
Andrea Amza-Andras, care asigură interimar conducerea Ambasadei României în Austria și care a fost invitată la Festivalul MindFormers de la Sfântu Gheorghe, a declarat, pentru AGERPRES, că diplomația contemporană nu înseamnă doar reprezentare și transmiterea unor mesaje între state, ci și crearea unor contexte și platforme de conexiuni &
Tulcea: Focare de variolă ovină, în exploatații din Murighiol
Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) din Tulcea a primit, joi, din partea Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală din București confirmarea variolei ovine în două gospodării din comuna Murighiol. Directorul executiv al DSVSA, Dragoș Seucan, a declarat pentru AGERPRES că cele două exploatații în care s-a
VIDEO REPORTAJ Timiș: Expoziția 'Cinci hectare' - de la povestea pâinii până la riscurile asumate de micii producători agricoli
La Centrul cultural FABER din Timișoara se pot descoperi în această perioadă, în cadrul expoziției 'Cinci hectare', povești din viața micilor producători agricoli timișeni, care prezintă drumul seminței așezate în solurile bogate de cernoziom până la pâinea așezată pe masă sau cel al animalelor care devin, prin procesare, produse
Buzoianu: Am solicitat Prefecturilor Ilfov și București instituirea stării de alertă pentru arderile ilegale de deșeuri
Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a solicitat convocarea de urgență a unei ședințe comune a prefecturilor Ilfov și București pentru instituirea situației de alertă în privința arderilor ilegale de deșeuri. 'Am trimis, astăzi, o solicitare expresă către Prefectura Ilfov și către Prefectura București să fie instituită o stare de a
ANPIS: Alocația de plasament se acordă și după 18 ani dacă tânărul își continuă studiile sau la cerere
Alocația de plasament se va acorda și după vârsta de 18 ani dacă tânărul își continuă studiile sau la cerere, pe o perioadă de tranziție de până la doi ani. Potrivit Agenției Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), noile reglementări incluse în Procedura de stabilire și plată a alocației de plasament, a indemnizației
Bihor: Oradea găzduiește, în premieră, finala națională 'Școala de Gust 2026'; 15 echipe din 7 județe
Județul Bihor va găzdui, în premieră, pe 3 octombrie, finala națională a Campionatului Școlilor de Bucătari 'Școala de Gust 2026', cu 30 de elevi din șapte județe. Competiția, desfășurată sub egida Worldchefs - World Association of Chefs' Societies va avea loc la Colegiul Tehnic 'Traian Vuia' din Oradea. 'Oradea dev
Iași: Pelerinajul de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, în perioada 8-15 octombrie
Pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva se va desfășura în perioada 8 -15 octombrie, la Catedrala Mitropolitană din Iași, a declarat joi, pentru AGERPRES, preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. Potrivit sursei citate, debutul oficial al pelerinajului prilejuit de Hramul Ocrotitoarei Moldove
Neamț: A fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al Variantei Ocolitoare a municipiului reședință
Președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț și reprezentantul unei firme de proiectare au semnat, joi, contractul privind elaborarea studiului de fezabilitate al Variantei Ocolitoare a municipiului Piatra-Neamț. Contractul are o valoare de 3,9 milioane de lei fără TVA, iar finanțarea este asigurată de Guvernul României. &
Gorj: Salariat al Uzinei Mecanice Sadu, rănit în urma unei explozii
Un salariat al Uzinei Mecanice Sadu a fost transportat la spital, joi, după ce a fost rănit la locul de muncă, în urma unei explozii, au informat reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj. 'În data de 24 septembrie, (...) în cadrul unei societăți de fabricare a armamentului și muniției din localitatea
Olt: Demisia primarului Caracalului, Ion Doldurea, înregistrată oficial; atribuțiile, preluate de viceprimarul Pătran
Demisia din funcție a primarului municipiului Caracal, Ion Doldurea, a fost înregistrată atât la Primăria Caracal, cât și la Prefectura Olt, iar atribuțiile primarului sunt îndeplinite de viceprimarul Laurențiu Pătran, a precizat, joi, subprefectul Adrian Mihai. 'Instituția Prefectului Olt a fost înștiințată p
Vaslui: A fost lansată platforma digitală descoperavaslui.ro; prezintă informații despre județ și atracții turistice
Platforma digitală descoperavaslui.ro, realizată de reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Vaslui, a fost lansată cu ocazia celei de-a XI-a ediții a evenimentului 'Descoperă Nord-Est'. Site-ul prezintă informații despre județul Vaslui și obiective care ar putea reprezenta o atra











