REPORTAJ Tulcea: Instruire interinstituțională pe Dunăre, în cadrul exercițiului Sea Shield (FOTO/VIDEO)
Brațul Sfântu Gheorghe al Dunării a găzduit, joi, o instruire interinstituțională pe tema gestionării unei crize a refugiaților în zona Deltei Dunării și a situațiilor prizonierilor de război, eveniment parte a exercițiului Sea Shield.
Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
La exercițiul militar care are rolul de a asigura interoperabilitatea instituțiilor participante într-un cadru multinațional au participat atât zece nave ale Forțelor Navale Române (FNR), cât și peste 100 de persoane, militari, angajați ai unor instituții descentralizate, precum și voluntari.
Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
Acțiunea a presupus un scenariu potrivit căruia un grup format din 20 de persoane a trecut granița ilegal, iar la sesizarea unui localnic, membrii acestuia sunt preluați de autorități, însă unii dintre ei se revoltă. În paralel, o navă trece ilegal granița, este arestată, o persoană este rănită, iar altele devin prizonieri de război.
''Ne dorim să colaborăm cu partenerii din Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Direcția de Sănătate Publică, Serviciul de Ambulanță Județean, Prefectura, pentru a ne armoniza procedurile de acțiune în comun'', a declarat, pentru AGERPRES, în deschiderea exercițiului, comandantul grupului de luptă fluvial 26.1, șeful exercițiului de instruire din cadrul Sea Shield, căpitan comandor Alin Dogaru.
Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
Pentru unii participanți la eveniment, instruirea interinstituțională pe tema gestionării unei crize a refugiaților în zona Deltei Dunării a fost doar un nou exercițiu al aptitudinilor căpătate în ultimii patru ani, atunci când conflictul din Ucraina a escaladat, iar mii de persoane din Ucraina au ajuns pe teritoriul Uniunii Europene prin punctul de trecere a frontierei din orașul tulcean Isaccea.
''Noi avem experiența primirii unor astfel de persoane pentru că trebuie să ne implicăm sub toate aspectele, pentru asigurarea ordinii pe timpul desfășurării procedurilor de triere de verificare a actelor de identitate, de stabilire a măsurilor ulterioare. Aceste persoane au dreptul să trăiască civilizat într-o țară în care ajung din cauza unui război'', a menționat inspectorul șef al Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ), colonel Ion Bordei.
Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
Voluntarii filialei teritoriale a organizației Crucea Roșie Română (CRR) au participat de asemenea la instruirea interinstituțională.
''Crucea Roșie se ocupă de reîntregirea familiilor și respectarea tratatelor de la Geneva, în primul rând. Să nu uităm că schimbul de prizonieri se face tot prin această organizație'', a precizat reprezentantul CRR, Nicolae Grigore.
Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
Comandantul Flotilei Fluviale, comandorul Fănel Rădulescu, a menționat că exercițiul a fost organizat pentru a arăta populației din această zonă a României că este protejată, în contextul în care numărul mare al apelurilor înregistrate la 112, respectiv zece, după ultimul mesaj RO-ALERT transmis pe fondul conflictului declanșat de Rusia în Ucraina, demonstrează temerile locuitorilor din județ.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
''Sea Shield are mai multe etape și elemente planificate. Serialele sunt gândite foarte elaborat și concis, astfel încât, simultan cu alte momente care se desfășoară la mare, în Poligonul Babadag sau Smârdan, să fie acoperite toate nevoile de apărare ale țării'', a declarat, pentru AGERPRES, comandorul Fănel Rădulescu.
Flotila Fluvială este o structură unică în această zonă a Uniunii Europene atât prin natura misiunilor pe care le are de acoperit, prin specific și dotare, dar și prin zonele pe care le are de acoperit.
''Suntem perfect interoperabili, perfect integrați, am desfășurat activitățile fără nicio repetiție, iar totul s-a dezvoltat în fluxul real al evenimentelor. Acesta a fost și obiectivul real al exercițiului, dincolo de arăta populației civile să suntem stăpâni pe situație, ne-am dovedit că, fără nicio repetiție, am fost în măsură să executăm acțiunile dintr-un plan prestabilit, astfel încât ele să decurgă într-un flux continuu și să se ducă pe procedurile specifice fiecărei instituții și să arătăm că împreună suntem puternici'', a mai spus comandorul Fănel Rădulescu.
Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
La exercițiu a participat și singura unitate de infanterie marină din Română aflată în subordinea FNR, Regimentul de Infanterie Marină (RIM) Heracleea din orașul Babadag, al cărui comandant a apreciat colaborarea interinstituțională din cadrul exercițiului desfășurat pe brațul Sfântu Gheorghe.
''Practic, anual avem câteva exerciții în care colaborăm cu partenerii americani, cu partenerii francezi, cu cei spanioli, având exerciții comune în general în Delta Dunării. Cu MAI și entitățile din cadrul acestuia, anual, avem de asemenea exerciții. Cu instituții ale Uniunii Europene care aparțin MAI, încă nu am fost angajați în exerciții comune. (...) Niciodată, lucrurile nu ies perfect și întotdeauna ai un câmp viitor de explorat în ceea ce privește coordonarea și colaborarea'', a afirmat comandantul RIM, colonelul Marius Gheorghescu.
Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
Unii tulceni din satul de pe malul Dunării care au auzit zgomotele exercițiului de instruire au recunoscut că zgomotele avioanelor pe care aud frecvent pe fondul războiului din Ucraina le creează o stare de panică și au spus că aplicațiile militare le dau încredere.
''Eu sunt crescută aici, în Victoria, și dintotdeauna s-au făcut aplicații în zonă. Din acest motiv, exercițiile nu ne sperie. Dimpotrivă, ne bucură, pentru că asta înseamnă că nu ne prinde nepregătiți'', a menționat Mariana Grosu.
Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
La finele exercițiului, subprefectul județului Tulcea, Eugen Terente, a subliniat importanța aplicațiilor militare.
''Aceste exerciții dovedesc oamenilor că toată lumea este aici, că toți sunt alături de ei și toți ar trebui să se simtă mai liniștiți'', a afirmat subprefectul Terente.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, din luna septembrie a anului 2023 și până la finele lunii februarie, peste 70 de mesaje RO-ALERT au fost transmise populației din județele Constanța, Galați, Tulcea și Vrancea, pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, cele mai multe dintre ele, respectiv peste 60, fiind destinate populației din județul Tulcea.
Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
Mesajele RO-ALERT sunt transmise pentru creșterea gradului de siguranță al populației, însă unele persoane au susținut că au dezactivat aceste mesaje pe care le primesc pe telefonul mobil, din cauza anxietății.
În timpul ultimului mesaj de alertă extremă transmis populației, înregistrat pe data de 26 martie, la numărul unic de urgență 112 au sunat zece persoane, cel mai mare număr făcut public de autoritățile tulcene.
Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
Potrivit Ministerului Apărării Naționale, Sea Shield este coordonat anual de Comandamentul Componentei Navale ''Viceamiral Ioan Georgescu'' și are ca scop creșterea nivelului de interoperabilitate între structurile participante, într-un cadru multinațional întrunit, cu participarea tuturor categoriilor de forțe ale Armatei României, precum și optimizarea efortului instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională. AGERPRES / (A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Teleorman: Exercițiu desfășurat de pompieri la Liceul Teoretic Videle - elevii au învățat despre comportamentul în situații de urgență (GALERIE FOTO)
Pompierii au desfășurat joi un exercițiu de simulare a unui incendiu cu degajări mari de fum la Liceul Teoretic Videle, ocazie cu care elevii au învățat despre comportamentul în situații de urgență, iar cadrele didactice au testat punerea în aplicare a planului de evacuare și au avut grijă ca fiecare copil să fie în siguranță.
Bihor: Primăria Oradea pregătește investiții de peste 59 de milioane de lei în energie verde
Municipiul Oradea pregătește noi investiții în producerea și stocarea energiei regenerabile, cu o valoare totală de aproape 60 de milioane de lei, fără TVA, cele două proiecte vizând instalarea de panouri fotovoltaice și sisteme de stocare la cinci obiective publice, respectiv o capacitate de stocare de 40,13 MWh în Episcopia Bihor, a informat joi Biroul de
Maramureș: Investiție de peste 53 milioane lei în primul Parc de Dezvoltare Inteligentă din județ
Primul Parc de Dezvoltare Inteligentă din județul Maramureș a fost recepționat, joi, în prezența autorităților locale și județene din fostul oraș minier Baia Sprie pe teritoriul căruia funcționează. Valoarea investiției derulată prin ADR Nord-Vest a fost evaluată la peste 53 milioane lei și va asigura startul unor afaceri inovative &icir
Brașov: Asociația Comitetelor Olimpice Europene se declară mulțumită de stadiul și nivelul pregătirilor pentru FOTE
Șefii Comitetelor Olimpice din țările participante la Festivalul Olimpic al Tineretului European 2027 sunt mulțumiți de ritmul în care avansează pregătirile la Brașov și orașele care vor găzdui evenimentul, a declarat, joi, Damir Stajner, șeful Comisiei de Coordonare pentru organizarea evenimenului din partea Asociației Comitetelor Olimpice Europene (EOC), care a subli
Covasna: Diplomația română la Viena - de la contacte economice și AI, la diaspora și bujori
Andrea Amza-Andras, care asigură interimar conducerea Ambasadei României în Austria și care a fost invitată la Festivalul MindFormers de la Sfântu Gheorghe, a declarat, pentru AGERPRES, că diplomația contemporană nu înseamnă doar reprezentare și transmiterea unor mesaje între state, ci și crearea unor contexte și platforme de conexiuni &
Tulcea: Focare de variolă ovină, în exploatații din Murighiol
Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) din Tulcea a primit, joi, din partea Institutului de Diagnostic și Sănătate Animală din București confirmarea variolei ovine în două gospodării din comuna Murighiol. Directorul executiv al DSVSA, Dragoș Seucan, a declarat pentru AGERPRES că cele două exploatații în care s-a
VIDEO REPORTAJ Timiș: Expoziția 'Cinci hectare' - de la povestea pâinii până la riscurile asumate de micii producători agricoli
La Centrul cultural FABER din Timișoara se pot descoperi în această perioadă, în cadrul expoziției 'Cinci hectare', povești din viața micilor producători agricoli timișeni, care prezintă drumul seminței așezate în solurile bogate de cernoziom până la pâinea așezată pe masă sau cel al animalelor care devin, prin procesare, produse
Buzoianu: Am solicitat Prefecturilor Ilfov și București instituirea stării de alertă pentru arderile ilegale de deșeuri
Ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a solicitat convocarea de urgență a unei ședințe comune a prefecturilor Ilfov și București pentru instituirea situației de alertă în privința arderilor ilegale de deșeuri. 'Am trimis, astăzi, o solicitare expresă către Prefectura Ilfov și către Prefectura București să fie instituită o stare de a
ANPIS: Alocația de plasament se acordă și după 18 ani dacă tânărul își continuă studiile sau la cerere
Alocația de plasament se va acorda și după vârsta de 18 ani dacă tânărul își continuă studiile sau la cerere, pe o perioadă de tranziție de până la doi ani. Potrivit Agenției Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), noile reglementări incluse în Procedura de stabilire și plată a alocației de plasament, a indemnizației
Bihor: Oradea găzduiește, în premieră, finala națională 'Școala de Gust 2026'; 15 echipe din 7 județe
Județul Bihor va găzdui, în premieră, pe 3 octombrie, finala națională a Campionatului Școlilor de Bucătari 'Școala de Gust 2026', cu 30 de elevi din șapte județe. Competiția, desfășurată sub egida Worldchefs - World Association of Chefs' Societies va avea loc la Colegiul Tehnic 'Traian Vuia' din Oradea. 'Oradea dev
Iași: Pelerinajul de hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, în perioada 8-15 octombrie
Pelerinajul la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva se va desfășura în perioada 8 -15 octombrie, la Catedrala Mitropolitană din Iași, a declarat joi, pentru AGERPRES, preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. Potrivit sursei citate, debutul oficial al pelerinajului prilejuit de Hramul Ocrotitoarei Moldove
Neamț: A fost semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al Variantei Ocolitoare a municipiului reședință
Președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț și reprezentantul unei firme de proiectare au semnat, joi, contractul privind elaborarea studiului de fezabilitate al Variantei Ocolitoare a municipiului Piatra-Neamț. Contractul are o valoare de 3,9 milioane de lei fără TVA, iar finanțarea este asigurată de Guvernul României. &
Gorj: Salariat al Uzinei Mecanice Sadu, rănit în urma unei explozii
Un salariat al Uzinei Mecanice Sadu a fost transportat la spital, joi, după ce a fost rănit la locul de muncă, în urma unei explozii, au informat reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj. 'În data de 24 septembrie, (...) în cadrul unei societăți de fabricare a armamentului și muniției din localitatea
Olt: Demisia primarului Caracalului, Ion Doldurea, înregistrată oficial; atribuțiile, preluate de viceprimarul Pătran
Demisia din funcție a primarului municipiului Caracal, Ion Doldurea, a fost înregistrată atât la Primăria Caracal, cât și la Prefectura Olt, iar atribuțiile primarului sunt îndeplinite de viceprimarul Laurențiu Pătran, a precizat, joi, subprefectul Adrian Mihai. 'Instituția Prefectului Olt a fost înștiințată p
Vaslui: A fost lansată platforma digitală descoperavaslui.ro; prezintă informații despre județ și atracții turistice
Platforma digitală descoperavaslui.ro, realizată de reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Vaslui, a fost lansată cu ocazia celei de-a XI-a ediții a evenimentului 'Descoperă Nord-Est'. Site-ul prezintă informații despre județul Vaslui și obiective care ar putea reprezenta o atra











