Buzău: Solarii distruse de viscol, pagube de zeci de mii de euro și întârzieri la înfiițarea culturilor de legume
Pagube însemnate, estimate la zeci de mii de euro, au fost înregistrate în bazinul legumicol Glodeanu-Sărat, unul dintre cele mai importante din județul Buzău, după ce viscolul și zăpada au distrus zeci de solarii, fiind înregistrate totodată întârzieri la plantarea răsadurilor de castraveți și roșii.
În comuna Glodeanu Sărat, mai multe solarii au fost afectate total sau parțial, după ce viscolul și zăpada au rupt foliile de plastic și au îndoit grinzile metalice. Între solarii, zăpada viscolită s-a depus în strat de peste un metru, îngreunând intervenția ulterioară a fermierilor.

Foto: (c) FLORIN ZAFIU / AGERPRES
Abia după ce ninsorile s-au oprit, legumicultorii s-au deplasat în câmp pentru a repara solariile afectate și pentru evaluarea pagubelor.
'Eu, dintr-un hectar jumătate, cam 80% am afectat. Dintr-un hectar jumătate de solar, 80% este afectat. 60% este folie pusă la pământ iar 40% solarii unde mai merg reparații. De vină vântul, zăpada care a fost foarte grea anul ăsta. Niciodată, de când cultiv, n-a fost atât de grea ca anul ăsta. A fost extraordinar, cantitate mare, foarte moale, foarte grea, foarte multă apă în ea. Încercăm să reparăm folia, în interior este dezastru, s-au rupt grinzile. Încercăm cât de cât să mai diminuăm din pagube, să putem planta roșiile, pentru că deja răsadul este mare și trebuia plantat. Suntem întârziați două săptămâni, cel puțin, cu răsadurile de tomate. La un calcul, pagubele se ridică între 50 și 100 de mii de euro, cel puțin. Nu am mai avut pagube de o asemenea amploare în iernile trecute. E prima dată când am asemenea pagube', a declarat, pentru AGERPRES, legumicultorul Claudiu Breazu.

Foto: (c) FLORIN ZAFIU / AGERPRES
La primăria din localitate se strâng cereri pentru despăgubire. Autoritățile locale au ajutat la deszăpezirea unor căi de acces, astfel încât fermierii să ajungă în câmp, unde au solariile, pentru evaluarea pagubelor.
'Am demarat joi, după prima ninsoare, când a fost cel mai rău, strângerea de cereri. Am transmis vineri, când ne-a dat termen cei de la Direcția Agricolă, peste 120 de cereri de despăgubire, în vederea evaluării pagubelor, în funcție de cât are fiecare, gradul de la 20-30 până la 100%. Au spus că transmit către Ministerul Agriculturii tot ce e în zona județului Buzău, pentru că mai sunt localități și după aceea, or să ne transmită ce măsuri se iau. Sunt pagube de peste 60% per total localitate. Sunt solarii cu folie distrusă, țeavă, lemn și așa mai departe. Sunt și câteva solari care au rămas în picioare. Noi am încercat să-i ajutăm pe cetățeni, să putem să ajungem la ei, să poată să-și evalueze pagubele, pentru că sunt multe solarii pe câmp, unde nu sunt drumurile chiar accesibile. A nins foarte mult. A fost o ploaie care a înghețat prima dată, s-a lipit de folie și a permis zăpezii să se depună', a declarat, pentru AGERPRES, viceprimarul comunei Glodeanu Sărat, Teodor Rusu.

Foto: (c) FLORIN ZAFIU / AGERPRES
Potrivit Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Buzău, evaluările centralizate de către primării vor urma să fie transmise Ministerului Agriculturii, în perspectiva acordării unor despăgubiri.
'Întrunim o comisie pentru evaluarea pagubelor, mai întâi se centralizează situațiile de către primării, apoi ajung la Direcția Agricolă. Sunt pagube produse în zona Glodeanu-Sărat, Movila Banului, în zonele acestea preponderent s-au produs. Înțeleg ca au mai fost situații similare și în țară, noi centralizăm și trimitem situația către Ministerul Agriculturii. Suntem în plin proces de evaluare. Sunt luate în calcul mai multe criterii, structura, folia, dacă fermierul a avut cultură acolo', a declarat, pentru AGERPRES, directorul DAJ Buzău, Cosmin Florea.

Foto: (c) FLORIN ZAFIU / AGERPRES
În județul Buzău pe parcursul săptămânii trecute au fost înregistrate ninsori însemnate cantitativ, fenomene meteo ce au impus închiderea circulației pe anumite sectoare de drum. Totodată, mii de locuințe au rămas fără curent electric iar mai multe persoane au avut nevoie de sprijin, după ce autovehiculele în care se aflau au rămas înzăpezite. AGERPRES/(A - redactor: Florin Zafiu, editor: George Onea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Buzău: Bărbat accidentat mortal în timp ce se afla pe marginea drumului, în apropierea autoturismului său
O persoană și-a pierdut viața și o alta a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale, în urma unui accident produs pe DN2 (E85), între un autoturism staționat și o autoutilitară. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău, evenimentul rutier a avut loc în afara localității Poșta Câlnău.
Arad: Zona istorică a orașului Sântana, modernizată cu 19,5 milioane de lei
Zona istorică a orașului Sântana, care include trei parcuri, va fi modernizată în următorii doi ani printr-un proiect cu o finanțare totală de 19,5 milioane de lei, cea mai mare parte a sumei provenind de la Uniunea Europeană. Primarul orașului, Daniel Tomuța, a declarat joi, pentru AGERPRES, că șase companii s-au înscris la
Harghita: Peste 450 de apeluri privind prezența urșilor, de două ori mai multe decât în 2025
Numărul apelurilor la 112 prin care este semnalată prezența urșilor în apropierea zonelor locuite din județul Harghita este de peste două ori mai mare decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, arată datele Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Harghita, transmise la solicitarea AGERPRES. Sursa cita
Buzău: DRDP amenajează un pod provizoriu la Nehoiu, etapă înaintea construirii unui pod nou pe DN10
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău a anunțat demararea lucrărilor la podul de pe DN 10, în localitatea Nehoiu, proiect de investiții care va debuta cu amenajarea unui pod provizoriu ce va asigura traficul pe drumul de legătură între județele Buzău și Brașov. 'Ordinul de începere intră în vigoare &i
Gorj: Se acționează cu material antiderapant pe Translapina, între Rânca și Obârșia Lotrului
Drumarii acționează, joi dimineață, cu material antiderapant pe DN 67C - Translapina, între Rânca și Obârșia Lotrului, informează reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova.
MApN: Dronă aeriană prăbușită în apropierea localității Solca din județul Suceava
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, joi dimineața, o țintă aeriană care a pătruns în spațiul aerian național prin nordul județului Botoșani, a evoluat timp de aproximativ patru minute în spațiul aerian național, după care s-a prăbușit în apropierea localității Solca, județul Suceava, fără a produce victime s
MApN: Dronă detectată când a pătruns în spațiul aerian național prin nordul județului Botoșani
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, joi dimineața, o țintă aeriană care evolua pe teritoriul Ucrainei, în apropierea graniței cu România, în zona de nord a județului Botoșani, și care, ulterior, conform semnalelor radar, a pătruns în spațiul aerian național. Potrivit unui comuni
Botoșani: Mesaj RO-ALERT emis de autorități privind o posibilă incursiune de drone
Autoritățile au emis, joi dimineață, o avertizare RO-ALERT pentru populație, pe fondul unei posibile incursiuni de drone pe teritoriul județului. Alerta a fost emisă la ora 6:31. 'RO-ALERT: Alertă Extremă. Alarmă aeriană (posibilă incursiune de drone). Păstrați-vă calmul! Adăpostiți-vă în beciuri sau adăposturi de prot
Primarul Salonicului, Stelios Angeloudis, vizitează Bucureștiul joi și vineri
Primarul Salonicului, Stelios Angeloudis, vizitează Bucureștiul joi și vineri, pentru o serie de întâlniri cu oficiali români. Potrivit informațiilor transmise de Ambasada Greciei în România, oficialul se va întâlni joi cu Patriarhul Daniel. În aceeași zi, Stelios Angeloudis are pe
Sector 3: Complexul Acvatic din Parcul Pantelimon se deschide în octombrie
Lucrările la zona interioară a Complexului Acvatic din Parcul Pantelimon sunt aproape finalizate, iar deschiderea va avea loc în luna octombrie, a anunțat Primăria Sectorului 3. Potrivit unui comunicat al autorității locale transmis miercuri, clădirea va avea șase piscine mari, facilități SPA, saune, salină și spații de relaxare, disponibile pe t
Maramureș: Râul Săsar, amenajat pentru agrement - un proiect lansat de Primăria Baia Mare
O porțiune a râului Săsar care traversează municipiul Baia Mare urmează a fi amenajată ca și cale navigabilă pe o porțiune apreciabilă destinată agrementului și relaxării cetățenilor și turiștilor, a informat, miercuri seara, primarul Doru Dăncuș. 'Începem pregătirile pentru cel mai ambițios proiect de regenerare urbană din istoria recentă a mu
UPDATE Iași: Dosar penal în cazul accidentului soldat cu trei persoane decedate și patru rănite
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, ca urmare a producerii unui accident rutier pe DJ 208L, între Pașcani și Brătești, în care trei persoane și-au pierdut viața, iar alte patru au fost duse la spital. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași, poliția a fost sesizată, m
Sector 5: Vlad Popescu Piedone a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou Bragadiru - Voluntari
Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou M7 Bragadiru - Voluntari. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 5 transmis miercuri AGERPRES, autoritatea locală, în calitate de lider al parteneriatului pentru pregătirea magistralei M7, a semnat miercuri contractul de servi
IGSU: Numărul victimelor în cazul incendiilor la locuințe, în creștere în primele opt luni ale anului
Peste 4.700 de incendii la locuințe s-au înregistrat în primele opt luni ale anului, cu 22 mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut, iar numărul persoanelor decedate în urma acestora a crescut cu aproximativ 4% și al răniților cu 11%, a anunțat, miercuri, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. ''În primele o
Tulcea: Campania 'Moș Canotcă din Sulina', deschisă de un maraton de înot pe lacul Razelm
Asociația 'Cu drag, din Sulina' a început campania 'Moș Canotcă', dedicată copiilor din zonele defavorizate din Rezervația Biosferei Delta Dunării (RBDD), cu un maraton de înot pe cel mai mare lac din România, lacul Razelm, realizat de Cameliu Costache, un sportiv cunoscut la nivel național în rândul înotătorilor în a












